TOT CE AI NEVOIE CA SĂ TRĂIEȘTI

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (2 Petru 1:3)

     Apostolul Petru scrie: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia.” Pentru a trăi o viață deplină, avem nevoie de câteva lucruri: 1) Ceva în plus. Aici este vorba de principiul încă unei mile, propovăduit de Domnul Isus: „dacă cineva îți cere să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” (vezi Matei 5:41) și acesta necesită două lucruri: a) Efort suplimentar. Îndrumătorul și autorul Art Williams a spus: „Vei învinge 50% din oameni muncind din răsputeri, 40% dacă ești o persoană onestă, integră și dacă lupți pentru o cauză, iar restul de 10% prin luptă.” Dacă vrei să ieși învingător, ia hotărârea de a face mereu „ceva în plus”! b) Timp suplimentar. „Dacă zăboveşte (proorocia), aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit” (Habacuc 2:3). Gutzon Borglum, sculptorul care a creat monumentul național de pe Muntele Rushmore, dedicat președinților Americii, a fost întrebat dacă își consideră lucrarea ca fiind perfectă. El a răspuns: „Nu astăzi. Nasul președintelui Washington este cu doi centimetri și jumătate mai lung. Dar e bine și așa… pentru că se va eroda, și peste zece mii de ani va fi exact cum trebuie!” 2) Un al doilea lucru de care avem nevoie pentru a trăi o viață deplină este să dăm tot ce avem mai bun. Andrew Carnegie a spus: „Nu are rost să ajuți oameni care nu vor să se ajute singuri. Nu poți împinge pe cineva în sus, pe o scară, dacă nu este dispus s-o urce.” 3) Al treilea lucru de care ai nevoie pentru a trăi o viață deplină este: mentorul potrivit. Apostolul Pavel a scris: „Urmaţi-mă pe mine” (Filipeni 3:17). Mentorii de valoare conduc prin exemplu; ei știu că pentru a fi urmați de alții, mai întâi trebuie să fie respectați. Ei știu dacă ești o persoană care învață vizual sau verbal. Ei știu dacă ai nevoie de o bătaie pe umăr sau să fii împins de la spate. Dacă ai un astfel de mentor, ești binecuvântat. Dacă nu, cere-I lui Dumnezeu să-ți trimită unul în viața ta – chiar astăzi!

AI APROBAREA DE LA DUMNEZEU

„Aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru” (Psalmul 123:2)

     Nu-i așa că ne place să fim apreciați pentru eforturile și rezultatele de la locurile noastre de muncă?! Iar când nu se întâmplă așa, stima noastră de sine poate fi afectată. De aceea, Biblia spune: „Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor… aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru.” Adevărata stimă de sine vine de la Dumnezeu, nu de la șef. Când uităm lucrul acesta, adunăm multă frustrare (și nu doar la locul de muncă!) Dusă la extrem, face ca eficiența noastră la serviciu să scadă, pentru că nu suntem dispuși să luăm decizii și să ne asumăm riscuri, în cazul în care lucrul acesta afectează negativ ceea ce cred ceilalți despre noi. În consecință, spunem mereu da, dăm din cap și suntem de acord cu toată lumea – doar pentru a le face pe plac și pentru a-i face să ne placă. Drept urmare, valoarea noastră pentru companie scade, pentru că nu ne folosim la maximum darurile primite de la Dumnezeu. Oricare ar fi funcția pe care o deținem, ea este doar o mică parte a ceea ce suntem. Noi avem calitatea de fiu sau de fiică a Regelui regilor. Noi nu suntem butucul care învârte roata. Să știi cine ești, pe lângă ceea ce faci, este un lucru la fel de esențial pentru succesul tău la locul de muncă, ca recomandările și setul de competențe pe care le ai. Când ceilalți știu că ai mereu nevoie de aprobare, își iau dreptul să te manipuleze, să-ți spună anumite lucruri și să-ți influențeze stima de sine. Dar nimeni nu ar trebuie să-și aroge un asemenea drept! Indiferent ce faci la locul tău de muncă, nu uita că Biblia spune (1 Corinteni 10:31): „să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” !

