_{„Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:7)}

     _{Este nevoie de înțelepciune pentru a confrunta o persoană atunci când are cea mai mare nevoie. Dacă abordezi o persoană când aceasta este prea concentrată asupra altei activități, ea nu se va afla în dispoziția potrivită pentru a face față confruntării în mod eficient. Așteaptă până când te poate asculta și poate fi ochi și urechi la ce ai să-i spui. Apoi, trebuie să te străduiești să confrunți persoana când este singură, după cum a poruncit Domnul Isus: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.” (Matei 18:15). Confruntarea cuiva în prezența altora îl poate face defensiv pentru a ieși cu fața curată. Scopul tău este împăcarea, nu umilirea. Dacă ai ceva „greu” de spus cuiva, nu e o idee prea bună să-l confrunți la tine sau la el acasă – alege un loc neutru. Astfel îi va fi mai ușor să plece dacă devine beligerant. Și există mereu posibilitatea să se întâmple asta. Uneori va trebui să pierzi pe cineva temporar, pentru ca abia mai apoi să-l poți recâștiga. „Cine mustră pe alţii, găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare.” (Proverbe 28:23) Să remarcăm expresia „pe urmă”. Dacă nu obții pe loc rezultatul pe care ți-l dorești, încă mai poți avea câștig de cauză – mai ales dacă te rogi și lași ca Duhul Sfânt să lucreze în inima acelei persoane. Însă trebuie să fii dispus să-ți asumi riscul și să confrunți situația, pentru a produce reacția pe care o dorești. Altfel, lucrurile vor rămâne la fel – sau se vor înrăutăți.}

_{„Când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă…” (Galateni 2:11)}

     _{Când Petru a luat partea Iudeilor în fața Neamurilor, Pavel i-a stat împotrivă! De ce? De dragul unității din biserică. Uneori nu ai de ales, trebuie să stai împotriva cuiva. Întrebarea este: cum? Nimeni nu s-a născut cu abilitatea de a face lucrul acesta; ea se deprinde numai prin exercițiu și răbdare. Motivul pentru care nu suntem pricepuți la așa ceva este că ne ferim de confruntare ca de ciumă. Prin urmare, relațiile noastre au de suferit, iar problemele rămân nerezolvate. Primul pas în pregătirea pentru o confruntare este acela de a stabili scopul corect pentru care vrem să punem lucrurile pe tapet. Ținta ar trebui să fie dezvoltarea unei relații mai bune. Aceasta aduce cu sine fie convingerea persoanei de a nu mai face un anumit lucru, fie hotărârea ei de a începe să facă ceva. Cu niciun chip, scopul nu trebuie să fie acela de a o pune la punct, de a te descărca sau de a arunca vina asupra ei. Fii cinstit cu privire la motivul pentru care te-ai hotărât să confrunți problema. Ai cumva un motiv ascuns, cum ar fi resentimentul sau mândria rănită, sau dorești să vezi o schimbare autentică de comportament? Trebuie să te întrebi: „Când confruntarea ia sfârșit, care este schimbarea de comportament pe care aș vrea s-o văd la cel ce mi-a greșit?” Nu uita: într-o confruntare eficientă, căutăm un rezultat anume și un câștig pentru ambele părți. „Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită.” (Proverbe 18:19) Când cineva știe că îți pasă cu adevărat de el, și că dorești să-L glorifici pe Dumnezeu în situația respectivă, atunci vei avea parte de o reacție potrivită.}

