DACĂ TRECI AZI PRINTR-O FURTUNĂ…

„Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie…” (Matei 14:22)

     Când „Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă”, știa El oare că se pregătea o furtună? Da! Atunci de ce oare i-a trimis în mijlocul ei? Ca ei să învețe, să crească și să li se mărească credința. Biblia ne spune: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:25-27). Putem să învățăm cel puțin trei lecții importante de aici: 1) Faptul că-L slujești pe Domnul nu te scutește de furtunile vieții, dar te protejează când te afli în toiul lor. Domnul Isus a promis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). 2) Ceea ce tu percepi ca fiind o altă problemă care se pregătește să te lovească, s-ar putea să fie… Domnul, care îți iese în cale! Ucenicii au crezut că Isus este o nălucă, când în realitate era Izbăvitorul lor. 3) Poate Domnul Isus nu va apărea când vrei tu, dar va apărea mereu… la timp! Ucenicii erau deja în furtună de câteva ore, când S-a arătat Domnul Isus. Și atunci, El le-a spus: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” Să reținem că înainte ca Domnul Isus să Se ocupe de ceea ce îi deranja în afară, El i-a liniștit în interior. Așa lucrează El! Mai întâi, ne schimbă pe noi; după aceea, schimbă împrejurările. Prin urmare, creștem în credință și ajungem să fim mai bine echipați… pentru a face față următoarei furtuni care va sufla peste viața noastră.

EȘTI UN BUN ASCULTĂTOR?

„Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire…” (Iacov 1:19)

     Cineva a spus, doar pe jumătate în glumă, că: „Dumnezeu ne-a dăruit două urechi și doar o gură, pentru ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Când ești un bun ascultător, consolidezi relații. Dar nu te naști un bun ascultător, te formezi! Așadar, iată câteva sugestii ca să devii un ascultător tot mai bun: 1) Ascultă fără să întrerupi. Rezistă tentației de a sări și de a termina fraza interlocutorului, sau de a monopoliza discuția. Stăpânește-te, și limitează-te la ascultare! 2) Ascultă pentru a înțelege. Încearcă să înțelegi punctul de vedere, sentimentele, gândirea și nevoile. A fi un bun ascultător înseamnă a asculta ce gândește celălalt de fapt, ce vrea să spună sau ce simte, nu ceea ce-ți imaginezi tu. În loc să dai cu presupusul, mai bine întreabă: „Am înțeles corect? Vrei să spui că…? Simți că…?” Cu alte cuvinte, nu presupune – verifică! 3) Ascultă fără să judeci. Nu trage concluzii pripite. Dacă ceea ce spune celălalt nu prea are logică, continuă să asculți. „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbele 18:13). Dacă asculți mai mult, poate începe să aibă sens. 4) Ascultă fără să corectezi, fără să contrazici și fără să disprețuiești. Tot spunând: „Nu așa a fost” sau „La ce te-ai fi așteptat?”, „Dacă nu ai fi fost acolo…” sau „Ești prea sensibil etc.” – îi vei face pe oameni să stea „cu garda sus” și adevărata comunicare se încheie. 5) Aprobă vorbitorul. Acceptă-i percepțiile și sentimentele ca fiind expresii valide ale unei persoane valoroase. „Dacă am înțeles bine, crezi că… simți că … Așa este?!” Roagă-l să te ajute să-l poți urmări în ceea ce spune. „Ascultând cele spuse de tine, înțeleg acum de ce simți ceea ce simți”; o asemenea exprimare este foarte încurajatoare și îi va crește încrederea și dorința de a lua în considerare soluțiile pe care i le poți oferi. Așadar, iată cum poți să fii un bun ascultător!

CREDE CĂ DUMNEZEU TE ASCULTĂ

„Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” (Ioan 11:41)

     Înainte de a-l învia pe Lazăr din morți, Domnul Isus rugându-Se a spus: „Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” Când știi că rugăciunea ta este în armonie cu voia lui Dumnezeu, o poți exprima în aceleași cuvinte: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat!” Să înțelegem un lucru: după ce te-ai rugat, diavolul vrea să te provoace, și să te întrebi dacă te-a auzit Dumnezeu sau nu, sau dacă El vrea să-ți împlinească cererea. Dar când știi că Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea, ai încredere! Gândești, te porți și vorbești diferit. Anxietatea este înlocuită cu pacea. Iată câteva versete la care să meditezi: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:23-24). Deci, începe de astăzi să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru că ți-a auzit rugăciunea și că îți va răspunde așa cum știe El că este cel mai bine pentru tine! Amin?

