„Să iubeşti… ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)

     Când Dumnezeu te mântuie, El te așază „în Hristos”. Din acel moment, El te consideră neprihănit. Nu datorită neprihănirii proprii… ci prin aceea „care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9) Poate, cât ai fost copil, părinții îți vor fi dat impresia că dacă vei fi suficient de cuminte, ei te vor iubi și accepta… Prin urmare, crezi că și în relația cu Dumnezeu este valabil același lucru. Dar nu e așa! În realitate, nu ai putea niciodată să fii suficient de bun, ca să câștigi dragostea lui Dumnezeu! De aceea, El te îmbracă în neprihănirea lui Hristos și îți spune: „Te iubesc necondiționat în ciuda păcatelor tale!” Aceasta este adevărata bază a iubirii de sine! Gândește-te: dacă Dumnezeu te iubește, atunci ești vrednic să fii iubit, nu-i așa? Asta înseamnă că te poți iubi pe tine însuți! Și de fapt așa și trebuie, întrucât le poți oferi dragoste și altora, din izvorul propriei tale stime de sine. Dacă te lupți cu sentimentul nesiguranței, al vinovăției, al îndoielii, al dezgustului față de sine, până la urmă acestea se vor manifesta și în relațiile tale. Psihologul elvețian Paul Tournier a spus: „Dacă o persoană Îl va iubi pe Dumnezeu așa cum trebuie, îi va iubi și pe ceilalți așa cum trebuie, și cine Îl iubește pe Dumnezeu și pe ceilalți așa cum trebuie să fie iubiți, nu va avea niciodată nevoie de psihiatru!” Dragostea lui Dumnezeu îți insuflă încrederea și puterea de care ai nevoie ca să dăruiești și să primești dragoste de la ceilalți. Adevărul este acesta: chiar dacă ai fi fost singurul păcătos care a trăit vreodată, Hristos ar fi murit pentru tine! Și când înțelegi lucrul acesta cu adevărat, vei începe să te iubești pe tine însuți, și să te dezvolți – ca să ajungi la plinătatea potențialului pe care l-a pus Dumnezeu în tine!

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza 2:15)

     Mai întâi, Dumnezeu l-a creat pe om. Apoi a creat o grădină și i-a spus omului: „Ai grijă de ea!” Poate ai crezut că munca a venit ca o consecință a căderii în păcat. E adevărat, munca a căpătat o altă semnificație în acel moment, dar e o greșeală să crezi că primii noștri părinți nu aveau niciun scop. Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, e limpede că El a avut în plan ca noi să fim ca El: creativi, productivi, gata să ne investim în sarcini care contribuie la împlinirea scopului Său. Adam și Eva au fost puși responsabili peste grădină… și, înainte de decizia lor egoistă de a nu-L asculta pe Dumnezeu, ei s-au bucurat de împlinire maximă în munca lor. Biblia spune: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.” (Geneza 2:19) Primul loc de muncă din univers a inclus identificarea speciilor de animale și păsări, studierea înzestrărilor şi calităților fiecărei creaturi, și supravegherea lor. Asta da, funcție de conducere! Și cine este ocupat, are nevoie de un asistent executiv – așa că a fost creată Eva, ca să fie „ajutorul” lui Adam. Nu trebuie să privești mai departe de Biblie ca să-ți dai seama că munca productivă este planul lui Dumnezeu pentru viața ta. O sarcină bine făcută este propria ei răsplată. Îți conferă un sentiment al valorii, fără de care poți ajunge să fii deprimat. Nu crede iluziile mass-media care îți spune că oamenii de succes nu trebuie să muncească; fiecare dintre noi a fost creat cu un scop în viață, indiferent câți bani are în contul său bancar. Așadar (cf. Eclesiastul 9:10), „tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”

„Ilie i-a zis: „Nu te teme…” (1 Împărați 17:13)

