„Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare…” (Evrei 11:17)

     În cartea Geneza, capitolul 12, Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-și părăsească țara, familia și siguranța. Avraam L-a ascultat pe Dumnezeu, și a plecat într-o călătorie pe un drum necunoscut, spre un destin necunoscut, bazându-se doar pe încrederea în  promisiunea lui Dumnezeu. Fără să ezite, patriarhul în vârstă de 75 de ani „a plecat, cum îi spusese Domnul” (Geneza 12:4). Derulăm rapid 25 de ani, și se naște Isaac, fiul promis care avea să împlinească promisiunea lui Dumnezeu că prin urmașii lui Avraam „toate neamurile pământului vor fi binecuvântate… drept răsplată că Avraam a ascultat de porunca Mea.” (Geneza 26:4-5). Apoi, Dumnezeu îi cere lui Avraam un lucru care îi sfâșie inima: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo…” (Geneza 22:2). Dar în aceeași ascultare de Dumnezeu, „Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă… şi a luat cu el… pe fiul său Isaac…” (Geneza 22:3) Binecuvântarea promisă de Dumnezeu era condiționată de disponibilitatea lui Avraam de a renunța la ce iubea el cel mai mult. A-l păstra pe Isaac ar fi fost un lucru firesc și de înțeles, dar ar fi scurtcircuitat binecuvântarea promisă! Așadar, care este lucrul de care te agăți, și care blochează binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta? Copiii tăi, prieteniile tale, reputația ta, puterea ta, averile tale, confortul tău, obiceiurile tale? Disponibilitatea lui Avraam de a-l aduce jertfă pe Isaac a fost un act suprem de credință. „Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare.” Cum a reușit? Crezând „că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi…” (Evrei 11:19). Avraam a crezut că ascultarea de Dumnezeu nu înseamnă să pierzi ceva, ci să primești ceva și mai bun! Și pentru tine poate fi la fel!

„Eşti legat prin făgăduinţa gurii tale…” (Proverbele 6:2)

     Stormie Omartian, autoarea seriei de succes „Puterea Rugăciunii” spunea: „La începutul umblării mele cu Domnul, spuneam multe lucruri negative: „Sunt o persoană ratată”, „Sunt o urâtă”, „Nimic nu-mi merge bine”, „Nimănui nu-i pasă de mine” ș.a.m.d. Apoi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a vorbit inimii mele: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21). Iar eu rosteam cuvinte de moarte, nu de viață! Aveam oricum complexe cu problemele mele de vorbire. Le-am avut din copilărie și am fost tachinată de colegi în toată perioada școlii. Când am fost suficient de matură ca să-mi permit ajutor profesionist, am lucrat cu un logoped. Am exersat zi de zi, an de an pentru a dobândi o oarecare îmbunătățire. Îmi pierdeam în continuare vocea la jumătatea oricărui discurs. „Nu voi fi niciodată în stare să vorbesc cum trebuie!” am strigat la un moment dat… Dar după ce am rostit aceste cuvinte, Domnul mi-a spus: „Tu aduci moarte peste situația ta, pentru că nu spui adevărul! Nu spune ce gândești sau ce pare a fi adevărat, rostește ce știi că este adevărul din Cuvântul Meu… pentru că „limba gângavilor va vorbi iute şi desluşit” (Isaia 32:4) și „Eu pun cuvintele Mele în gura ta…” (Isaia 51:16)”. La scurt timp după aceea, când am fost rugată să vorbesc la o întâlnire de femei, i-am dat lui Dumnezeu temerile și nemulțumirile mele, am rostit adevărul Său și nu am mai dat glas părerilor mele negative. Vorbirea mea a mers atât de bine, încât mi s-a deschis o ușă pentru lucrarea în public. Biblia ne spune: „Eşti legat prin făgăduinţa gurii tale…” (Proverbele 6:2). Aici sunt incluse și vorbele pe care ți le spui ție însuți. Șterge cuvintele de deznădejde, de îndoială și de negativism din vocabularul tău. Pot părea inofensive, dar ele îți afectează trupul și sufletul. Spune cuvinte care să reflecte desăvârșirea pe care ți-o dorești!”

„Părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos… pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. (1 Ioan 1:3-4)

     Când în viața noastră lipsește bucuria, lipsește și puterea (vezi Neemia 8:10). Fericirea noastră nu trebuie să se bazeze pe ce se întâmplă în jurul nostru; ea trebuie să se bazeze pe relația noastră cu Isus Hristos. De aceea, apostolul Ioan spune că „bucuria noastră poate și trebuie să fie deplină.” Pastorul Reimar Schultze spune: „Ioan nu a afirmat lucrul acesta când totul mergea bine, ci când totul s-a transformat în haos. Ce se întâmplase? Toți ceilalți apostoli, prietenii săi, fuseseră uciși. Romanii distruseseră Templul, din care nu mai rămăsese „piatră pe piatră”. Iosefus Flavius, un istoric iudeu și martor ocular a scris: „Cei care au pierit au fost mai mulți decât victimele tuturor celorlalte calamități pe care oamenii sau Dumnezeu le-au adus vreodată lumii!” Mulți iudei și creștini au devenit refugiați. Speranța medie de viață era de aproximativ 40 de ani și aproximativ 25% dintre locuitorii Romei erau sclavi. Ioan însuși a trăit ca exilat pe insula Patmos. Nu avea parte de nicio mângâiere pământească și nicio siguranță a vieții de mâine. Iar când paharul nefericirilor a fost plin, Dumnezeu l-a trimis să arate lumii triumful creștinismului asupra tuturor lucrurilor. Scrierile lui Ioan, cu referire la umblarea noastră zilnică, au fost o încununare a tuturor lucrurilor pe care cerul a intenționat să le reveleze în Cuvânt: dacă avem părtășie spirituală (frățească) bucuria noastră va fi deplină. Nu ai nevoie de circumstanțe plăcute, ca lucrul acesta să se întâmple!” Iar David a spus lucrul acesta cel mai bine (Psalmul 16:11): „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta”.

„Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor!” (Proverbele 19:20)

     Poate că ești priceput în ceea ce faci; s-ar putea chiar să fii mai priceput decât majoritatea, însă fără ajutorul celorlalți, nu vei ajunge să fii atât de bun pe cât ai putea fi! Nu-ți vei atinge potențialul maxim fără un bun sfătuitor. E imposibil. De ce un jucător de tenis de talie mondială ar avea nevoie de un antrenor, mai ales de unul care nu este la fel de bun pe teren ca el? Tenismenul american André Agassi a răspuns la această întrebare în felul următor: „Tenisul necesită ajustări (subtile, dar cruciale pentru câștigarea unui meci) și Gill, antrenorul meu este cel mai bun la așa ceva. Cu cât îmbătrânesc eu, cu atât mai valoros devine el!” De ce oare? Pentru că vârsta și experiența nu te fac neapărat mai bun, ba de multe ori nu fac decât să adâncească monotonia în care te afli. În viață, ca în sport, nu vei ajunge niciodată în punctul în care să nu ai nevoie de un sfat bun. Cu toate acestea, mulți dintre noi acționăm crezând (eronat!) că nu avem nevoie de sfătuitori, pentru că știm noi ce e de făcut. Și facem greșeala de a ne măsura și compara cu ceilalți, în loc să ne vedem talentele pe care le-a pus Dumnezeu în noi – iar în final ne mirăm că nu ne atingem potențialul! Autoevaluarea este importantă, dar evaluarea făcută de ceilalți este crucială. Un antrenor bun îți măsoară performanța în raport cu calitățile tale, nu cu ale altcuiva. De ce? Pentru că el știe de ce ești în stare și te va împinge până la limită. Și, apropo, antrenorii buni stau mereu pe scenă și observă, și nu în birou așteptând un raport. Asta pentru că se investesc personal în succesul tău; o victorie în dreptul tău este și o victorie a lor! Rut a avut nevoie de Naomi, iar Timotei a avut nevoie de Pavel… Pe tine, cine te sfătuiește?

„Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.” (Tit 3:1-2)

     Niciunul dintre noi nu scapă de momentele dificile; Domnul Isus le-a zis ucenicilor Săi: „În lume veți avea necazuri…” (Ioan 16:33). Verdell David scria: „Deși s-ar putea să suferim de aceeași boală, de relații frânte, de dizabilități și de eșec, încercarea de a compara suferințele înseamnă ignorarea dinamicii unice a fiecărei vieți individuale. Dacă asculți întâmplările de la întâlnirea alcoolicilor anonimi, unde toți vin laolaltă cu dependența lor comună, vei descoperi că fiecare suferință, fiecare durere de inimă, fiecare pierdere, fiecare interacțiune dintr-o relație cunoaște anumite grade sau întorsături pe care nimeni altcineva nu le-a mai experimentat în același fel. Trebuie să rezistăm tentației de a ne vedea propriile dureri ca fiind mai devastatoare sau mai puțin importante decât ale altora. Ale mele sunt unice pentru mine și dacă le voi confrunta sincer și deschis, trebuie să accept că ceea ce mi se întâmplă merită atenția și respectul meu.” Apostolul Pavel îi scria lui Tit să îndemne: „Să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.” Respectă diferențele dintre tine și ceilalți, chiar și când ați trecut prin experiențe similare. Nu întrerupe discuția cu o predică în trei puncte sau cu un discurs pregătit dinainte. „Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa” (Proverbele 16:21). Nu ai cum să greșești față de cineva care suferă, dacă pur și simplu te întâlnești cu acea persoană, o îmbrățișezi, o asculți, îi spui că-ți pasă și că te rogi pentru ea. E în continuare adevărat (chiar dacă poate părea un clișeu): oamenilor nu le pasă cât de mult știi, până nu știu cât de mult îți pasă! Nu când ești insistent, încrezut și te porți ca și cum le-ai ști pe toate – arăți dragostea lui Dumnezeu, ci când ești și te comporți ca ea: „curat, pașnic, blând, uşor de înduplecat, plin de îndurare… fără părtinire, nefățarnic.” (Iacov 3:17). Așadar, respectă diferențele!

„Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2:13)

     Iată un lucru de care trebuie să te bucuri foarte tare: credincioșia lui Dumnezeu față de tine nu depinde de credincioșia ta față de El. Biblia spune: „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios…” Păcatele tale te scot în afara voii lui Dumnezeu, dar ele nu te vor scoate din aria Sa de acțiune. Catherine Marshall a povestit despre un moment personal de încercare, pe care l-a traversat după ce a scris romanul intitulat „Gloria”. Începuse să scrie la această carte în 1969, dar a abandonat proiectul după doi ani și jumătate. Pentru ea, manuscrisul nepublicat a fost ca „un deces în familie.” În încercarea de a-și împăca gândurile și sentimentele aflate în conflict, a petrecut o vreme la un centru de refacere. Și în timp ce se afla acolo, a recitit pasajul din cartea Numeri despre „șerpii înfocați” care au năvălit peste israeliți. Israeliții și-au dat seama că șerpii erau o pedeapsă pentru păcatul lor și au strigat către Domnul în semn de pocăință. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.” (Numeri 21:8). Catherine Marshall a înțeles că (la fel cum israeliții au luat lucrul care i-a rănit, l-au ridicat spre Dumnezeu și au fost vindecați) și noi putem să recunoaștem greșelile și păcatele noastre, să le aducem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să credem că El ne iartă și ne vindecă. Ea a scris apoi: „Când cineva dintre noi o ia pe o cale greșită (sau doar nesigură) în viață, devenind arogant, fără credință, irascibil sau fricos – Dumnezeu îi va arăta o cale de scăpare.” Chiar și când rătăciți, Dumnezeu vă iubește atât de mult, încât vă va atrage înapoi la Sine, din nou. Pentru că deși noi „suntem necredincioși, El rămâne credincios” Cuvântului Său!

