DRAGOSTEA: STRATEGIA CÂSTIGĂTOARE (2)

„Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine?” (Luca 6:32)

     Dragostea despre care vorbește Scriptura nu este o emoție sentimentală care îți dă fiori, ci este compasiune, preocupare și grijă pentru starea de bine a celuilalt. Se bazează pe dedicare, nu pe interes. E un act de voință, nu un reflex al emoțiilor. Domnul Isus ridică întrebări și chestiuni care te fac să te oprești din căile tale: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine?” (Luca 6.32-33). Să iubești este cel mai dificil lucru pe care îl vei face vreodată, și ai nevoie de tot harul pe care ți-l poate da Dumnezeu. Domnul Isus continuă (v. 35-38): „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi, deci, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiți, şi nu veţi fi osândiți; iertaţi, şi vi se va ierta. Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Tu spui: „E un standard înalt”. Da, de aceea e strategia câștigătoare!

DRAGOSTEA: STRATEGIA CÂSTIGĂTOARE (1)

„Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8)

     Biblia ne asigură că: „Dragostea nu va pieri niciodată.” Gândește-te puțin: banii nu aduc fericirea, faima nu aduce valoare, iar răzbunarea nu aduce satisfacție… iar dragostea – nu dispare niciodată! Când s-a adresat conducătorilor Națiunilor Unite, maica Tereza a fost întrebată: „Cum putem avea pace în lume?” Ea răspuns: „Mergeți acasă și iubiți-vă familiile”. Dacă am face cu toții asta, „paradisul pierdut” ar deveni cu siguranță „paradisul regăsit”! Măreția intelectuală a lui Napoleon Bonaparte și egotismul său intens fac ca tributul pe care l-a adus el supremației conducătorului prin iubire să fie cu atât mai izbitor. El a spus: „Alexandru, Cezar, Carol cel Mare și eu însumi am pus temeliile unor mari imperii: dar de ce a depins crearea geniului nostru? De forță! Isus singur Și-a creat Împărăția prin dragoste, și până în zilele noastre milioane de oameni și-au dat și-și dau viața pentru El.” Uneori conducătorii sunt numai niște deținători ai puterii. Întrucât nu-i putem iubi pe ceilalți fără să ne facem vulnerabili, ei consideră exprimarea dragostei ca pe o slăbiciune. De fapt nu putem iubi și în același timp „să lăsăm toate ușile deschise”. Pentru a iubi cu adevărat – soț sau soție, copii sau cei pe care îi conduci – trebuie să te dăruiești ireversibil în așa măsură încât să poți suferi și chiar să fii respins. Principiul fundamental după care operează deținătorii puterii este de a se proteja pe ei înșiși și tot ce au, în timp ce principiul fundamental al conducerii adevărate este dăruirea de sine fără rezerve. Dragostea ca trăsătură intrinsecă a conducerii pare demodată, însă cu toate acestea, potrivit Scripturii, ea rămâne strategia câștigătoare. Biblia ne mai spune (2 Timotei 1:7): „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” De aceea dragostea este strategia câștigătoare.

PLANUL TĂU VA FI ÎNSOTIT DE PACE

„Veţi fi călăuziţi în pace” (Isaia 55:12)

     Poate astăzi te întrebi: „Ce trebuie să fac cu viața mea? Care este scopul meu aici?” Dumnezeu răspunde la aceste întrebări prin capacitățile tale. El ne călăuzește spre scopul vieții prin abilitățile și talentele pe care ni le-a dat. Darurile de la Dumnezeu sunt acele capacități pe care o persoană le folosește cu ușurință, deseori fără vreo formă de pregătire. Simțim o mare plăcere când facem lucrul la care ne pricepem în mod natural. Așadar, dacă nu ești sigur de scopul vieții tale, fă ceea ce faci bine – și observă dacă și cum Dumnezeu confirmă, binecuvântând ori nu strădaniile tale… Nu-ți irosi timpul făcând ceva pentru care nu ești înzestrat, sau la care altcineva se pricepe mult mai bine... Știm că ne folosim darurile și că ne împlinim chemarea atunci când ceea ce facem aduce viață și folos altora. Dacă ceea ce facem ne face nefericiți și ne umple de teamă, de obicei nu suntem în voia desăvârșită a lui Dumnezeu. El ne dă pace și bucurie pentru a ne spune că împlinim planul Său desăvârșit: „Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace”. Uită-te la ceea ce îți produce bucurie, la ceea ce te pricepi și la ceea ce Dumnezeu îți dă har să faci – și apoi lasă-L pe Dumnezeu să fie Domnul vieții tale. El vrea să lucreze prin tine, și s-ar putea să n-o facă în același mod în care lucrează prin alții! Încrede-te în puterea Lui din tine și nu-ți fie teamă să fii unic. Dumnezeu are un loc și un plan specific pentru fiecare dintre noi. De unde știi că ești în locul potrivit împlinind planul Său? Vei avea pace!

