„Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit”. (Psalmul 25:16)

     Împăratul David, care a avut parte de multe necazuri și dureri, s-a rugat: „Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit. Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu! Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc. Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine! Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!” (Psalmul 25:16-21). Cum poți să te protejezi în domeniile în care ești vulnerabil? Iată câteva lucruri pe care le poți face: 1) Stai aproape de Dumnezeu. Când te simți singur, distanțarea de Dumnezeu nu are niciun sens. Ea nu face decât să mărească expunerea ta la lucruri precum infidelitatea, pornografia, drogurile și alcoolul. 2) Ieși din ascunzătoare. Implică-te într-o lucrare de slujire. Fii dispus să devii mai transparent, cunoscându-i pe alții și lăsându-i să te cunoască. Shakespeare a spus: „Focul de lângă tine provoacă cele mai mari arsuri.” Când petreci timp cu cei cărora le pasă cu adevărat de tine, singurătatea încetează să mai fie o problemă. 3) Concentrează-ți atenția asupra nevoiașilor! Winston Churchill a spus: „Ne ducem traiul din ceea ce primim, dar ne facem viața din ceea ce dăruim.” Victoria vine atunci când îi ajuți pe cei aflați în nevoie – dăruindu-te pe tine însuți, rugându-te pentru ei, iubindu-i și slujindu-i. 4) Iartă-i pe aceia care te rănesc. Dacă încerci să te izolezi, când oamenii din jurul tău te rănesc, nu faci decât să te umpli de amărăciune. Trebuie să ierți, să lași totul în mâna lui Dumnezeu și să continui să-ți trăiești viața, fără resentimente!

„Semănătorul seamănă Cuvântul.” (Marcu 4:14)

     În pilda semănătorului, rostită de Domnul Isus, vedem sămânța căzută pe patru tipuri de pământ, producând patru rezultate diferite: „Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvântul semănat în ei. Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei și Cuvântul ține până la o vreme, iar când vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor. Alţii sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu 4:15-20). Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu poate da greș. Domnul Însuși ne spune: „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55:11). Așadar, dacă promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc în viața ta, întreabă-te: „Ce fel de pământ sunt eu? Sunt eu un om imatur, care se simte imediat ofensat, ori o persoană superficială, lipsită de un sistem de rădăcini spirituale? Sau sunt eu un pământ cu spini?” Ai grijă ca nu cumva „grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri” să înece viața spirituală care se află în tine! Dă slavă Domnului dacă ești un pământ bogat și fertil! Așadar, verifică astăzi ce fel de pământ este inima ta.

„Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur…” (Evrei 5:4)

     Când vorbim despre a ști ce te-a chemat Dumnezeu să faci în viață, avem două opțiuni. 1) O evaluare pur teoretică a problemei. Dr. Hugh Moorhead, care conduce departamentul de filozofie de la Universitatea Northeastern Illinois, a scris unui număr de 250 de filozofi, oameni de știință, scriitori și intelectuali binecunoscuți, punându-le tradiționala întrebare: „Care este sensul vieții?” Apoi le-a publicat răspunsurile într-o carte. Unii au oferit cele mai bune supoziții, alții au recunoscut că și-au stabilit singuri un scop în viață, dar alții au fost suficient de cinstiți să spună că nu au nicio idee. De fapt, mulți dintre ei i-au cerut lui Moorhead să le răspundă și să le spună dacă el însuși a descoperit scopul vieții. Îi mulțumim lui Dumnezeu că există o alternativă biblică la presupuneri și speculații! 2) Revelația. „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4). Când știi că Dumnezeu te-a chemat să faci un anumit lucru, poți avea încredere că El îți va da resursele, înțelepciunea, mijloacele și strategia. Și lucrul uimitor este că poți găsi toate acestea în Cuvântul Său. Biblia este manualul original, de instrucțiuni, cu explicații detaliate referitoare la motivul pentru care trăiești, cum funcționează viața, ce trebuie să eviți și ce să aștepți de la viitor. Scriptura ne explică ceea ce nicio altă carte de autoperfecționare sau de filozofie nu ar putea ști. Apostolul Pavel spune că în Biblie este revelată „înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci” (1 Corinteni 2:7). Tu ai fost creat pentru a îndeplini un anumit scop în viață. Și pentru a-l descoperi, trebuie să te întorci la Cuvântul lui Dumnezeu, și nu la înțelepciunea lumii.

„…Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).