„Veniţi la Mine… şi învăţaţi de la Mine…” (Matei 11:28-29)

     Imaginează-ți că ești un elev care studiază astronomia. Citești despre prima misiune pe lună și începi să-ți întrebi profesoara tot felul de lucruri legate de călătoria în spațiu: „Cum e pe lună?” Profesoara îți răspunde: „Ei bine, mă gândesc că…” sau „Cred că…” sau „Probabil…” Ea nu a fost niciodată pe lună. Dar în următoarea zi intră în clasă astronautul Neil Armstrong. „Acum poți să întrebi…” îți spune profesoara, și Armstrong îți răspunde la fiecare întrebare ferm și clar. El cunoaște luna; a umblat pe ea. Fără presupuneri, speculații sau ezitări – el vorbește în cunoștință de cauză, și e convingător. La fel a vorbit și Isus: „El îi învăţa ca unul care avea putere…” (Matei 7:29). El cunoaște mărimea cerului. El cunoaște versurile cântărilor intonate de corul de îngeri. El are o cunoaștere unică, inegalabilă a lui Dumnezeu – și dorește să ți-o împărtășească: „Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11:27). După care adaugă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi… învăţaţi de la Mine… şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28-29) Să luăm aminte la cuvintele acestea „învățați de la Mine”. „Învățați de la Mine” cum să vă gestionați banii, căsnicia și stările de spirit. „Învățați de la Mine” cum să trăiți frumos pe pământ și cum să ajungeți în cer când muriți. Și, nu-i așa că avem nevoie de astfel de învățătură? Era informației a devenit era confuziei: prea mult „ce” și „cum”, și prea puțin „de ce”! Avem nevoie de răspunsuri. Răspunsuri pe care numai Domnul Isus le are! „Pot eu să mă încred în El?” Fără îndoială, doar asigură-te că El este Domnul vieții tale!

„Nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El”. (Daniel 3:29)

     Relatarea despre cei trei tineri iudei din cuptorul cu foc ne învață câteva lecții importante:  1) Când faci voia lui Dumnezeu poți avea necazuri. Nu te aștepta ca lumea să te aprecieze. Uită-te la Domnul Isus: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1:4-5) 2) Dumnezeu va fi alături de tine în necazul tău. Când Nebucadnețar s-a uitat în cuptor, a remarcat: „Eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). În loc să-i distrugă pe ei, focul a mistuit funiile care îi țineau legați, lăsându-i în libertate. Îmbărbătează-te! Poate ai impresia că circumstanțele te țin legat, dar Dumnezeu te va elibera și te va scoate victorios. 3) Necazul tău va genera mărturia ta. Oamenii se uită la tine. Pentru că lucrurile în care se încred ei nu dau rezultate, se vor întreba și vor dori să vadă dacă lucrul în care te încrezi tu funcționează. Credincioșia ta față de Dumnezeu și intervenția Sa în viața ta vor atinge viețile lor într-o măsură în care teologia ta nu o va putea face niciodată. Toți cei aflați în Babilon știau ce cred tinerii iudei. Dar ei doreau să afle dacă: „Funcționează credința lor și când ești aruncat în foc?!” Cu siguranță, da! 4) Cu cât necazul tău este mai mare, cu atât mai mare este și binecuvântarea ta. „După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului” (Daniel 3:30). Iată un principiu biblic pe care te poți baza: când te dovedești credincios în vremuri de necaz, Dumnezeu te va promova și-ți va da mari binecuvântări!

