„Blândețea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii…” (Filipeni 4:5)

     Cuvântul grecesc folosit pentru blândețe înseamnă „putere stăpânită”, și este ilustrat printr-un armăsar sălbatic îmblânzit. Nu înseamnă să fii slab sau bleg. Singurii oameni din Biblie care au fost numiți blânzi – Moise și Isus – au fost amândoi puternici. Blândețea înseamnă „stăpânirea reacțiilor”, înseamnă să alegi modul în care reacționezi față de oameni, și nu să reacționezi pur și simplu… În următoarele câteva zile, vom învăța ce înseamnă să fii blând. În primul rând, când cineva te slujește, fii grijuliu, nu exigent. Apostolul Pavel scrie: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4) Cum îi tratezi pe cei care te servesc la restaurant, pe funcționarii administrativi, pe angajați, pe funcționarii bancari, pe polițiști și pe alții care te slujesc? Ești nepoliticos și dificil? Ești rece și impersonal, ca și cum ei n-ar fi decât „rotițe din sistem”? Te-ai gândit că poate și ei au o zi dificilă, sau te gândești numai la tine? Primul mod prin care îți dezvolți blândețea este să încerci să-i înțelegi pe oamenii care te slujesc. Și primul loc în care trebuie să fii blând este acasă. Biblia le spune soțiilor (1 Petru 3:4) să se împodobească cu „un duh blând”. Apostolul Petru vrea să spună că blândețea poate fi mai atrăgătoare decât orice piesă de îmbrăcăminte sau bijuterie, pe care ai alege s-o porți. Iar soților, același Petru le transmite: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7) Dacă ești insensibil și arogant, va trebui să depui efort suplimentar. Sfânta Scriptură spune că trebuie să fii înțelegător, și să nu ai pretenții față de cei ce te slujesc și față de cei cu care locuiești. Deci, fii blând!

„…Cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit.” (Proverbele 10:19)

     Se spune că un bunic bogat s-a dus la doctor ca să-i pună un aparat auditiv. Aparatul nu doar că îl ajuta să audă perfect, dar era așa de bine ascuns, încât nimeni nu-l putea vedea. Când a revenit la control, doctorul l-a întrebat: „Cred că familia ta este foarte fericită că poți să auzi acum, nu-i așa?”. Bunicul a răspuns: „Ei bine, nu le-am spus de aparatul meu auditiv. Pur și simplu stau și le ascult conversațiile – și mi-am schimbat deja testamentul de vreo trei ori!” Biblia ne spune: „cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit.” Nu este doar o lege a comunicării, ci și o lege a științei. Șansele de a pune mâncare în gură cresc exponențial cu cât o deschizi mai des. Cu alte cuvinte, potențialul de a spune lucruri greșite crește proporțional cu numărul de cuvinte pe care le rostești. Ai observat că o persoană care își dă cu părerea în mod frecvent, spune mai mereu câte ceva ce nu valorează doi bani? Autorul Proverbelor a scris: „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Într-o zi, cineva a intrat într-un magazin pentru animale de companie și a văzut un papagal cocoțat pe o stinghie. Omul s-a uitat la pasăre și a întrebat-o pe un ton sarcastic: „Hei, prostuțule, știi să vorbești?” Spre uimirea sa, papagalul i-a răspuns: „Da, prostuțule, dar tu știi să zbori?” Oare de ce Dumnezeu ne spune așa de multe lucruri despre ofensele aduse prin vorbire? Pentru că, atunci când păcătuiești cu limba, Îl ofensezi pe El, îi afectezi pe ceilalți și te rănești pe tine însuți. Așa că, fii un om chibzuit și în vorbire!

„Nu vom ascunde… ci vom vesti neamului de oameni care va veni… minunile pe care le-a făcut.” (Psalmul 78:4)

     Moștenirea, bună sau rea, este ceea ce se transmite de la o persoană la alta. Cred că Dumnezeu a fost cu tine de-a lungul vieții, ți-a vindecat rănile și ai putut merge mai departe… dar, ce lași în urma ta? Vorbele dure pe care le-ai rostit poate că au avut la bază ceea ce se întâmpla în viața ta, în acel moment, dar acum vezi lucrurile mai clar. Este extraordinar când treci de la resentimentul față de ceilalți la iertarea lor – dar nu cumva ai lăsat în urma ta și răni nevindecate? Apostolul Iacov scrie: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20) Vorbele tale pot provoca răni de durată, și lucrul acesta ar trebui să te îngrijoreze… Autorul epistolei către Evrei a scris: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15) Ai plantat cumva semințe care au dat naștere unui lăstar de amărăciune, în inima cuiva? Dacă așa stau lucrurile, trebuie „să-i despăgubești” pe acei oameni, cerându-ți iertare, căutând împăcare, încercând să repari lucrurile cu aceia pe care i-ai lăsat frământându-se pentru o situație față de care tu ești acum indiferent. E umilitor, dar trebuie s-o faci, căci nu vei fi liniștit înaintea lui Dumnezeu până când nu te împaci cu aceia pe care El îi iubește. Domnul Isus a zis: „dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta… du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24) Dr. Dale Turner scrie: „Cea mai înaltă formă a respectului de sine este atunci când îți recunoști erorile și greșelile, și faci ceva în privința lor. Greșeala este numai o eroare de judecată, dar a adera la ea atunci când este descoperită dovedește slăbiciune de caracter.” Așadar, întoarce-te și îndreaptă lucrurile!