_{„Dumnezeu nu este părtinitor…” (Faptele Apostolilor 10:34)}

     _{Mulți dintre noi suntem ca acea femeie care, la o întâlnire de rugăciune, a spus: „Iubesc pe toată lumea”. Problema este că spunea acest lucru cu ochii închiși! Discriminarea ne face să acceptăm, fără să punem prea multe întrebări, opiniile și prejudecățile pe care le-am auzit pe când creșteam și verdictele celor cu vederi înguste. Rareori ne oprim să întrebăm: „E corect așa?” Sau mai important: „E după voia lui Hristos?” Discriminarea îi trimite pe oameni spre o „cetățenie de mâna a doua” din cauza culorii, genului, statutului economic, religiei sau circumstanțelor de la naștere… Uneori, predilecțiile noastre sunt atât de adânc înrădăcinate, încât nu le vedem în noi înșine și ne pierdem cumpătul când suntem confruntați cu ele. Dumnezeu însă nu ne lasă singuri! Pavel l-a provocat pe Petru, viitor lider al Bisericii, referitor la problema discriminării: „El mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur…” (Galateni 2:12) Pavel nu i-a acordat lui Petru circumstanțe atenuante, doar pentru că avea alte calități creștinești… Nu, comportamentul său îi rănea pe oameni și aducea o reputație negativă Bisericii. Unul dintre versetele cele mai des citate din Biblie este acesta: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Să remarcăm și să reținem expresia: „oricine crede”. Asta înseamnă că toți suntem egali la poala crucii. Acolo, Dumnezeu nu face nicio deosebire. Înainte de a confrunta prejudecata din viața altcuiva, mai întâi trebuie s-o confrunți pe a ta! Deci, recunoaște-ți prejudecățile ascunse și confruntă-le!}

_{„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa pentru ca… să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13)}

     _{Este mult mai simplu să te încrezi în Dumnezeu decât să nu te încrezi în El! Când te îndoiești de Dumnezeu, de Cuvântul Său și de promisiunile Lui, rămâi singur cu propriile tale planuri și argumente rezonabile atunci când trebuie să rezolvi anumite probleme. Drept consecință, devii stresat. Stai o clipă și citește următoarele trei versete, apoi gândește-te cu atenție la semnificația lor: „Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El” (Evrei 4:2-3). „Cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4:10). „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (vă voi ușura, vă voi alina, vă voi împrospăta sufletele)” (Matei 11:28). Cum trebuie să te apropii de Dumnezeu? Prin credință! Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Asta înseamnă că atunci când vii la Dumnezeu, trebuie să crezi. Când crezi, vei primi bucuria și pacea Sa. Aceste două lucruri sunt voia lui Dumnezeu pentru tine; ele au fost cumpărate și plătite la cruce. Lucrarea lui Hristos s-a încheiat deja, și singurul lucru care mai trebuie împlinit – este să crezi. Atunci Dumnezeu va răspunde și te va binecuvânta în orice vreme!}

_{„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)}

     _{Înlăuntrul tău se află anumite lucruri pe care trebuie să le rezolvi, dacă dorești să mergi mai departe… Toate experiențele pe care le-ai avut de la naștere până în prezent te-au ajutat la modelarea propriei tale persoane. Lucrurile care ți s-au întâmplat, bune sau rele, sunt mijloace și instrumente care determină modul în care te vei comporta și vei reacționa tot restul vieții. Pavel spune astfel: „…uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” Poate că te-ntrebi: „Dar ce trebuia Pavel să uite?” Multe! La ordinele lui Pavel, Ștefan, primul martir creștin, a fost omorât cu pietre în timp ce el privea. Înainte de a se întâlni cu Hristos pe drumul Damascului, Pavel obișnuia să ducă la închisoare și să trimită la moarte mulți creștini. În realitate, dacă nu și-ar fi învins trecutul, el nu ar fi scris jumătate din Noul Testament și nu ar fi contribuit la întemeierea Bisericii, care dăinuie de peste două milenii. Oare Pavel a fost desăvârșit? Nici pe departe! De aceea el a spus: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (v. 12-14) Singurul loc în care trecutul poate avea viață este în mintea ta; și singura putere pe care o are asupra ta este cea pe care i-o dai tu. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Privește țintă la Hristos, nu la trecutul dureros!}

_{„Scrie proorocia, şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!” (Habacuc 2:2)}

