„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20)

     Jean Calvin a definit predarea în termenii următori: „A nu mai avea nicio altă voință, nicio altă înțelepciune și a-L urma pe Domnul oriunde te conduce.” Pentru a face asta, va trebui să ne confruntăm cu cea mai mare frică: cine ne va conduce viața? E destul de comod să-L ai pe Isus pe locul din dreapta ta atunci când ai nevoie de slujirea Sa: „Doamne, am o problemă de sănătate și am nevoie de ajutorul Tău. La serviciu, este foarte dificil și aș vrea să nu fie așa. Sunt neliniștit și vreau ca Tu să-mi dai pace în inimă. Mă simt trist și aș vrea să am un strop de speranță. Sunt la un pas de moarte și vreau să fiu sigur că ajung în ceruri.” Dar când trebuie să ne dăm la o parte de la volan și să-L lăsăm pe Domnul Isus să conducă, nu mai suntem așa de siguri, pentru că asta înseamnă că nu mai suntem noi în control. De exemplu, dacă El conduce, nu mai avem acces liber la portmoneul nostru. Nu putem spune: „Voi dărui… cândva, când mă voi simți generos!… Și oricum îmi rezerv dreptul de a păstra cât doresc.” Banii sunt ai Domnului! Când Îl lăsăm pe Domnul Isus să conducă, nu mai avem comanda asupra eului nostru. Nu mai avem dreptul să ne satisfacem ambiția egoistă. Acum viața noastră îi aparține Lui. Nu mai avem comanda asupra gurii noastre. Nu mai avem dreptul să bârfim, să măgulim, să lingușim, să condamnăm, să mințim, să blestemăm, să ne mâniem, să înșelăm, să intimidăm, să manipulăm, să exagerăm, să ocolim adevărul. Acum nu mai este gura noastră – este gura Sa! Așadar: L-ai invitat pe Domnul Isus să stea lângă tine în timp ce tu conduci?! Sau El este cel care conduce? Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: predă-te lui Dumnezeu!

„Acolo te voi hrăni” (Geneza 45:11)

     Visul pe care i l-a dat Dumnezeu lui Iosif nu se referea la starea de bine a lui Iosif (deși el va ajunge a doua persoană ca importanță în Egipt!), ci la faptul că avea să-și hrănească familia, și omenirea, în vremea foametei. Nu pierde lucrul acesta din vedere! Când Dumnezeu îți dăruiește un vis, el îți va aduce binecuvântare – ție, dar și celorlalți. Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16). Planul lui Dumnezeu nu este să te facă un simbol, ci un instrument prin care să-Și împlinească voia. Din familia lui Iosif avea să vină Răscumpărătorul lumii, însă familia lui era amenințată cu pieirea. Așa că Dumnezeu a făurit un plan; tălmăcirea visului lui Faraon, de către Iosif, și ridicarea lui Iosif pe tron erau necesare, ca acest plan al lui Dumnezeu să se împlinească. Și iată încă un gând: istoria lui Iosif dovedește că visul oferit de Dumnezeu îți va schimba atitudinea față de ceilalți, inclusiv față de cei care se poartă rău cu tine. Te va face mai bun, mai iubitor și mai iertător. Aducându-și aminte cum l-au trădat, frații lui Iosif s-au temut când au stat înaintea lui și și-au dat seama că soarta lor se afla în mâna lui. Însă el a refuzat să se răzbune sau să rostească un cuvânt măcar despre ceea ce-i făcuseră ei. El s-a uitat dincolo de faptele lor și a văzut cum a lucrat Dumnezeu prin toate situațiile prin care a trecut. „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi” (Geneza 50:20). Felul în care îi tratezi pe ceilalți, mai ales atunci când te afli într-o poziție înaltă, determină felul în care Se va purta și Dumnezeu cu tine.

„Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât” (Geneza 37:5)

     Istoria lui Iosif ne învață că succesul îi poate face pe alții să se comporte nedrept față de tine. Nu toți vor sărbători succesul pe care îl ai, nici măcar cei mai apropiați. Când faima Domnului Isus a început să se răspândească, primii care L-au respins au fost cei din cetatea în care a crescut. Lucrul acesta L-a făcut să spună: „Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa Lui” (Matei 13:57). Biblia spune despre Iosif: „Frații săi au început să-l pizmuiască” (Geneza 37:11). Și iată cum a apărut invidia! Când Dumnezeu toarnă peste tine binecuvântări, cei care se simt lăsați pe dinafară te vor lua la ochi. Poate unii se simt mai merituoși și mai vrednici, și vor crede că binecuvântarea ta a venit pe cheltuiala lor. Așa s-a simțit Cain când și-a ucis fratele (pe Abel); așa a simțit Saul când David l-a ucis pe Goliat și poporul a cântat: „Saul și-a bătut miile lui, Iar David, zecile lui de mii” (1 Samuel 29:5). La scurt timp după aceea, Saul a început să arunce cu sulița după David. Și sulița nu s-a despărțit niciodată de mâna sa, până ce i-a străpuns propria inimă. Motivul a fost că invidia este ca un bumerang; se întoarce și rănește pe cel care l-a aruncat. Când tatăl lor a dat o petrecere pentru a sărbători întoarcerea fiului risipitor, fratele mai mare a zis: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca, și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei” (Luca 15:29). Acest fiu a făcut trei greșeli pe care le facem cu toții: a) S-a comparat cu fratele său; b) A demascat păcatele și slăbiciunile fratelui său; c) Nu a reușit să aprecieze măsura dragostei tatălui său pentru el și binecuvântările pe care le revărsase asupra lui. Așadar, să învățăm din aceste greșeli – ca să nu la facem și noi!

