ISPITA (1)

„Isus a fost … ispitit de diavolul” (Matei 4:1)

     Biblia spune: „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul”. Să remarcăm cine l-a dus pe Isus în pustie: Dumnezeu! Tu ești în perioada de pregătire pentru a-ți împlini chemarea și un bun instructor se gândește la un singur lucru – performanță. Așa că el te duce la „sala de sport” și îți pune greutăți tot mai mari până când transpiri și începi să te gândești: „Nu știu cât mai rezist”. Dar Dumnezeu știe. Numai când privești în urmă îți dai  seama că astăzi poți face față unor situații pe care nu le-ai fi putut suporta cu un an în urmă. Uneori, vechile ispite se vor reîntoarce cu dorința de răzbunare. Te vor hărțui până crezi că ai nevoie de o nouă strategie eliberatoare. Asemenea evreilor la Marea Roșie, chiar când se gândeau că au scăpat din robie, apare Faraon. În acea clipă, au strigat către Dumnezeu îngroziți, spunând: „Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor” (Exod 14:12). „Domnul i-a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o” (v. 15-16). Dumnezeu folosește toiagul lui Moise – din nou! Victoria asupra egiptenilor nu a venit prin descoperirea unui lucru nou; ci prin folosirea a ceea ce Dumnezeu le-a dat deja. Tu ai puterea în lăuntrul tău să învingi ispita cu care te confrunți chiar acum. Trebuie doar să te folosești de ea. Pavel a spus: „prin puterea care lucrează în noi, [El] poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).