     Imaginează-ți o mamă cu pruncul ei, confruntându-se cu o foamete cumplită, și având mâncare doar pentru o ultimă masă… şi pe Ilie spunându-i: „Împarte cu mine ce ai. Nu te teme! Dumnezeu va face să ai mai mult decât îți trebuie ca să scapi cu bine!” Tu ce-ai fi făcut? Ei bine, această femeie alege să asculte. Drept consecință, ea a supraviețuit foametei și groparilor, iar Domnul Isus a elogiat-o într-una dintre predicile Sale. În esență, există două tipuri de generoși: cei care Îi oferă lui Dumnezeu „resturile” și cei care Îi oferă „primele roade” (vezi Proverbele 3:9). Primii se văd ca fiind responsabili pentru propriile lor nevoi, așa că „resturile” merg în lucrarea lui Dumnezeu. Dar problema, când dăruiești „resturile”, este că generozitatea ta este legată de autosuficiența ta. Și în clipa în care te confrunți cu nesiguranță financiară, generozitatea ocupă locul din spate. Pe de altă parte, cei care Îi dăruiesc lui Dumnezeu primele lor roade, înțeleg că El este sursa a tot ce au. Ei sunt motivați să investească mai întâi în interesele Sale, și abia apoi în propriile lor interese. Ei cred în principiul biblic conform căruia ceea ce culegi este întotdeauna mai mult decât ceea ce semeni (vezi 2 Corinteni 9:6-11). Teama te va face să devii irațional și să acționezi contrar cu ceea ce crezi în inima ta. Nu-i așa că e logic să te încrezi în Dumnezeu în privința banilor, de vreme ce totul Îi aparține Lui? Deci e cu-atât mai logic să te încrezi în El și-n privința lucrurilor pe care oricum nu le poți controla! Gândește-te puțin: tu susții că te încrezi în Dumnezeu referitor la destinul tău veșnic și cu toate acestea, Îi respingi invitația ca El să devină partenerul tău economic. Are vreo logică? Adevărul este că nu poți fi mai generos decât Dumnezeu! Așa că… fii generos!

„Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27)

     Îngrijorarea nu schimbă nimic, dar te schimbă pe tine – și nu în bine! Nu te ajută să-ți plătești facturile, să-ți rezolvi problemele de familie sau să dormi mai bine noaptea. Nu poți adăuga nicio zi la viața ta, sau vreun pic de entuziasm în ea – îngrijorându-te! Dar poți îmbătrâni prematur și poți muri înainte de vreme. Citește următoarele două versete cu atenție: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” (Psalmul 125:1) „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Să remarcăm faptul că în ambele versete există același cuvânt: „credință”. Îngrijorarea nu face decât să scoată la lumină lipsa încrederii noastre în Dumnezeu! Așadar, în cine ne încredem noi? În noi înșine! Și numai când lucrul acesta nu merge, suntem dispuși să încredințăm problema lui Dumnezeu. Imaginează-ți că-l întrebi pe Michelangelo: „Ești sigur că știi ce faci cu bucata aceea de marmură?” Dumnezeu știe ce face, și – când te încrezi în El –  „pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Apostolul Pavel folosește aici o metaforă militară. Filipenii se aflau sub ocupație romană, ceea ce era rău. Dar ei știau că santinelele le păzeau cetatea, ceea ce era bine. Ei știau că, înainte ca dușmanul să poată ajunge la ei, trebuia mai întâi să treacă de gărzi. Și pentru că tu ești „în Hristos”, Satan trebuie să treacă întâi de El, pentru a ajunge la tine. Înțelegi ideea? Nimic, absolut nimic, nu poate ajunge la tine fără să treacă mai întâi de Hristos, și să fie îngăduit de El! Odată ce accepți lucrul acesta, pacea lui Dumnezeu îți va umple inima!

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

     Biblia ne asigură că „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5:16-17). Există două cuvinte în acest fragment din Scriptură la care trebuie să fii atent în mod special: 1) „Fierbinte”; redă căldura puternică pe care o primești de la un foc aprins. O altă versiune a Bibliei propune următoarea traducere: „Rugăciunea sinceră (din inimă, continuă) a unui om neprihănit face să apară o putere nemaipomenită (dinamica la ea acasă)”. Dacă nu ești atent, poți cădea în capcana ideii că trebuie „să dezvolți” emoții puternice înainte de a te ruga, sau în timp ce te rogi, pentru ca rugăciunile tale să fie auzite și ascultate. Nu-i adevărat! Poate sentimentele te mișcă pe tine, însă numai credința îl va mișca pe Dumnezeu. Biblia spune: „cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Doar pentru că ieri ai simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod special când te rugai, iar azi n-o mai simți, asta nu înseamnă că rugăciunile tale nu-s auzite, sau că nu vor primi răspuns. 2) „Neprihănit”. Ilie a fost un om neprihănit, dar cu siguranță nu a fost un om perfect. Da, rugăciunile sale erau eficiente. Dar și el a fost cuprins de stări de frică și de depresie adâncă. Iată soluția: pentru că te-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, ești socotit vrednic de primit, acceptat de Dumnezeu, și de aceea poți avea încredere că rugăciunile tale vor fi auzite și ascultate (vezi Romani 5:17). Știind lucrurile acestea, rugăciunile tale pot aduce rod!