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. (2 Corinteni 9:7)

     Filmul „Lista lui Schindler” relatează despre eforturile pe care le-a făcut un om pentru a scoate ce este mai bun dintr-o situație disperată. În calitate de director al unei fabrici de muniție din Polonia, Oskar Schindler a decis să se folosească de funcția sa pentru a salva viețile unor evrei. Schindler a salvat de la camera de gazare mulți evrei (altfel condamnați), angajându-i în fabrică. Dar pentru că era scump să-i țină angajați, încetul cu încetul, și-a lichidat proprietatea sa personală pentru a menține afacerea pe linia de plutire. La sfârșitul povestirii, naziștii sunt înfrânți, iar impactul major al eforturilor lui Schindler este dezvăluit când cei morți sunt numărați și cei rămași în viață merg împleticindu-se spre libertate. Într-una dintre scene, îngenunchind lângă șinele de cale ferată care au purtat mii de evrei spre moarte, Schindler își dă seama de un lucru înfiorător. Ar mai fi putut salva alți câțiva! Copleșit de regrete, plânge pentru că a păstrat câteva proprietăți pe care le avea încă. Dacă ar fi știut când avea să se termine războiul, ar fi făcut mai mult. Dar era prea târziu! Oricum, Oskar Schindler a fost un erou. El a salvat mai mulți evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial decât orice altă persoană individuală. Dar, ați fost atenți? El nu se putea gândi decât la ce nu făcuse! Și-ar fi dorit să fi făcut mai mult! Lecția pe care o putem învăța din istoria lui Schindler este următoarea: chiar și aceia care au dăruit cu bucurie, vor privi înapoi în viețile lor cu dorința de a fi făcut mai mult. Dar ce vor face cei care au dăruit mai puțin decât ar fi putut, sau care nu au dăruit niciodată? Îți imaginezi oare la ce se vor gândi când vor sta înaintea lui Dumnezeu, dând socoteală pentru modul în care și-au folosit resursele și fiind răsplătiți în consecință? Reține: „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”, așa că, astăzi caută și folosește orice ocazie de a dărui!

„Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului…” (Evrei 4:16)

     Un al patrulea principiu biblic-cheie în ce privește rugăciunea este încrederea. Încrederea nu înseamnă aroganță, prezumție sau un sentiment de îndreptățire, ci este o siguranță bazată pe ceea ce ești tu în Hristos! Cuvântul lui Dumnezeu ne învață: „Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16) În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ai dreptul de a te apropia de El oricând. Și când înțelegi asta, poți birui încercările lui Satan de a te face să te simți nedemn. Dispare pornirea ta firească de a spune: „Știu că Dumnezeu poate, dar mi-e greu să cred că o va face pentru mine!” Gândești astfel când te simți nevrednic. Dar adevărul glorios este că Tatăl ne-a învrednicit în și prin Isus Hristos (vezi Coloseni 1:12). Să reținem și aceste cuvinte: „să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”, iar harul este un dar nemeritat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îți va da ceva ce nu meriți, atunci când ai credința necesară pentru a-I cere lucrul acela! În plus, Îi ceri în Numele lui Isus Hristos, nu al tău. Tu prezinți înaintea Tatălui ceea ce este Isus, nu ceea ce ești tu. Și încă un gând: dacă ai ascuns păcatul în inima ta, nu te poți ruga cu încredere. Păcatul nemărturisit te face prizonier și Îl închide pe Dumnezeu afară (vezi Psalmul 66:18). Dar vestea bună este că atunci când Îl rogi pe Dumnezeu să-ți descopere păcatul, El o va face! Și atunci trebuie să îl rezolvi neapărat, dacă vrei ca liniile comunicării să rămână deschise. Dacă Dumnezeu îți amintește de o situație în care nu ai făcut ce trebuia, nu încerca s-o mușamalizezi. Recunoaște-o, cere-ți iertare, primește iertarea Sa – și apoi te poți ruga cu încredere!