„Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea…” (Ieremia 17:9)

     Toți cunoaștem destui oameni bine intenționați, dar care – atunci când îi rogi să facă ceva – nu ești sigur că vor duce lucrul la bun sfârșit. Sunt amabili, dar nu-s deloc vrednici de încredere. Și sentimentele tale sunt la fel; în cea mai mare parte a timpului nu te poți baza pe ele, pentru că nu se potrivesc cu ceea ce este mai bine pentru tine. Ele par mai interesate să-și urmeze propriul drum. De exemplu, sentimentele te pot face să fii entuziasmat în privința mersului la cumpărături, chiar dacă nu ai bani de cheltuit. Ele te ademenesc să mănânci deserturi consistente, deși tu încerci să eviți caloriile în plus. Ele te determină să stai treaz până noaptea târziu, muncind sau uitându-te la televizor, când știi că trebuie să te trezești devreme a doua zi. Pe scurt, sentimentele sunt schimbătoare. Ele se schimbă ca vântul. Cu toate acestea, e uimitor câtă putere le acordăm asupra vieților noastre. În calitate de credincioși, noi avem ceva mai înțelept și mai de încredere decât sentimentele noastre, și anume: Cuvântul lui Dumnezeu. Când avem sentimente puternice în legătură cu ceva, nu este întotdeauna ușor să stabilim dacă suntem, sau nu, în acord cu Dumnezeu în această privință. Profetul Ieremia ne spune: „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? „Eu, Domnul, cercetez inima, şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.” (Ieremia 17:9-10). Și El o face prin Cuvântul Său, care este „mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). Așadar, dacă vrei cu adevărat să te ridici deasupra sentimentelor tale, vei lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să fie factorul determinant în toate deciziile pe care le vei lua.

„Toţi greşim în multe feluri…” (Iacov 3:2)

     Este lăudabil că te strădui să dai tot ce ai mai bun în ceea ce faci, dar totodată trebuie să ai și așteptări realiste. În viață nu e totul alb sau negru; există și multe nuanțe de gri. Nu poate fi totul perfect, tot timpul, și nu totul e îngrozitor tot timpul. Decizia de-a sări peste o ședință sau un eveniment social, din cauză că ai întârziat cinci minute sau pentru că ai un coș pe față, ori anularea unei excursii din cauza unui avion care întârzie, sau sentimentul că ești o persoană îngrozitoare, din cauza unei greșeli inocente, se etichetează adesea a fi comportament „polarizant.” Toate acestea duc la frustrare și negativism. Pentru a-ți păstra bucuria în viață, trebuie să accepți că nu vei fi perfect tot timpul, la fel nici oamenii sau lucrurile din jurul tău. Când aștepți perfecțiunea de la viață, ai tendința să aștepți același lucru de la ceilalți. Și modul acesta de gândire nerealist, nu numai că merge mână în mână cu o mare dezamăgire când așteptările tale nu se împlinesc, dar pune și o presiune foarte mare pe oamenii pe care îi iubești… și în cele din urmă poate distruge relațiile. Tu trebuie să-i lași pe oameni în pace și să încetezi să mai pretinzi de la ei ceva, dacă nu au capacitatea să-ți ofere. Apostolul Iacov a spus că toți greșim, cădem și îi jignim pe alții în multe feluri. Așadar, dacă toți facem greșeli – și chiar așa este – învață să accepți că asta face parte din experiența umană… și relaxează-te! Întrebare: crezi că ar trebui să fii mai îngăduitor cu „domeniile imperfecte” din propria ta viață și cu „domeniile imperfecte” ale altora? Și înainte de a da un răspuns, gândește-te la acest verset (1 Corinteni 13:4): „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate…”

„Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:18)

