„Vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui…” (Psalmul 148:8)

     Vânturile erau năprasnice când Moise i-a scos pe iudei din Egipt; au fost năprasnice pe drumul lor spre Țara promisă, și erau năprasnice când au ajuns acolo. Nu există călătorie fără „vânturi năprasnice” deoarece „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele Apostolilor 14:22) Când ești nevoit să lupți zi de zi pentru a rămâne „pe linia de plutire”, este ușor să te descurajezi. Luca a scris: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20) Poate că ești obosit și descurajat din cauza luptei pe care o duci; ești gata să renunți – și, din punct de vedere omenesc, nimeni nu te-ar învinovăți. Dar, înainte de a renunța, întreabă-te următorul lucru: nu cumva Dumnezeu este Cel care îngăduie aceste „vânturi năprasnice”, tocmai pentru a te duce acolo unde trebuie să ajungi? Dacă El este Cel care „a zis şi a pus să sufle furtuna” (Psalmul 107:25), așa încât să fii nevoit să-ți ațintești ochii asupra Lui? Dacă El este Cel care „a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic” (Iona 1:4), ca să vadă dacă îți vei păstra credința atunci când nu poți vedea țărmul îndepărtat?! Psalmistul spune (în Psalmul 148:8) că Dumnezeu folosește „focul… grindina, zăpada… norii și vânturile năprasnice” pentru a-Și împlini cuvântul. În Exodul 10, citim că El „a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele…. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie.” (vers. 13, 19) Iar un alt autor a adăugat: „Când Domnul a luptat pentru Israel, vânturile năprasnice le-au adus eliberarea… La fel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, într-o zi vom sta și noi pe marea de cristal și vom vedea cum tocmai vânturile puternice ne-au adus și nouă eliberarea!” Așadar, nu renunța!

„Călătoria văd că nu se va face… fără multă pagubă…” (Faptele Apostolilor 27:10)

     Apostolul Pavel le-a spus tuturor celor aflați la bordul corabiei care se îndrepta spre Roma: „călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” (Fapte 27:10). Un autor scria: „Apostolul Pavel nu s-a referit în acest verset la o problemuță sau la o mică pierdere, acolo… Acea călătorie avea să fie presărată cu dezastre, cu multe pierderi, chiar și de vieți omenești. Pentru Pavel, acea călătorie avea să-l conducă la finalul vieții sale: martirajul. Cu toate acestea, apostolul nu avea să moară înainte de a-și îndeplini misiunea, înainte de a da lovitura în inima Imperiului Roman, în geniul său politic, în supremația sa militară, în mândria și fastul acestuia. Când Pavel a intrat în Roma cu Evanghelia, iadul s-a cutremurat și tot cerul s-a bucurat. Și beneficiem cu toții, pentru că acel om neînsemnat, plin de cicatrici, dar neînfricat în luptă, și cu un lanț în jurul gleznei, i-a convertit pe mulți din Roma și ne-a lăsat epistolele către Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon, în timp ce era prizonier din cauza credinței în Isus Hristos!” Următoarele expresii din Faptele Apostolilor 27 readuc la viață această călătorie: „Vânturile erau potrivnice… am mers încet cu corabia… nu fără greutate… călătoria pe mare se făcea primejdioasă… s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos… abia am putut să punem mâna pe luntre… au încins corabia cu frânghii… eram bătuţi foarte tare de furtună… au început să arunce în mare încărcătura din corabie… Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile… la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare…. partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor…” etc. Așadar, destinația noastră este la o aruncătură de băț – dar uneori e nevoie să suferim „multă pagubă”. Slavă Domnului că nu acesta a fost sfârșitul relatării! Biblia spune că: „Sutaşul însă… voia să scape pe Pavel… A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze… pe frânturi de corabie… şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.” (Faptele Apostolilor 27:43-44) Deci, doar când te uiți țintă la Domnul Isus, vei ieși cu bine la liman – în ciuda „vânturilor potrivnice”. Garantat!