„Iosif a mai visat un alt vis” (Geneza 37:9)

     Dacă ți-ai împlinit deja un vis pe care ți l-a dat Dumnezeu, roagă-te pentru un altul – unul și mai mare! Biblia spune: „Iosif a mai visat un alt vis.” Și al doilea vis a fost mai mare decât primul. În primul vis, el a văzut snopi de grâu stând pe pământ și plecându-se înaintea lui, dar în al doilea vis, el a văzut stelele de pe cer plecându-se înaintea sa. Roagă-L pe Dumnezeu să-ți încredințeze un vis mai mare, și să te ajute să țintești mai sus. Dar ai grijă: înainte ca Dumnezeu să-ți dea un alt vis, El se va uita să vadă ce faci cu cel pe care ți l-a dat. „Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe?… Aceștia șapte sunt ochii Domnului, care cutreieră tot pământul.” (Zaharia 4:10). Finalurile importante au de obicei începuturi timide. „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.” (1 Petru 5:5-6). Dacă visul tău este să prosperi pe plan financiar, lucrul acesta este în armonie cu promisiunile lui Dumnezeu? (vezi Deuteronomul 8:18; Isaia 48:17; 2 Corinteni 9:8; 3 Ioan v. 2). Există trei condiții biblice pe care trebuie să le îndeplinești, pentru ca visul tău se se concretizeze: 1) Trebuie să fii dispus să-L onorezi pe Dumnezeu cu venitul tău prezent (vezi Maleahi 3:8-10). 2) Trebuie să fii dispus să împarți cu alții ceea ce ai, și să împlinești nevoile altora (vezi Proverbele 11:25). 3) Trebuie să practici disciplina financiară, în loc să risipești ceea ce ți-a dat Dumnezeu prin cumpărături necugetate și impulsuri de moment (vezi Proverbele 21:20). Când îndeplinești condițiile Sale, Dumnezeu promite că te va binecuvânta și va împlini visul pe care ți l-ai propus, sau pe care El ți l-a dat!

„Iosif și-a adus aminte de visele pe care le visase…” (Geneza 42:9)

     Visul pe care i l-a dat Dumnezeu lui Iosif l-a sprijinit în timpul experiențelor sale (care pe mulți dintre noi ne-ar fi zdrobit): a avut de suferit de pe urma propriei sale familii, a fost ispitit de mai multe ori de soția șefului său, iar apoi aruncat în închisoare timp de treisprezece ani pentru o faptă pe care nu o comisese. Cu toate acestea, când se simțea cel mai deznădăjduit, Dumnezeu a fost cu el și a pregătit fiecare pas pe care l-a făcut pentru a-și putea duce la îndeplinire chemarea și misiunea de izbăvitor al poporului său. Psalmistul vorbește de calea neobișnuită pe care l-a condus Dumnezeu pe Iosif: „Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în lanțuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, și până când l-a încercat Cuvântul Domnului.” (Psalmul 105:17-19). Faptul că ești femeie sau bărbat nu-L limitează pe Dumnezeu, iar vârsta nu este o problemă pentru El. Poate că societatea aduce sub lumina reflectoarelor tinerețea și marginalizează bătrânețea, dar anotimpul vieții tale nu-L îngrădește pe Dumnezeu. Însă pentru a avea încredere că Dumnezeu îți va împlini visul, trebuie ca acesta să fie născut din Duhul Sfânt: „cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8:8). Visul tău nu se poate naște din nevoile neîmplinite ale eului tău, sau din dorința egoistă de a avea același nivel de succes ca altcineva, sau din nevoia ta de a dovedi ceva cuiva (cum ar fi: partenerului – actual sau fost, familiei tale, șefului sau prietenilor). Verifică sursa visului tău, deoarece atunci când Dumnezeu este sursa ta, El îți va pune la dispoziție toate resursele necesare pentru a-l împlini. Ai un vis? Nu? Roagă-L pe Dumnezeu să-ți dăruiască unul pentru anul acesta!

