„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg…” (1 Corinteni 9:26).

     Alergătorii de cursă lungă nu se concentrează în principal pe viteză, ci pe rezistență. Ei își stabilesc un ritm, și pe măsură ce se apropie de linia de sosire, ei pot să elimine toate opririle. Apostolul Pavel a scris: „Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:26-27). Pentru alergătorii de cursă lungă, renunțarea nu este o opțiune. În ciuda întârzierilor și a dezamăgirilor din timpul cursei, ei știu că nu vor fi niciodată mulțumiți cu faptul de-a sta pe tușă, făcând galerie celor care au plătit prețul pentru a alerga până la capăt. Așadar, dacă ești genul de om care tânjește să împlinească planul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa – dă tot ce ai! Aleargă spre el și nu uita ce a spus Domnul Isus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Una este să ai succes, și alta este să faci față presiunilor care vin odată cu el. De aceea, „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Când ai un lucru măreț la care să privești, primești putere să înduri. Și Dumnezeu îți va scoate în cale împotriviri și critici pentru a-ți întări caracterul; în felul acesta, când apar binecuvântări și responsabilități mai mari, vei fi în stare să le faci față. Izbânda este posibilă numai când ești motivat, și – plin de entuziasm – îți dorești să treci linia de sosire. Așadar, întrebarea este: vei plăti prețul? Când presiunea te apasă, te vei ridica și tu asemenea lui Neemia când a reconstruit zidurile Ierusalimului și să le spui potrivnicilor tăi: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor”?! (Neemia 6:3). Dacă răspunsul tău este da, ațintește-ți privirea asupra scopului – și vei trece „linia de sosire”!

„Știu că Dumnezeu este de partea mea… Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?” (Psalmul 56:9-11)

     Aprobarea celorlalți este ceva de care toți ne bucurăm, dar nu ai nevoie de ea pentru a avea stimă de sine. De fapt, când le faci oamenilor pe plac, ajungi să-ți pierzi stima de sine. Te dai peste cap pentru alții, și când crezi că ai reușit, ei se răzgândesc. Pe lângă faptul că îți fură pacea minții, când ești pe placul oamenilor îți este imposibil să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu – și în ultimă instanță, asta e pierderea ta cea mai mare. Dacă ești genul de om care le face oamenilor pe plac, nu va fi ușor să-ți schimbi obiceiurile de o viață. E necesar să înfrunți lucrurile de care ți-e teamă, și să Îi ceri lui Dumnezeu curajul de a merge până la capăt. Împăratul David a spus: „Dumnezeu este de partea mea… şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni?” Când vorbim despre „a fi pe placul oamenilor”, trebuie să înțelegem două lucruri: 1) Ruperea cercului înseamnă asumarea riscului de a fi respins prin faptul că spui nu, atunci când alții se așteaptă să spui da. Când persoanele din viața ta sunt obișnuite cu răspunsuri blajine, îngăduitoare, ei vor reacționa negativ… până se vor obișnui cu „noua ta persoană”! La început vei naviga timid pe aceste ape, dar oare e mai rău decât să-ți trăiești viața fiindu-ți frică de reacția oamenilor? 2) Poate va trebui să le explici celorlalți că în trecut căutai aprobarea lor pentru că te simțeai nesigur, dar acum nu mai e așa! Dar ceea ce-i foarte important este să acționezi imediat! Eliminarea oricărui obicei implică temporar durere și disconfort, dar cealaltă variantă care îți rămâne este să-ți petreci viața simțindu-te prins în cursă. Tu poți alege să suferi pe termen scurt, pe drumul spre libertate, sau pe termen lung, continuând să te lupți pentru a fi pe placul altora. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: fă alegerea corectă!

„Frica de oameni este o cursă…” (Proverbele 29:25).

