„Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbele 27:19)

     Felul tău de-a fi ca persoană se reflectă în prietenii pe care ți-i alegi. Așadar, dacă viața ta este neproductivă și stagnează, uită-te la oamenii cu care te-ai înconjurat. Prieteniile, bune și rele, indică direcția în care mergi. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbele 13:20). Nefericirea adoră compania, așa că îndepărtează gânditorii negativiști. E mai bine să călătorești singur decât să-ți petreci viața în compania celor care te trag în jos. Când te însoțești cu persoanele potrivite, „luați o plată cu atât mai bună pentru munca voastră” (Eclesiastul 4:9). Autorul John Mason scrie: „Cu cât te asociezi mai puțin cu anumiți oameni, cu atât mai mult viața ta se va îmbunătăți. Prietenii și tovarășii potriviți scot din tine latura originală. Cu siguranță știi genul de oameni la care mă refer. După ce ai stat cu ei, îți dai seama că ești mai puțin critic, că ești mai plin de credință și că ai o viziune pentru viitor. În general, diavolul nu se folosește de niște persoane necunoscute pentru a te descuraja sau pentru a te opri. Prietenii fie îți vor dezvolta viziunea, fie îți vor îneca visul. Pe măsură ce crești în cunoașterea lui Dumnezeu, tovărășiile tale se vor schimba. Unii prieteni nu vor dori ca tu să mergi mai departe; vor dori să rămâi acolo unde sunt ei. Însă după cum remarca Edwin Louis Cole: „Când îi lași pe alții să-ți creeze lumea în locul tău, întotdeauna o vor face prea mică.” Nu oricine are dreptul să vorbească în viața ta. Respectă-i pe cei cu care te-a pus Dumnezeu în relație ca să te ajute. Dumnezeu Se îngrijește de oameni prin oameni, și înțelept este cel ce își întărește viața cu prieteniile potrivite.”

„Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:33)

     Nu doar virusurile (de gripă, sau mai știu eu ce boli infecțioase) sunt contagioase, ci și atitudinile: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Cercetătorii numesc lucrul acesta „infestare emoțională” și afectează viața în același fel cum un măr putred strică întreaga lădiță cu mere. Un expert în relații spune: „Un angajat pesimist poate influența întreaga echipă și poate crea un mediu toxic de lucru. Un lider negativist poate să facă locul de muncă dezagreabil atât pentru el cât și pentru echipă. Un angajat fără chef de lucru poate izgoni nenumărați clienți. Văicăreala poate funcționa ca un cancer și se poate extinde în toată organizația, sabotând starea de spirit și performanța echipelor cu talent și potențial mare. Noi nu suntem numai o creație a culturii noastre, ci noi creăm cultura în fiecare zi prin gândurile noastre, prin convingerile și prin faptele noastre. Putem fi contagioși în mod negativ sau în mod pozitiv. Putem fi un germene care atacă sistemul imunitar al organizației noastre sau putem funcționa ca o doză de vitamina C, întărind-o. Emoțiile noastre au un impact în lumea care ne înconjoară.” Apostolul Pavel spune: „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre” (Efeseni 4:22-23). Cum? Rugându-L pe Dumnezeu să ne prefacă „într-alt om” (1 Samuel 10:6), schimbându-ne atitudinea, dintr-una care infectează, într-una cu impact pozitiv asupra celor cu care interacționăm zilnic. În același timp, fii selectiv în privința tovărășiilor tale! Îi cunoști din experiență pe cei care te trag în jos și care te secătuiesc de energie. Roagă-te pentru ei… dar micșorează timpul pe care îl petreci în compania lor!