„Sfințiți Casa Domnului Dumnezeu… și scoateți afară… ce este necurat.” (2 Cronici 29:5)

     În Scoția, există o tradiție de Anul Nou care presupune curățarea casei, aruncarea cenușii vechi din șemineu și achitarea datoriilor neplătite. Sensul acestei tradiții este să dai afară ce este vechi pentru a face loc pentru ce este nou. Din când în când, și noi trebuie să ne facem curățenie în casa spirituală. Biblia spune: „scoateți afară… ce este necurat.” De ce? Pentru că, în timp, se strecoară atitudini greșite, fapte de slabă calitate și obiceiuri păcătoase care ne orbesc ca să nu vedem lucrurile importante. Sheila Coleman spunea: „În urmă cu zece ani, făceam curățenie în casă de sus până jos. Ștergeam praful din fiecare colțișor și ungher… frecam cada și chiuvetele până străluceau. Foloseam chiar și o periuță de dinți pentru depunerile din bucătărie. Casa arăta mai curată ca niciodată!… Și astăzi, după zece ani, e încă curată. Nu a mai trebuit să șterg praful, să aspir sau să spăl blatul din bucătărie și casa mea arată la fel ca în acea zi… nu-i așa?! NICI VORBĂ! Avem nevoie să facem curățenie în casa noastră duhovnicească, spirituală în fiecare zi, deoarece trăim într-o lume murdară. La fel cum locuințele noastre, mașinile și hainele noastre trebuie curățate, inimile noastre – casele noastre spirituale – trebuie curățate în mod regulat. Nu o dată pe săptămână, sau o dată pe lună, și cu siguranță nu o dată la zece ani… sau o dată în viață… Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să-Și facă voia în viața noastră în fiecare zi, ca să ne curețe și să ne înnoiască!” Există în „casa” ta vreo încăpere pe care nu a curățat-o Dumnezeu? Dacă a trecut ceva timp de când Dumnezeu a făcut o curățire a inimii tale, fă acum o rugăciune cam ca aceasta: „Doamne, curăță-mi inima ca Tu să poți locui în ea și să poți străluci prin mine!” Fie aceasta rugăciunea ta – azi… și-n fiecare zi!

„Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

     Este Domnul Isus Cel care ne-a atenționat (Matei 7:1-2): „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” Să ne gândim puțin: îți dorești neapărat să trăiești judecându-i pe alții, și fiind judecat? Un autor creștin afirma următoarele: „Noi am fost creați să fim o comunitate, nu să ne purtăm unii cu alții cu un duh de judecată. Există ceva în noi care ne face să intrăm într-un fel de competiție pentru a lăsa o impresie mai bună, înjosindu-i pe alții. Această pornire începe la vârsta adolescenței și ar trebui să se termine când „ne maturizăm”, dar de fapt ea se modifică. Noi judecăm relațiile altora, când de fapt ale noastre se năruie; sau judecăm calitățile părintești ale altora, când ale noastre atârnă de un fir de ață. Cel care nu exersează este „leneș”. Cel care își ascunde sentimentele este „rece”. Judecăm ce loc de muncă are cineva, cine este mai ocupat, cine este mai stresat, cine o duce „mai greu”… Cineva ne dă o veste rea, și noi ne bucurăm în secret că nu suntem noi implicați! Cineva ne dă o veste bună și noi îl socotim arogant. Dar nimeni nu are de câștigat, pentru că facem parte din aceeași echipă!” În loc să judecăm și să criticăm, Apostolul Pavel spune: „cât avem prilej, să facem bine la toți” (Galateni 6:10). Așadar: a) Caută modalități prin care poți binecuvânta pe cineva care nu are posibilitatea să se revanșeze. b) Identifică o persoană pe care o poți încuraja astăzi. c) Abate-te de la programul tău pentru a face pe cineva să se simtă special. Domnul Isus a spus: „Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”

„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul…” (Psalmul 18:6)

     Sunt momente în viață când cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-L chemi pe Dumnezeu din adâncul ființei tale. Nu-ți face griji că vei părea nedemn, sau că vor exista unii care vor crede că nu ai credință. Psalmistul a zis: „în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și… El mi-a auzit glasul…” Fiecare părinte cunoaște acest strigăt. E ceva diferit; nu e o criză de isterie sau o văicăreală pentru a atrage atenția, ci e un strigăt de suferință. Și chiar dacă vine în întunericul nopții, fără să te gândești prea mult, sari în picioare și te duci la patul copilului, îl iei în brațe, îl schimbi, îi dai să mănânce și îl liniștești… Așa simte și Dumnezeu pentru tine. Când ai ajuns atât de jos încât nu mai vezi nici o scăpare, cheamă-L pe Dumnezeu! David a zis: „El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit… Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg, și m-a scăpat, pentru că mă iubește.” (v. 16-19). David a descoperit că Dumnezeu este „cetățuia” lui (v. 2). În vremurile biblice, cetățuia era un loc al siguranței unde dușmanii nu te puteau atinge. În Proverbele 18:10 este scris: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost.” El reprezintă un locaș sigur în care ești ridicat deasupra amenințării și a împrejurărilor. Este locul în care îți recapeți perspectiva; un loc din care poți privi înainte, știind că necazul tău se va sfârși în curând. Cheamă-L pe Dumnezeu, și El îți va răspunde!