„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” (Romani 15:13)

     Dumnezeu a promis că ne va da un sentiment al bucuriei în mijlocul tuturor împrejurărilor cu care ne confruntăm. Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11) Așadar, cum îți poți păstra bucuria fără să o pierzi? Apostolul Pavel a scris: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13). Să reținem cuvântul extrem de important „credința”. Nu e greșit să ai întrebări, dar tu nu trebuie să te îndoiești niciodată de dragostea și credincioșia lui Dumnezeu față de tine. Un învățător biblic spunea: „Îmi aduc aminte de o seară în care mă simțeam extrem de nemulțumit și de nefericit. Nu aveam pace sau bucurie și mă simțeam absolut îngrozitor. Am citit Romani 15:13… și a fost într-adevăr „un cuvânt la vreme de nevoie” pentru mine. Problema mea era simplă: mă îndoiam, în loc să cred! Mă îndoiam de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu față de mine, mă îndoiam că-L pot auzi, mă îndoiam de chemarea Sa pentru viața mea, mă îndoiam că-Şi găsea plăcere în mine. Eram plin de îndoială, îndoială, îndoială. Când am înțeles problema și m-am întors la credință, am scăpat de îndoială, iar bucuria și pacea mi-au revenit numaidecât. Am descoperit că același lucru este adevărat în viața mea din nou și din nou. Când bucuria și pacea par să dispară din viața mea, îmi verific credința – ca să-mi dau seama dacă și ea a dispărut.” Ei bine, același principiu este valabil și pentru tine, astăzi!

„Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie…” (Matei 14:22)

     Când „Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă”, știa El oare că se pregătea o furtună? Da! Atunci de ce oare i-a trimis în mijlocul ei? Ca ei să învețe, să crească și să li se mărească credința. Biblia ne spune: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:25-27). Putem să învățăm cel puțin trei lecții importante de aici: 1) Faptul că-L slujești pe Domnul nu te scutește de furtunile vieții, dar te protejează când te afli în toiul lor. Domnul Isus a promis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). 2) Ceea ce tu percepi ca fiind o altă problemă care se pregătește să te lovească, s-ar putea să fie… Domnul, care îți iese în cale! Ucenicii au crezut că Isus este o nălucă, când în realitate era Izbăvitorul lor. 3) Poate Domnul Isus nu va apărea când vrei tu, dar va apărea mereu… la timp! Ucenicii erau deja în furtună de câteva ore, când S-a arătat Domnul Isus. Și atunci, El le-a spus: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” Să reținem că înainte ca Domnul Isus să Se ocupe de ceea ce îi deranja în afară, El i-a liniștit în interior. Așa lucrează El! Mai întâi, ne schimbă pe noi; după aceea, schimbă împrejurările. Prin urmare, creștem în credință și ajungem să fim mai bine echipați… pentru a face față următoarei furtuni care va sufla peste viața noastră.

„Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire…” (Iacov 1:19)