„Vânturile erau potrivnice…” (Faptele Apostolilor 27:4)

     Când îți propui să faci ceva pentru Dumnezeu, vrăjmașul va face și el tot ce poate ca să ai de înfruntat „vânturi potrivnice”. De fapt, dacă nu simți că navighezi împotriva vântului, sunt șanse mari să te îndrepți în direcția greșită! Biblia spune că Isus Însuși a fost „ispitit de diavolul” (Matei 4:1). Diavolul nu s-a oprit niciodată din a face lucrul acesta, nici măcar în noaptea dinaintea răstignirii lui Isus, când „Satana a intrat în Iuda… care era din numărul celor doisprezece.” (Luca 22:3) Reimar Schultze spune: „Oriunde te-ai duce astăzi, Satan va încerca să te prindă – la vreun colț de stradă, la birou sau pe câmp. El te va face să cazi, dacă pleci de acasă fără să fii echipat cu armura spirituală; dacă îți lași centura adevărului în dulap, platoșa neprihănirii lângă ușă, pantofii Evangheliei sub pat, sau dacă lași în urma ta scutul credinței, sabia Duhului și coiful mântuirii. Dacă spui în zorii zilei: „Mă voi ruga ori de câte ori voi avea ocazia astăzi”, tocmai i-ai oferit satisfacție vrăjmașului. În scurt timp, din gura ta vor ieși cuvinte greșite, te vei uita la fructele interzise și vei afișa o atitudine nepotrivită. Cel mai prostesc lucru pe care îl poți face este să pleci de acasă neînarmat și gol din punct de vedere spiritual!” Nebunul spune: „Nu am timp să mă rog”, dar mai târziu, în mijlocul „vânturilor potrivnice” el găsește acele momente în care încearcă să repare pagubele aduse de lipsa rugăciunii. Să-L urmezi pe Isus nu este o plimbare în parc. Fiecare lucru bun din Împărăția lui Dumnezeu, de la Adam încoace, a ajuns până la noi prin bărbați și femei care au rezistat atunci când situația s-a înrăutățit. Istoria Bisericii pe care o găsim în Biblie se încheie cu aceste cuvinte victorioase: „și astfel am ajuns la Roma.” (Faptele Apostolilor 28:14) Așadar, fii pregătit pentru „vânturi potrivnice”!

„Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

     Domnul Isus a spus această istorie: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14) S-ar putea să pari cea mai evlavioasă persoană din biserică, și totuși să ai o inimă plină de mândrie. Și partea cea mai rea este când nici măcar nu-ți dai seama de asta. De exemplu, când îți asumi toate meritele pentru lucrurile pe care Dumnezeu ți-a dat posibilitatea să le realizezi ori să le dobândești, asta este mândrie. Când te compari cu alții, asta este mândrie. Când crezi că poți face voia lui Dumnezeu fără puterea lui Dumnezeu, asta este mândrie. Când excluzi persoanele care nu se încadrează în grupul tău de colegi sau în cercul tău social, asta este mândrie. Și acest lucru te va costa, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6). Așadar, dacă vrei să ai trecere la Dumnezeu, și să umbli în voia Lui – smerește-te înaintea Lui!

„Este vreunul printre voi bolnav?…” (Iacov 5:14)

     Biblia spune: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:14-15). Așadar, să nu avem nicio îndoială: când suntem bolnavi, ni se spune să ne mărturisim păcatele, să chemăm pe bătrânii bisericii să se roage pentru noi, să ne ungă cu untdelemn și să credem din toată inima că vom fi vindecați. În vremuri de boală, ni se spune, de asemenea, să ne rugăm unii pentru alții. Domnul Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18). Dacă ești bolnav astăzi, roagă-te această rugăciune: „Doamne, chiar dacă raportul medical este negativ, Tu ai ultimul cuvânt în ceea ce privește viața mea. Cuvântul Tău spune: „ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite” (Psalmul 139:16). Ajută-mă să pun în practică orice schimbare a stilului de viață care va aduce o diferență în ceea ce privește calitatea vieții mele. Ridică-mă, ca mărturie a puterii Tale de vindecare! Tu ești Dumnezeul care face minuni și ești neschimbat ieri, astăzi și în veci (vezi Evrei 13:8). Îmi asum răspunderea pentru fiecare vină înfăptuită și-mi cer iertare în Numele Domnului Isus – și doresc vindecarea în trupul meu, în Numele Lui! Îmi doresc să nu mor înainte de timpul stabilit, ci să trăiesc pentru a mărturisi ceea ce ai făcut Tu! (vezi Psalmul 118:17). Prin credință, mă sprijin pe Cuvântul Tău și declar: „Prin rănile Tale am fost vindecat” (vezi Isaia 53:5). Amin!” Iar dacă ești sănătos, dă slavă Domnului – și rostește această rugăciune pentru cineva care este bolnav.

„Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Efeseni 1:4)

     Când vine vorba despre voia lui Dumnezeu pentru viața ta, El o decide și tu o descoperi. Nu este ceva ce poți schimba, un subiect de dezbatere sau un plan în care să ai un cuvânt de spus. Adevărul este că poți să nu respecți voia lui Dumnezeu și să fii nefericit, sau poți să faci lucrurile în felul Său și să experimentezi „o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Alegerea îți aparține! „Dar nu știu care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea”, spui tu. Atunci rostește această rugăciune: „Părinte ceresc, m-am săturat să trec prin viață fără un scop real; asta nu-Ți aduce slavă… or, Tu ai creat orice ființă vie, inclusiv pe mine, pentru ca ele să-Ți aducă cinste! (vezi Apocalipsa 4:11). Știu că ai un plan specific pentru mine. Cuvântul Tău spune că m-ai întocmit în pântecele mamei pentru a fi slujitorul Tău (vezi Isaia 49:5). Am auzit o mulțime de informații de la alți oameni, dar trebuie să știu care este calea pe care Tu ai ales-o pentru mine. Ajută-mă să nu ignor și să nu minimalizez darurile și talentele pe care le-ai pus în mine, și să mă comport ca și cum n-ar avea nicio importanță. Știu că toți suntem chemați să slujim, iar eu am nevoie de ajutorul Tău pentru a discerne pe cine, unde, când și cum să slujesc. Vreau să fac ceea ce Tu ai desemnat să fac, și să nu mă las distras de priorități greșite, de robia muncii sau de dorințele și cerințele altora… La sfârșitul vieții mele, vreau să pot privi în urmă și să pot spune, asemenea Domnului Isus: „Ți-am adus slavă aici pe pământ făcând tot ce mi-ai spus să fac!” (vezi Ioan 17:4). În numele Domnului Isus, mă rog. Amin.”

„Mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27)

     Fiecare copil tânjește după binecuvântarea tatălui său și fiecare tată este chemat să-și binecuvânteze copiii. Când Isaac și-a binecuvântat fiii, el a acționat în Numele lui Dumnezeu, folosindu-și puterea delegată de Dumnezeu pentru a transmite binecuvântarea. Binecuvântarea unui tată era o practică prețuită, dar eficiența ei se baza pe faptul că tatăl își binecuvânta copiii ca un act de credință și nu datorită sentimentelor sau favoritismului. Conform obiceiului ebraic, binecuvântarea unui tată cuprindea două elemente: 1) O atingere plină de sens. „Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac… Atunci, tatăl său, Isaac, i-a zis: ‘Apropie-te dar şi sărută-mă, fiule.’” (Geneza 27:22, 26) Binecuvântarea unui patriarh includea punerea mâinilor, un sărut și o îmbrățișare de acceptare și iubire. Domnul Isus știa exact de ce au nevoie copiii, de aceea „i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10:16). Și după astfel de expresii ale dragostei tânjesc și astăzi copiii noștri, care abia așteaptă să le primească din partea noastră, a părinților. 2) Cuvinte pline de afecțiune. Înainte de a-l binecuvânta pe Iacov, tatăl său i-a spus: „Mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27). Pentru un orășean, astfel de cuvinte poate că nu înseamnă mare lucru, dar fiilor lui – Isaac, acest patriarh bătrân care trăia în aer liber și care iubea natura, le spunea în esență: „Acesta este băiatul meu – un om iubitor de natură, căruia îi place să-și petreacă timpul în mijlocul creației lui Dumnezeu, la fel ca mine!” Nu ar fi putut să-i spună fiului său cuvinte mai încurajatoare. Părinților, aveți grijă ca vorbele voastre să nu fie critice, înjositoare sau insensibile, ci pline de înțelepciune: „Sunt mândru și bucuros că Dumnezeu mi te-a dăruit, copilul meu!” Taților, binecuvântați-vă copiii cu asemenea cuvinte!