     _{Când Dumnezeu îți dă o viziune pentru viața ta – scrie-o, ține-o tot timpul la vedere și trăiește-o! Tu spui: „Dar nu văd cum ar putea deveni realitate”. Biblia adaugă: „Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (v. 3). Poate nu știi cum să ajungi, din locul în care te găsești chiar acum, în locul unde te va duce viziunea ta în final – dar Dumnezeu știe! Așa că, roagă-L să-ți arate încotro te duce următorul pas. Fie că ești în închisoare ca Iosif, la cantina săracilor din oraș sau acasă având grijă de copilași, Dumnezeu va împlini viziunea pe care a pus-o în inima ta. Cu cât te vezi mai mult într-o poziție de conducere, lansându-ți propria afacere, slujind în lucrare, scriind prima ta carte sau ajutându-i pe alții prin darurile tale, cu atât mai curând lucrurile acestea vor deveni realitate. Înainte ca o viziune să devină clară, Dumnezeu ne-o arată de departe – ca pe o fotografie în procesul de developare, și care trece de la o nimic la contururi șterse, și de la culoare estompată la o rezoluție clară! Așadar, ia-ți viziunea și trăiește-o. Las-o să te motiveze să-ți pui în aplicare la maximum abilitatea pe care o ai în postura prezentă, în timp ce rămâi conectat la comunicarea cu Cel ce te cunoaște și te iubește cel mai mult. Astăzi, roagă-te: „Doamne, știu că locul unde mă găsesc acum nu este locul în care mă vrei mereu... Descoperă-mi viziunea Ta pentru viitorul meu, pentru ca înțelegerea mea să crească după timpul stabilit de tine. Dă-mi răbdare pe cale și credință ca să am încredere că Tu lucrezi întotdeauna spre binele meu. Amin!”}

_{„Voi fiţi, deci, desăvârşiţi…” (Matei 5:48)}

     _{Domnul Isus a spus: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.” (Luca 6:38) Să remarcăm faptul că El nu a spus: „Să dați numai celor ce vă pot da înapoi”. John Bunyan, autorul „Călătoriei creștinului”, a spus: „Nu ai trăit astăzi dacă nu făcut ceva pentru cineva care nu-ți poate răsplăti!” Pe vremea Domnului Isus, un soldat roman avea dreptul de a obliga un civil evreu să-i care bagajul pe o distanță de până la o milă (aprox. un kilometru și jumătate – n.tr.). Dacă erai evreu și dacă refuzai să faci așa ceva, suportai consecințele! Așa că, dacă mergeai prima milă, făceai numai ceea ce era obligatoriu. Apoi a apărut Isus și a spus: „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două…” (Matei 5:41). De ce? Pentru că „slujirea cu o milă în plus” îți dă posibilitatea de a avea un impact în viețile celorlalți. O persoană dispusă să meargă o milă în plus este o persoană căreia îi pasă mai mult decât cred ceilalți că este potrivit, riscă mai mult decât cred ceilalți că e sigur, visează mai mult decât cred ceilalți că e practic, crede mai mult decât cred ceilalți că este posibil, și dăruiește mai mult decât cred ceilalți că este nevoie. Iată ce concluzie trage Domnul Isus: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobișnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:46-48) Așadar, fă întotdeauna mai mult decât ți se cere!}

_{„Duhul mijloceşte pentru noi” (Romani 8:26)}

     _{Rugăciunea nu este ceva firesc pentru noi. Tendința noastră naturală este să depindem cât mai puțin de altcineva decât de noi înșine. Unii nici nu au învățat încă să se roage! Alții nu se roagă suficient de mult pentru că nu se simt în largul lor. Iar alții nu înțeleg suficient din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se ruga biblic și a vedea rezultatele. Oricare ar fi cazul, nu avem scuze că nu ne rugăm! Duhul Sfânt care locuiește în noi ne poate clarifica, corecta și schimba rugăciunea, pentru ca atunci când ajunge la Dumnezeu să poată fi primită. Biblia spune: „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:26-28) Pentru binele cui „lucrează toate lucrurile împreună?” Pentru binele fiecăruia care crede? Nu, „pentru binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Și, mult mai important, pentru binele celor ce au învățat să-L lase pe Duhul Sfânt din ei să Se roage, pentru că ceea ce cere El va fi întotdeauna după voia lui Dumnezeu. A învăța să te rogi e ca și cum ai învăța o limbă străină: cea mai bună metodă este să trăiești într-un mediu în care se vorbește această limbă. Așadar, dacă dorești să înveți cum să te rogi, trebuie: a) să petreci timp rugându-te; b) să petreci timp cu cei ce obișnuiesc să se roage; c) să lași Duhul Sfânt să te conducă și să te călăuzească!}