     Ai experimentat vreodată sentimentul că ar trebui să-ți schimbi biserica pentru a găsi persoane care „seamănă mai mult cu tine?” O echipă de misionari a mers în Kenya și a fost condusă spre destinație, cu mașina, de către un grup din tribul Masai. Pe drum, turmele de antilope gnu și de zebre, care migrau laolaltă, le-au captat atenția. Escorta le-a explicat de ce acele turme mari, din specii atât de diferite, călătoreau împreună. El le-a spus că antilopele gnu au vederea slabă, dar au simțul olfactiv foarte dezvoltat, în timp ce zebrele au văzul foarte bun, dar stau rău la capitolul miros. Așadar, împreună sunt mai puțin vulnerabile în fața unui atac, deoarece tocmai diferențele dintre ele le compensează slăbiciunile. Apostolul Pavel scrie: „Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?” (1 Corinteni 12:17). Versetul acesta ne amintește de zebrele și antilopele gnu, nu-i așa? Când ne înscriem într-un club, de obicei alegem să fim cu oameni care sunt mai mult sau mai puțin asemenea nouă. Dar membralitatea în „trupul lui Hristos” ne pune laolaltă cu oameni care sunt la fel de diferiți de noi, precum este mâna de picior. Și dacă aceste diferențe te pot face uneori s-o iei pe un drum greșit, aceste diferențe sunt concepute de Dumnezeu ca să beneficiezi de pe urma lor. Zebrele și antilopele nu trebuie să se împrietenească, dar supraviețuirea și izbânda lor depinde de faptul că trăiesc în bună înțelegere. Creșterea ta spirituală nu depinde de faptul că ești de acord cu toată lumea, dar ea depinde de faptul că îi iubești suficient de mult ca să trăiești cu ei într-un mod agreabil și plăcut în fața lui Dumnezeu!

„Să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.” (1 Corinteni 12:25)

     Când vorbim de găsirea unei biserici în care să-L întâlnești pe Hristos și să experimentezi nașterea din nou, opțiunile sunt nelimitate. Evanghelică, neo-protestantă, tradițională, contemporană, numește-o cum dorești – foarte probabil vei găsi ce-ți place! Însă locul tău ca individ în trupul lui Hristos e cu totul altceva; acesta nu este stabilit de către tine, ci de către Dumnezeu. Biblia ne spune: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…” (1 Corinteni 12:13). Când Îl accepți pe Isus Hristos ca Mântuitor, devii parte a familiei Sale răscumpărate și tu experimentezi miracolul plasării în trupul lui Hristos. Nu este o alegere pe care tu o faci; e alegerea lui Dumnezeu – și ea îți determină identitatea spirituală. Apostolul Pavel spune: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” (vers. 13). Asta înseamnă că oricine, în orice loc s-ar afla pe pământul acesta și L-a primit pe Isus ca Mântuitor și Domn, este mai legat de tine decât este palma ta de încheietura mâinii tale. Și tu ai un rol de îndeplinit în relație cu fiecare dintre aceștia! Dumnezeu nu numai că te-a așezat în trupul Său, dar El ți-a și stabilit rolul unic atunci când „a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (vers. 18). De asemenea, El ți-a dat anumite „daruri” și El se așteaptă să le folosești pentru împlinirea planului Său (vezi Romani 12:6-8). Când Îl rogi pe Dumnezeu să-ți arate care îți sunt darurile, El te va asculta. Și când o face, tu trebuie să profiți de fiecare ocazie pentru a le folosi – pentru slava Lui!

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

     Biblia ne transmite prin Solomon acest sfat: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Adevărul în această privință este acela că în timp ce anumite principii universale se aplică tuturor copiilor, nu există doi copii la fel, și e o greșeală să-i tratezi ca și cum ar fi. De fapt, iată două dintre cele mai obișnuite erori pe care le poți face ca părinte. Prima eroare este: 1) Să încerci să-ți modelezi copilul ca să devină ceea ce erai tu odinioară. Dacă tu ai fost un sportiv renumit în școală, nu înseamnă că și copiii tăi vor să-ți calce pe urme. Și dacă tu ai avut numai note de 10 la școală, nu înseamnă că și copiii tăi trebuie să fie la fel. Dar totodată tu nu trebuie să tolerezi, să încurajezi sau să răsplătești lenea. Trebuie doar să accepți că nu toți copiii au aceleași aptitudini atletice sau capacități intelectuale. A doua eroare pe care o poți face ca părinte este: 2) Să încerci să-l obligi să fie ceea ce tu ți-ai dori să fie. Nu încerca să-ți retrăiești viața prin copii. Tu ai avut șansa ta și numai pentru că nu ai atins nivelul dorit în profesia pe care ți-ai ales-o, nu înseamnă că trebuie să-ți obligi fiul sau fiica să urmeze acea direcție. Biblia spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze (calea Domnului), şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Învață-l și sfătuiește-l să-și aleagă profesia în concordanță cu înzestrarea sa individuală și nu în funcție de modul în care ai alege tu sau ți-ai dori ca el sau ea să aleagă. Există trei caracteristici distinctive ale stimei de sine sănătoase pe care trebuie să te străduiești să o educi în copiii tăi: 1) Să știe cine sunt; 2) Să le placă cine sunt; 3) Să fie cine sunt.

„Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului.” (Proverbele 29:17)

     Cu câțiva ani în urmă, sociologii și psihologii pediatri au făcut o descoperire interesantă. Experții contemporani fuseseră de părere că împrejmuirea cu garduri a terenurilor de joacă îi face pe copii să se simtă restricționați în timpul recreației. Și, pe baza acestei teorii, s-a luat hotărârea de a da la o parte gardurile pentru ca ei să nu se mai simtă îngrădiți. Spre mirarea experților, s-a produs exact efectul opus. Cercetătorii au descoperit că pruncii au devenit și mai inhibați în activitățile lor. Ei aveau tendința de a se înghesui spre mijlocul locului de joacă și au manifestat semne de nesiguranță. Iar când gardurile au fost puse la loc, copiii s-au jucat din nou cu mare entuziasm, simțindu-se liberi. Ce învățătură primim din acest studiu? Cu toții avem nevoie de granițe – uneori pentru a defini limitele de siguranță și de securitate. În timp ce „experții” încearcă să-și impună teoria că granițele restricționează creativitatea, copiii de la locul de joacă ne-au demonstrat că avem nevoie de o înțelegere clară a ceea ce e sigur și acceptabil, pentru ca ingeniozitatea și inventivitatea să înflorească. Asta înseamnă că pruncii tăi vor înflori și tu vei funcționa mai bine ca părinte când regulile sunt comunicate clar și când consecințele faptului de-a nu le respecta sunt deplin înțelese. Se povestește, în glumă, că un tată i-a dat cadou fiului său de optsprezece ani o mașină. Înainte de a-i da cheile, i-a spus: „Aceasta este o mașină magică, fiule.” „Chiar?” s-a mirat băiatul. „Da!” a răspuns tatăl. „La prima amendă pentru depășirea vitezei, această mașină va dispărea!” Așadar, dacă tu poți să-i cumperi o mașină fiului sau fiicei tale, trebuie neapărat să fie una „magică.” Concluzie: Dumnezeu stabilește regulile pentru izbânda ta în viață și El îi răsplătește pe cei care le respectă. Sau după cum spune versetul (Iosua 1:8): „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

„Nu cruţa copilul de mustrare…” (Proverbele 23:13)

     Când vorbim despre disciplinare, prima ta preocupare trebuie să fie nu propriul confort, ci „sufletul” (mintea, voința și emoțiile) copilului tău! Disciplina, sau lipsa ei, poate declanșa o reacție în lanț, pozitivă sau negativă. Dacă copiii tăi nu respectă autoritatea acasă, ei nu o vor respecta nici la școală, nici în societate sau biserică, și nici în fața lui Dumnezeu. E doar un pas mic de la răzvrătirea împotriva părinților, pe care ni i-a dăruit Dumnezeu, și până la răzvrătirea împotriva Dumnezeului care ne-a dăruit părinții. De aceea disciplinarea trebuie să înceapă cât mai devreme. Când un copil este suficient de mare ca să i se spună să facă ceea ce este bine, și el alege totuși ce este rău – acel copil trebuie disciplinat. Biblia nu menționează vârsta limită aferentă accepțiunii cuvântului „copil”. Numai pentru că fiul tău este suficient de mare ca să conducă o mașină, să se bărbierească ori să meargă la întâlnire nu înseamnă că este scutit de mustrare. Poate este prea mare să-l pui la colț sau să-i confiști jucăriile, dar există și alte metode eficiente de a disciplina un adolescent sau un tânăr. Dacă citim cu atenție cartea Proverbelor, descoperim că împăratul Solomon se adresa unui fiu care era suficient de mare ca să se întovărășească cu o gașcă de pe stradă, să fie ispitit de păcate trupești, să intre în datorii ori să se îmbete. El n-a avut în vedere copii de școală primară. Concluzie: câtă vreme copiii tăi locuiesc sub acoperișul tău, ei sunt sub jurisdicția ta și vei da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru modul în care ți-ai folosit – sau nu ți-ai folosit – autoritatea.