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25)

     De ce este unică Învierea lui Isus Hristos? 1) Pentru că El este singurul care nu a mai murit după înviere. În Scriptură, toți ceilalți care au înviat din morți au murit din nou. Isus a fost excepția glorioasă. Prin urmare, El a fost făcut Preot „nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.” (Evrei 7:16). Mărturia Lui rămâne: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18). 2) Numai El S-a înălțat la cer pentru a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Ceilalți preoți au murit și au încetat să mai slujească. Dar despre Domnul Isus citim: „Tu eşti preot în veac…” (Evrei 7:17) Și El nu stă degeaba, așteptându-Și a doua venire, ci mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu. „Hristos… a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 8:34). 3) El are puterea de a te învia atunci când mori. Domnul Isus Și-a mângâiat ucenicii cu această promisiune extraordinară: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19). Și această promisiune ți se aplică și ție! „Căci Însuşi Domnul… Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17). Ce glorioasă va fi ziua aceea! Dar până atunci, bucură-te că Isus e viu!

„Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

Nu faptul că a înviat din morți Îl face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia pomenește alte vreo șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr, învierea Tabitei și învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, Învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea: 1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmul 16:10). Și Isaia a prezis Învierea Sa după răstignire: „după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat… va trăi multe zile” (Isaia 53:10). Domnul Isus a prezis și El Învierea Sa din morți: „Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim… că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21). 2) Numai Domnul Isus S-a ridicat singur din mormânt! Dușmanii Lui L-au socotit o victimă neajutorată a eforturilor lor susținute de a-L eradica pe El și misiunea Sa. Dar ei au greșit pe toate planurile! El a afirmat despre viața Sa: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). Nici puterea Romei și nici ura persecutorilor iudei nu L-au putut elimina pe Domnul Isus și nu I-au putut anula cauza. El nu a avut nevoie de ajutor. În moartea și în Învierea Sa, El a fost mereu la cârmă. „Stricaţi Templul acesta (trupul Său) şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19). Și așa a făcut! El este viu în vecii vecilor! Hristos a înviat!

„Isus… a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Și-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul.” (Ioan 19:30)

     Calvarul a fost victorios! Crucea poate părea triumful răului asupra binelui, a celui puternic asupra celui lipsit de putere, dar numai pentru aceia care nu înțeleg misiunea lui Hristos. Niciodată nu a fost un curaj mai mare sau o putere mai tare. Când El a strigat: „S-a isprăvit!” (unele traduceri spun „s-a desăvârșit”), El nu a vrut să spună: „Sunt terminat, cauza mea s-a năruit.” Domnul Isus nu a fost zdrobit la Calvar ci a triumfat în trei moduri: 1) Și-a învins dorința firească de a evita nespusa suferință: „A căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:39). 2) A biruit forțele demonice ale întunericului. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15). 3) A triumfat asupra Legii. „Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Romani 10:4). La Calvar, dragostea a triumfat asupra legii, eliberându-ne pentru totdeauna, pe noi care n-am fost în stare niciodată să ascultăm de legea lui Dumnezeu. „S-a isprăvit!” a fost strigătul unui învingător, nu al unei victime! Mulțimea și ucenicii Săi care erau devastați nu au înțeles lucrul acesta. Dar L-au înțeles trei zile mai târziu când mormântul gol a dovedit că Isus a câștigat victoria asupra morții. Totul se poate reduce la următorul verset: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” (Romani 10:9).

„Fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9:22)

     În al treilea rând, Calvarul a fost vital! Cât de vital mai exact? La fel de fundamental ca viața sau moartea, speranța sau disperarea, raiul sau iadul. Golgota este singura noastră cale de mântuire! „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4:12). Fără moartea lui Hristos, păcatele noastre ne-ar fi despărțit de Dumnezeu pentru totdeauna. Dacă nu ar fi fost moartea Sa, am fi căzut sub pedeapsa legii lui Dumnezeu, am fi fost declarați vinovați pentru fiecare păcat pe care l-am fi comis vreodată și astfel, păcătoși condamnați, am fi fost pierduți pentru totdeauna. Apostolul Pavel scrie: „Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 3:19). Fără excepție – „toată lumea”, inclusiv tu – toți eram vinovați înaintea lui Dumnezeu. Dar pentru că Domnul Isus a împlinit în locul nostru tot ceea ce prevedea Legea lui Dumnezeu, am fost iertați și declarați neprihăniți. Această informație este vitală. Referitor la Domnul Isus, tu ai numai două opțiuni: să-L accepți sau să-L respingi! El a spus: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16). Jertfa Domnului Isus a rezolvat problema păcatului; acum depinde de tine să dai un răspuns la problema Fiului: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Matei 27:22). Răspunsul este simplu: Crede în El și vei fi mântuit!