_{„Ce va trebui să păzim cu privire la copil, şi ce va fi de făcut?” (Judecători 13:12)}

     _{Când Dumnezeu i-a spus lui Manoah, tatăl lui Samson, că va avea un fiu la bătrânețe, el a întrebat: „Ce va trebui să păzim cu privire la copil, şi ce va fi de făcut?” Iată un tată înțelept! El a știut că pentru a-și putea împlini destinul, fiul său trebuia să fie crescut după anumite reguli. Copiii se simt mai în siguranță și au tendința să se dezvolte mai bine când știu care sunt limitele. Imaginează-ți că mergi cu mașina pe un pod suspendat la o înălțime de 300 m. Pentru cei care trec pe acolo pentru prima oară, pare o experiență înfricoșătoare. Nu trebuie să fii un copilaș ca să fii înfricoșat de priveliște și să spui: „Dac-am cădea de-aici, praf ne-am face!” Să presupunem că nu ar exista parapete de o parte și de alta a podului; cum ai învârti volanul? Chiar spre mijlocul drumului, desigur! Chiar dacă nu intenționezi să lovești balustradele de protecție, te simți mai sigur când știi că există. La fel este și cu copilul tău. El trebuie să știe care sunt „regulile de viață” și că le vei aplica cu seriozitate. Când regulile sunt clare acasă, copiii trăiesc în siguranță. Câtă vreme stau în interiorul acelor limite rezonabile, bine marcate, există bucurie, libertate și acceptare. Poate copiii tăi nu recunosc faptul că își doresc să fii șeful, dar respiră mai ușurați când ești. Concluzie: când Dumnezeu îți dă copii, este de fapt un proiect pe douăzeci de ani cel puțin. În tot acest timp, îi pregătești fie pentru eșec, fie pentru succes… Alegerea îți aparține!}

_{„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul.” (Efeseni 4:25)}

     _{Să spui adevărul pare un lucru simplu, dar pentru asta e nevoie de o dedicare pe trei niveluri: 1) Nivelul verbal. Când ești descoperit că ai mințit, încrederea pe care ceilalți o au în tine este subminată. De exemplu, când un soț sau o soție neagă faptul că a cheltuit tot bugetul familiei sau ascunde că are o problemă cu alcoolul, inevitabil apare necazul. Dar când fiecare știe că celălalt „spune adevărul în dragoste”, relația se întărește  și rezistă în fața furtunii (Efeseni 4:15). 2) Nivelul comportamental. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.” (Luca 16:10) Cheryl Richardson spunea: „Integritatea este cheia unei vieți autentice.” Devii cunoscut drept o persoană integră atunci când te ții de cuvânt. Așadar, când îți iei un angajament, du-l la capăt – chiar și atunci când te costă sau când primești o ofertă mai bună. 3) Nivelul practic. De ce e atât de greu să spunem adevărul? Pentru că fiecare relație din viața noastră se bazează pe încredere. Când nu te comporți sincer: a) Ajungi să-ți pierzi influența și respectul celorlalți. b) Trăiești cu teama de a nu fi descoperit, ceea ce te face să te simți nesigur și te obligă să trăiești pe două niveluri: percepția publică și lupta personală. c) Te îngrijorezi pentru ceea ce ai spus și cui i-ai spus. d) Ajungi în punctul în care nu mai ai încredere sau nu-i mai crezi pe ceilalți, pentru că „după cum îți trăiești viața, așa îți judeci aproapele”. e) Ajungi să gândești că: „Toată lumea minte”. Problema cu acest fel de gândire e că nici tu nu poți avea încredere în ei. Așa că, dacă ai o problemă cu sinceritatea, cere ajutorul Domnului!}