„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine… şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt.” (Luca 6:35)

     În cartea sa: „Beneath the Cross Of Jesus” (Sub crucea lui Isus – n.tr.), A. Leonard Griffith povestește despre un tânăr student coreean, bursier, care era liderul cercurilor creștine de la Universitatea din Pennsylvania. În seara zilei de 25 aprilie 1958, el a ieșit să ducă o scrisoare la poștă, pentru părinții săi. Pe când se întorcea, a fost întâmpinat de un grup de adolescenți cu geci de piele. Fără a-i adresa vreun cuvânt, l-au luat la bătaie și l-au lovit cu o bâtă, cu o țeavă de plumb, cu ghetele și cu pumnii – până l-au lăsat mort într-un șanț! Locuitorii Pennsylvaniei au cerut răzbunare, și avocatul districtului a anunțat la televizor că avea să ceară pedeapsa cu moartea. Apoi, a sosit următoarea scrisoare, semnată de părinții băiatului și de alte douăzeci de rude din Coreea: „Familia noastră s-a întrunit și am hotărât să solicităm aplicarea celui mai generos tratament posibil, conform legii guvernului vostru, acelora care au comis această faptă criminală. Drept dovadă a sincerei noastre speranțe, cuprinsă în această petiție, am hotărât să economisim bani pentru a crea un fond care să fie utilizat pentru îndrumarea religioasă, educațională, vocațională și socială a acestor adolescenți, după ce vor fi eliberați. Am îndrăznit să vă solicităm clemența cu un cuget schimbat de evanghelia Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre!” Ei, ce ziceți? Această istorisire duce iertarea la un nivel nou, nu-i așa? Ea ne învață că atunci când iertăm, eliberăm scaunul victimei și ne așezăm pe scaunul învingătorului! Mă rog ca Domnul Isus să facă lucrul acesta posibil și pentru tine, astăzi!

„Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine…” (Proverbele 25:17)

     Uneori, deși ne declarăm creștini maturi, cădem în capcana de a ne concentra exclusiv pe lucrurile importante, precum: evanghelizarea lumii, darurile spirituale, sau a doua venire a lui Hristos. În consecință, ajungem să neglijăm lucrurile aparent mărunte, cum ar fi banala politețe. Chiar dacă nu vi se pare importantă, sau credeți că Scriptura nu o pomenește, în Biblie – chiar dacă nu sub acest cuvânt – se vorbește despre politețe… ori, dacă este așa, înseamnă că este un lucru important! Cineva a glumit: „Peștele și musafirii încep să miroasă urât după trei zile.” Lucrul acesta ar putea explica de ce Solomon a spus: „Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine.” Când gazda ta cască pentru a zecea oară, se uită la soția lui și spune: „Draga mea, să mergem la culcare ca oamenii ăștia să poată merge acasă,” trebuie să-ți dai seama că ești în plus! „Normal că toată lumea știe asta”, vei spune. Nu, nu-i așa: nu toată lumea! De aceea Dumnezeu vorbește despre asta în Cuvântul Său. Iată zece reguli care pot face din tine un oaspete bun: 1) Dă dovadă de atenție față de timpul celuilalt. 2) Nu întrerupe când altcineva vorbește. 3) Nu domina conversația. 4) Nu veni prea devreme și nu pleca prea târziu. 5) Stabilește ore potrivite pentru vizită. (Și-apoi, chiar și prietenii apropiați preferă să fie anunțați!) 6) Fii politicos și plăcut, fără să ai o atitudine de superioritate. 7) Fii echilibrat cu privire la durata și limitele de timp ale vizitei, și asigură-te că ai ținut cont și de programul celorlalți. 8) Ajută gazda să strângă de pe masă. 9) Pentru vizitele care durează mai mult de o zi, invită-ți gazda la restaurant cel puțin o dată. 10) Trimite un bilețel de mulțumire sau un e-mail în care îți exprimi aprecierea pentru timpul petrecut și pentru amabilitate. Dacă dorești să ai prieteni și să-i păstrezi – respectă aceste reguli, și altele asemenea.