„Lăsați copilașii să vină la Mine…” (Marcu 10:14)

     Oare îți poți imagina cum s-au simțit acei copii, când Isus i-a certat pe propriii ucenici pentru că încercaseră să-i dea la o parte, și când Domnul le-a zis: „Veniți la Mine”? Câte destine au fost schimbate în acea zi, pentru faptul că El i-a iubit pe acei micuți și Și-a făcut timp pentru ei?! El le-a oferit ceea ce fiecare copil are nevoie (și merită): stima de sine și demnitatea propriilor gânduri și opinii. Când mă asculți, înseamnă că ceea ce spun eu contează. Și, cel mai important: eu contez pentru tine! După ani de zile în care la ordinea zilei au fost cuvinte precum: „Nu mă deranja!… Taci din gură!… Acum n-am timp!”, ceva de valoare începe să moară în copilul tău: creativitatea și încrederea. Îți imaginezi că poți răzbi în viață fără aceste calități? Tu spui: „Dar sunt prea ocupat!” Poate că așa e, dar cu siguranță că nu ești mai ocupat decât Domnul Isus! Iar El și-a făcut timp pentru copii! Părinților, ascultați! Presiunea apasă asupra voastră. În zilele noastre, mulți copii comit fapte abominabile. Și în general vorbind, când le analizăm, descoperim că din cauza faptului că nu au învățat niciodată să-și exprime emoțiile în mod constructiv, au ajuns să aibă comportamente distrugătoare! Când a fost copil, a luat ciocanul și și-a făcut țăndări jucăria; acum, că este bărbat, lovește (cu pumnul, în cazul fericit!) pe cineva. Mărimea cămășii lui s-a schimbat, dar mesajele din mintea sa sunt aceleași: „Nimeni nu ascultă! Nimeni nu înțelege! Nimănui nu-i pasă!” Problema e serioasă! Dacă ai impresia că facem din țânțar armăsar, mai gândește-te puțin! Fă-ți timp pentru copii tăi, pentru că ei au nevoie de atenția ta! Fă asta bine, și vei trăi cu amintiri frumoase. Fă-o greșit, și vei trăi cu regrete amarnice! Deci, fă-ți timp pentru copiii tăi!

„În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.” (Filipeni 4:12)

     Limitele rigide te fac să-i respingi pe ceilalți și să trăiești nepregătit și slab echipat pentru cerințele unei relații sănătoase – în care trebuie să dăruiești și să primești. Limitele permeabile te fac să fii lipsit de apărare în fața celor ce se folosesc de alții, care cred că au dreptul să te manipuleze și care se așteaptă să fie menajați pe cheltuiala ta. Dar persoanele care au limite flexibile au capacitatea de a-și trăi propriile vieți, având un interes echilibrat și sănătos față de ceilalți. Ele pot da dovadă de generozitate când își oferă timpul, compasiunea și resursele, fără să devină responsabile în mod exagerat sau să trădeze sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu de a fi unici, doar pentru a fi pe placul celorlalți. Ei spun: „Pot avea o relație cu tine fără să renunț la propria mea persoană!” Ei nu îți dau voie să le încalci limitele, și știu cum să se ferească să le încalce pe ale tale. Spre deosebire de persoanele rigide, ei se adaptează în funcție de împrejurări, fără să devină copleșiți, defensivi, plini de resentimente, acuzatori sau reactivi. În situații grele, ei știu să se ferească, își păstrează concentrarea și se alimentează din izvorul tăriei lui Dumnezeu care le poartă de grijă. Apostolul Pavel a fost o astfel de persoană. „Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filip. 4:12-13). Pe oamenii flexibili, totuși, nu oamenii și împrejurările îi controlează, ci știu să-L lase pe Dumnezeu să preia frâiele. Ei sunt persoane săritoare, care nu se simt însă vinovate pentru că nu-i pot „îndrepta” pe toți! Ei pun în aplicare principiul: „Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), fără a complica lucrurile, fără a face prea mult, sau a-și asuma responsabilități în locul celorlalți! E momentul deci să te cunoști și să-ți recunoști limitele: rigide? Permeabile? Flexibile?