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24)

     În al doilea rând, Calvarul a fost un substitut, ceea ce înseamnă „un act săvârșit de cineva în locul altcuiva”. Văzută prin lentilele sentimentelor sau a superstiției, crucea ne poate afecta emoțiile, dar nu ne poate mântui sufletul. Dar văzută ca substitut, jertfa de la cruce poate mântui orice suflet! Apostolul Petru scrie: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire.” Dacă Domnul Isus ar fi refuzat Calvarul, Dumnezeu ar fi fost obligat să ne trimită la moarte pentru păcatele noastre. În schimb, ca un substitut, Domnul Isus a suferit pedeapsa pe care noi am fi meritat-o pe drept, eliberându-ne și oferindu-ne viață veșnică. Substituirea a fost din punct de vedere istoric, planul lui Dumnezeu de a-și scăpa poporul de pedeapsa pentru păcat. Când Adam și Eva au păcătuit, Dumnezeu a sacrificat un animal care să acopere fărădelegea lor, a acceptat jertfa lui Abel „din oile întâi-născute ale turmei lui” (Geneza 4:4) și berbecul lui Avraam „încurcat într-un tufiș” ca schimb pentru viața lui Isaac (vezi Geneza 22:13). Dar fără îndoială că lucrarea cea mai măreață a lui Dumnezeu, aceea de mântuire a sufletului – substituirea – a fost demonstrată odată pentru totdeauna când Domnul Isus S-a dat pe Sine la Calvar. Deplin mulțumit de moartea ispășitoare a lui Hristos, Dumnezeu ne-a șters păcatul și ne-a declarat nevinovați în ochii Săi! „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Pe cruce, Domnul Isus a devenit ceea ce noi eram – păcat – pentru ca noi să putem deveni ceea ce El era – neprihănire! Tot ce a fost și a făcut Domnul Isus: nașterea Sa din fecioară, o viață fără păcat, moartea ispășitoare, învierea miraculoasă, înălțarea glorioasă, misiunea Sa de Mare Preot sus în cer, toate astea El le-a făcut ca înlocuitor/ispășitor și Mântuitor. Slăvit să fii Tu, Doamne!

„Când au ajuns la locul, numit „Căpăţâna” L-au răstignit acolo” (Luca 23:33)

     Cuvântul „Calvar” provine din calvarius cuvântul latinesc pentru „craniu”, și nu apare în Noul Testament (în limba română), dar ceea ce  s-a întâmplat acolo ne-a schimbat destinul. În ciuda miturilor și a neînțelegerilor, adevărul este clar și are puterea de a schimba vieți. Să ne uităm la acest adevăr. Mai întâi, Calvarul a fost voluntar. Cei care au asistat la evenimentele de la Calvar (Golgota) au crezut că Isus este o victimă a circumstanțelor pe care nu le-a putut controla: ura evreilor și puterea romană. Ce greșeală! Domnul Isus a respins apărarea bine-intenționată, dar canalizată greșit, a lui Petru, spunându-i: „Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:53). Domnul Isus ar fi putut alege să ducă o viață fără necazuri, fără durere sau moarte. Nimeni nu L-a constrâns să meargă la cruce. El a spus: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). Calvarul a fost cu certitudine ceva nedrept și necinstit. Dar nu a fost asasinare, a fost ispășire voluntară! Dușmanii Domnului Isus au dorit ca la Calvar să pună capăt vieții Sale, însă El a dorit să ne salveze de o veșnicie pierdută. Și după ce ei au făcut ce au știut ei mai rău, și nu au reușit să-L oprească, Petru i-a confruntat în ziua Cincizecimii cu acest adevăr victorios: „după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Faptele Apostolilor 2:23). Nici măcar Tatăl nu L-a obligat. Domnul Isus „S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei 2:6) – inclusiv pentru tine!

