ÎNTREBĂRI CARE CER UN RĂSPUNS (3)

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” (2 Timotei 3:16)

     A treia întrebare delicată la care încercăm să răspundem este: „Cum putem crede Biblia, dacă a fost scrisă de oameni?” Răspuns: Tu scrii scrisoarea sau stiloul? Stiloul este doar instrumentul pe care îl folosești. În același fel, Dumnezeu s-a folosit de oameni ca de niște instrumente pentru a-Și scrie „scrisoarea” adresată omenirii. Isaac Newton a scris: „Găsesc mai multe dovezi de autenticitate în Biblie decât în orice istorie profană.” Billy Graham a spus despre Sfânta Scriptură: „Dacă nu aș crede că Biblia și Evanghelia lui Isus Hristos conțin răspunsul la problemele complicate ale lumii, m-aș întoarce la fermă și la viața de la țară pe care o iubesc și mi-aș petrece zilele într-o solitudine plină de pace.” Există un motiv pentru care Abraham Lincoln a spus: „Eu cred că Biblia este cel mai bun dar pe care L-a oferit vreodată Dumnezeu, omului.” Apologetul creștin Josh McDowell a spus: „Iată tabloul: 1500 de ani, 60 de generații, 40 de autori, diferite domenii ale vieții, locuri diferite, momente diferite, stări de spirit diferite, continente diferite, trei limbi, scrieri despre sute de subiecte controversate. Cu toate acestea, când sunt puse laolaltă, există o armonie perfectă de la început până la sfârșit. Nu există nicio altă carte în istorie care să se poată măcar compara cu unicitatea acestei continuități!” Tu poți crede Biblia deoarece: profețiile sale s-au împlinit, promisiunile sale au trecut testul timpului și principiile sale de viață funcționează cu adevărat și astăzi. Știi de ce a fost scrisă Biblia? Apostolul Ioan ne oferă răspunsul: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” (1 Ioan 5:13).