     Biblia ne spune că: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Biruința asupra fricii începe cu înțelegerea faptului că frica este „un duh”, care nu vine de la Dumnezeu. Când înțelegi lucrul acesta, șansele de a te lăsa pradă fricii sunt mai mici. Așadar, ce ne-a oferit Dumnezeu în locul fricii? Trei lucruri: întâi – Putere. Nu vorbim aici de tehnici de autoperfecționare și de gestionare a stresului. Este vorba de ceva mult mai profund decât reducerea anxietății pentru a-ți face viața mai plăcută. Este acea convingere fermă, care pătrunde până în centrul ființei tale, că toate lucrurile care au legătură cu tine se află în mâna unui Dumnezeu iubitor care dorește ce este mai bun pentru tine. De aceea „toate lucrurile lucrează împreună spre binele” tău și poți trăi fără îngrijorare. (vezi Romani 8:28) Al doilea: Dragoste. În Biblie citim că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18). Numai când îți dai seama că ești iubit necondiționat de un Dumnezeu care nu se răzgândește niciodată cu privire la tine, vei învăța să te iubești și să te accepți pe tine… pentru a fi apoi capabil să-i iubești și să-i accepți și pe ceilalți. Poți să-ți imaginezi efectul pe care l-ar avea lucrul acesta asupra fricii tale de oameni, de respingere și de critică? Acest fel de dragoste e mai mult decât o emoție care te face să te simți bine; e o forță care îți schimbă viața! Al treilea: Discernământ. Apostolul Pavel mai scrie (2 Corinteni 10:5): „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Așadar, aceste trei lucruri – putere, dragoste, chibzuință – constituie răspunsul lui Dumnezeu la îngrijorarea ta de azi!

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).

     Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri. Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!

„…Numele cetăţii va fi: „Domnul (Iahve Shammah) este aici!” (Ezechiel 48:35).

     În cel de-al douăzeci și cincilea an de robie al lui Israel, lui Ezechiel i s-a făcut cunoscut de către Dumnezeu un alt nume divin: Iahve-Shammah, „Domnul este aici”. El le-a descris casa lor viitoare, Ierusalimul, spunând: „numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!” Acest nume nu se aplică numai Domnului Vechiului Legământ, ci în egală măsură lui Isus, Domnul Noului Legământ, al cărui nume „Emanuel” înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23). Asta înseamnă că oricând, în orice loc, în orice împrejurare, pentru fiecare dintre noi, El este disponibil și prezent! Înțelegând asta, David a scris: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca” (Psalmul 139:7-10). Cu alte cuvinte, numele Iahve-Shammah ne spune că prezența lui Dumnezeu este tot ce avem nevoie. Mai ții minte când simpla prezență a mamei sau a tatălui tău era suficientă ca să te liniștești și să capeți încredere? Teama, singurătatea, neajutorarea dispăreau când erau ei lângă tine, nu-i așa? În cele mai grele clipe ale poporului Israel, răspunsul lui Dumnezeu a fost mereu același: „Eu sunt aici.” Acele cuvinte garantau că nevoile lor aveau să fie împlinite din belșug! Iar astăzi, Dumnezeu îți spune și ție: „Eu sunt aici și „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nici înălțimea, nici adâncimea” și nimic altceva din toată creația nu te vor despărți de dragostea Mea!” (vezi Romani 8:38-39). Această promisiune este suficientă pentru oricine. Ia-o și, de azi, du-o cu tine în fiecare zi!

„…Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

     Numele lui Dumnezeu, Iahve-Tsidkenu („Domnul neprihănirea noastră”) i-a fost dictat de Dumnezeu lui Ieremia, care anunța venirea lui Mesia. „În zilele acelea… voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită… şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 33:15-16). Înainte de venirea lui Mesia, neprihănirea noastră depindea de propriile noastre eforturi. Biblia ne asigură: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronomul 6:25). Dar noi am eșuat la testul neprihănirii de așa de multe ori! Apoi „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția. Iată în ce fel: Dumnezeu L-a făcut pe Hristos „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Prin moartea Domnului Isus noi „am devenit” neprihăniți înaintea lui Dumnezeu! Noi nu trebuie să facem fapte bune, ca să ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu… sau să ne facem rezerve de fapte bune din care să luăm când vrem să ne simțim apreciați. Noi trebuie să luăm din neprihănirea depozitată în contul nostru de Hristos. Dacă avem nevoie de smerenie, curăție, răbdare, bunătate sau dragoste, e inutil să căutăm în noi înșine. Pur și simplu, nu se găsesc aici! Noi trebuie să le luăm prin credință din rezerva pregătită pentru noi în Isus. Inimile vinovate pot primi iertare, duhurile neliniștite pot primi pacea, sufletele obosite pot primi tărie și mințile confuze pot primi călăuzire din izvorul nesecat Iahve-Tsidkenu. Așa cum primești mântuirea prin credință, tot așa trebuie să iei neprihănire (și tot ce mai ai nevoie) prin credința în ce a împlinit Dumnezeu, în Domnul Isus – Domnul neprihănirii tale!