BUNĂTATEA ȘI DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

„Bunătatea Ta este înaintea ochilor mei” (Psalmul 26:3)

     Se spune că un băiețel a fost întrebat: „Te rogi în fiecare seară înainte de culcare?” El a răspuns: „Nu, în unele seri nu am nevoie de nimic!” Zâmbim, dar adevărul este dureros de evident. Dacă soțul sau soția ta ar comunica cu tine numai atunci când ar avea probleme sau vreo nevoie pe care el sau ea n-o poate împlini, cât crezi că ar dura relația voastră? Trebuie să existe un echilibru între cereri și laudă. Poate că spui: „Dacă Domnul este atât de mare că a putut să creeze universul și să-l conducă, mă îndoiesc că este deranjat atunci când cineva atât de neînsemnat, ca mine, uită să Îi spună mulțumesc!” Dar hai să vedem ce spune Biblia: Când Domnul Isus a vindecat zece leprosi și numai unul s-a întors să-i mulțumească, El a întrebat: „Dar ceilalţi nouă, unde sunt?” (Luca 17:17). Dacă Dumnezeu s-ar ocupa de tine numai prin prisma neprihănirii Sale și a înclinației tale spre păcat, ai fi pierdut! Dar El nu procedează așa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3). Înțelegând lucrul acesta, David a scris: „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea” (Psalmul 63:3-4). După care scrie din nou: „laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat și mi-ai întărit sufletul.” (Psalmul 138:2-3). Cineva a spus: „Dumnezeu nu se supără să binecuvânteze câtă vreme primește mulțumiri!” Așadar, stai o clipă astăzi și amintește-ți de dragostea și de bunătatea lui Dumnezeu față de tine… apoi – mulțumește-I!

NU PRIVI ÎN URMĂ!

„Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare” (Geneza 19:26)

     Înainte de a nimici Sodoma și Gomora, îngerii Domnului l-au salvat pe Lot și pe familia lui. „După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.” (Geneza 19:17). Dar Biblia ne spune că „nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.” Fiecare dintre noi poate primi o învățătură importantă de aici: Împotrivește-te ispitei de a zăbovi în nisipurile mișcătoare ale greșelilor trecute – ale tale sau ale altora. E greu să privești înainte când în trecutul tău au avut loc lucruri înfiorătoare. Însă atunci când rămâi cantonat în trecut, pierzi ceea ce are Dumnezeu pentru tine în prezent, și nu reușești să vezi legătura pe care o are cu viitorul. Vestea cea bună este că nu e prea târziu să-L lași pe Dumnezeu să te folosească și să te facă să înaintezi în călătoria ta. El poate vindeca rănile pe care ți le-au cauzat alții. El te poate face mai înțelept ca rezultat al deciziilor greșite pe care le-ai luat în trecut. Nu e prea târziu să devii ceea ce ai fi putut să fii. Dumnezeu se bucură să ne transforme defectele în calități. El poate transforma gunoiul de care te-ai debarasat într-o comoară. Chiar dacă te-ai îndepărtat de la credință și te-ai abătut de la calea pe care știi că El dorește s-o urmezi, acum e timpul să te întorci! „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). Așadar, mergi înainte – și nu te mai uita înapoi!

SCALDĂ-ȚI MINTEA ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU!

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmul 119:11)

     Te simți descurajat astăzi, pentru că săvârșești aceleași greșeli iar și iar? Iată răspunsul pentru tine: Scaldă-ți mintea în Cuvântul lui Dumnezeu! La fel cum înmoi un burete în apă și îl scoți îmbibat și plin de lichid, tot la fel, scufundă-ți mintea în Scriptură până când se îmbibă de Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, când ești tentat să faci răul, primul tău refugiu va fi la adăpostul Duhului și al Cuvântului. Dacă faci mereu ceea ce ai făcut dintotdeauna, vei obține mereu aceleași rezultate. Te-ai săturat să duci o viață de om înfrânt? Iată o rețetă care a trecut testul timpului, provine din Cuvântul lui Dumnezeu și te va duce spre victorie: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (Ioan 15:3). „Ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5:26). „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!” (Ieremia 15:16). Toate aceste versete ne conduc la o singură concluzie: Dacă vrei să ai o viață de biruință, trebuie să te adâncești în Cuvântul lui Dumnezeu și să lași Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască în inima ta. Nu există altă cale spre victorie!

