„Când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa.” (Proverbele 21:11)

     Fie că este vorba despre viața personală sau despre carieră, a învăța cum să comunici cu ceilalți este esențial pentru succesul și fericirea dintr-o relație. În afară de obținerea unor adevăruri, comunicarea ar trebui să ofere o modalitate de a obține o anumită înțelegere a inimii și a minții altei persoane. Iar o bună comunicare necesită tălmăcire. Într-adevăr, înveți limba celeilalte persoane. Noi toți folosim aceleași cuvinte, dar avem limbaje unice atunci când vine vorba despre dragoste. Ceea ce vrei să zici atunci când spui: „Am nevoie de cineva care să-mi fie alături”, s-ar putea să nu fie ceea ce vrea să spună cealaltă persoană atunci când spune: „Voi fi alături de tine.” Tu trebuie să înveți limbajul celuilalt fără ca presupunerile anterioare și proiecțiile de apărare incorecte să te apese. O astfel de alfabetizare interpersonală îți va fi de folos în anii următori. Te va împiedica să-l tratezi pe celălalt ca și cum ai fi pur și simplu tu într-o formă diferită, sau să-ți imaginezi că este exact ca cel mai bun prieten sau cea mai bună prietenă a ta etc. Toți avem nevoie să iubim și să fim iubiți, dar folosim mijloace de comunicare diferite pentru a ne exprima dorințele. Nu-ți fie frică să verifici termenii și să compari definițiile pentru a te asigura că amândoi cântați aceeași partitură. Un respectat învățător biblic o spunea astfel: „Adesea, în propriile mele conversații, spun: „Lasă-mă să-ți spun ce am înțeles, ca să văd dacă asta ai vrut să spui!” Sunt șocat de câte ori aud ceva total diferit de ceea ce s-a dorit!” Fericirea durabilă nu vine din lucrurile pe care le avem, ci din relațiile bune și sănătoase. Așadar, încearcă să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare. Merită investiția!

„Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:3)

     Noi suntem miracolul creației lui Dumnezeu, și nu un rezultat al hazardului. Să ne gândim la corpurile noastre uimitoare și la ce putem spune despre ADN-ul nostru: fiecare celulă umană (până la 100 de trilioane) conține o bază de date mai mare decât Enciclopedia Britanică! Ar fi putut toate acestea să-și aibă originea într-o întâmplare? Fizicianul englez Paul Davies face următoarea comparație: „Este ca și cum ai face să explodeze un baton de dinamită sub o grămadă de cărămizi și să te aștepți ca rezultatul să fie construirea unei case. S-ar putea să eliberezi suficientă energie pentru a ridica cărămizile, dar dacă nu cuplezi energia cu ordinea unui plan perfect elaborat și controlat, există puține speranțe de a produce altceva decât o dezordine haotică!” Cu siguranță că este nevoie de mai mult decât o grămadă de cărămizi pentru a construi o casă. Inteligența arhitectului și îndemânarea constructorului sunt componente-cheie. La fel este cu toată complexitatea unei ființe umane. Șansele sunt zero ca toate elementele necesare pentru inițierea vieții umane să se fi adunat din întâmplare în același loc pe Pământ, în același timp. Și chiar dacă am accepta această noțiune, întâmplarea oarbă nu ar putea pune laolaltă acele 100 de trilioane de celule în ordinea necesară pentru a produce viața. Renumitul om de știință Francis Crick nu excela în credință, dar chiar și el a spus: „Originea vieții pare a fi aproape un miracol, atât de multe sunt condițiile care ar fi trebuit să fie îndeplinite pentru a o pune în mișcare.” Și care este miracolul? Psalmistul a spus: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.” (Psalmul 139:13-14). Acesta este miracolul, iar dacă cineva încearcă să te abată de la crezul tău, ignoră-l!

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale…” (Psalmul 139:14)

