„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre…” (Deuteronomul 29:29).

     Când nu înțelegi ce se întâmplă în viața ta, începe cu ceea ce știi în mod sigur – și anume, că Dumnezeu este bun în orice vreme, și că „bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 103:17). El nu este schimbător! El nu te binecuvântează astăzi, ca mâine să te blesteme! Nu, ci „Bunătăţile Domnului… se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Însă există lucruri pe care Dumnezeu alege să ni le reveleze, și există „lucruri ascunse” pe care El decide să nu ni le descopere, pentru binele nostru. Autoarea Beth Jones scria: „Dacă Dumnezeu ține un secret față de noi o face pentru binele nostru și pentru binele altora. De exemplu, El nu dezvăluie vinovăția noastră și nu divulgă păcatele noastre, defectele, necredința, poftele, egoismul sau mândria noastră altora. Când se întâmplă anumite lucruri, Dumnezeu știe de ce… Lucrurile ascunse sunt ale Domnului. Și când El ne descoperă ceva, o face pentru că dorește ca noi să umblăm în acel adevăr prin credință. De exemplu, El își revelează caracterul și voia în Cuvântul Său… ca noi să putem trăi prin credință – știind că El este bun, drept, iubitor, generos, milostiv, credincios, îngăduitor, răbdător… și că El ne mântuiește, ne vindecă, ne răscumpără, ne restaurează, ne sfințește și ne binecuvântează. Lucrurile descoperite ne aparțin. Când nu știm de ce, iată ce știm sigur! Cuvântul lui Dumnezeu este mai adevărat decât circumstanțele sau decât experiențele noastre, și pentru că El știe totul despre noi nu înseamnă că ne și spune totul. Știm totodată că atunci când lucrurile nu arată bine, Dumnezeu este în continuare bun. El ne dăruiește, nu ne ia; El ne binecuvântează, nu ne oropsește; și indiferent ce se întâmplă sau nu se întâmplă, la sfârșitul zilei – cu El noi suntem biruitori!”

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos…” (2 Corinteni 5:10).

     Apostolul Pavel le scria corintenilor: „De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:9-10). Dacă ești înțelept, vei trăi în fiecare zi având adevăr predominant în mintea ta. Vei avea o perspectivă a pregătirii pentru veșnicie. Gândește-te la acest lucru în felul următor: tu nu te-ai trezit într-o dimineață spunând că te-ai hotărât să devii avocat, doctor sau contabil etc.; nu, tu ai luat această hotărâre cu mulți ani înainte, și apoi ai muncit în această direcție. Să ne înțelegem: în calitate de creștin, tu nu lucrezi ca să-ți câștigi mântuirea, ci pentru a-ți câștiga o răsplată în ceruri. Mântuirea este temelia pe care construiești, și Biblia ne spune că: „nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11). După care apostolul Pavel continuă și ne atenționează: „Dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (1 Corinteni 3:12-15). Când vei sta înaintea lui Hristos, vei avea parte fie de răsplată, fie de regrete! Așadar, pregătește-te pentru veșnicie, lucrând pentru răsplătirea care trece testul focului!

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare…” (Coloseni 4:6).

     Liderul și autorul creștin chinez Watchman Nee a consacrat un capitol din cartea sa „Lucrătorul creștin normal” vorbirii și felului de-a comunica. „Din cauza vorbirii fără perdea, eficiența multor lucrători creștini este serios afectată. În loc să fie instrumente puternice în slujba Domnului, lucrarea lor are un impact mic din cauza scurgerii constante de putere din viața lor, prin vorbirea neatentă!” – scria Nee. Apostolul Pavel scrie: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare.” Asta înseamnă că atunci când vorbești, asigură-te că ceea ce spui e de bun gust. Și privirea de pe chipul tău și tonul vocii tale pot determina modul în care o persoană primește sau respinge ceea ce spui. Eugene Peterson parafrazează cuvintele lui Pavel în felul acesta: „Fiți grațioși în vorbire. Scopul este să scoți la lumină tot ce e mai bun din ceilalți, nu să-i dobori, sau să-i desființezi.” Și tot Pavel scrie: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29). Așadar, înainte să vorbești, verifică-ți atitudinea și întreabă-te: „În ce stare de spirit sunt acum?” Și nu te opri la întrebarea aceasta, ci aprofundează, întreabă-te și: „Ceea ce urmează să spun va ajuta sau va răni, va clarifica sau va aduce confuzie, mă va face să mă simt mai bine sau va face ca celălalt să se simtă mai bine?” Recunoscându-și tendința de a spune ceea ce nu trebuie, regele David s-a rugat: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele! Nu-mi abate inima la lucruri rele” (Psalmul 141:3-4). Nu ajunge să fii talentat, ca să reușești în viață… trebuie să și știi să vorbești cu înțelepciune!