     Pentru a se asigura că va câștiga lupta, regele Saul trebuia să-l aștepte pe profetul Samuel să vină și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Dar pe măsură ce timpul trecea și oamenii deveneau nerăbdători, Saul a adus el însuși jertfă Domnului. Când Samuel a vrut să știe de ce a făcut asta, Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine… am adus arderea-de-tot. Samuel i-a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun… Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui.” (1 Samuel 13:11-14). Pentru că Saul a avut nevoie de aprobarea oamenilor, el a pierdut totul. Poate nu e ușor și confortabil să spui adevărul, dar Biblia ne învață s-o facem, așa cum a făcut Samuel. Lui nu i-a fost teamă de respingerea împăratului și i-a spus adevărul în față! A fi pe placul oamenilor este un lucru necinstit, în sinea lui, pentru că le spui celorlalți ce vor ei să audă, în loc să le spui ceea ce vrea Dumnezeu, adică adevărul. Nu poți fi nepoliticos și insensibil, dar nici nu poți fi intimidat. Doar pentru că cineva nu dorește să audă adevărul, acest lucru nu-ți anulează responsabilitatea de a-l rosti. Te-ai simțit vreodată stânjenit când a trebuit să faci ceva ce ți-a cerut altcineva să faci? Unul dintre modurile prin care ne călăuzește Dumnezeu este pacea lăuntrică. Isaia spune că „veţi fi călăuziţi în pace” (Isaia 55:12). Și apostolul Pavel scrie: „să urmărim lucrurile, care duc la pace.” (Romani 14:19). Când ceva este greșit, spune-o! Declară: „Nu am pace referitor la lucrul acesta!” Oamenii nu ar trebui să se aștepte să acționezi dacă nu ai pace, însă lucrul acesta se întâmplă uneori când alții pun presiuni asupra noastră. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi… și să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” (Matei 10:14). Când reacția cuiva încearcă să te oprească să faci ceea ce știi că este corect, e timpul s-o dai la o parte și să continui să înaintezi! Așadar, nu de aprobarea oamenilor ai nevoie, ci de aprobarea lui Dumnezeu!

„Fraților, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1)

     La muzeul Mark Twain din Hartford, Connecticut, există aceste cuvinte înrămate: „Fă mereu binele. Îi va mulțumi pe unii și îi va uimi pe restul. Al tău, Mark Twain, New York, 16 februarie 1901.” Când conștiința ta este programată și guvernată de Cuvântul lui Dumnezeu, el te va conduce să faci ceea ce este bine de fiecare dată. Și dorința aceasta este produsă de primele lecții pe care le înveți despre bine și rău – motiv pentru care, în calitate de părinte, ai cea mai importantă meserie de pe pământ. Dacă nu ai învățat niciodată aceste lecții, nu reușești să dezvolți o conștiință. Dacă nu prea le-ai învățat sau le-ai învățat pe jumătate, vei avea parte de o conștiință pipernicită. Dacă nu ții cont de ea și refuzi să-ți asculți vocea lăuntrică, dezvolți o conștiință împietrită… și cu timpul îți vei trăi viața ca și cum nu ai avea deloc conștiință! Vei face compromisuri, vei mușamaliza, și o vei lua pe scurtătură pentru a obține ce-ți dorești. Conștiința nu se poate vedea și nu-i poți face autopsie, dar o poți auzi cum îți șoptește în mintea ta și o poți simți cum trage de inima ta. Și acestea sunt șoaptele și zvâcnirile de care trebuie să ții seama pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus două lucruri importante despre conștiință: 1) „De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24:16). 2) „Eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1) Mai presus de toate, nu-ți neglija conștiința! Și în acest proces, același lucru se întâmplă cu caracterul tău, cu reputația ta și cu calitatea vieții tale. Așadar, păstrează-ți conștiința curată!

„Scoală-te, căci treaba aceasta te priveşte… Îmbărbătează-te şi lucrează.” (Ezra 10:4)

     Probabil că nu ai auzit niciodată de Harlow Curtice – pentru că nu a fost o somitate, n-a absolvit nicio universitate prestigioasă, ci a fost un băiat de la țară având doar o diplomă de liceu. Dar el a avut vise mărețe. A început să lucreze ca gestionar la General Motors și a tot evoluat, ajungând președintele companiei la 35 de ani. Când a împlinit 40 de ani, a ajuns directorul general al respectatei divizii Buick din cadrul companiei General Motors. Și-a croit drum prin forțe proprii, ajungând în vârful profesiei sale prin spiritul său întreprinzător și prin deschiderea sa pentru idei noi. A proiectat cu mult curaj stiluri și modele noi. Și a călătorit el însuși prin toată America pentru a-i inspira pe dealeri și a le insufla un entuziasm proaspăt pentru produsele Buick. Și ghici când a făcut toate acestea? În perioada Marii Depresiuni economice! Sub conducerea sa, vânzările mașinilor Buick au crescut de patru ori; divizia sa a devenit a doua cea mai profitabilă din istoria companiei General Motors. Declarat „Omul anului 1955” de către revista Time, și întrebat care-ar fi explicațiile succesului său, Curtice a menționat următoarele: 1) Și-a stabilit scopuri personale și le-a cerut oamenilor din jurul lui să facă la fel; 2) Nu s-a dat bătut când a avut de înfruntat și cucerit obstacole; 3) A fost dispus să-și asume riscuri și să facă lucruri pe care persoanele talentate, dar temătoare, au refuzat să le facă. Prin urmare, biruința a devenit un obicei și un stil de viață. Mi se pare că aceste trei principii sunt profund biblice și testate în timp, așa că ele te pot conduce și pe tine la succes, pe orice pui mâna să faci. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Scoală-te, căci treaba aceasta te priveşte… Îmbărbătează-te şi lucrează!”

„Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat; şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească.” (Proverbele 11:24)

     Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să fie distribuitori ai binecuvântării Sale, și primii care să răspundă celor aflați în nevoi. De aceea, El i-a implicat în acest proces și i-a echipat ca să-L reprezinte în viitor. În episodul cu hrănirea celor cinci mii, miracolul înmulțirii s-a întâmplat când mâncarea a părăsit nu mâinile lui Hristos, ci mâinile ucenicilor. El a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi pești și le-a dat ucenicilor, iar ei au pornit ceea ce părea de-a dreptul absurd: hrănirea mulțimilor cu prânzul unui băiețel. Dar când au făcut lucrul acesta, ei au luat parte la o minune. De ce? Deoarece atunci când peste ceea ce ai cade binecuvântarea Domnului, vei avea succes, în ciuda provocărilor și a obstacolelor. Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu ceva de care alții au nevoie. Însă uneori nu reușim să recunoaștem acel ceva, sau ne îndoim de valoarea sa. Așa că tragem concluzia următoare: „Nu am ce trebuie!” Ba da – doar că este sub forma unei semințe! Domnul Isus a descris-o în felul acesta (Marcu 4:28): „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Dumnezeu a pus în tine lucruri pe care dorește să le recunoști, să le cultivi și să le folosești pentru slava Sa. Când El binecuvântează aceste lucruri, vei fi uimit de potențialul înfrânat cu care ai trăit până atunci. Această minune a început când un băiat a văzut o nevoie neîmplinită și s-a hotărât: „Acești oameni sunt flămânzi și trebuie să primească hrană.” Este și momentul în care ucenicii au descoperit ce poate să facă Domnul Isus cu ceea ce aveau, chiar dacă lucrul acesta părea insuficient! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: folosește tot ce ți-a dăruit Dumnezeu!

„Cine își va adânci privirile în legea desăvârșită și… va stărui în ea… ca un împlinitor cu fapta va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:25)

     Pastorul și autorul american David Jeremiah povestea despre un cunoscut profesor universitar care și-a petrecut o vară studiind la Ierusalim. În clădirea de apartamente în care stătea, locuia și un evreu ortodox, cu care a studiat ebraica pe parcursul verii. Într-o zi, profesorul s-a așezat și l-a ascultat pe prietenul său evreu recitând întreaga carte a Psalmilor în ebraică, fără să lipsească nici măcar o slovă sau o literă. E chiar impresionant, nu-i așa? Însă Dumnezeu nu te binecuvântează doar pentru că citești Cuvântul Său, pentru că îl memorezi sau chiar pentru că ești în stare să-l repeți cuvânt cu cuvânt în limbile originale. Dumnezeu promite că-i va binecuvânta numai pe cei ce „fac”/împlinesc ce spune Cuvântul Său. Citirea Bibliei fără a o pune în practică e ca și cum te-ai duce la un restaurant și ai mânca lista cu meniuri, ignorând mâncarea. „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25). Unul dintre pericolele care îi vizează pe cei care se bucură când predică, este că deși le place să facă asta, ei merg acasă mișcați, dar neschimbați. Cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu are importanță și consecințe vitale. Dar o aprofundare temeinică a Scripturilor poate să ude rădăcinile mândriei spirituale, din inima ta, din cauza căreia aprobi Scripturile – dar nu le aplici! Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu.

„Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit…” (Psalmul 51:4).