„Cântați-I o cântare nouă!” (Psalmul 33:3)

     „A cânta o cântare nouă” înseamnă că trebuie s-o înveți, s-o cânți bine și să te zbați să atingi excelența când e vorba de talentele cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Un autor explică astfel: „Există o diferență remarcabilă între dedicarea 99% și dedicarea 100%. La 100% tu îți vezi problemele pe tot parcursul lor, dar împreună cu soluțiile. La 99%, tu încă mai poți găsi o modalitate de a urma calea minimei rezistențe. Noi trăim într-o cultură în care excelența este o excepție, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune: „să vă lăsați transformați, prin înnoirea minţii voastre” (Romani 12:2). Trebuie să fii dispus să plătești prețul și iată care este acesta: „noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji.” (1 Corinteni 9:25). Lumea îți va măsura caracterul după înălțimea idealurilor tale, după lărgimea compasiunii tale, după profunzimea convingerilor tale și după lungimea perseverenței tale. Abordează fiecare sarcină gândindu-te cum poți s-o faci mai bine!” Dacă te pricepi la cifre, excelează în meseria de contabil. Dacă ești bun la comunicare, fii cel mai bun dascăl. Dacă ești un vizionar care îi poate inspira pe alții, fii cel mai bun lider. Un fost președinte al Universității Yale evidențiază faptul că Hamlet nu s-ar fi putut scrie de către un comitet, Mona Lisa nu ar fi fost posibil să fie pictată de către membrii unui club, iar Noul Testament nu s-ar fi putut redacta într-o conferință. Ideile creative vin de obicei de la indivizi. Și lucrul extraordinar despre viață este că dacă refuzi să te mulțumești cu mai puțin decât cu excelența, de obicei aceea primești!

„Să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3)

     Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu” (Exodul 3:10). Dar în loc să se gândească: „Ce onoare!” Moise a răspuns: „Cine sunt eu… să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11). Creșterea lui Moise ca nepot adoptat al lui Faraon îl pregătise pentru această lucrare, dar acum el se afla în exil, din cauză că ucisese un egiptean. E ușor să critici ezitarea lui Moise, dar cum observa Mark Roberts: „Liderii înțelepți au o oarecare reticență care vine din smerenia personală și din faptul că iau în serios responsabilitatea conducerii.” La urma urmelor, Dumnezeu l-a ales pe Moise știind bine că va fi reticent. Dumnezeu ar fi putut chema pe cineva cu mai multă încredere în sine, dar nu a făcut-o. Să ne imaginăm cât de diferită ar fi fost scena dacă Moise ar fi răspuns: „Nici o problemă, Doamne, eu sunt persoana pe care o cauți!… Am acumulat ani de experiență la curtea lui Faraon!” Oare o persoană cu o așa mare încredere în sine ar fi fost potrivită pentru această misiune? Mă îndoiesc. Dacă reticența noastră de a fi lideri provine dintr-un simț realist al limitărilor noastre și dintr-o recunoaștere autentică a marii responsabilități, ne găsim în postura perfectă de a ne bucura de o încredere sănătoasă ca lider. În loc să enumere abilitățile și realizările lui Moise, Dumnezeu a spus doar atât: „Eu voi fi negreşit cu tine” (Exodul 3:12). Cu alte cuvinte: „Știu că nu poți face asta singur, dar Eu voi fi cu tine, și asta contează de fapt!” Apostolul Pavel scrie: „eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3). Nu contează câte știi sau câți oameni te urmează, destoinicia ta ca lider derivă din încrederea ta în tăria lui Dumnezeu și nu în tăria ta. „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Corinteni 4:20).