„Totul vine de la Tine, şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem.” (1 Cronici 29:14)

     Persoanele generoase se simt întotdeauna în largul lor când vorbesc despre bani, și se simt și mai în largul lor atunci când dăruiesc. Pe când oamenii egoiști fac o obsesie din a păstra ceea ce au, și din dorința de a obține tot mai mult. De aceea Domnul Isus, care a fost cea mai generoasă persoană din istorie, a vorbit atât de mult despre bani. El a înțeles care este sursa lor, folosul lor și cine are toți banii. Șaisprezece din cele treizeci și opt de pilde pe care le-a rostit au de-a face cu gestionarea banilor și a averilor. În cele patru Evanghelii, unul din zece versete se ocupă de acest subiect. În Biblie se găsesc 500 de versete despre rugăciune și cam tot atâtea despre credință… dar despre bani și avere sunt peste două mii! Încearcă Dumnezeu să ne spună ceva? Dacă da, oare ce anume? Păi, cu siguranță, și următorul lucru: tot ce avem vine de la Dumnezeu! Deci nu ești proprietar, ci administrator al proprietății Sale. Asta înseamnă că atunci când te bate pe umăr și-ți spune: „Dăruiește acelei persoane sau acelei cauze,” tu nu trebuie să vii cu justificări și contra-argumente, ci să spui: „Da, Doamne!” După ce a strâns banii necesari pentru a construi Templul, regele David s-a rugat: „De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, şi preamărim Numele Tău cel slăvit. Căci ce sunt eu, şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bună voie? Totul vine de la Tine, şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:12-14). Când Îi dăruiești lui Dumnezeu, nu faci altceva decât să Îi dai înapoi Celui ce ți-a dăruit.

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini…” (Psalmul 55:22).

     Într-o duminică, după o predică în care s-a vorbit despre faptul că trebuie să aducem îngrijorările noastre înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, o doamnă s-a apropiat de marele predicator britanic G. Campbell Morgan și i-a spus: „Eu nu-L deranjez pe Dumnezeu cu lucruri mărunte, ci vin înaintea Lui numai cu lucrurile mari!” Morgan i-a răspuns: „Doamnă dragă, tot ce aducem noi înaintea lui Dumnezeu este mărunt!” Biblia spune: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini.” Dumnezeu știe că nu ești făcut să duci povara îngrijorării, așa că El te invită să i-o dai Lui chiar acum. Orice lucru care este suficient de mare ca să fie o sursă de neliniște trebuie adus înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Apostolul Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Să reținem cuvântul „aruncați”… Este opusul lui „a duce o povară”. În clipa în care îți dai seama că o îngrijorare începe să te apese, „arunc-o” asupra Domnului, știind că „El Însuşi îngrijeşte de voi”. Dacă am avea un Dumnezeu distant, căruia nu i-ar păsa de noi, atunci am avea motive de îngrijorare. Sau dacă ar fi un Dumnezeu neputincios care nu ar putea face mare lucru pentru a ne ajuta, atunci da – am avea pentru ce să ne îngrijorăm. Compozitorul Joseph Scriven (autor între altele al imnului Un prieten bun și-un frate) a formulat astfel: „O, ce pace-adesea pierdem / câte dureri fără folos / doar că nu aducem totul / la Domnu-n rugă, prin Hristos.” Adevărul este că pe măsură ce Îi dăm îngrijorările noastre lui Dumnezeu, descoperim cât de mare este El cu adevărat! Fie acesta gândul nostru de căpetenie, azi!

„Suntem… moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos…” (Romani 8:16-17).

