ȘTIINȚA RECUNOAȘTE PUTEREA RUGĂCIUNII (3)

„Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi…” (Iacov 5:16)

     Apostolul Pavel scria: „în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:6-7). Astăzi vă mai oferim trei argumente care subliniază puterea rugăciunii: 1) Cercetătorii de la Universitatea din Saskatchewan au descoperit că atunci când rugăciunea și practicile bisericești sunt importante pentru o persoană, nivelul de stres scade și experimentează mult mai puțină anxietate. 2) Cercetătorii de la Universitatea din Texas au precizat că persoanele care frecventează regulat biserica își asumă un rol mai activ în menținerea stării de sănătate. Sunt mai predispuse să meargă la controale periodice, iau vitamine și sunt mai puțin predispuse la abuzul de alcool și de tutun. De asemenea, sunt implicate într-o varietate de activități zilnice și dorm bine noaptea. În consecință, ele sunt mai sănătoase și trăiesc mai mult. Biblia ne spune că trupul nostru este locașul Duhului Sfânt și că nu ne aparține (vezi 1 Corinteni 6:19), așa că trebuie să-l respectăm și să avem grijă de el. 3) Revista „Cercetări asupra îmbătrânirii” a publicat rezultatele studiului a trei mari universități care au arătat că persoanele care au convingeri creștine semnificative și care le pun în practică sunt mai puțin predispuse la boli de inimă. Adică, rugăciunea și credința pot ține în parametrii normali tensiunea arterială și bolile cardiace? Da! Persoanele care au declarat că „principiile și convingerile lor religioase stau la baza vieții și activității lor” au avut tensiunea arterială normală și nu au fost afectate în mod negativ, atunci când au experimentat stresul. Uimitor, nu-i așa? Și este important de remarcat faptul că toate aceste cercetări au fost publicate de instituții seculare, ne-religioase! Adevărul este că rugăciunea zilnică îmbogățește și dezvoltă fiecare aspect al vieții!

ȘTIINȚA RECUNOAȘTE PUTEREA RUGĂCIUNII (2)

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

     Astăzi vom împărtăși alte rezultate ale cercetărilor ce atestă puterea rugăciunii: 1) În urma unui studiu desfășurat de Universitatea din Michigan referitor la rugăciune și la implicarea în biserică, s-a descoperit că acestea reduc consumul emoțional cauzat de stresul financiar. 2) Un gerontolog respectat a raportat faptul că rugăciunea privată îmbunătățește starea generală a pacientului și îl poate face să se simtă mai puțin neliniștit. 3) Un studiu național al sănătății copilului confirmă realitatea că majoritatea copiilor care sunt implicați în biserică au așteptări educaționale mai înalte și se descurcă mai bine la matematică și la citire. Iar copiii care s-au dus la biserică măcar o dată pe lună sunt mai puțin predispuși să repete anul școlar. 4) Revista „Servicii Psihiatrice” citează mai multe studii prin care arată cum convingerile creștine pozitive joacă un rol important în recuperarea persoanelor care au consumat alcool și/sau droguri și reduc masiv rata recidivării. 5) Cercetătorii de la Facultatea de Medicină Yale au realizat un studiu pe 2000 de persoane peste 65 de ani, și au descoperit că cei care frecventează biserica sunt mai puțin predispuși să-și piardă facultățile mentale la vârste înaintate, inclusiv în anii ulteriori. 6) Mânia produce stres și îți crește tensiunea arterială. Studiile de la Universitatea de Stat din Ohio confirmă faptul că rugăciunea pentru persoana pe care ești furios îți poate calma mânia și poate determina emoții pozitive, cum ar fi compasiunea. Și că de fapt rugăciunea îmbunătățește starea de sănătate în ansamblul ei! 7) Revista trimestrială de sociologie „Sociological Quarterly” raportează faptul că adolescenții care găsesc și apreciază semnificația și importanța credinței au relații mai bune cu părinții, fapt care duce la o experiență mai favorabilă pentru întreaga familie. Sper că v-am dat indicii care să vă ajute să eliminați orice îndoială cu privire la rugăciune, așadar – propuneți-vă să practicați regulat rugăciunea!