     Avem nevoie de un nou mod de a privi păcatul, de o nouă înțelegere a acestuia. Pastorul și autorul John Ortberg a scris: „Orice păcat implică negare. Păcatul aduce cu el o anumită miopie morală – vedere încețoșată.” Și singura cale prin care îl poți vedea clar este prin ochii Celui împotriva căruia ai păcătuit, de fapt… Psalmistul a recunoscut: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit.” Un profesor universitar creștin a spus-o în felul următor: „Sunt amabil cu studenții mei, respectuos cu colegii mei, îmi iubesc familia; nu fur, nu comit adulter, nu consum droguri,  nu înjur și folosesc regulat ața dentară… Dar când mă uit sincer și profund la mine, văd că nutresc sentimente de amărăciune, îmi folosesc cu zgârcenie timpul și banii, și nu-i iubesc pe cei ce vin nepoftiți. Sunt orgolios și mă consumă felul în care mă văd sau mă tratează ceilalți. Mă lupt cu pornirile mele carnale, și privirea și inima mea se mai abat și asupra unor lucruri neîngăduite. Mă prefac că ascult, dar nu ascult. Mă gândesc mai mult la cum pot să fiu mai extraordinar, decât la cum să fiu bun. Mă dau mai spiritual decât sunt. Sunt un dezastru – spart în o mie de cioburi! Și singura mea speranță este mila lui Dumnezeu!” Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu stând pe tronul Său, el a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut…” (Isaia 6:5). Apoi un înger a adus un cărbune aprins de pe altar și i-a atins buzele, spunând: „nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:7). Conștientizarea păcătoșeniei noastre poate fi un ghiont blând, sau ne poate trânti la pământ cu forța unui tsunami. Dar important este modul în care reacționăm. Indiferent cât de des ai căzut, sau cât de gravă este greșeala ta, astăzi Dumnezeu își extinde harul și îți oferă șansa de a o lua de la capăt – dacă ești dispus s-o accepți!

„Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur…” (Ioan 12:24)

     Domnul Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” S-a estimat că un grăunte de grâu va produce o tulpină din care se dezvoltă trei spice de grâu. În fiecare spic sunt între 15 și 35 de boabe de grâu, ceea ce înseamnă că împreună produc aproape o sută de boabe, dintr-o singură plantă. După ce aceste boabe sunt semănate, ele vor produce la rândul lor trei mii de boabe. Și când acestea sunt semănate, ele vor produce un milion de boabe. Și dacă continui tot așa, vei acoperi întreg pământul cu grâu! E uimitor ce poate face o singură persoană când își dedică viața lui Hristos și când își începe lucrarea din locul în care se află. D.L. Moody a spus odată: „Lumea încă nu a cunoscut ce poate face Dumnezeu printr-un om care a renunțat cu totul la el însuși!” Moody a decis să fie un asemenea om, și a avut un impact uriaș în lume, pentru Hristos. Când Petru, Iacov și Ioan s-au întâlnit cu Domnul Isus, scopul lor în viață era să-și câștige existența. Apoi Domnul Isus i-a invitat să-L urmeze și să schimbe lumea. Și astăzi El te invită să faci același lucru. El te invită să descoperi o nevoie pe care nimeni nu o împlinește, și să te dedici acesteia. El îți cere să găsești o cauză mai mare decât propriul interes, și anume cauza Sa – și să-ți consacri întreaga viață acesteia! Când Domnul Isus le-a cerut ucenicilor să-și lase locurile de muncă și siguranța lor, El practic le întorcea lumea și viața cu susul în jos. Dar când ucenicii au răspuns „da”, ei au lucrat cu atâta putere, încât dușmanii lor i-au acuzat că „au răscolit lumea”! (Faptele Apostolilor 17:6). Așadar, vrei și tu să răscolești lumea? „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

„Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor…” (Isaia 41:10).

     Dăm năvală la seminarii și la conferințe căutând leacuri nedureroase prin care viețile noastre pot fi schimbate și transformate. Ținem diete… Ne înscriem la cursuri despre sănătate… și entuziasmul nostru crește cam două săptămâni. Apoi, cădem în aceeași veche rutină… Nu ne schimbăm! Citim cărți despre autoperfecționare, dar problema cu aceste cărți este că ele ne spun ce să facem, dar nu ne pot da puterea necesară să facem. Ni se spun lucruri precum: „Scapă de toate obiceiurile rele. Fii pozitiv; nu fi negativist.” Dar cum? De unde luăm puterea de a ne schimba? Cuvântul „putere” apare în Noul Testament de 57 de ori. Este folosit pentru a descrie evenimentul cel mai plin de putere care s-a întâmplat vreodată: învierea lui Isus Hristos din morți. Și acea putere a învierii ne stă la dispoziție pentru a ne schimba viețile astăzi. Cel mai important lucru în viață este să-L cunoaștem pe Hristos și să experimentăm puterea învierii Sale. Apostolul Pavel își recunoștea acest scop principal: „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). Și tot el scrie (Efeseni 1:19-20): „care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi”. Cuvântul grecesc pentru „putere” este dunamis și se poate traduce în două feluri: 1) „dinamită”, care este o forță explozivă; sau 2) „dinam” – un generator care crează un flux constant de curent. Și în Hristos, noi le avem pe amândouă. Prin El noi putem rupe lanțurile care ne leagă și limitele care ne constrâng și putem umbla biruitori prin puterea Sa – chiar de azi, dacă vrem!