     Când echipa țării noastre câștigă un meci (la handbal, fotbal, volei, baschet etc.), noi spunem: „Am câștigat!” Ce- nseamnă de fapt acest „noi” implicit? Nu noi am fost pe teren, nu am fost placați, nu am aruncat și nici nu am lovit mingea… Niciunul n-am înscris niciun gol. Și-atunci, ce-nseamnă „(noi) am câștigat”? Înseamnă că dacă echipa pe care o susținem și cu care ne identificăm a câștigat, și noi am câștigat. De aici se desprinde un adevăr spiritual foarte important pentru copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu. Când Domnul Isus a murit, noi am murit împreună cu El. Când Domnul Isus S-a înălțat, și noi ne-am înălțat împreună cu El ca „să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4). Diferența dintre noi și echipa care a câștigat este că noi nu vom face parte efectiv din acea echipă. Însă când Domnul Isus a ieșit biruitor la cruce, și noi L-am primit ca Mântuitor al nostru, Dumnezeu ne-a așezat „în Hristos.” Astăzi El ne vede îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5:21). Apostolul Pavel explică lucrul acesta astfel: „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos…” (Romani 8:16-17) Ați înțeles ideea? În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, fiecare este moștenitorul tuturor lucrurilor pe care le are Tatăl său ceresc. Și mai mult de-atât, este „împreună moștenitor cu Hristos”, ceea ce înseamnă că toate lucrurile la care Hristos are dreptul, au dreptul și toți cei ce sunt în El, copii ai lui Dumnezeu. Când pricepi acest adevăr și începi să trăiești în consecință, vei identifica și vei invoca binecuvântările pe care le- a promis Dumnezeu în Cuvântul Său. Aceste binecuvântări includ harul, iertarea, vindecarea, grija, călăuzirea, puterea etc. Iar identitatea ta în Hristos îți dă dreptul la toate aceste lucruri. Și ce privilegii pot fi mai mari decât acestea?!

„Vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” (Isaia 42:9)

     Oamenii care l-au declarat pe Iefta „persona non grata” au fost aceiași oameni care s-au întors la el după ajutor, când au fost amenințați de un dușman mai puternic. Așadar, iată prima învățătură: Nu oamenii îți determină viitorul, ci Dumnezeu! Iudeii trăiau în robie când Dumnezeu le-a făcut această promisiune: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11). Planul lui Dumnezeu pentru tine va izbuti în fața oricărui alt plan. Iată a doua învățătură: Umblarea în unitate necesită vorbire în unitate. Iefta a acceptat numaidecât noua poziție. „Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon, ca să-i spună: ‚Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?’” (Judecătorii 11:12). Ați reținut cuvintele „cu mine” și „țara mea”; el a lăsat suferințele trecutului în urmă și a îmbrățișat în întregime cauza. Un autor scrie: „El a fost gata să umble în unitate. Și o umblare în unitate necesită o vorbire în unitate. Ai fi surprins să vezi ce impact va avea vorbirea în unitate asupra atitudinii și relațiilor tale. Vei vedea că ești mai puțin critic cu ceilalți, odată ce transformi această „vorbire în numele echipei” într-un obicei.” Asta nu înseamnă că trebuie neapărat să fiți împreună ca să procedați așa… ci înseamnă că ați înțeles că viziunea și cauza pe care o împărtășiți sunt mai mari și mai importante decât diferențele de gândire și de păreri dintre voi. Biblia spune (Efeseni 4:3): „căutaţi [trebuie să lucrați la aceasta] să păstraţi unirea Duhului [nu neapărat în păreri], prin legătura păcii.” Așa să ne ajute Dumnezeu!

„Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.” (Matei 3:8)

     Când conducătorii lui Israel au apelat la ajutorul lui Iefta, ei se aflau în necaz, și au decis să se „folosească” de Iefta. Așa că acesta a spus, în esență: „Să facem o înțelegere în ce privește relația pe care o vom avea.” Și atunci, el a negociat cu ei și a ajuns să ocupe un post de mare conducător. Când încrederea ți-a fost înșelată, trebuie să ierți. În felul acesta te eliberezi. Dar trebuie să dai dovadă de înțelepciune în felul în care înaintezi. Dumnezeu nu dorește să ajungi în situația în care să fii rănit din nou. Poate ai auzit povestea omului care s-a dus la doctor cu o arsură severă la urechea dreaptă. El a explicat: „Călcam o cămașă și mă uitam la televizor, când a sunat telefonul și am pus la ureche fierul de călcat în loc de telefon.” Buimăcit, doctorul a întrebat: „Dar de ce aveți arsură și la urechea stângă?” La care el a răspuns: „Păi, persoana respectivă a sunat și-a doua oară!” Concluzie: Când te-ai fript o dată, ai grijă să nu ajungi în situația de-a te frige din nou! Iertarea trebuie să se producă imediat, dar încrederea trebuie câștigată. Cel ce te-a ofensat trebuie să manifeste roada pocăinței – un comportament consecvent care să arate că în inima lui s-a produs o schimbare. Domnul Isus a spus-o în felul următor (parafrazez): „Dovedește prin felul tău de trai că te-ai pocăit de păcatele tale și că te-ai întors la Dumnezeu.” Pentru asta, tu ai nevoie de două lucruri: de har și de înțelepciune. Harul înseamnă extinderea către ceilalți a aceleiași iertări pe care ți-a arătat-o Dumnezeu ție. Înțelepciunea înseamnă să discerni ce fel de relație poți avea cu acea persoană în viitor. Așadar, transformă-ți pierderea în câștig!