SCAPĂ DE AMĂRĂCIUNE!

„Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

     Imperativul acesta „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru” ne duce cu gândul la un chirurg care extirpă o tumoare malignă pentru a salva viața unui pacient. Un alt verset, „luaţi seama bine… pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune” (Evrei 12:15), ne poruncește să fim vigilenți ca nu cumva o sămânță minusculă de amărăciune să prindă rădăcină și să răsară, cauzând probleme. Amărăciunea poate avea nenumărate cauze: un părinte absent sau abuziv pe care nu-l putem ierta; un divorț urât pe care continuăm să-l retrăim; vorbele neglijente ale unui prieten care nici măcar nu este conștient de efectele lor; un șef care ne-a trecut cu vederea la promovare… Care este răspunsul? Iartă, înainte ca problema să prindă rădăcini în emoțiile tale și să se hrănească din amintirile tale! Apostolul Pavel scrie: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31-32). Cu cât mai repede faci lucrul acesta, cu atât mai bine! Faptul că nutrești sentimente de amărăciune nu va schimba cealaltă persoană, dar te va schimba pe tine… și nu în bine! Cea mai grea povară pe care o vei purta vreodată este invidia. Ea te va face o persoană neplăcută pentru ceilalți, deoarece dorința ta arzătoare este să vezi că persoana vinovată va fi pedepsită, mai ales când cineva drag este victima. Iată ce se întâmplă: Satan apare în peisaj și te convinge că nu e greșit să ai resentimente. La urma urmelor, nu faci decât să te protejezi ca să nu mai fi rănit din nou, nu-i așa?! Într-un astfel de moment, faci cercetări, îți justifici poziția și trăiești confortabil cu resentimentul. Și vei trăi așa, până te va distruge! Însă nu trebuie să ți se întâmple așa ceva, deoarece nu există o emoție atât de adânc înrădăcinată încât harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge și s-o scoată afară. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.”

ADEVĂRATA PRICEPERE VINE DIN SCRIPTURĂ

„Prin poruncile Tale mă fac mai priceput…” (Psalmul 119:104)

     Adevărata pricepere vine de la Dumnezeu; e un dar pe care numai El ni-l poate oferi! De aceea împăratul Solomon i-a cerut lui Dumnezeu pricepere și nu s-a bazat pe propria sa înțelepciune. Dumnezeu va turna și peste tine pricepere prin Cuvântul Său, dacă o ceri! „Domnul dă înţelepciune; din gura Lui ies cunoştinţă şi pricepere” (Proverbele 2:6). Împăratul David a spus: „Prin poruncile Tale mă fac mai priceput.” Biblia a fost scrisă pentru ca noi să căpătăm pricepere și să putem interpreta viața așa cum o face Dumnezeu. Apostolul Pavel, care a scris o bună parte a Noului Testament, i-a scris lui Timotei: „Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.” (2 Timotei 2:7). Când te adâncești în Cuvântul Scripturii, Dumnezeu îți vorbește. În esență, El spune: „Iată cum văd Eu lucrurile… și așa doresc să le vezi și tu!” Cu alte cuvinte, El îți oferă perspectiva Sa asupra situației. În Biblie vei descoperi cum să reușești cu adevărat. Vei găsi răspuns la problemele tale financiare, vei învăța cum să te vindeci de îngrijorare și cum să rezolvi problemele legate de relații. Cuvântul Său te va călăuzi în relațiile de familie – te va învăța rolul autorității în familie, inclusiv locul soțului, al soției și al copiilor. Biblia conține tratamentul pentru nervozitate și depresie. Ea este totodată o unealtă purificatoare pentru scoaterea păcatului din mintea ta și din viața ta. „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Pe scurt, Biblia este manualul cel mai bun și de succes din lume! Psalmistul a spus: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” (Psalmul 119:130). Așadar, dacă dorești să ai adevărata pricepere, meditează la Cuvântul lui Dumnezeu – astăzi!

NU STAGNA!