     Este oare posibil ca viața, așa cum o cunoaștem noi – viața plantelor, a animalelor și a omului – să fi apărut spontan, din întâmplare? S-ar putea ca uimitorul nostru sistem solar să fie rezultatul unui accident? Cu cât știința devine mai avansată, cu atât apar mai multe dovezi în favoarea unui Maestru Creator. Cercetătorii continuă să descopere ordinea divină în fiecare celulă umană minusculă. Biochimistul american Bruce Alberts, fost președinte al Academiei Naționale de Științe, scria: „Am subestimat întotdeauna celulele; fără îndoială că încă o facem… Celulele sunt unitatea de bază a vieții… într-adevăr, întreaga celulă poate fi privită ca o fabrică ce conține o rețea elaborată de linii de asamblare interconectate, fiecare dintre ele fiind compusă dintr-un set de diferite mașini proteice în poziții definite.” Psalmistul David nu era un om de știință, dar a recunoscut că fiecare dintre noi este un produs complex al mâinilor uimitoare ale lui Dumnezeu! El afirmă: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele… Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului… Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!… Când mă trezesc, sunt tot cu Tine…” (Psalmul 139:13, 15, 17-18). Inima omului bate de 115.000 de ori pe zi. Sângele nostru parcurge 22.000 km în fiecare zi (de aproximativ douăzeci de ori lungimea Regatului Unit, din nordul Scoției până în sudul Angliei!). Adulții respiră în medie între 18.000 și 30.000 de ori pe zi… și, în cea mai mare parte, toate aceste funcții au loc fără ca noi să fim conștienți. Uimitor! Astăzi, oprește-te și ia-ți câteva minute pentru a recunoaște și a-I mulțumi Creatorului tău pentru toate lucrurile uimitoare pe care le-a făcut cu acea primă bucată de țărână!

„Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău…” (Marcu 12:30)

     A-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul înseamnă să-ți gestionezi mintea și să profiți la maximum de ea. Înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu în mod logic și creativ, intuitiv și chibzuit. Albert Einstein, una dintre cele mai mari minți ale istoriei, a spus: „Important este să nu te oprești din a pune întrebări. Curiozitatea își are propria rațiune de a exista. Nimeni nu poate să nu fie înmărmurit atunci când contemplă misterele eternității, ale vieții și ale structurii minunate a realității. Este de ajuns dacă încercăm doar să înțelegem puțin din acest mister în fiecare zi. Să nu-ți pierzi niciodată o curiozitate sfântă.” Minimizându-și geniul, Einstein a spus: „Nu am niciun dar special, sunt doar pasionat de curiozitate.” David declara: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc…” (Psalmul 24:1). Așadar, curiozitatea ta ar trebui să fie nelimitată și fără margini. Cuvântul latin pentru „educație” înseamnă „a scoate afară” și nu „a îndesa.” Cele mai multe programe academice se concentrează pe cunoștințe administrate forțat, mai degrabă decât pe eliberarea curiozității. Care este rezultatul? Știm unele lucruri – dar pierdem ceea ce este cel mai vital: dragostea de a învăța. Într-un studiu realizat la o universitate de prestigiu, absolvenții cu cele mai bune rezultate au fost supuși acelorași examene finale la o lună după absolvire. Toți au picat. Atunci când încerci să înghesui adevărul în minte, rareori ajunge dincolo de memoria pe termen scurt. Și, în mod cert, nu ajunge nici în suflet. Din păcate, uneori asta se întâmplă în biserică la fiecare sfârșit de săptămână! Ce-i de făcut? Pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu cu fiecare ocazie care ți se ivește.

„Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău…” (Marcu 12:30)

     Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a învăța mereu, până în ziua în care vom muri, fapt pe care nu ar trebui să-l desconsideri. Creierul obișnuit cântărește aproximativ un kilogram și, cu toate acestea, neurologii estimează că avem capacitatea de a învăța ceva nou în fiecare secundă, din fiecare minut, din fiecare oră, și din fiecare zi pentru următorii trei sute de milioane de ani! Extraordinar, nu-i așa? Dar e mai mult decât atât: e o obligație minunată. Învățarea nu este un moft, ci o chestiune de administrare. Domnul Isus a spus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta…” Este imposibil să determinăm procentajul folosit din mintea noastră, dar toți avem un potențial neexploatat. Imaginația ta este capabilă de mult mai mult decât poți visa. Cu toate acestea, undeva pe parcurs, cei mai mulți dintre noi încetează să mai trăiască din imaginație și încep să trăiască din memorie. Nu mai proiectăm viitorul și începem să copiem trecutul. Și aceasta este ziua în care încetăm să mai trăim și începem să murim. De ce? Pentru că nu ne mai educăm pe noi înșine! A-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul tău presupune să-ți exploatezi mintea la maximum, prin a învăța cât mai multe lucruri despre cât mai multe lucruri. Adevăratul test al maturității spirituale nu este cantitatea de informație pe care o deții, ci recunoașterea cantității de informație pe care nu o știi. Înseamnă să te împaci cu realitatea că Dumnezeu nu este un obiect al înțelegerii, ci o sursă de uimire. Iar acest sentiment sacru de uimire aprinde o curiozitate sfântă de a continua să înveți tot mai multe despre Creator și despre creația Sa!