ȘTIINȚA RECUNOAȘTE PUTEREA RUGĂCIUNII (1)

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6)

     Cuvântul lui Dumnezeu ne învață ca „în orice lucru, să aducem cererile noastre la cunoștința lui Dumnezeu.” În zilele noastre, știința începe să recunoască valoarea și puterea rugăciunii. Cercetătorii care investighează rolul credinței în sănătate, descoperă dovezi care sunt greu de contestat. De exemplu, un studiu desfășurat în 2014 de către The Mind Health Report a confirmat faptul că cei care se angajează în rugăciune privată, rugăciune de mijlocire și activități bisericești sunt mai sănătoși și trăiesc mai mult. Haideți să vedem împreună ce au descoperit și alți cercetători: Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Florida au descoperit că atunci când te rogi pentru cineva, ești mai dispus să ierți acea persoană. Când un grup de bărbați și de femei s-au rugat pentru sănătatea unui prieten apropiat în fiecare zi, timp de 4 săptămâni, ei au fost mai dispuși să ierte nu numai prietenii, ci și oamenii în general. Iertarea este asociată cu o stare de sănătate generală mai bună și cu o stare de mulțumire față de viață. Cercetătorii de la Universitatea din Miami au descoperit că rugăciunea și practicile biblice îmbunătățesc abilitatea de a urmări și de a atinge obiective pe termen lung. Rugăciunea afectează regiuni ale creierului care îmbunătățesc stăpânirea de sine, și persoanele care își văd obiectivele ca fiind sacre sunt mai determinate să le atingă. Un studiu desfășurat de Universitatea din Wisconsin-Madison a ajuns la concluzia că victimele unor relații abuzive și-au redobândit o imagine de sine pozitivă și și-au redus suferința emoțională când au inclus rugăciunea în viața lor. Cercetătorii de la Universitatea Columbia au descoperit că persoanele care prețuiesc Biserica lui Isus Hristos și participă regulat la adunările bisericii sunt cu 90% mai puțin predispuși să sufere de depresie decât corespondenții lor ne-religioși. Nu crezi că toate acestea sunt dovezi puternice în favoarea rugăciunii? Așadar, roagă-te!

CÂND EȘTI PUS LA ÎNCERCARE

„Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să junghie pe fiul său.” (Geneza 22:10)

     Nu toți suntem puși la încercare în același fel, dar toți vom fi testați în aceleași domenii. Să ne gândim la Avraam. După ce a așteptat timp de zeci de ani, Dumnezeu i-a dăruit un fiu, ca să fie „tatăl multor neamuri.” (Geneza 17:5). Apoi Dumnezeu i-a zis să-l aducă jertfă pe acest băiat, pe un altar din pustia îndepărtată! Nu avea nicio logică, era clar în contradicție cu promisiunea lui Dumnezeu – și cu toate acestea, Avraam s-a supus. Este puțin probabil ca Dumnezeu să-ți ceară să te confrunți cu aceleași provocări ca Avraam, dar să fii sigur că vei fi testat în aceleași domenii ca el! De exemplu, vei fi testat cu privire la nivelul dedicării tale. Când umblarea cu El devine dificilă, oare vei rămâne consacrat lui Dumnezeu și te vei supune Cuvântului Său, sau vei căuta o cale de scăpare? Când nu are nicio logică ceea ce ți se întâmplă, când nu e corect și când nu meriți, te vei încrede în Dumnezeu și Îi vei rămâne credincios? Apoi, vei fi testat cu privire la Persoana care îți controlează viața. Când vezi mâna diavolului la lucru, în viața ta, sau când identifici persoana responsabilă pentru necazul, presiunea sau suferința în care te afli, îți vei aduce aminte oare că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine” (vezi Romani 8:28) și că Dumnezeu este în continuare în control? Un alt domeniu în care vei fi testat va fi credința ta. Deși părea că Dumnezeu Își încalcă promisiunea, „prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare” (Evrei 11:17). Cum putea un tată iubitor să facă un asemenea lucru? Avraam nu s-a îndoit nicio clipă de faptul că Dumnezeu îl poate învia pe Isaac, „chiar și din morți” (Evrei 11:19). Așadar, când suntem puși la încercare, „să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa” (Evrei 10:23).