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa.” (Proverbele 1:5)

     Pentru a avea succes și împlinire în viață, trebuie să faci din creșterea ta personală cea mai înaltă prioritate personală. Adevărul este că nu rămâi niciodată pe loc: fie înaintezi, fie dai înapoi; fie te dezvolți, fie descrești. Știi ce se întâmplă când stagnezi cu bună știință? Îți pierzi influența! Prietenii tăi îți caută sfatul, dar apoi îl urmează? Colegii tăi de serviciu îți prețuiesc opinia? Dacă în mod curent nu vii cu idei și informații noi, oamenii încep să caute în altă parte și ajungi să fii marginalizat. Afacerile din ziua de astăzi cresc cu viteza luminii. Noi idei, tehnologii, tehnici de leadership, modele financiare, principii de vânzare și modalități de comunicare sunt mereu luate în vizor, sunt discutate, evaluate și testate. Conducerea companiilor caută persoane care să nu fie ca niște roboți. Ei caută persoane cu idei originale, oameni care pot vedea dincolo de interacțiunile zilnice de la locul de muncă, și care găsesc noi soluții. Încearcă să devii persoana la care apelează ceilalți când este vorba de răspunsuri și idei. Fii cel care știe cum să găsească informații noi și care poate oferi idei și perspective inovatoare. Dacă ai ochii și urechile deschise, mintea trează și dacă asculți atent, vei descoperi că marile idei se găsesc peste tot. Vei găsi o sută de oameni care pot duce la bun sfârșit o idee bună, pentru fiecare persoană care propune acea idee bună. Dacă tu nu influențezi decizii, direcții sau oameni, trebuie să implementezi un plan de creștere personală – numaidecât! Solomon, cel care a fost adesea numit cel mai înțelept om care a trăit vreodată, în afară de Hristos, a spus: „să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.”

CREȘTEREA – MAI PRESUS DE SCOPURI

„Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare…” (Proverbele 4:18)

     Phil Cooke a scris: „Creșterea este ceea ce facem cu cunoașterea. Creșterea este locul în care ducem cunoașterea noastră și modul în care o aplicăm și o folosim în viața noastră de zi cu zi. John Maxwell, expertul în probleme de leadership, m-a învățat cu mult timp în urmă să-mi schimb orientarea de la scopuri la creștere. Când mi-a spus acele cuvinte, a fost ca o revelație pentru mine. Întotdeauna am fost învățat că scopurile sunt importante și am încercat din răsputeri să folosesc un sistem prin care să pot ajunge la ele, dar mereu m-am luptat cu acest sistem. Vedeam că scopurile îi motivează pe mulți oameni, dar îndeplinirea scopurilor mele mă lăsa gol și nemulțumit. Însă când John mi-a arătat cum să-mi concentrez atenția asupra creșterii, dintr-odată toate lucrurile și-au găsit locul lor. Acest proces m-a învățat că scopurile sunt minunate, dar că atunci când atingem un scop, e ca și cum am fi terminați. Dar cu creșterea, e un proces care nu se termină niciodată; învățăm mereu, mergem mereu înainte, avem mereu realizări. Sper ca atunci când voi ajunge la finalul vieții, pe noptiera mea se vor găsi vreo două cărți bune. Vreau să învăț și să cresc până la ultima mea suflare. Uită-te la persoanele din cercul tău de prieteni. De ce unii au succes, iar alții stagnează? De ce unii ajung la niveluri mai înalte ale realizării, în timp ce alții rămân blocați în același loc ani de-a rândul? Mulți dau vina pe sistem, pe companie sau pe șef… dau vina pe societate, pe felul în care au fost crescuți sau pe trecutul lor… Dar un plan de viață pentru creștere poate trece dincolo de bariere și poate da la o parte aproape orice obstacol!” Biblia spune lucrul acesta astfel: „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Așadar, citește, învață și crește… în asemănarea cu Hristos!

DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN TINE!

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)

     Când vorbim despre înfăptuirea voii lui Dumnezeu, există două mari obstacole pe care trebuie să le dai la o parte: „doresc” și „pot”. Nu este ușor să renunți la propriile tale planuri și să îmbrățișezi voia lui Dumnezeu. Omul tău cel vechi dorește ce vrea el, nu ce-Și dorește Dumnezeu. Chiar și atunci când voia lui Dumnezeu este clară, și tu dorești ce dorește și El, îți lipsește abilitatea necesară pentru a pune în practică. Din fericire, aici este punctul în care Dumnezeu intervine în dilema ta, lucrând în tine și dându-ți, pe lângă „voință” și „înfăptuirea”. Însă atât voința, cât și înfăptuirea vin de la Dumnezeu, nu de la tine! Tu întrebi: „De vreme ce Dumnezeu lucrează în mine, de ce există o luptă atât de mare de a cunoaște și de a face voia Sa?” Problema este că mintea ta firească este egocentrică și are tendința de a se împotrivi voii lui Dumnezeu. Așadar, care este soluția? 1) Predă-i lui Dumnezeu trupul și poftele tale. „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” (Romani 12:1). 2) Înnoiește-ți mintea. „Să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). În textul original din limba greacă, „înnoire” înseamnă „renovat pe dinăuntru,” adică aliniază-ți gândurile la gândurile lui Dumnezeu – și gândește în mod deliberat ceea ce gândește El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu inițiază „voința” și „înfăptuirea”, iar tu cooperezi prin faptul că-ți aliniezi mintea la a Sa. Când se întâmplă lucrul acesta, devii încrezător că (Filipeni 1:6) „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.