„Am ales pe Beţaleel…” (Exodul 31:2)

     Prima persoană din Biblie despre care se spune că a fost „umplută cu Duhul lui Dumnezeu” a fost Bețaleel. Și dacă numele său nu îți spune prea multe, acest lucru este din cauza faptului că el nu a fost profet, preot, rege sau apostol. El era un meșter, priceput inclusiv în ale design-ului. Avea ochi pentru culori și un simț al managementului, iar când a venit vremea pentru construirea Cortului întâlnirii, el a supravegheat lucrarea. Iată ce a spus Dumnezeu despre el: „L-am ales pe Bețaleel… și… l-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări.” (Exodul 31:2-5). Imaginează-ți că ești Bețaleel. Încă din tinerețe ți-a plăcut să lucrezi cu mâinile tale. Poate nu știai că Dumnezeu este implicat în asta, dar este! De fapt, El a pus aceste dorințe și pasiuni în tine. Când lucrezi, bucuria pe care o simți este de fapt prezența lui Dumnezeu. Ai anumite calități, te-ai născut cu ele. Ele vor fi întotdeauna punctele tale forte, iar tu te bucuri de ele. Lucruri minunate se întâmplă când descoperi aceste puncte forte, le pui în valoare și te concentrezi pe îmbunătățirea lor! Să încerci să te dezvolți într-un domeniu în care Dumnezeu nu te-a înzestrat este ca și cum ai încerca să înveți un iepure să înoate, sau un melc să alerge. Atunci când ești în locul pe care ți l-a rânduit Dumnezeu, punându-ți în aplicare calitățile pe care ți le-a dat Dumnezeu, ești la apogeu. Iar când se întâmplă asta, ești binecuvântat, la fel ca toți ceilalți din jurul tău. Ideea este că, în planul lui Dumnezeu, Bețaleel era la fel de important ca Moise. Așadar, curaj: dacă ești în voia lui Dumnezeu, ceea ce faci, contează!

„Ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” (1 Corinteni 4:2)

     Majoritatea adulților își petrec aproximativ jumătate din viață la locul de muncă. Munca este o parte semnificativă din planul lui Dumnezeu pentru viața ta. El a avut în plan o vocație anume pentru tine, prin care ar trebui să-ți găsești împlinirea personală, să satisfaci nevoile familiei și să ajuți la perpetuarea scopurilor Sale pe pământ. Porunca a patra acoperă toate cele șapte zile ale săptămânii, nu doar Sabatul: „Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău… Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele.” (Exodul 20:9, 11) Auzim adesea predici menite să ne facă să ne simțim vinovați că nu respectăm ziua de odihnă, dar ai auzit vreodată vreo predică menită să te facă să te simți vinovat că nu muncești și nu respecți săptămâna de lucru de șase zile? Ideea este că, așa cum Dumnezeu a făcut Sabatul și-l prețuiește, tot așa a făcut și munca. Biblia spune: „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17:21). Așadar, fie că ești măcelar, brutar sau zidar, ceea ce ți se cere este să dai dovadă de integritate la locul de muncă. Este rușinos când auzi necredincioși care afirmă: „Nu voi mai face niciodată afaceri cu un creștin!” David exclama: „Doamne… cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!” (Psalmul 8:1) Iar tu ești copil răscumpărat al Lui și Îi porți Numele, așa că ar trebui să te străduiești să fii „minunat” în munca ta. Obiceiul de a întârzia, de a te tot uita la ceas, trândăvia, tendința de „a te răcori” bârfind, flirtând sau vorbindu-ți de rău șeful – așa ceva n-are ce să caute în viața ta, deoarece Biblia spune că tot „Ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” Așadar, obișnuiește-te să te îndrepți spre serviciu rugându-te: „Doamne, astăzi vreau să-mi fac bine slujba și să aduc laudă Numelui Tău!” Amin?!

„Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!…” (Eclesiastul 9:10)