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

     Autoarea Barbara Johnson a spus: „Râsul este ca și cum ai schimba scutecul unui bebeluș. El nu rezolvă problema permanent, dar face ca lucrurile să fie mai bune pentru o vreme.” Într-o zi, comediantul și autorul David Brenner dădea autografe pe cărțile sale. Un tânăr i-a înmânat exemplarul pe care tocmai îl cumpărase, pentru autograf, și i-a și spus: „Doresc să vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat viața!” Fără a sta pe gânduri, Brenner i-a răspuns în glumă: „Nu-i nimic!” Tânărul însă a rămas pe loc și i-a spus: „Serios, chiar așa a fost!” Brenner s-a oprit din scris și s-a uitat la el. Tânărul a continuat: „Murise tatăl meu… care fusese cel mai bun prieten al meu. L-am iubit și nu m-am oprit din plâns mai multe săptămâni, până când am decis să mă sinucid. În noaptea în care aveam de gând s-o fac, s-a întâmplat că televizorul era pornit și se derula unul dintre spectacolele dumneavoastră… V-am ascultat monologul de început, și ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că râdeam isteric. Mi-am dat seama că dacă sunt în stare să râd, sunt în stare și să trăiesc! Deci vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat viața!” Plin de smerenie și de bucurie, Brenner i-a întins mâna și i-a spus: „Tinere, eu îți mulțumesc!” Biblia ne spune că: „O inimă veselă este un bun leac.” Specialiștii confirmă faptul că râsul îți îmbunătățește sistemul imunitar, dezvoltă memoria și abilitățile de învățare, te eliberează de tensiune, îți reduce pulsul și îți micșorează tensiunea arterială, eliberează endorfinele care reduc durerea, îți elimină anxietatea și stresul, îi binedispune pe oameni, și aduce unitate. În plus, efectul lui durează între opt și douăsprezece ore. Râsul susține vindecarea emoțională și mai presus de orice – este o delectare. Așadar, începând de astăzi folosește „leacul” din rețeta lui Dumnezeu contra stresului! Și dacă e cazul, nu te da în lături să râzi, și azi!

„Trebuie să vă naşteţi din nou!” (Ioan 3:7)

     Clericul anglican George Whitefield a fost la fel de responsabil pentru transformarea Angliei și pentru Marea Trezire din America, precum au fost și John și Charles Wesley. Într-o scrisoare adresată lui Benjamin Franklin, care se bucura de fiecare dată când îl auzea pe Whitefield vorbind, acesta din urmă scria: „Întrucât găsesc că ai devenit din ce în ce mai cunoscut în lumea bună, ți-aș recomanda ca obiect de studiu intens și fără idei preconcepute, misterul nașterii din nou. Este cel mai important studiu, și când l-ai aprofundat, el îți va oferi răspuns la toate durerile tale. Te îndemn, prietene, să-ți aduci aminte că Cel înaintea căruia amândoi ne vom înfățișa, a declarat în mod solemn că fără ea nu vom vedea cu niciun chip Împărăția Sa.” Aceasta a fost o recomandare foarte înțeleaptă adresată unui om care este cunoscut în istoria lumii ca fiind un om înțelept. Domnul Isus a spus: „Trebuie să vă nașteți din nou”… și nu a existat vreodată cineva care să fi căutat nașterea din nou și să nu fi găsit-o! Până și căutarea noastră după Dumnezeu este orchestrată de Duhul lui Dumnezeu (vezi Ioan 6:44). Ai obosit, din cauza goliciunii și inutilității vieții tale? Te-ai săturat de haina mânjită a propriei tale neprihăniri? Ești dispus să te încrezi în altcineva, decât în tine însuți? Atunci, privește la crucea lui Hristos! Pune-ți încrederea în El și roagă-L să intre și să se nască în tine astăzi. Te poți naște o dată, și vei muri aproape sigur de două ori! Dar dacă te naști de două ori, vei muri o singură dată! Domnul Isus a zis (Ioan 3:36): „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa”.