ZIDEȘTE RELAȚII VERITABILE!

„I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1).

     Oamenii petrec ore întregi în fiecare zi pe rețele de socializare precum Facebook – în multe cazuri pentru că sunt singuri. Nu e neapărat total greșit să interacționezi cu alții în felul acesta. De fapt, mediile sociale oferă unul dintre cele mai extraordinare instrumente pe care biserica le-a avut vreodată, pentru a răspândi mesajul Evangheliei în lumea întreagă. Însă într-o epocă în care este ușor să neglijezi adevăratele relații, să ne amintim de ce vrem de fapt să avem legături cu alții. Un autor scria: „Viața este mult mai bogată când avem prieteni cu care putem să ne împărtășim bucuriile și necazurile. Din nefericire, singurătatea rămâne o problemă majoră și o sursă de suferință pentru mulți. Dar niciunul dintre noi nu ar trebui să se resemneze în fața singurătății; ea se poate trata, dacă nu cumva și evita!” Adevăratele relații nu se construiesc postând imagini din viața ta sau dând mai departe citatele cele mai interesante. Relațiile veritabile nu sunt virtuale! Pentru a avea relații adevărate, ai nevoie de timp, prezență fizică, implicare și dedicare. Chiar și cea mai bună rețea de socializare care se ocupă cu împlinirea nevoilor semenilor nu-și poate îndeplini sarcinile dacă nu are loc o întâlnire față în față. Așa a făcut Domnul Isus! Cea mai mare parte a lucrării Sale publice a petrecut-o investind în cei doisprezece ucenici ai Săi care, la rândul lor s-au dus în Numele Său și s-au investit în alții. Biblia spune: „fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” Psalmistul a dezvăluit ceea ce mulți oameni simt în adâncul ființei lor: „Nimeni nu mă mai cunoaşte… nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4). Dacă dorești să împlinești nevoile altora, și să ai relații veritabile, tu trebuie să zidești o relație apropiată și personală cu ei. Domnul Isus așa a făcut… și El este exemplul tău!

CALITATE ȘI CANTITATE

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3).

     Sunt unii care susțin că nu contează cât de puțin timp petrecem cu copiii noștri, câtă vreme este un timp de calitate. Însă logica acestui concept îmi pare suspectă. De ce-ar trebui să alegem între virtuțile cantității și cele ale calității? Noi nu acceptăm această alegere forțată în nici un alt domeniu din viețile noastre, deci de ce-ar fi ea relevantă tocmai în privința copiilor noștri? Am putea-o ilustra în felul următor. Să presupunem că toată ziua ai așteptat cu nerăbdare să iei masa la unul dintre cele mai bune restaurante din oraș. Chelnerul îți aduce meniul și comanzi cea mai scumpă friptură de la acel restaurant. Dar când sosește mâncarea, vezi o bucată minusculă de carne de vreo 3 cm amplasată în mijlocul farfuriei. Când îți exprimi nemulțumirea cu privire la dimensiunea fripturii, chelnerul îți răspunde: „Recunosc faptul că porția este mică, dar este din cea mai sănătoasă vită, a fost hrănită cu porumb și este cea mai bio mâncare pe care o poți cumpăra. Nu vei găsi niciodată o carne mai bună decât cea pe care v-am servit-o în seara asta. Cât privește porția, sper că înțelegeți că nu cantitatea contează, ci calitatea!” Ai obiecta, și pe bună dreptate… De ce? Pentru că atât cantitatea, cât și calitatea contează în multe domenii ale vieții – inclusiv în relația cu copiii tăi. Ei au nevoie de timpul nostru, și de tot ce avem mai bun să le oferim. Adevărul este că argumentul „cantitate versus calitate” ar putea fi o explicație prost deghizată a faptului că de fapt nu le oferim pe niciuna copiilor noștri! Biblia spune: „Fiii sunt o moștenire de la Domnul…” Așadar, când vrei să le dai timp și atenție, ei merită ce e mai bun, atât cantitativ, cât și calitativ. Dacă ai spus „Amin”, vezi că înseamnă „Vom face întocmai!”