     Cineva a spus, doar pe jumătate în glumă, că: „Dumnezeu ne-a dăruit două urechi și doar o gură, pentru ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Când ești un bun ascultător, consolidezi relații. Dar nu te naști un bun ascultător, te formezi! Așadar, iată câteva sugestii ca să devii un ascultător tot mai bun: 1) Ascultă fără să întrerupi. Rezistă tentației de a sări și de a termina fraza interlocutorului, sau de a monopoliza discuția. Stăpânește-te, și limitează-te la ascultare! 2) Ascultă pentru a înțelege. Încearcă să înțelegi punctul de vedere, sentimentele, gândirea și nevoile. A fi un bun ascultător înseamnă a asculta ce gândește celălalt de fapt, ce vrea să spună sau ce simte, nu ceea ce-ți imaginezi tu. În loc să dai cu presupusul, mai bine întreabă: „Am înțeles corect? Vrei să spui că…? Simți că…?” Cu alte cuvinte, nu presupune – verifică! 3) Ascultă fără să judeci. Nu trage concluzii pripite. Dacă ceea ce spune celălalt nu prea are logică, continuă să asculți. „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbele 18:13). Dacă asculți mai mult, poate începe să aibă sens. 4) Ascultă fără să corectezi, fără să contrazici și fără să disprețuiești. Tot spunând: „Nu așa a fost” sau „La ce te-ai fi așteptat?”, „Dacă nu ai fi fost acolo…” sau „Ești prea sensibil etc.” – îi vei face pe oameni să stea „cu garda sus” și adevărata comunicare se încheie. 5) Aprobă vorbitorul. Acceptă-i percepțiile și sentimentele ca fiind expresii valide ale unei persoane valoroase. „Dacă am înțeles bine, crezi că… simți că … Așa este?!” Roagă-l să te ajute să-l poți urmări în ceea ce spune. „Ascultând cele spuse de tine, înțeleg acum de ce simți ceea ce simți”; o asemenea exprimare este foarte încurajatoare și îi va crește încrederea și dorința de a lua în considerare soluțiile pe care i le poți oferi. Așadar, iată cum poți să fii un bun ascultător!

„Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” (Ioan 11:41)

     Înainte de a-l învia pe Lazăr din morți, Domnul Isus rugându-Se a spus: „Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” Când știi că rugăciunea ta este în armonie cu voia lui Dumnezeu, o poți exprima în aceleași cuvinte: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat!” Să înțelegem un lucru: după ce te-ai rugat, diavolul vrea să te provoace, și să te întrebi dacă te-a auzit Dumnezeu sau nu, sau dacă El vrea să-ți împlinească cererea. Dar când știi că Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea, ai încredere! Gândești, te porți și vorbești diferit. Anxietatea este înlocuită cu pacea. Iată câteva versete la care să meditezi: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:23-24). Deci, începe de astăzi să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru că ți-a auzit rugăciunea și că îți va răspunde așa cum știe El că este cel mai bine pentru tine! Amin?

„Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

     Imperativul acesta „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru” ne duce cu gândul la un chirurg care extirpă o tumoare malignă pentru a salva viața unui pacient. Un alt verset, „luaţi seama bine… pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune” (Evrei 12:15), ne poruncește să fim vigilenți ca nu cumva o sămânță minusculă de amărăciune să prindă rădăcină și să răsară, cauzând probleme. Amărăciunea poate avea nenumărate cauze: un părinte absent sau abuziv pe care nu-l putem ierta; un divorț urât pe care continuăm să-l retrăim; vorbele neglijente ale unui prieten care nici măcar nu este conștient de efectele lor; un șef care ne-a trecut cu vederea la promovare… Care este răspunsul? Iartă, înainte ca problema să prindă rădăcini în emoțiile tale și să se hrănească din amintirile tale! Apostolul Pavel scrie: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31-32). Cu cât mai repede faci lucrul acesta, cu atât mai bine! Faptul că nutrești sentimente de amărăciune nu va schimba cealaltă persoană, dar te va schimba pe tine… și nu în bine! Cea mai grea povară pe care o vei purta vreodată este invidia. Ea te va face o persoană neplăcută pentru ceilalți, deoarece dorința ta arzătoare este să vezi că persoana vinovată va fi pedepsită, mai ales când cineva drag este victima. Iată ce se întâmplă: Satan apare în peisaj și te convinge că nu e greșit să ai resentimente. La urma urmelor, nu faci decât să te protejezi ca să nu mai fi rănit din nou, nu-i așa?! Într-un astfel de moment, faci cercetări, îți justifici poziția și trăiești confortabil cu resentimentul. Și vei trăi așa, până te va distruge! Însă nu trebuie să ți se întâmple așa ceva, deoarece nu există o emoție atât de adânc înrădăcinată încât harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge și s-o scoată afară. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.”