„Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (Psalmul 101:3)
Temându-se de creșterea demografică a evreilor, Faraon le-a spus moașelor evreice: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile Evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi” (Exod 1:16). Acest cuvânt „scaun” este același cuvânt folosit pentru a descrie roata olarului. Dacă Satana te poate distruge câtă vreme ești încă pe roată, în procesul de a fi format, el și-a atins scopul. Și astăzi, una din strategiile pentru distrugerea bărbaților și băieților este pornografia. Aventura lui David cu Batșeba a început cu cuvintele: „pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip … Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă” (2 Samuel 11:2-3). Privind în urmă la acest capitol dureros din viața lui, David a scris: „Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei”. Potrivit ziarului Chicago Tribune, un bărbat pe nume Joe din Rockford, Illinois, conducea un site pe Internet cu relații intime în direct intitulat Video Fantasy. Joe avea un fiu de zece ani. Pe computerul de acasă Joe a instalat un software care să limiteze ceea ce putea face fiul său pe internet. Joe i-a explicat: Nu că vreau să-l țin la adăpost, dar eu și soția mea suntem foarte atenți la ceea ce citește, la ceea ce se uită la televizor și la ceea ce face pe computer deoarece avem responsabilitatea față de el de a fi cei mai buni părinți”. Ce ipocrizie! Pornografia creează aceeași dependență ca orice drog. Prezintă imagini care îți modelează mintea, imagini pe care diavolul le poate derula și folosi pentru a te înrobi. Așa că fă-ţi un mare bine şi niciodată nu te uita la aşa ceva!