CÂND COPILUL TĂU A SCĂPAT DE SUB CONTROL

„Mare va fi propăşirea fiilor tăi” (Isaia 54:13)

     Puține lucruri din viață pot să ne frângă inima, ca un copil care este dependent de droguri, ori frecventează un anturaj nepotrivit sau este implicat în activități care îi vor distruge viața. Ca părinți, ce putem face? Mai întâi de toate, putem și trebuie să ne rugăm pentru copii și să rostim promisiunile lui Dumnezeu peste ei. Poate nu vom fi în stare să-i schimbăm, dar Dumnezeu poate. Cuvântul Său spune: „Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.” Ce faci în situația în care copilul tău, care a scăpat de sub control, locuiește cu tine încă? Ai parte de o mare provocare, și ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Uneori, „copilul problemă” este un copil al unui destin măreț, cu un mare viitor – și Satan știe și el asta. Dumnezeu are o chemare pentru viața lui, și la asta se reduce toată lupta! Ca părinte, ai nevoie de înțelepciune de la Dumnezeu ca să faci două lucruri: 1) Să stabilești limite clare cu efecte adecvate și consecvente. Biblia spune: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” (Proverbele 22:15). 2) Să-ți învingi frica că fiul sau fiica te va respinge când vei lua o decizie neplăcută, dar înțeleaptă. Satan va încerca să te convingă că-l vei pierde dacă îl vei disciplina; de fapt, îl vei pierde dacă nu o faci! Nu uita: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7). Rugăciunea și încrederea fermă în Cuvântul lui Dumnezeu sunt două dintre cele mai puternice arme pe care ți le-a pus Dumnezeu la dispoziție când ai de-a face cu implicarea lui Satan în viitorul copilului tău. Și dacă rămâi credincios lui Dumnezeu, vei câștiga!

DEZVOLTAREA RELAȚIONALĂ

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău” (Proverbele 13:20)

     Astăzi vom vorbi despre lucruri care frânează dezvoltarea relațională. Planul lui Dumnezeu pentru viața ta necesită conectarea cu persoane potrivite… și ruperea relațiilor greșite. La masă împreună cu Domnul Isus, la Cina cea de Taină, se aflau și Ioan care Îl iubea, și Iuda care l-a trădat. Este foarte important să cunoști persoanele cu care vrei să stai la masă! Așa că, având aceste lucruri în minte, roagă-te cam așa: „Doamne, mijlocesc pentru persoanele pe care le-ai adus în viața mea și care mi-au intrat în suflet. Binecuvântează relațiile sănătoase din viața mea și dă-mi înțelepciunea să le pot face față celor dificile, într-un mod plăcut Ție. Dacă există în viața mea prietenii pe care trebuie să le rup, sau care îmi vor cauza suferință indiferent ce aș face, arată-mi ce să fac și dă-mi harul și curajul de a face. Dacă există relații care mă secătuiesc și care mă distrag de la planul și de la scopul Tău, am încredere că Tu le vei pune capăt sau că le vei schimba în bine. Și dacă eu sunt cel care trebuie să se schimbe, arată-mi și lucrează în viața mea prin puterea Ta nemăsurată. Am nevoie de înțelepciunea Ta pentru a putea identifica prietenii pe care trebuie să-i aleg. Ajută-mă să mă feresc de relații care mă îndepărtează de calea pe care mi-ai pregătit-o Tu. Te rog să trimiți în viața mea persoane evlavioase și înțelepte, și ajută-mă să fiu o binecuvântare, o încurajare și să pot contribui și eu la calitatea vieții altora. Arată-mi prieteniile pentru care merită să lupt și o voi face bucuros. Te rog să binecuvântezi relațiile mele așa încât să fie ceea ce dorești Tu să fie. În Numele Domnului Isus mă rog și-ți cer asta, Amin.”

DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ

„Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept” (Proverbele 9:9)

     Astăzi vom arunca o privire asupra frânării dezvoltării intelectuale. Uneori folosim versete precum: „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte” (1 Corinteni 1:27) drept scuză, pentru faptul că nu ne dezvoltăm mintea și nu creștem din punct de vedere intelectual. Dumnezeu a zis: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4:6). Creșterea intelectuală este însoțită de un sentiment de împlinire – un sentiment pe care nu-l avem altfel. Când știi că ai crescut în cunoaștere și pricepere, nu mai ești vulnerabil în fața criticilor, și a disprețuitorilor. Simțul valorii proprii nu mai depinde de aprobarea celorlalți, pentru că unitatea de măsură după care te evaluezi este alta – creșterea personală! Autorul Proverbelor spune: „O inimă pricepută dobândește ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa” (Proverbele 18:15). „Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, Domnul le-a făcut.” (Proverbele 20:12). Trebuie să remarcăm și să reținem că învățăm prin ascultare și observație! Și nu vorbim aici despre orele petrecute în fața televizorului care încețoșează creierul și împiedică puterea conversației. Biblia spune: „După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul ațâță mânia altui om” (Proverbele 27:17). Pentru a crește și a avea o minte ascuțită, tu ai nevoie de oameni, în viața ta, care să te cizeleze. Trei activități-cheie îți vor determina viitorul: a) Timpul pe care îl petreci cu Dumnezeu; b) Relațiile pe care le formezi; c) Cărțile pe care le citești. Iar cartea căreia trebuie să-i aloci cel mai mult timp este Biblia. Și încă un gând: De fiecare dată când citești și primești un gând bun sau experimentezi un moment de înțelegere, scrie-l, notează-l – altfel îl vei pierde.

DEZVOLTAREA EMOȚIONALĂ

„Îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs” (Iov 11:16)

     Astăzi vom vorbi despre frânarea dezvoltării emoționale. Dacă nu primești ajutor pentru suferințele tale emoționale din trecut, vei ajunge să-i tratezi pe ceilalți așa cum ai fost și tu tratat, și vei repeta trecutul în prezent. Firește, poți ajunge să rănești cele mai importante persoane din viața ta, poate chiar să distrugi niște relații fără să știi de ce. Pentru aceste eșecuri vei da poate vina pe obiceiurile, privirile, atitudinile soțului tău sau ale soției tale, și pe modul lui/ei de a se ocupa de anumite lucruri. Și făcând așa, vei ajunge să fii blocat emoțional, prins în capcana rănilor nevindecate și neînțelese, sau a disfuncționalității tale. Aici este vorba despre „bagajul tău emoțional”: regrete pentru greșeli din trecut, ranchiună pentru răul care ți s-a făcut și toate celelalte suferințe pe care le ascunzi sub nori de mânie, de cinism și de singurătate. Nu vei ști niciodată ce ai sau ce îți lipsește cu adevărat, până nu scapi de bagajul acesta emoțional. Cum poți face asta? Răspunsul se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu și în prezența Sa: „Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El. Depărtează-te de fărădelege, şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică; îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit. Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.” (Iov 11:13-19). Încearcă să aplici ce scrie aici, pentru rezolvarea dezvoltării tale emoționale!

DEZVOLTAREA SPIRITUALĂ

„Aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri” (Evrei 5:12)

     Adresându-se unora dintre primii creștini, autorul epistolei către Evrei scria astfel: „Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” (Evrei 5:11-14). În acest pasaj este vorba despre stoparea dezvoltării spirituale, și acest lucru se poate întâmpla fiecăruia dintre noi. Printre primele dovezi că un copil este sănătos și crește este faptul că nu mai trebuie hrănit cu biberonul, și nu mai trebuie să-i mărunțești mâncarea ori să i-o introduci în gură. Se poate să prefere ciocolata și nu morcovii, dar noi credem că este tot mai aproape de momentul în care înțelege de ce are nevoie de morcovi. Dacă singurul moment în care te hrănești spiritual este duminica dimineața, la biserică, de ce mai ești surprins că nu ai credința că Dumnezeu îți răspunde la rugăciuni, că îți dă putere să învingi ispita, sau că te călăuzește în viață? Cât crezi că ai rezista dacă ai mânca o singură dată pe săptămână? Iov a spus: „N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.” (Iov 23:12); iar psalmistul (Psalmul 119:103) exclamă: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!”. Ieremia a scris: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele” (Ieremia 15:16). Să-ți fie clar și azi că, pentru a crește spiritual (vezi Evrei 5:14), ai nevoie de „hrana tare” a Cuvântului lui Dumnezeu!