     Cred că este foarte clar pentru oricine că mai toți oamenii din Scriptură munceau! Și majoritatea eroilor biblici au avut vocații laice: Isaac a „săpat fântâni”; Iacov a fost fermier; iar Iosif L-a slujit foarte bine pe Dumnezeu ca prim-ministru, în loc să înființeze o organizație non-profit pentru a face muncă de caritate. Daniel a fost un imigrant care a urmat versiunea babiloniană a Oxfordului și a ajuns prim-ministru. Lidia a fost o femeie de afaceri care obținea profit în domeniul textilelor. Dar desigur exemplul suprem privind modul în care Dumnezeu prețuiește munca este Isus tâmplarul. Mai mult de trei sferturi din viața Sa, El S-a ocupat de tâmplărie (dulgherie) confecționând scaune, mese și bănci, și fiind probabil implicat și în construcții. Cuvântul „tâmplar”, folosit de noi, provine din cuvântul grecesc tektón, de la care provine și cuvântul tehnologie și el vorbește despre înzestrarea unei persoane de a face lucrări din lemn sau din piatră. Biblia a fost scrisă de muncitori, despre muncitori și pentru muncitori. Munca a fost ideea lui Dumnezeu. De unde știm? Din Biblie: „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza 2:15) Putem spune că primul om, Adam, a fost un peisagist. Identificând ceea ce ai fost chemat să faci în viață și dedicându-te pe deplin acelui lucru, ești la fel de „hirotonit” ca orice pastor care stă la amvon. Nu cred că este potrivit să folosim cuvântul „secular” atunci când vine vorba despre orice tip de muncă alta decât cea bisericească – pentru că Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Orice muncă cinstită primește zâmbetul Său de aprobare. Când vine vorba despre muncă, lucrul pe care Dumnezeu îl pretinde de la tine este cuprins în aceste cuvinte: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”

„Umpleți pământul și supuneți-l…” (Geneza 1:28)

     Primul lucru pe care Dumnezeu le-a zis lui Adam și Evei să-l facă a fost acesta: „umpleți pământul și supuneți-l”… Adam și Eva au fost izgoniți din Grădina Edenului pentru că nu au ascultat de Dumnezeu, dar El le spusese să „umple pământul, să-l supună și să-l stăpânească”. Oprește-te și gândește-te la asta. Dumnezeu îi invita pe Adam și Eva să exploreze. Tot ce se afla în afara Edenului era un teritoriu necunoscut. Ei puteau să călătorească mii de kilometri în orice direcție și să nu vadă niciodată un peisaj de două ori. Existau mii de hectare de teritoriu virgin de explorat – dar „cu trudă și sudoare…” Ce putem învăța de-aici? Că Îl putem glorifica pe Dumnezeu explorând, cercetând și învățând tot ceea ce se poate cu privire la Creator și la creația Lui. Un autor explica: „Astronomul care cataloghează stelele, geneticianul care cartografiază genomul uman, cercetătorul care caută remediu pentru boala Parkinson, oceanograful care explorează bariera de corali, ornitologul care studiază și conservă specii rare de păsări, fizicianul care încearcă să prindă o rază de quarc, chimistul care descoperă și fixează structuri moleculare și teologul care caută să-L înțeleagă și să-L facă înțeles pe Dumnezeu au un lucru în comun: toți sunt exploratori. Ei îndeplinesc porunca din Geneza. Iar explorarea lor Îl onorează pe Dumnezeu, dacă este făcută din motivele corecte și are ca rezultat răspunsul corect: să-L cunoască și să I se închine.” Întotdeauna vor exista oameni de știință care vor ajunge la concluzii ateiste. Dar, în loc să abandonăm știința, am fost chemați să o revendicăm. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci totul poartă amprenta Sa sfântă. Tot adevărul este adevărul lui Dumnezeu. Abraham Kuyper a spus: „Nu există nici măcar un centimetru pătrat din întreaga creație despre care Isus Hristos să nu poată spune: ‘Este al meu! Mie îmi aparține!’” Așadar, bucură-te că ești coroana creațiunii lui Dumnezeu!

„Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3)

     Dacă atracția ta față de soțul sau soția ta se bazează doar pe felul în care arată, imaginează-ți cum ar putea arăta peste 25 de ani, sau peste 50. Exercițiile fizice regulate și o dietă bună nu te vor ajuta decât până la un anumit punct, apoi mama natură și tatăl timp încep să-și ia tributul. Adevărul este că înfățișarea vă poate aduce împreună, dar numai angajamentul și o credință comună vă vor ține împreună! Biblia spune: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni 6:14-15) Acest lucru nu înseamnă că voi doi trebuie să aveți opinii identice în orice problemă și să vă practicați credința în moduri similare!… Dar trebuie să aveți aceleași valori și puncte de vedere în ceea ce privește elementele fundamentale ale credinței voastre: cum Îl vedeți pe Dumnezeu, rolul bisericii sau practicile personale. Credința este acea forță de nedescris, acea armă secretă a sufletului care ne permite să perseverăm chiar și când faptele par condamnabile și adevărul insuportabil. Este ceea ce ne face să mergem mai departe atunci când nu suntem siguri că putem continua. Este lumina care ne scoate din întuneric, și harta care ne ghidează drumul. Fără credință, probabil că ne-am opri pe marginea drumului, am renunța și am privi cum trec toți ceilalți pe lângă noi. Dar atunci când ne încredem în Domnul și credem că El ne va ghida, nu există aproape nimic la care să nu putem rezista și prin care să nu putem trece împreună!