CUM SĂ ÎMBĂTRÂNEȘTI FRUMOS

„Zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia 65:22)

     În 1968, un om de știință a descoperit un colier vechi de 600 de ani într-un mormânt din America. Era făcut din semințe înșirate una lângă alta. Omul de știință a plantat una dintre semințe, și ghiciți ce s-a întâmplat: a încolțit și a crescut! Deși sămânța a fost latentă timp de 600 de ani, ea purta încă potențial de viață în ea! Ce vreau să spun cu asta? Poate ești creștin de ani de zile și din punct de vedere spiritual ai fost în stare latentă în tot acest timp, însă acum ți-ar plăcea să fii productiv. Dorești să aduci rod… Vestea bună este că nu e prea târziu! Poți începe chiar acum. „Cel fără prihană înverzeşte ca finicul… Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi, ca să arate că Domnul este drept, El Stânca mea, în care nu este nelegiuire.” (Psalmul 92:12-15). Știai că finicul produce cele mai multe fructe în ultimii săi ani de viață? Acesta poate fi și destinul tău! „Zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” Cuvintele Domnului din Isaia vor să-ți spună că nu trebuie să iei în seamă monturile (deplasarea oaselor piciorului), ochelarii bifocali și chelia, ba chiar ar trebui să le ignori… pentru că ultimul anotimp al vieții tale poate fi unul dintre cele mai importante! Poate îți va lua mai mult să faci ce făceai, dar alimentat de înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu și de anii în care ai umblat cu El, tu poți în continuare să-L faci cunoscut pe Dumnezeu în această lume!

AI NEVOIE DE PRIETENI CARE SĂ TE ÎNCURAJEZE?

„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17)

     Dacă ești înțelept, te vei înconjura cu oameni care te vor susține emoțional și spiritual, și cu care îți vei putea împărtăși visele și necazurile. C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien au fost membri ai clubului The Inklings, un grup pasionat de discuții pe teme literare, care aparținea de Universitatea Oxford. Din el făceau parte profesori, scriitori și prieteni care se întâlneau regulat într-un loc binecunoscut din Oxford, pentru a discuta despre pasajele și cărțile lor preferate, precum și despre propriile lor scrieri. În 1936, ei au observat că lumea are nevoie de mai multe romane care să aibă ca temă centrală credința și moralitatea. Lewis și Tolkien au decis să scrie romane științifico-fantastice după ce și-au dat seama de calitatea slabă a unor povestiri similare care erau publicate în acea vreme. Efectiv, ei „au dat cu banul” pentru a vedea care dintre ei să scrie o carte despre călătoria în spațiu, versus călătoria în timp. Lui Tolkien i-a revenit călătoria în timp, însă primele sale încercări de a scrie astfel de povestiri nu au avut niciodată succes. Cu toate acestea, mai târziu, el a avut mare succes cu „Stăpânul Inelelor”. Lewis a scris faimoasa serie intitulată „Trilogia Spațială” și în cele din urmă „Cronicile din Narnia”. Poate că nu vei ajunge la un astfel de nivel de succes, dar poți ajunge mai departe având suportul și încurajarea unor prieteni adevărați, decât fără ele. Așadar, întreabă-te ce presupune cultivarea unor prietenii? Ele ar putea să te ajute să-ți atingi potențialul pus în tine de Dumnezeu. Ar putea însemna să ieși din carapace și să duci Evanghelia altora. E posibil să dai de suferință și respingere? Firește! Dar vei reuși numai dacă ești dispus să-ți asumi acest risc!