„…Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”. (Judecători 6:23)

     Un alt nume compus al lui Dumnezeu, Iahve-Shalom: „Domnul păcii”; a fost descoperit de Ghedeon atunci când Dumnezeu l-a însărcinat să conducă poporul Israel împotriva madianiților, răspundere pe care Ghedeon a considerat-o mult peste abilitățile sale: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15). Domnul i-a răspuns: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri” (vers. 16 și 23). Aceste cuvinte, ieșite din gura Domnului, l-au marcat așa de tare pe Ghedeon, încât a construit un altar pe care l-a numit „Domnul păcii”. Ghedeon omul plin de teamă L-a crezut pe Dumnezeu înainte ca lupta să înceapă și victoria să fie asigurată. Prin ochii credinței, el a simțit deja pacea și a zidit acel altar închinat lui Iahve-Shalom. Noi presupunem că putem avea pace interioară numai când circumstanțele noastre exterioare ne sunt favorabile. Dar să învățăm și noi, asemenea lui Ghedeon, că pacea lăuntrică nu depinde de schimbarea circumstanțelor exterioare. Depinde de credința ta că Iahve-Shalom este cu tine; lucrul acesta te va face să treci prin luptă având pace lăuntrică. Domnul Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Indiferent cât de înspăimântat te-ai simți în aceste momente, nu uita aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine… îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Datoria ta este să îndrăznești, pentru că Iahve-Shalom este cu tine, și să crezi că Hristos va rezolva circumstanțele în locul tău!

„…Staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul…” (Exodul 14:13).

     Astăzi vom vorbi din nou despre numele lui Dumnezeu Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu”. Nu ne vine ușor să renunțăm la propriile eforturi și lupte, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lupte în locul nostru. Când facem asta, avem impresia că renunțăm sau că suntem iresponsabili. Gândirea oamenilor obișnuiți spune în felul următor: „Nu sta degeaba, fă ceva!” Uneori suntem ca un om care se îneacă și nu se poate opri să nu se agațe de salvatorul său. Alteori ne imaginăm că altcineva are nevoie de ajutorul nostru și, în consecință, ajungem să-i facem salvarea aproape imposibilă… ba chiar devenim cel mai mare coșmar al său! Însă doar pentru că Dumnezeu luptă în locul nostru nu înseamnă că noi nu suntem implicați. Partea cea mai grea în respectarea ordinului „stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este că facem confuzie între „a sta pe loc” și „a nu face nimic” (sau a fi superficiali în ceea ce facem). Teama spune: „Mișcă-te, fă ceva!” Credința spune: „Stai liniștit și crede! Lasă-L pe Dumnezeu s-o facă!” Cam la această distanța de „a nu face nimic” poți ajunge. Este credință la cel mai înalt nivel! „Și atunci de ce avem nevoie de armură spirituală, dacă noi nu luptăm?” – întrebi tu. Bună întrebare! Apostolul Pavel a spus: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Să observăm faptul că noi purtăm armura lui Dumnezeu, nu pe a noastră. Noi trebuie să rezistăm, nu să luptăm. „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti…” (2 Corinteni 10:4). Metodele omenești stau în calea lui Dumnezeu; abilitățile fizice sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Larva de libelulă, de pe fundul iazului, poate să fie o larvă bine dezvoltată și viguroasă, însă odată ce se transformă în libelulă, calitățile vieții de larvă nu o vor ajuta să ducă o viață aeriană. Așadar, dacă odinioară ne-am încrezut în propriile noastre forțe omenești, de-acum înainte ne vom încrede numai în Iehova-Nissi. Amin?!

„…Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu”. (2 Cronici 20:15)

     Biblia redă o împrejurare când poporul Israel a fost amenințat de armata lui Amalec, iar Dumnezeu le-a făcut parte de o victorie răsunătoare. Înțelegând că Dumnezeu luptă în locul lor, Moise a zidit un altar închinat lui Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu” (vezi Exodul 17:15). Planul lui Dumnezeu nu a fost niciodată ca noi să ne ducem bătăliile singuri. Biblia spune: „Domnul este un războinic viteaz…” (Exodul 15:3). „Domnul Se va lupta pentru voi…” (Exodul 14:14). „Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15) Ființe umane limitate, noi ajungem repede la epuizare încercând, neîncetat, să luptăm prin propriile noastre forțe. Ne angajăm într-un cerc vicios al pocăinței, hotărârii, luptei, înfrângerii, descurajării și pocăinței repetate. Singurul conflict spiritual pe care-l putem câștiga vreodată este cel în care Dumnezeu luptă pentru noi. El nu Se așteaptă ca noi să câștigăm lupta, ci ca să-L lăsăm pe El s-o câștige în numele nostru. „Dar nu trebuie să luptăm și noi?” întrebi tu. Ba da, trebuie să ducem „lupta cea bună a credinței…” (1 Timotei 6:12). Lupta noastră nu este una care să implice efort epuizant, ci este o luptă a credinței. Întrebare: „Ar trebui să ne luptăm și noi așa cum a făcut-o Iacov?” Dar Iacov nu a câștigat prin luptă, victoria lui a constat în faptul că S-a predat lui Dumnezeu. Ai obosit luptându-te? Ai ajuns la capătul puterilor? Atunci te afli chiar unde dorește Dumnezeu să fii! Renunță să te mai zbați, și acceptă că Iahve-Nissi va învinge în numele tău, căci „nu tu vei lupta, ci Dumnezeu”! Ridică-te și declară asemenea apostolului Pavel (2 Corinteni 12:10): „când sunt slab, atunci sunt tare”.