„El le întocmeşte inima la toţi…” (Psalmul 33:15)

     Stilul tău de rugăciune trebuie să fie în concordanță cu modul în care te-a creat Dumnezeu. Da, poți învăța de la persoane mai experimentate în rugăciune decât tine, dar trebuie să ai grijă să nu faci din ele standardul tău sau să devii o „clonă” a lor. E greșit să te forțezi să faci ce fac alții, dacă nu te simți confortabil în duhul tău. Nu încerca să ții pasul cu altcineva, ori să copiezi felul în care se roagă. Și nu te simți obligat să pui în aplicare fiecare principiu de rugăciune pe care l-ai învățat, de fiecare dată când te rogi. Celor mai mulți dintre noi ne este teamă că nu vom fi ca toți ceilalți. Ne simțim mai confortabil când urmăm anumite reguli specifice, decât atunci când îndrăznim să ascultăm de călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Când urmăm reguli concepute de om, poate că le suntem pe plac oamenilor; dar când umblăm prin credință și urmăm Duhul lui Dumnezeu, Îi suntem pe plac lui Dumnezeu. Nu trebuie să te simți presat să te rogi într-un anume fel sau moment, sau pentru o anumită perioadă de timp, ori să te concentrezi pe anumite lucruri – pentru că așa fac alții. „Dezleagă barca” (dacă pot să spun așa) și lasă fluxul Duhului lui Dumnezeu să te ducă acolo unde dorește El. Când tu deții controlul, știi ce se întâmplă la următorul pas. Însă când lași Duhul lui Dumnezeu să preia conducerea, să te ții ce de surprize vor colora viața ta, care de care mai minunate! Trebuie să fii hotărât să fii tu însuți și să refuzi să-ți petreci viața simțindu-te vinovat că nu ești ca ceilalți. Biblia precizează că „El (Domnul) le întocmeşte inima la toţi…” Deci, pentru că vorbim de rugăciune, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este astăzi: „Fii tu însuți!”

„Seara, dimineaţa şi la amiază… El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17)

     Dumnezeu este mult prea creativ pentru a pretinde ca fiecare om să interacționeze cu El exact în același fel. El ne-a conceput pe fiecare dintre noi diferiți. Există unele principii ale rugăciunii care ni se aplică tuturor, însă Dumnezeu ne călăuzește pe fiecare în parte ca indivizi. Fiecare dintre noi ne situăm în locuri diferite în umblarea noastră cu El și suntem la niveluri diferite de maturitate spirituală, având tipuri diferite de experiențe în rugăciune. Da, trebuie să învățăm bazele rugăciunii. Dar apoi trebuie să trecem dincolo de cunoștințele intelectuale despre rugăciune și să aducem aceste principii înaintea Domnului, rugându-L: „Învață-mă să aplic lucrul acesta în viața mea, în situația mea și în inima mea!” Când spui: „Doamne, învață-mă să mă rog!”, tu Îi ceri lui Dumnezeu să te învețe să te rogi într-un mod personal și distinct, pentru ca rugăciunile tale să fie expresii simple și naturale ale felului tău de-a fi. Trebuie să mergi înaintea lui Dumnezeu așa cum ești, și să Îi faci plăcerea să Se bucure de compania „persoanei originale” pe care a creat-o! Apropie-te de El cu propriile tale calități și defecte, cu unicitatea ta și cu toate celelalte lucruri care te diferențiază într-un mod atât de minunat de toți ceilalți. Lui Dumnezeu Îi place să te întâlnească în locul în care ești, să dezvolte o relație personală cu tine și să te ajute să crești, ca să devii tot ceea ce dorește El să fii!