PUNCTE DE STRES

„Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine”. (Isaia 26:3)

     Ai auzit de punctele de stres? Sunt acele mici zone sensibile la presiune ale corpului nostru, localizate în palmă, talpă, scalp, piept etc. Când nivelul adrenalinei se schimbă în corpul tău, punctele acelea își schimbă culoarea și determină cât ești de stresat. Având acest lucru în minte, oare nu ar fi nemaipomenit să avem o mică lumină de avertizare care să ne atragă atenția de fiecare dată când ne luăm privirea de la Domnul? Sau dacă am avea un mic semnal sonor sau luminos, care să ne avertizeze că nu mai suntem pe calea lui Dumnezeu? Dar noi avem astfel de semnale! Ele sunt cunoscute drept tensiune sau apăsare! Faptul că devenim tensionați este un indicator sigur că ne-am luat privirea de la Domnul și am mutat-o pe circumstanțe. Noi ne uităm la problemă și nu la soluție. Și când facem lucrul acesta, vom deveni tensionați. Așadar, dacă faci asta, acea apăsare din piept poate fi modalitatea lui Dumnezeu de a-ți spune: „Concentrează-te, uită-te la Mine!” Biblia spune: „Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” Tu poți alege să te concentrezi asupra necazurilor tale sau să te concentrezi pe Cel care deține soluția. Corrie ten Boom a scris: „Cu cât noaptea din jurul nostru devenea mai întunecată, cu atât mai luminoasă, mai adevărată și mai frumoasă ardea lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă te uiți înlăuntrul tău, devii deprimat. Dar dacă te uiți la Dumnezeu, vei găsi odihnă!” Lucrurile asupra cărora te concentrezi sunt cele care vor determina câtă pace vei avea. Așadar, când vine necazul, concentrează-te pe prezența lui Dumnezeu; El este cu tine și (vezi Evrei 13:5) promite că nu te va părăsi niciodată!

ADUCI ROD PENTRU DUMNEZEU?

„Eu v-am ales… să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână…” (Ioan 15:16)

     Te-ai întrebat vreodată cum pot unii oameni să realizeze atât de multe lucruri? Ce îi face să fie atât de productivi? Să mergem rapid la sfârșitul propriei tale vieți. Ce ți-ar trebui, ca să poți spune atunci: „Am dus o viață rodnică, am realizat ce mi-am propus să fac.”?! Ce consideri tu a fi o viață plină de rod? Și mai important, care crezi tu că este definiția lui Dumnezeu pentru o viață roditoare? Haideți să vedem împreună ce înseamnă să fii un creștin roditor. Cuvântul „rod” apare de 66 de ori în Noul Testament. Se face referire la 3 tipuri de rod: hrană – smochine, struguri etc.; rod biologic – copii; și rod spiritual – caracter asemenea lui Hristos. Biblia definește acest rod spiritual prin nouă virtuți: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe și înfrânarea poftelor (vezi Galateni 5:22-23). Acum, știi ce tip de rod dorește Dumnezeu să se producă în viața ta. Și așa definește El o viață productivă. Domnul Isus a zis: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” (Ioan 15:8). Dovada că ești un ucenic al Domnului Isus Hristos este că aduci rod spiritual. S-ar putea să fii un bun „inspector de roade” când vine vorba despre analizarea altora. Dar ce fel de rod crește în propria ta viață? Devii tot mai firesc sau te asemeni tot mai mult cu Hristos? Ca să știi cât ești de roditor, analizează ce crește în viața ta. Dacă ce vezi îți place, continuă să faci ceea ce faci. Dacă nu-ți place, pleacă-te pe genunchi și roagă-te: „Tată, ajută-mă să aduc acele roade care să Te glorifice pe Tine!” Amin?

RĂSPUNDE ÎNTOTDEAUNA CA DOMNUL ISUS!

„Când era batjocorit, nu răspundea…” (1 Petru 2:23)