CARE ESTE PASIUNEA TA?

„Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă…” (Psalmul 39:3)

     Când Dumnezeu îți dă o pasiune pentru ceva în viața ta, ea va arde în lăuntrul tău ca un foc ce nu se poate stinge. Psalmistul a spus: „Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia…” Așadar, care este pasiunea ta? Ce „arde” în tine? Când Dumnezeu te cheamă să faci ceva, El pune în tine atât dorința, cât și puterea de a duce lucrul la bun sfârșit. Chiar dacă te simți nepotrivit și nepregătit, bazează-te pe Cuvântul Său: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13). Mahatma Gandhi a avut viziunea unei Indii libere când India se afla sub stăpânire britanică! Henry Ford a avut viziunea ca toate familiile din America să aibă automobil într-o perioadă în care oamenii erau înspăimântați de noua invenție. Daniel K. Ludwig a avut viziunea unei regiuni industriale care să se susțină singură în jungla braziliană, într-o vreme în care nu exista industrie, electricitate și nici un oraș de nici un fel pe o rază de sute de kilometri… De unde vin aceste dorințe creative și încredințări? De la Dumnezeu, Care este Creatorul nostru! Când Dumnezeu îți oferă o viziune adevărată asupra lumii, nu te vei mai mulțumi să trăiești cu niște limitări înguste de gândire. Vor exista clipe în care îți va fi teamă și vei avea îndoieli cu privire la ceea ce faci? Da! Teama și credința sunt două fețe diferite ale aceleiași monede și ele vor face parte mereu din gândirea ta. Dar cea pe care o vei alege îți va determina viitorul – și… trebuie să alegi!

NU MERGE ACOLO!

„A apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei.” (Proverbe 7:8)

        Solomon scrie: „Am zărit… un băiat fără minte. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei.” (Prov. 7.7-8) Greșeala acestui băiat a fost că s-a găsit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, cu persoana nepotrivită. Mesajul este clar: dacă nu vrei să te arzi, stai departe de foc! Nu poți deveni dependent de cocaină dacă n-o folosești niciodată. Nu poți deveni alcoolic dacă nu bei niciodată. Și nu poți face păcate trupești dacă nu te lași dus în locuri și situații nepotrivite. E imposibil să scapi complet de împrejurări și de persoane care pot fi periculoase. Însă, așa cum a spus Martin Luther: „Nu poți împiedica păsările să-ți zboare pe deasupra capului, dar le poți împiedica să-și facă cuib în părul tău!” Se spune că un bătrân a observat un băiețel care se plimba cu bicicleta în jurul blocului. Băiețelul pedala de ore în șir… așa că omul curios l-a întrebat: „Fiule, nu ai obosit? Te plimbi în jurul blocului de azi dimineață!La care băiețelul a răspuns: „De fapt, fug de-acasă!” Bătrânul a răspuns: „Tu nu fugi de acasă, ci doar te plimbi cu bicicleta în jurul blocului…” „Nu, a insistat băiețelul, eu fug de acasă – dar mama mi-a spus că nu am voie să trec strada!” Cu toții suntem tentați să hoinărim, așa că Dumnezeu a trasat niște limite pe care nu trebuie să le încălcăm niciodată, niște locuri în care nu trebuie să ajungem niciodată, și anumite persoane cu care nu trebuie să ne întovărășim niciodată… spre binele nostru! Nu există niciodată momentul potrivit de a te găsi în locul nepotrivit cu persoana nepotrivită. Așa că, nu merge acolo!