„Iefta… era un om viteaz. El era fiul unei curve…” (Judecătorii 11:1).

     Iefta era fiul nelegitim al unui om pe nume Galaad. Mama sa era prostituată. Iefta a crescut împreună cu ceilalți fii legitimi ai lui Galaad, care mai târziu l-au alungat. „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru” (Judecători 11:2). Așa că a ajuns să trăiască într-o peșteră. În timp ce se afla acolo, au venit la el o mână de „oameni fără căpătâi” și rebeli, și el i-a transformat în soldați. Când amoniții au amenințat poporul Israel, bătrânii poporului au apelat la el pentru ajutor. „Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât voi, şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?” Bătrânii Galaadului i-au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon, şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.” (Judecătorii 11:7-8). Nu numai că Iefta i-a condus spre victorie, dar numele său este onorat în Biblie alături de oameni ca Avraam, Moise și David. Viața sa este plină de lecții. Iată una importantă: Respingerea poate face parte din planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Iefta a fost respins din motive pe care nu le putea controla – între altele, era un fiu nelegitim. Dar în loc să se umple de amărăciune, el a mers mai departe și a făcut ceva bun cu viața sa. Poate că și tu ai fost respins – pentru că ești bătrân, tânăr, inteligent, prost, drăguț, urât, privilegiat, sărac, atrăgător, neatrăgător, bărbat, femeie, alb, negru etc. Prin harul lui Dumnezeu, Iefta a luat o situație urâtă și a transformat-o într-una frumoasă. Și dacă îți încredințezi situația în care te găsești în mâinile lui Dumnezeu, același har este disponibil și pentru tine!

„Creşteţi în harul… Domnului…” (2 Petru 3:18).

     Cum putem să trecem peste suferințele din trecut, cauzate de relații? Cum pot două persoane să îmbine perspective distincte și unice pentru a crea o relație mulțumitoare plină de dragoste? Există un ingredient foarte special numit „har”, care trebuie adăugat acestui amestec. Este nevoie să manifești asupra celeilalte persoane același har pe care îl extinde Dumnezeu asupra ta. Harul pansează oamenii zdrobiți și le permite celor învinși să- și dezvolte modalități câștigătoare de a scăpa de trecutul lor. El dă tărie celor ce se luptă să fie funcționali în domenii în care mai demult erau deficitari. Harul restaurează inima și rezolvă conflictele unui duh neliniștit. Este bunătate și iertare. Este bunăvoința lui Dumnezeu. Și pentru că El îl revarsă asupra ta, tu trebuie să-l dai mai departe – celor ce au nevoie de compasiunea și dragostea ta. Toți suntem zdrobiți în anumite momente sau în anumite domenii, și trebuie să învățăm să acceptăm lucrul acesta și să ajutăm la refacerea celor frânți. Apostolul Petru nu s-a crezut în stare să se lepede de Domnul său… și a jurat că nu o va face niciodată! Însă Domnul Isus nu doar că prezisese asta, dar El a și promis că Se va ruga pentru Petru până va fi complet restaurat (vezi Luca 22:32). Și toți suntem chemați să facem asta; să extindem peste acele persoane imperfecte dragostea și harul care ni s-au arătat nouă. Apostolul Pavel le-a scris tesalonicenilor: „Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult” (2 Tesaloniceni 1:3). Apoi Petru adaugă: „creșteți în har.” Iar acesta este un proces, nu este ceva instantaneu, așa că trebuie să lucrezi la asta! O vei face?!