     Ce faci, când cineva te dezamăgește sau te necăjește? Îți scoți artileria grea și reacționezi? Spui cumva: „Mă enervezi la maximum!”? Apropo, când spui asta, nu faci altceva decât să recunoști că altcineva îți controlează emoțiile! Recunoști că-i conferi celeilalte persoane dreptul și puterea de a-ți determina sentimentele și reacțiile. Nimeni nu-ți poate lua controlul, tu îl dai dacă nu reacționezi potrivit! Biblia spune: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21). A te răzbuna înseamnă a reacționa. Dar a ierta înseamnă a acționa. Iertarea spune: „Eu aleg felul în care reacționez!” Este cumva starea ta emoțională controlată de ceilalți? Le permiți să-ți ridice nivelul fericirii, sau să te facă să plonjezi în îngrijorare, teamă sau mânie? „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32). Ai auzit? Cine își controlează starea de spirit și reacțiile este mai puternic decât o cetate înconjurată de ziduri! Dar persoana care nu-și poate controla propriul duh este lipsită de apărare, asemenea unei cetăți fără ziduri. Acea persoană nu are nicio apărare, se află la mila oricui ar vrea să-i facă ceva. Tăria se găsește în blândețe și blândețea are în ea abilitatea de a gestiona durerea fără a se răzbuna; ea poate absorbi lovitura fără să fie nevoită să riposteze. Domnul Isus a numit lucrul acesta „întoarcerea obrazului celălalt” (vezi Matei 5:39). S-ar putea să spui: „Dar nu e deloc ușor să faci asta!” Așa este, uneori este aproape imposibil! „Și atunci, nu e natural să reacționezi în felul acesta?” – întrebi tu. Ba da, dar răspunsul tău trebuie să fie supranatural, prin Duhul Sfânt (vezi Galateni 5:22-23). În mod cert, ai nevoie de puterea lui Dumnezeu ca să duci o astfel de viață. Așa că, ia exemplu de la Domnul Isus!

CUM SĂ IEI HOTĂRÂRI ÎNȚELEPTE

„Cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău”. (Proverbele 1:33)

     Să ne gândim la deciziile majore pe care trebuie să le luăm de-a lungul vieții: alegerea unei cariere pe care s-o urmăm, alegerea soțului sau soției, alegerea unei locuințe… Privind în urmă, poți oare să afirmi că ai luat mereu cele mai înțelepte hotărâri? Jennifer Winquist, profesor de psihologie scria: „Noi luăm hotărâri bazându-ne pe ceea ce ni se pare că este cel mai bine, cel mai ușor, cel mai rapid, pe ceea ce îi face fericiți pe copiii noștri, îi închide gura șefului, și oprește problemele noastre pe moment. Noi cumpărăm dorințe în loc să economisim pentru nevoi. Ne căsătorim cu „Dl. Musai-Mintenaș” în loc să-l așteptăm pe „Dl. Potrivit-Hărăzit”. Ne facem rost de un loc de muncă, în loc să dobândim o educație. Mâncăm o pungă de chipsuri în loc să mâncăm o pungă de morcovi. Nu plănuim să greșim, dar dacă nu ne propunem să biruim, făcând alegeri înțelepte, ne trezim de partea neplăcută a lucrurilor. Alegerile înțelepte nu sunt de obicei aranjamentele rapide, egoiste sau pe termen scurt; ele implică planuri, eforturi, sacrificii și curaj. Dar recompensa este uriașă!” Apostolul Iacov ne sfătuiește: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu… şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5). Lumea cheltuiește miliarde căutând înțelepciunea, dar în calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi avem înțelepciunea Creatorului universului la dispoziția noastră! Mai mult, când folosim răbdarea și maturitatea pentru a lua hotărâri înțelepte, în locul celor rapide, nu trebuie niciodată să fim neliniștiți în așteptarea rezultatului. Autorul de bestselleruri John Mason a scris următoarele: „A crește în înțelepciune înseamnă să te temi de Dumnezeu, să Îi faci pe plac, să-L asculți, să-L cauți, să alegi calea Sa, să fii smerit înaintea Sa, să-I urmezi sfatul, să primești mustrarea Sa, să păstrezi legătura cu El prin rugăciune și să Îl cunoști personal pe Fiul Său (notează-ți și citește Psalmul 111:10; Eclesiastul 2:26; Proverbele 2:6; 3:13; 8:10-11; 11:2; 13:10; 29:15; Efeseni 1:16-17; 1 Corinteni 1:30)”. Așadar, avem suficientă învățătură pentru a lua hotărâri înțelepte, nu-i așa? Doamne, ajută-ne!