ROAGĂ-TE PENTRU PRICEPERE

„Dă robului Tău o inimă pricepută, ca să deosebească binele de rău” (1 Împărați 3:9)

     Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu l-a făcut pe regele Solomon cel mai bogat om din vremea sa? Iată răspunsul: „Dumnezeu a zis: „… fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii… ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi nici un împărat ca tine.” (1 Împ. 3.11-13) Înainte de a-i cere lui Dumnezeu succes material, cere-I înțelepciune și pricepere! Când ai aceste două calități, Dumnezeu îți poate încredința succes material întrucât știe că îl vei folosi pentru a face voia Lui și pentru a-L slăvi. Așadar, ce anume este priceperea? Este suma totală a cunoștințelor și a înțelepciunii! Este abilitatea de a interpreta viața așa cum o face Dumnezeu, de a vedea ce vede El într-o anumită persoană sau situație. Cu alte cuvinte, priceperea este abilitatea de a vedea prin ochii lui Dumnezeu, de a auzi prin urechile Lui, de a gândi prin mintea Lui și de a simți prin inima Lui. Care este răspunsul la conflictele casnice? Priceperea! Care este răspunsul la conflictele dintre părinți și adolescenți? Priceperea! Care este răspunsul pentru conflictele în afaceri? Priceperea! „Dobândește înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândește priceperea. Înalţ-o, şi ea te va înălţa…” (Proverbe 4:7-8). Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: roagă-te pentru pricepere!

CONFRUNTAREA CU SINGURĂTATEA

„Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)

     Undeva, dincolo de singurătate, se află o mulțumire ce se naște din necesitate. Când toate ușile de pe pământ par închise, altele se pot deschide în lumea spirituală. Atunci începi să vezi posibilitatea de a avea cu Dumnezeu acea relație pe care nu ai avut-o niciodată. Insula Patmos era un fel de colonie penală cum este Alcatraz (insula în apropiere de San Francisco, folosită multă vreme ca închisoare militară – n.tr.) Ioan se afla singur acolo, când Dumnezeu l-a ridicat și l-a dus într-o călătorie prin slava cerului. Drept rezultat avem astăzi cartea Apocalipsa! Pavel se afla la închisoare când a scris cele mai importante epistole. În Geneza, Dumnezeu a făcut lucrarea miraculoasă a creației când era singur, fără cineva care să-L aplaude, așa că într-un fel S-a lăudat singur, când Biblia spune că toate „erau foarte bune” (Geneza 1:31). Și tu trebuie să înveți să faci la fel. Când alții spun lucruri bune despre tine, faptul acesta reflectă părerea lor despre tine. Însă când tu spui lucruri bune despre tine însuți, faptul acesta reflectă opinia ta despre tine – și aceasta este părerea cu care trăiești zi de zi. Pentru a putea face față singurătății, trebuie să scapi de părerea că nicio tovărășie nu este de preferat în afară de propria ta tovărășie. Geneza 2:18 ne amintește că am fost creați să avem un tovarăș de viață, însă cu toate acestea există clipe când trebuie să te apropii mai tare de Dumnezeu – ca să-ți aduci aminte că nu ești singur și pentru a te ajuta să umpli golul spiritual din sufletul tău. Gândește-te la asta o clipă și vei înțelege că uneori, soluția pentru singurătate nu sunt oamenii, ci scopul. Nu este lipsa de afecțiune, ci lipsa direcției! Când ai nevoie de scop și de direcție în viață, există un singur loc unde poți merge – la Dumnezeu!

HRĂNITI-VĂ SI PRETUITI-VĂ UNUL PE ALTUL!

„Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag…” (Efeseni 5:29)

