„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi…” (Efeseni 4:32)

     În cartea sa de succes: „The Seven Habits of Highly Effective People” (Cele șapte deprinderi ale persoanelor eficace), autorul Stephen Covey descrie o experiență pe care a avut-o într-un metrou din New York. Un bărbat și copiii săi au urcat în vagon, iar copiii erau atât de agitați și de gălăgioși, încât deranjau întregul vagon. Bărbatul s-a așezat lângă Covey, părând să nu țină cont de situație. În cele din urmă, Covey a spus: „Domnule, copiii dvs. deranjează o mulțime de oameni. N-ați vrea să încercați să-i controlați puțin mai mult?” Bărbatul a părut descumpănit… apoi a spus: „Da, aveți dreptate. Poate că ar trebui să fac ceva în legătură cu asta. Dar, știți, tocmai venim de la spitalul unde mama lor a murit acum o oră… Nu știu ce să fac, și cred că nici ei nu știu cum să facă față!” Bineînțeles, atitudinea lui Covey s-a schimbat instantaneu. Aducându-și aminte de asta mai târziu, a recunoscut că a învățat atunci această lecție valoroasă: caută să înțelegi, înainte de a cere să fii înțeles! Uneori, oamenii care ne irită și ne rănesc o fac pentru că ei înșiși sunt în suferință. Ei se confruntă cu probleme despre care noi nu știm. Iar atunci când se dezlănțuie, se rupe stavila frustrării personale… Și-atunci, trebuie să privim dincolo de cuvintele și faptele lor și să încercăm să le vedem inima. Iar acest lucru este greu de făcut, când ești absorbit de tine însuți. Biblia vorbește despre acest aspect în felul următor: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32) Dacă ai fost morocănos față de cei cu care trăiești și față de cei cu care lucrezi, Cuvântul lui Dumnezeu te învață astăzi: exersează mila!

„Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)

     Apostolul Pavel ne spune două lucruri despre țepușul său: în primul rând, că a fost un mesager al Satanei trimis să-l pălmuiască. Cuvântul „pălmuire” înseamnă „a da lovitură după lovitură”. Nu a fost o singură bătălie, ci o serie de atacuri succesive care nu au încetat. Satan îți cunoaște zonele cele mai slabe și te va ataca în mod repetat în acele zone. Cum îl poți învinge? Biblia ne îndeamnă: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12) În al doilea rând, Pavel spune că țepușul era în „carnea” lui. Tu ești un duh născut din nou, dar care trăiește într-un trup nenăscut din nou. Acesta este motivul pentru care Biblia ne poruncește să răstignim firea, să înfometăm carnea și să refuzăm să cedăm impulsurilor naturale. Și cu puterea lui Dumnezeu, o putem face! Citim (2 Petru 1:3-4): „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” Fie acesta cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„Mi-a fost pus un ţepuş în carne…” (2 Corinteni 12:7)

     Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10) Pavel avea o credință atât de mare, încât, atunci când se ruga, bolnavii erau vindecați și morții înviau. Cu toate acestea, el s-a rugat în mod repetat ca Dumnezeu să-i îndepărteze „țepușul din carne”, dar Dumnezeu a refuzat. De ce? Pentru a-l menține smerit și a-l face total dependent de Dumnezeu! Nu știm care era țepușul din carne al lui Pavel, dar știm de ce îl avea: „ca să… mă împiedice să mă îngâmf.” (vers. 7) Atunci când Dumnezeu te binecuvântează foarte mult, apare riscul mândriei. Iar în fața lui Dumnezeu, asta este o descalificare. Dacă ai avut vreodată un spin în deget, știi că el pulsează cu durere și te irită constant. Poți trăi cu el? Da. Ai prefera să nu îl ai? Sigur! Să observăm ce spune Pavel: „Mi-a fost pus un țepuș în carne…” El nu doar că-și vede țepușul ca pe un instrument al harului, ci și ca pe un dar – care face două lucruri: 1) Ne umilește și ne face mai dependenți de Dumnezeu. 2) Ne face mai toleranți și mai milostivi… deoarece toată lumea are un țepuș. Ai și tu un țepuș? Te-ai rugat pentru el, dar fără rezultat? Atunci… harul lui Dumnezeu îți este îndeajuns!

„Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Matei 19:6)

     S-ar putea să te surprindă, dar scopul principal al căsătoriei nu este să fie aduși pe lume copii. Familiile care nu pot avea copii sunt la fel de căsătorite ca și familiile care pot. Domnul Isus a spus: „Ziditorul… i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască… de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” (Matei 19:5) Când Dumnezeu se uită la un părinte și la un copil, El vede doi. Când Dumnezeu se uită la un frate și o soră, El vede doi. Dar când Dumnezeu se uită la un soț și o soție, El vede unul! „A se lipi” înseamnă „încleiat”. Ai vreodată impresia că ești blocat cu persoana cu care te-ai căsătorit? Ei bine, ești! Căsătoria și faptul de a deveni un singur trup nu este ceea ce doi oameni fac unul pentru celălalt, ci ceea ce Dumnezeu face pentru ei. Căsătoria nu este o relație unită prin cultură, lege, intimitate trupească sau chiar dragoste. Căsătoria este unire lucrată de Dumnezeu. Iar vestea bună este că Dumnezeu care vă unește, poate și vrea să vă țină împreună (Totuși, dacă nu te simți în siguranță în relația voastră, este important să ceri ajutor!) Astăzi, cel mai des întâlnit motiv pentru emiterea unei hotărâri de divorț este „diferențe ireconciliabile”; dar Domnul Isus a mers la esența problemei – care este inima! El spune: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa!” (Matei 19:8). Dumnezeu vă poate înmuia inimile unul față de celălalt și vă poate deschide inimile unul față de celălalt. Dacă ai probleme în căsnicie, s-ar putea să spui: „Dar am încercat totul, și nimic nu funcționează!” Încearcă-L pe Dumnezeu! El poate schimba inima soțului tău/soției tale și vă poate oferi un nou viitor împreună. Iar dacă nu ai probleme în căsnicia ta, dă-I slavă lui Dumnezeu!

„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3:6)

     În ochii lui Dumnezeu, credința este egală cu neprihănirea! Noi ne gândim la Avraam ca la o persoană cu o aureolă. Dar nu este așa! Nu o dată, ci de două ori el și-a pus soția în pericol. În timp ce intrau în Egipt, i-a spus: „Tu ești o femeie frumoasă; mi-e teamă că egiptenii vor vrea să mă omoare pentru ca cineva să te poată avea de soție, așa că hai să le spunem că ești sora mea!” (vezi Geneza 12:11-13). Consecințele acestui fapt? Faraon chiar o ia pe Sarai în haremul său, dându-i în schimb lui Avram, „fratele” ei, o mulțime de oi, vite, măgari, servitori și cămile. În loc să se simtă vinovat și să recunoască, Avram pare să spună pur și simplu: „Mulțumesc foarte mult!” Și dacă fapta asta ți se pare teribilă, ce mai spui când omul nostru repetă senin povestea cu „sora mea”, pe când se aflau în Gherar (vezi Geneza 20)?! De ce nu renunță Dumnezeu la el? Pentru că Avraam nu renunță la Dumnezeu! Avraam a ajuns în cele din urmă în locul în care, în umblarea sa cu Dumnezeu, CV-ul său consemnează: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4:18-21) Să reținem cuvintele „întărit prin credință”: Dumnezeu nu intenționează să se descotorosească de tine, ci să-ți dezvolte credința și să te folosească – pentru a aduce glorie Numelui Său!

„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15).