„Isus… a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” (Luca 6:12)

     Unul dintre pericolele implicării în lucrarea lui Dumnezeu este că pot să treacă săptămâni sau chiar luni fără să te rogi. Într-un sondaj efectuat pe o mie de pastori, jumătate dintre ei au recunoscut că au avut lungi perioade de timp în care nu s-au rugat! Ei nu aveau o viață personală de rugăciune în afara slujirii pe care o făceau în biserică. În mod uimitor, ei au avut predici întregi despre acest subiect, și cu toate acestea ei nu o practicau. Îți sună cunoscut? Domnul Isus Se trezea înainte de zorii zilei și petrecea ore întregi în rugăciune. El S-a rugat chiar și toată noaptea. Și lucrul acesta s-a văzut! Succesul Său incredibil a decurs din relația profundă pe care o avea cu Tatăl Său. Dacă-mi permiteți un jargon contabil, în fiecare dimineață El făcea depozite, pentru ca pe parcursul zilei să poată face retrageri. Un învățător biblic scria: „Am trecut de la munca și lupta de a mă ruga cinci minute odată la câteva zile, la plăcerea – și de fapt, nevoia și dorința – de a-mi începe ziua cu rugăciune, apoi la rugăciunea pe parcursul zilei, pe măsură ce inima mea se deschidea… și în final, încheindu-mi ziua comunicând cu Domnul în timp ce adormeam. Am trecut de la o viață de rugăciune sporadică, neregulată, la momente pline și regulate de rugăciune, disciplinat fără a fi legalist. Dacă odinioară credeam că-mi împlinesc o obligație față de Dumnezeu rugându-mă, acum îmi dau seama că nu pot supraviețui nici măcar o zi (și să fiu mulțumit), dacă nu mă rog. Îmi dau seama că rugăciunea este un mare privilegiu, nu o datorie. Nu mă mai apropii de Dumnezeu cu teamă, întrebându-mă dacă mă aude și dacă îmi va trimite un răspuns la rugăciune. Acum, mă apropii de El cu îndrăzneală, așa cum mă învață Cuvântul Său – și cu mari speranțe!” Așadar, petrece timp cu Dumnezeu în rugăciune!

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1)

     În cartea sa „Cu Hristos în școala rugăciunii”, Andrew Murray a scris: „Nimeni nu ne poate învăța ca Isus, de aceea strigăm către El: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!” Elevul are nevoie de un dascăl care își cunoaște meseria, care are darul predării și care, cu răbdare și dragoste, se va coborî la nevoile lui. Hristos însumează toate acestea și nu doar atât. Lui Isus Îi face plăcere să ne învețe să ne rugăm. Binecuvântat să fie Dumnezeu!” Dacă nu ești sigur că Dumnezeu ascultă cu adevărat când vorbești cu El și nu înțelegi de ce unele rugăciuni par să rămână fără răspuns, atunci ai nevoie de un dascăl. S-ar putea să te întrebi: „Oare mă rog cum trebuie?”, și te simți frustrat, ori ești nerăbdător să afli ce să faci ca să te simți mai conectat cu Dumnezeu și să capeți încredere că rugăciunile pot cu adevărat să schimbe ceva… În acest caz, spune-I: „Doamne, învață-mă să mă rog!” Deși anumite principii ale rugăciunii se aplică tuturor, Dumnezeu ne va călăuzi pe fiecare în parte. El vrea să te ia exact așa cum ești și să te ajute să-ți descoperi propriul ritm al rugăciunii; să dezvolți un mod de a te ruga care îți îmbogățește relația cu El. Dumnezeu dorește ca rugăciunea să fie un mod de a comunica simplu, natural și dătător de viață, și așa va fi – dacă îți deschizi inima înaintea Lui, și-L lași și pe El să-Și deschidă inima față de tine. Rugăciunea este un lucru atât de ușor; nu este altceva decât o conversație cu Dumnezeu, stând și ascultând ce are să-ți spună. El are un plan personalizat pentru tine, o modalitate de a comunica cel mai eficient cu El. Și totul începe prin a-I spune: „Doamne, învață-mă să mă rog!”

„…Să iubeşti…” (Matei 22:37)

