ÎMBĂTRÂNIREA CU HAR (2)

„Ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.” (Proverbele 3:2)

     Până în anul 2030, unul din cinci oameni va avea 70 de ani sau mai mult. Asta înseamnă aproximativ 20% din populația lumii. Milioane dintre noi vor trăi cel puțin 100 de ani. Când a fost întrebat la aniversarea vârstei de 80 de ani cum se simte că a atins această vârstă, președintele Dwight D. Eisenhower a răspuns: „În orice caz, e mai bine așa decât cealaltă variantă!” Anita Bogan a murit în 2007, la o vârstă foarte înaintată: 106 ani. În necrologul ei publicat în Los Angeles Times scria: „Binecuvântată cu sănătate bună și o minte sănătoasă, Bogan și-a petrecut cea mai mare parte a bătrâneții făcând tot ce și-a dorit, având o atitudine tenace, specifică omului care nu înțelege ce legătură are bătrânețea cu viața ei. În anii care au urmat vârstei de 80 de ani, ea a creat o fundație non-profit prin care a construit case de bătrâni, a deschis o florărie, a jucat zilnic golf, a mers în croaziere pentru a-și sărbători zilele de naștere și a inspirat nenumărați oameni. La împlinirea vârstei de 100 de ani, Consiliul local al districtului Kern a declarat „Ziua Anita Bogan.” Prin atitudinea ei față de viață, Anita a schimbat percepția celor din jur despre bătrânețe.” Biblia nu ne promite numai o viață lungă, ci și o viață de calitate. „Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.” (Proverbele 3:1-2). „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.” (Proverbele 9:10-11) Secretul bucuriei în procesul îmbătrânirii este relația profundă cu Dumnezeu și o viață trăită conform principiilor Sale!