„…Fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)

     În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău), William Kilpatrick identifică – între miturile privind creșterea copiilor pe care părinții le cred în mod eronat – și pe următoarele două: 1) Mitul că toate principiile morale sunt de natură psihologică. Din acest punct de vedere, problemele de comportament sunt văzute ca probleme legate de stima de sine sau de nevoi psihologice nesatisfăcute. Ideea că problemele de comportament pot fi rezultatul „voinței” copiilor, nu pare să fie luată în calcul de expertul în creșterea copilului, fiind considerată „de modă veche”. Dacă ne uităm la indexul unei cărți tipice de creștere a copiilor, vom găsi o mulțime de pagini dedicate „stimei de sine”, dar este puțin probabil să găsim prea des cuvântul „caracter”. 2) Mitul potrivit căruia părinții nu au dreptul să le insufle copiilor propriile lor valori. Din nou, dogma standard susține faptul că pruncii trebuie să-și creeze propriile lor valori. Copiii au însă șanse foarte mici să facă acest lucru, deoarece restul culturii nu are nicio reținere să-și impună valorile asupra lor. Oare este corect să le ceri părinților să rămână neutri, în vreme ce toți ceilalți (de la scenariști la animatori și de la agenți de publicitate la educatori sexuali) insistă să-și impună valorile lor? Când vine vorba de creșterea copiilor, iată ce a spus Dumnezeu poporului Său: „Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9). Părinților, când vine vorba de a insufla valori spirituale copiilor voștri, întrebați-vă insistent și responsabil: dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Așadar, fă-le cunoscut copiilor tăi valorile lui Dumnezeu!

„…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)

     În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred: 1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor! 2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege. 3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie. Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!

„Bea apă din fântâna ta…” (Proverbele 5:15)

     Împăratul Solomon ne face o prezentare clară a monogamiei, iar el a fost unul dintre cei mai înțelepți oameni care a trăit vreodată pe pământ. Iată ce ne spune: „Bea apă din fântâna ta, şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.” (Proverbele 5:15-23) În zilele lui Solomon, o fântână sau un izvor erau considerate la fel de prețioase ca aurul. Apa curată, bună de băut era o resursă foarte prețioasă, așa că ceea ce vrea să spună Solomon este aceasta: „De ce să bei apa poluată care vine din conducta promiscuității, când, dacă aștepți, poți bea apa curată care vine din fântâna unei soții/unui soț devotat?” Iată două adevăruri pe care trebuie să le ții minte mereu: 1) Dragostea adevărată așteaptă. 2) Dragostea adevărată merită așteptarea. Când o tânără creștină a fost ispitită să păcătuiască, de către un prieten care trăia o viață tumultuoasă, ea a replicat: „Oricând vreau să devin ca tine, pot. Dar nu mai pot niciodată să devin persoana care am fost înainte de a lua acea decizie!” Așadar, tinerilor, păstrați-vă curăția inimii și a trupului!

„Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna.” (Proverbele 18:4)

     Când Solomon vorbește despre „ape adânci”, el se referă la apa dintr-o fântână adâncă – adică cea mai bună, cea mai rece. Dacă vrei să știi ce fel de apă are o fântână, trebuie s-o testezi. Iar dacă dorești să afli ce este în inima unui om, ascultă-i vorbele. Un fermier bătrân a spus-o astfel: „Ceea ce se află în fântână întotdeauna vine la suprafață într-o găleată!” Unul dintre cele mai sigure semne ale înțelepciunii și maturității este abilitatea de a spune lucrul potrivit, în modul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite… sau, să nu spui absolut nimic! Firește, pe măsură ce devii mai înțelept, vei vorbi mai puțin și vei face mai mult. În Marea Britanie, când cineva este arestat, polițistul este obligat să-i citească drepturile înainte de a-l interoga, informându-l despre dreptul lui de a păstra tăcerea: „Ai dreptul să nu spui nimic. Dar tot ceea ce spui poate fi folosit ca dovadă.” Așadar, dacă vorbele tale nu sunt destinate să zidească pe cineva, ci să doboare – tăcerea este un „drept” pe care trebuie să ți-l exerciți în fiecare zi. Uneori, cele mai înțelepte cuvinte sunt cele nerostite. Cineva a zis: „Un înțelept este considerat cineva care se gândește de două ori înainte de a… nu spune nimic!” Solomon a scris următoarele: „Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbele 17:27-28). Așadar, este mai bine să taci inteligent, decât să vorbești mult, prost și fără rost!

„Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

     Povestea următoare, despre două familii, spusă cu peste un secol în urmă, conține învățături care sunt mai relevante acum mai mult ca oricând. Familia nr. 1 – Edwards. Știai că tatăl cunoscutului reformator și pastor din New England, Jonathan Edwards, a fost un cleric? Iar mama sa a fost descendenta unui lucrător al bisericii? De fapt, familia lui Edwards include 14 președinți de universități, peste 100 de profesori universitari, 30 de judecători, 60 de medici, peste 100 de clerici, misionari și profesori de teologie și aproximativ 60 de autori. De-a lungul istoriei, nu cred că a existat vreo industrie în America în care să nu fi fost vreun membru al familiei Edwards, printre promotorii săi de frunte. Jonathan Edwards a fost copilul unei familii creștine, crescut în cele mai favorabile condiții. Familia nr. 2 – Jukes. Membrii acestei familii n-au putut fi convinși să studieze, n-au dorit să muncească, și s-au făcut cunoscuți pentru faptul că au costat statul New York milioane de dolari. Întregul lor dosar cuprinde sărăcie, crimă și nebunie. Dintre descendenții săi, 310 erau cerșetori de profesie, 440 au fost distruși fizic de propria lor răutate, 60 erau hoți de rând, 133 au fost criminali condamnați și 55 au fost victime ale necurăției. Numai 20 au deprins o meserie (10 dintre ei au învățat-o în închisoare) și această familie notorie a comis 7 crime. Da, când copilul tău devine un pericol, el poate infecta întreaga familie. Dar dacă este crescut într-un mediu evlavios, el poate binecuvânta o întreagă familie, dar și să influențeze lumea generații la rând. Deci care este concluzia? Aceasta: Dragi părinți, dacă sunteți înțelepți îi veți învăța Cuvântul lui Dumnezeu pe copiii voștri, în fiecare zi.

„Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă.” (Proverbele 14:23)

     Într-o zi, un bunic le povestea nepoților săi cum a plecat el să trăiască în America. Le-a spus despre trenurile și vaporul care l-au purtat din casa lui din Europa de Est. Le-a spus despre felul în care i s-au procesat datele, împreună cu ale celorlalți imigranți, la Ellis Island… și a ajuns la momentul când s-a dus la un restaurant cu autoservire din Manhattan, ca să-și ia ceva de mâncare. S-a așezat la o masă liberă și a așteptat multă vreme ca să vină cineva să-i ia comanda… dar n-a venit nimeni! În cele din urmă, o femeie cu o tavă plină de mâncare s-a așezat la masa lui și i-a explicat cum funcționează autoservirea. „Începi de la capăt,” i-a spus ea, arătând spre teancul de tăvi. „Apoi mergi de-a lungul vitrinelor cu mâncare și îți iei ce dorești. La celălalt capăt ți se spune cât trebuie să plătești.” Bunicul a reflectat o clipă, apoi a spus: „Curând am aflat că așa funcționează totul în America. Aici, viața este ca un restaurant cu autoservire. Poți avea tot ce-ți dorești – chiar și succes foarte mare – dacă ești dispus să plătești prețul! Dar nu vei primi niciodată ceea ce-ți dorești, dacă aștepți ca altcineva să-ți aducă. Trebuie să te ridici și să-ți iei singur!” Diferența dintre locul în care te găsești acum și locul în care ai vrea să fii se poate rezuma într-un cuvânt: muncă! „Dorește Dumnezeu să am succes?” întrebi tu. Da, însă El nu ți-l va arunca direct în poală. El a promis că va binecuvânta „tot lucrul mâinilor tale…” (Deuteronomul 28:12). Ore nesfârșite, efort persistent, îmbunătățire continuă – iată ce face diferența dintre ambiție și succes. Așadar, Dumnezeu să binecuvânteze „tot lucrul mâinilor tale”!