     Când vorbim despre iubirea față de soț sau de soție, Biblia folosește cuvintele „hrănește și îngrijește”. Cuvântul „a hrăni”, spiritual vorbind, înseamnă „a zidi, a întări, a dezvolta și a alimenta”. Cuvântul „a prețui” înseamnă „a aprecia, a stima, a proteja și a sărbători”. Îți mai aduci aminte cum te simțeai în copilărie de ziua ta când erai tratat ca fiind cea mai deosebită persoană din încăpere? Acum ai înaintat în vârstă și ai devenit mai matur, dar nu ai vrea să mai fii sărbătorit așa, doar puțin, din când în când? Hai, recunoaște – știi că ți-ar plăcea! Faptul de a fi sărbătorit, într-o atmosferă plină de dragoste, este esențial pentru sănătate. E plăcut să fii subiectul sărbătoririi, însă e la fel de important să faci planuri de sărbătorire pentru partenerul tău și împreună cu acesta. Fie că e vorba de zile de naștere, de aniversări, de promovări la serviciu sau de ocazii mai mărunte care au semnificație numai pentru voi doi, faptul că-ți faci partenerul/a de viață să se simtă special/ă și apreciat/ă așa cum contează pentru el/ea contribuie la crearea unei legături pe viață între voi doi. Iar faptul că ești sărbătorit nu înseamnă că viața este mereu o petrecere! Uneori sărbătoarea include mângâierea și liniștirea reciprocă în zilele negre și în perioadele dificile. În realitate, abilitatea de a sărbători bucuriile vieții în mijlocul coborâșurilor amare este o calitate neprețuită pe care o vei găsi numai la persoanele mature. E ușor să sărbătorești momentele frumoase, dar ai nevoie de cineva care să te iubească și să stea alături de tine când sărbătoarea s-a terminat și începe corvoada zilnică. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este: hrăniți-vă și prețuiți-vă unul pe celălalt!

CUM SĂ PRIMESTI RĂSPUNSURI LA RUGĂCIUNI (3)

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

     Ați auzit bine acest îndemn biblic? „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi”. Așa că a treia întrebare de pus dacă vrei să ai parte de rugăciuni ascultate, este: 3) Dai tu dovadă de o atitudine iubitoare? Gura ta este o componentă majoră în umblarea ta în dragoste. Încă nu reușim să înțelegem cât de mult bine le putem face altora ridicându-i prin cuvintele noastre! Și la fel: trebuie să fim chiar și mai atenți să nu le spunem lucruri care să-i doboare! Biblia ne mai spune: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Căror porniri le dai tu frâu liber? Ce „scoți tu afară”? Când suntem prea ocupați ca să arătăm dragoste, înseamnă că a sosit timpul să analizăm motivațiile și atitudinile inimii noastre. Cum o putem face? Analizându-ne limba și ceea ce ne iese pe gură. Mai ții minte când te-ai dus ultima oară la doctor și el ți-a spus să deschizi gura și să spui „aaaa”? Motivul pentru care ți se cere asta este ca să se poată uita la limba ta. La fel cum limba îi spune unui doctor multe lucruri despre sănătatea ta fizică, ea poate spune multe despre sănătatea ta spirituală. În concluzie, pentru a primi răspunsuri la rugăciunile tale, trebuie să-ți cercetezi inima în trei domenii: a) Capacitatea ta de a rămâne în Hristos. Lucrul acesta te va urca pe scara maturității spirituale și te va ajuta să descoperi autoritatea pe care o ai în rugăciune. b) Vorbirea în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta poate muta „munți” în viața ta (vezi Marcu 11:23). c) Crescând în umblarea ta în dragoste – postură care va deschide multe ocazii de a le arăta altora cine este Dumnezeu cu adevărat!

CUM SĂ PRIMESTI RĂSPUNSURI LA RUGĂCIUNI (2)

„Rupe orice fel de jug… Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde” (Isaia 58:6,9)

     Dumnezeu le-a spus iudeilor că rugăciunile lor nu sunt ascultate deoarece viața lor nu era conform cu ceea ce dorea El de la ei. Te-ai făcut și tu vinovat de așa ceva? Așa că, iată a doua întrebare pentru tine, la care trebuie să răspunzi dacă vrei să obții ceea ce ceri: 2) Nu cumva îți sabotezi singur rugăciunile? Este la fel de important să-L glorifici pe Dumnezeu prin cuvintele pe care le rostești când nu te rogi, ca atunci când te rogi! Biblia spune că există o legătură directă între a avea o limbă critică, lipsită de menajamente, și faptul că rugăciunile nu sunt ascultate. Felul în care te comporți cu ceilalți va determina felul în care Dumnezeu se comportă cu tine (vezi Efeseni 6:7-8). Dumnezeu ne-o spune foarte clar: Deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua nămeaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale” (Isaia 58:6-11). Asta înseamnă că răspunsul la rugăciunile tale depinde de două lucruri: de atitudinile tale, și de faptele tale în raport cu ceilalți.