FĂ NUMAI CE DOREȘTE DUMNEZEU!

„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)

     Aproximativ jumătate din cei ce intră în lucrare renunță în decurs de zece ani, din cauza stresului și a descurajării. Cum poți tu să eviți lucrul acesta? Urmând exemplul lui Hristos. Cum a reușit Isus Hristos? Să-L ascultăm pe El: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face… Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:19-20, 30). Pare simplu, nu-i așa? Simplu, dar nu ușor! Oamenii vor încerca să te convingă să faci lucruri bune, dar care nu sunt neapărat prioritatea lui Dumnezeu pentru tine. Îți poți petrece viața făcând „binele”, dar fără să ajungi vreodată să faci „ce e cel mai bine.” Domnul Isus a zis (Ioan 17:4): „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Dacă nu e Dumnezeu Cel ce-ți pune pe inimă o lucrare, nu te implica. Iar dacă ți-o dă El, nu încerca s-o faci fără ajutorul Său! Amatorii sau posesorii de ceasuri vechi știu aceste două instrucțiuni: prima, nu-l lăsa să rămână în urmă; a doua, nu-l „întoarce” prea mult! De ce S-a trezit Isus înainte de revărsatul zorilor, ca să Se roage (și uneori se ruga toată noaptea!)? Ca să evite extenuarea sau suprasolicitarea! Biblia spune: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmul 55:22). Da, El te va sprijini!… dar numai dacă îți încredințezi soarta în mâna Lui!