„Să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze” (Luca 9:23)

     Astăzi vom prezenta alte trei tipuri biblice de angajament profund (după căsătorie, despre care am pomenit data trecută): 1) Angajamentul la locul de muncă. În trecut, angajatorii își apreciau angajații iar angajații își prețuiau angajatorii și locurile lor de muncă. Locul de muncă în ziua de astăzi este un loc ostil, în care angajații își critică șefii și fac doar minimum necesar ca să scape basma curată, în timp ce mulți șefi au devenit tot mai exigenți, tratându-și angajații cu dispreț. Nu aceasta este calea lui Dumnezeu. Calea Sa cere angajament reciproc al celor două părți implicate: managementul și executanții. Apostolul Pavel spune: „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:5-8). 2) Angajamentul la biserică. Mulți creștini au adoptat o abordare stil „autoservire” față de biserică. Alegem ce ne place și lăsăm deoparte ce nu ne place. Participăm sau nu, în funcție de meniu. Însă calitatea de membru în biserica lui Hristos implică un legământ cu trupul credincioșilor care veghează unii asupra altora, care se prețuiesc unii pe alții, care se roagă unii pentru alții și care împlinesc împreună marea poruncă (vezi 1 Corinteni 12:12-31). 3) Angajamentul față de Hristos. Hristos nu are nevoie de urmași șovăitori și căldicei. (vezi Apocalipsa 3:16). El le-a vorbit mulțimilor astfel: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” Asta înseamnă că nu-ți mai urmezi propriile dorințe, ci Îl urmezi pe Hristos și voia Sa. Asta înseamnă un angajament profund, și tu ești chemat să ți-l asumi! Gândește-te bine la asta, azi! Și conformează-te!

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” (Galateni 2:20)

     În zilele noastre, mulți oameni doresc să strângă cât mai mult pentru ei și să dăruiască cât mai puțin posibil. Ei vor să fie alături de prietenii lor în vremurile bune, dar în vremurile tulburi să fie absenți. Din nefericire, statisticile la nivel de țară confirmă această lipsă de angajament. Rata căsătoriilor este scăzută, în timp ce rata divorțurilor este ridicată. Implicarea în lucrare și în cauze demne de luat în seamă, cum ar fi sprijinirea celor nevoiași, este de asemenea scăzută. De ce? Pentru că oamenii nu mai doresc să-și asume riscuri sau să fie legați de responsabilități. Vedem adesea ocaziile de a-i sluji pe alții ca pe niște obligații, și prin urmare le evităm. Suntem generația frânturilor de fraze, incapabili să ne concentrăm prea mult, obișnuiți cu reclame de 15 secunde și cu mâncarea de tip fast food. Vrem ca predicile să fie simple, antrenante, și să ne facă să ne simțim bine. Da, angajamentul este rar – dar e ceea ce ne cere Dumnezeu! Angajamentul înseamnă că promisiunea ta e un adevărat legământ, fie că-ți convine, fie că nu. Ne vom uita la câteva exemple. Întâi, angajamentul căsătoriei. Căsătoria, așa cum o vede Dumnezeu, nu este un aranjament în care fiecare oferă jumătate. E o înțelegerea reciprocă de a oferi 100%. E un legământ care se întinde pe toată viața, între tine și soțul sau soția ta: „la bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală, până când moartea vă va despărți.” Și acest legământ este mult mai ușor de pus în practică atunci când soțul și soția au învățat să spună, asemenea apostolului Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Asta înseamnă că moartea față de interesul propriu este cheia unei relații extraordinare! Reține asta azi!

„Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ţi-a spus…” (Deuteronomul 15:6)

     Uneori viața te descurajează atât de tare, încât renunți să mai speri și să crezi că ți se mai poate întâmpla ceva bun vreodată. Dacă te afli într-un astfel de impas astăzi, citește aceste cuvinte: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace… ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, dar nu toți îl experimentează. De ce? Din două motive: 1) Nu înțelegem că avem drepturi și privilegii. Noi credem că Dumnezeu ne poate mântui și că ne va duce în rai când murim, dar nu credem că poate face ceva cu privire la trecutul, prezentul sau viitorul nostru. 2) Trăim mult sub nivelul intenționat de El, deoarece ne vedem în lumina greșită. Noi credem că EL poate binecuvânta pe oricine, dar nu și pe noi… pentru că nu suntem vrednici. Dar Dumnezeu ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, așa că suntem demni în ochii Săi, și El are planuri să „ne binecuvânteze, cum ne-a spus.” În vremurile Bibliei, când un rege nou prelua domnia, el se asigura că fostul rege și familia acestuia erau eliminați; în felul acesta, nimeni nu se mai putea ridica împotriva lui. Așadar, când David i-a luat locul regelui Saul, Mefiboșet, nepotul lui Saul, a fugit în pustie de frică. Însă David era un rege diferit. În loc să caute să șteargă de pe fața pământului familia predecesorului său, el a întrebat: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (2 Samuel 9:1). „De ce ar vrea Dumnezeu să mă binecuvânteze pe mine?” întrebi tu. Răspunsul este simplu și clar: datorită lui Hristos!