     Când un învățător al Legii L-a întrebat pe Isus care este cea mai mare poruncă, Mântuitorul i-a răspuns prompt: să-L iubească pe Dumnezeu, pe aproapele și pe sine însuși (vezi Matei 22:37-39). Să remarcăm faptul că Domnul Isus a folosit imperativul: „Să iubești”! Asta ne spune multe despre adevărata natură și adevăratul comportament al dragostei. Dacă a iubi este o poruncă, atunci dragostea nu poate fi doar ceva emoțional sau o chestiune de sentimente. Dragostea autentică este mult mai mult decât un sentiment, este o chestiune de voință. De aceea Domnul Isus ne-a poruncit s-o exprimăm. Dragostea este o poruncă urmată de un angajament. Deși sentimentele sunt importante, adevărata dragoste funcționează indiferent ce simțim. În cartea sa „Factorul Fred”, Mark Sanborn scrie: „Cu mult timp în urmă, am învățat că a-ți plăcea de cineva și a iubi pe cineva sunt două lucruri diferite. A-ți plăcea de cineva este o reacție emoțională. Spre deosebirea de dragoste, „a plăcea” este un sentiment. Partea dificilă este că noi nu ne putem controla emoțiile. Putem controla felul în care alegem să exprimăm acele emoții, dar nu ne putem controla sentimentele. Un om poate să fie mânios, dar poate alege să aibă un comportament iubitor. Sentimentul este o reacție. Este posibil ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care Domnul Isus nu a spus „Să-ți placă dușmanul.” El a știut că a-ți plăcea sau a nu-ți plăcea de cineva nu este întotdeauna ceva ce putem controla. Am învățat că dragostea este, printre altele, o acțiune. Pot iubi pe cineva de care nu-mi place neapărat. Pot face ceva sau pot avea un anume comportament față de o persoană, pentru că știu că este ceea ce trebuie să fac, chiar dacă nu mă simt confortabil sau entuziasmat s-o fac!” Și încă un gând: când ai un comportament iubitor față de cineva, emoțiile tale se aliniază cu faptele tale. Încearcă asta azi, și-ai să vezi!

„…Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” (Iacov 3:2)

     Astăzi vom vorbi despre trei reguli referitoare la vorbire: 1) Nu te grăbi să vorbești! „Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” (Iacov 3:2) Pentru că nu poți cunoaște pe deplin toate sensibilitățile celeilalte persoane, trebuie să te încrezi în Duhul Sfânt care te va călăuzi în vorbirea ta, în așa fel încât să nu pui degetul pe rană sau să nu reamintești cuiva de experiențele negative. Fiecare are un nivel diferit de sensibilitate, în funcție de experiențele din trecut. Și tu te incluzi aici. Așadar, încearcă să nu te simți repede ofensat și oferă clemență celor care spun lucruri care ar putea fi interpretate ca jignitoare. 2) Nu te grăbi să răspunzi! „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea.” (Proverbele 18:13) Înainte să vorbești, ascultă cu atenție și asigură-te că înțelegi ce se spune. Și dacă nu înțelegi, spune-o. Nevoia ta „de a da bine” te poate face să pierzi respectul persoanei pe care încerci s-o impresionezi. 3) Nu te grăbi să-ți iei angajamente! Tot înțeleptul Solomon ne atenționează: „Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu…” (Eclesiastul 5:2) Apoi el continuă și ne spune că nu trebuie să renunțăm la o promisiune făcută, pe motiv că te-ai pripit! Cuvântul tău te leagă și, când îți încalci o promisiune, îl rănești pe celălalt și îi înșeli încrederea. Deci, oprește-te înainte de a vorbi și dacă este nevoie, stai și roagă-te. Nici timpul tău și nici cuvintele tale nu le poți lua înapoi, așadar cântărește-ți atent vorbele!

„…Pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă.” (Ioan 15:2)

     Pentru a fi roditor, trebuie să te supui procesului de curățare: „Pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă.” Curățarea presupune tăierea ramurilor uscate și curățarea ramurilor vii. Ambele operațiuni sunt necesare pentru a modela copacul și pentru a stimula creșterea. Pomicultorii profesioniști îți vor spune că majoritatea oamenilor ezită prea mult când vine vorba de curățarea copacilor. Dar Dumnezeu nu este așa. El nu numai că taie ce este păcătos și superficial, El taie și ce are viață și succes; o afacere care merge bine, o relație care te mulțumește sau un plan care pare să meargă bine. Dumnezeu nu taie numai „răul”, ci și „binele” pentru a-ți oferi „binele suprem”! Nu este plăcut, însă este absolut esențial pentru creșterea ta spirituală. Ce dorește Dumnezeu în viața ta? „Multă roadă” (Ioan 15:8). Iar asta înseamnă că va trebui să treci prin procesul de curățare! Poate că ești supus acestui proces chiar acum, și ți se pare că nu sunt tăiate doar ramurile uscate. Dumnezeu taie lucruri pe care doar noi le vedem productive, pentru ca în viețile noastre să se producă și mai multă roadă. Poate e un lucru de neînțeles. Credem că suntem credincioși, așa că suntem uimiți, chiar frustrați de curățarea pe care o face El. „De ce faci asta, Doamne? Ți-am dăruit afacerea mea, dar ea nu-mi aduce profit. Mi-am încredințat sănătatea în mâinile Tale, și acum sunt în spital. Ți-am dat zeciuială cu credincioșie, și urmează să dau faliment!” Ce se întâmplă? Curățarea „aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11) Așadar, dacă treci prin acest proces chiar astăzi, nu uita că ești curățat ca să aduci „și mai multă roadă”!