     Dumnezeu vrea ca tu și eu să avem o stare de spirit plină de pace. Cuvântul Său spune, între altele: „Pacea lui Hristos (armonia sufletească) la care aţi fost chemaţi [să trăiți] ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească (să acționeze ca mediator continuu) în inimile voastre [să decideți și să rezolvați cu un scop precis toate întrebările care apar în mințile voastre, în acea stare de pace]…” (Col. 3:15) Nicio funcție, nicio avere nu are valoare dacă nu ai pace; bani, statut, popularitate – toate sunt lipsite de sens dacă nu ai pace. Pur și simplu, nu poți evalua corect valoarea păcii. Mulți dintre noi ne petrecem viața încercând să urcăm pe scara succesului, dar de fiecare dată când reușim să urcăm vreo treaptă, pierdem mai mult din liniștea și bucuria noastră (ca să nu mai vorbim de timpul petrecut cu familia noastră). Iar apoi, viețile noastre sunt consumate de presiunea și stresul de a încerca să păstrăm ceea ce am câștigat! Dar nu avem niciodată un succes adevărat dacă nu avem pace. Unii dintre noi avem mai multe locuri de muncă pentru a dobândi lucrurile cu care lumea ne ademenește, spunându-ne: „Trebuie să ai și asta pentru a fi cu adevărat fericit!” Cum-necum obținem și acele lucruri, dar tot nu avem pace… În Romani 14:17 citim că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Dumnezeu dorește, cu adevărat, ca nevoile tale să fie satisfăcute din belșug și să fii în postura de a-i binecuvânta pe alții. Dar nu căuta/nu accepta să obții nimic din ceea ce ar putea în schimb să-ți răpească pacea!

„…Pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30)

     Un al treilea aspect care definește relația lui Isus cu Tatăl Său este supunerea. Domnul Isus a spus (Ioan 5:30): „Eu… judec după cum aud… nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” Să remarcăm cuvintele „după cum aud”: atunci când știi că L-ai auzit pe Dumnezeu, ai încredere că poți face față oricărui lucru de care te lovești în viață și că poți accepta misiunea pe care ți-o dă El. Prima minune a lui Hristos a fost transformarea apei în vin la o nuntă din Cana Galileii. La această nuntă, mama Domnului Isus a făcut o afirmație care poate fi crucială ca și tu să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta: „Să faceţi orice vă va zice!” (Ioan 2:5) Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să te supui și să asculți de Dumnezeu chiar și atunci când ceea ce-ți spune El să faci nu pare rațional, nu este popular, este incomod, este costisitor, și îți cere să mergi pe o cale necunoscută. Și vei ajunge la acest fel de supunere doar atunci când te vei angaja la o viață de părtășie cu Dumnezeu și de dependență față de El. Și iată ceva ce trebuie să știi: părtășia, dependența și supunerea nu sunt cultivate prin faptul că încerci să-L iubești mai mult pe Dumnezeu, ci prin faptul că ai o revelație a iubirii uimitoare, nemeritate și nesfârșite a lui Dumnezeu pentru tine! Apostolul Ioan a scris: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10) Așadar, roagă-te să înțelegi și să descoperi marea iubire a lui Dumnezeu față de tine, și așa te vei dezvolta și tu în aceste trei aspecte care definesc relația lui Isus cu Tatăl: părtășia, dependența și supunerea!

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5:19)

     Dacă data trecută ne-am ocupat de prima dintre caracteristicile principale ale relației lui Isus cu Dumnezeu (părtășia), ne uităm acum la a doua: dependența. Corrie ten Boom obișnuia să spună: „Eu sunt doar mănușa, Isus este mâna care o umple și lucrează prin ea.” Aceasta este o imagine a relației lui Hristos cu Tatăl Său ceresc și este o schiță pentru tipul de relație pe care o poți avea și tu cu Dumnezeu. În Biblie vei observa două lucruri foarte importante despre Domnul Isus: 1) El nu părea să sufere niciodată de teama de a eșua, așa cum facem noi așa de adesea… De ce? Pentru că El Se ruga în mod regulat și primea îndrumări de la Tatăl Său. Știind că acționa pe baza Cuvântului Tatălui și că opera în voia Tatălui, El nu S-a îndoit niciodată. Până când nu L-ai auzit pe Dumnezeu vorbind, ești doar un semn de întrebare. Dar odată ce L-ai auzit pe Dumnezeu, vei deveni un semn al exclamării! 2) Isus știa că nu poate realiza nimic semnificativ fără călăuzirea și puterea Tatălui Său – așa că nu a încercat niciodată s-o facă. Noi, pe de altă parte, spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar acționăm ca și cum totul ar depinde de noi. Și rezultatul? Ne prăbușim cu fața la pământ și continuăm să ne întrebăm de ce. Fiecare acțiune a lui Dumnezeu în viața ta este menită să mărească dependența ta de El, nu s-o scadă. Cineva a spus aceste vorbe înțelepte: „Nu vei ști niciodată că Hristos este tot ceea ce ai nevoie până când Hristos nu este tot ceea ce ai!” Pentru a te aduce în locul dependenței totale de El, Dumnezeu va permite ca eul tău să fie zdrobit și ca autosuficiența ta să fie dată la o parte. În acel moment vei face o descoperire care îți va schimba viața, și anume: când nu-ți mai rămâne nimic în afară de Dumnezeu – Dumnezeu îți este îndeajuns!

„Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” (Ioan 5:20)

     Părtășia, dependența și supunerea sunt trei caracteristici importante care definesc relația pe care Isus a avut-o cu Dumnezeu-Tatăl și sunt un model pentru tipul de relație pe care trebuie s-o construiești și tu cu Dumnezeu. Așadar, vorbim astăzi despre părtășie și ce înseamnă ea într-o relație. Domnul Isus a spus: „Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” Tu poți să-ți dezvălui gândurile și chiar secretele tale cele mai intime doar cuiva de care ești foarte apropiat. Iar atunci când ai părtășie pe verticală cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos, vei descoperi lucruri pe care alții nu le cunosc. Cea mai mare pasiune a lui David a fost să-L cunoască pe Dumnezeu în profunzime. În Psalmul 25:4, el scrie: „Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale!” Apoi, continuă spunând (vers. 14): „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.” [Îl onorează] A avea o relație profundă cu Dumnezeu implică trei lucruri: a) Dorința. Adevărul este că acum ești atât de aproape de Dumnezeu pe cât îți dorești să fii; altfel, ți-ai rearanja prioritățile pentru a face acest lucru posibil; b) Disciplina. Aceasta presupune să petreci timp singur cu Dumnezeu în rugăciune și citirea Bibliei în fiecare zi. Când te rogi, vorbești cu Dumnezeu. Când citești Biblia, Dumnezeu îți vorbește; c) Plăcerea. „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Ceva minunat se întâmplă atunci când „te desfătezi în Domnul”: dorințele Lui devin „dorințele inimii tale”, astfel încât El poate să ți le încredințeze. Dacă într-adevăr dorești să ai o relație mai profundă cu Domnul, o poți avea începând de astăzi!

„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel…” (1 Împărați 18:19)

     Cel mai important capitol din istoria vieții lui Ilie a avut loc pe Muntele Carmel. Atunci a chemat foc din cer, i-a învins pe profeții lui Baal și a întors inimile israeliților către Dumnezeu. Numele „Carmel” înseamnă „grădina sau via Domnului”… Dar înainte ca Ilie să ajungă la Muntele Carmel, a trebuit să treacă prin două locuri: mai întâi, Dumnezeu l-a condus la pârâul numit Cherit. Cuvântul „Cherit” înseamnă „despicătură” sau „a face legământ”. Aici a descoperit Ilie că Dumnezeu este un Dumnezeu care face și respectă legământul, și care te poate sprijini în cele mai grele momente. Aici, în timpul secetei și foametei, corbii îi aduceau mâncare în fiecare zi și el bea din apele răcoritoare ale pârâului. Dar Biblia ne spune că „După o vreme… pârâul a secat…” (1 Împărați 17:7) Acum, când Dumnezeu permite ca pârâul tău să sece, o face pentru a te conduce înapoi la adevărata ta sursă – care este El Însuși, pentru ca tu să poți primi instrucțiuni suplimentare. În al doilea rând, Dumnezeu l-a condus la o văduvă din Sarepta. Cuvântul „Sarepta” înseamnă „a rafina/a topi (ca într-un creuzet)”. Aurul nu este pur în forma sa originală, trebuie să fie rafinat – iar acest lucru se realizează prin încălzirea sa până la punctul de topire. Căldura separă substanța brută de impuritățile sale, care ies la suprafață și sunt îndepărtate. Și Dumnezeu va face același lucru pentru tine, folosind focul încercărilor pentru a separa aurul de zgura din viața ta. El știe de ce experiențe ai nevoie pentru a ajunge la Muntele Carmel, locul rodniciei – așa că ai încredere în El, Domnul știe ce face!