„M-am făcut tuturor totul…” (1 Corinteni 9:22)

     Pentru a stabili un teren comun cu cineva, trebuie să vă adaptați unul altuia. Toma d’Aquino a spus: „Pentru a converti o persoană, ia-o de mână și ghideaz-o!” Adică trebuie să fii dispus să te deplasezi de la locul în care te afli tu la locul în care se află ea; să te adaptezi și să încerci să vezi lucrurile din punctul ei de vedere. Ori de câte ori ești conștient de distanța dintre tine și persoana la care încerci să ajungi, este bine să cauți ceva în trecutul și experiența ta care să aibă legătură cu respectiva persoană. Nu începe procesul povestindu-i despre tine. Începe prin a te deplasa acolo unde se află ea și încearcă să vezi lucrurile din perspectiva ei. Adaptează-te la acea persoană – și nu pleca de la ideea că ea trebuie să se adapteze la tine! În loc să le spui oamenilor cum te simți, află cum se simt ei. În loc să le spui ce vezi, descoperă cum văd ei lucrurile. În loc să încerci să le spui ce vrei tu, descoperă ce vor ei. Abraham Lincoln a spus: „Când mă pregătesc să discut cu un om, îmi petrec o treime din timp gândindu-mă la mine și la ceea ce voi spune eu și două treimi la el și la ce ar spune el.” Adevărul este că nu poți conduce pe cineva într-o călătorie dacă nu ești dispus să începi de unde se află. Doar atunci poți să te conectezi cu adevărat și să duci acea persoană acolo unde vrei… Poți să știi multe despre o persoană, și totuși să n-o înțelegi. Mai multe informații nu sunt întotdeauna răspunsul. Așadar, pentru a înțelege cu adevărat oamenii, trebuie să treci dincolo de cunoștințele tale și să înveți să vorbești limbajul inimii.

„…M-am făcut robul tuturor…” (1 Corinteni 9:19)

     Fie că aplici pentru un loc de muncă, fie că încerci să câștigi pe cineva pentru Hristos, fie că oferi consiliere și sfaturi, sau corectezi comportamentul cuiva, pentru a fi eficient tu trebuie să cauți punctele comune. Iar pentru asta e nevoie de disponibilitate. Apostolul Pavel a scris: „m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.” Stabilirea unor domenii de interes comun necesită timp. De asemenea, necesită efort. Se spune că, în prezent, un director de afaceri obișnuit are o capacitate de atenție la locul de muncă de șase minute. Jalnic! În șase minute, o persoană abia își poate pune picioarele pe pământ, cu atât mai puțin poate găsi domeniul comun. Identificarea aspectelor asupra cărora puteți cădea de acord necesită empatie și dorința de a asculta ce are de spus cealaltă persoană. În cartea sa „Cum să vorbești pentru ca oamenii să te asculte”, Sonya Hamlin (moderatoare a unor emisiuni TV și autoare de cărți pe teme de afaceri și comunicare) afirma că majoritatea oamenilor consideră acest lucru o provocare din cauza factorului „eu întâi”; ea scria: „Ascultarea necesită renunțarea la modalitatea noastră preferată de a ne petrece timpul: implicarea în activități care au în centru propria noastră persoană și propriul nostru interes. Este prioritar interesul nostru – și de aici provine motivația noastră de a face orice. Pornind de aici, înțelegi ce probleme pot apărea când ni se cere să ascultăm pe altcineva?” Deci, care este soluția? În primul rând, este esențial să recunoaștem și să răspundem la două dintre întrebările instinctive și nerostite ale ascultătorului, care sunt: „De ce ar trebui să te ascult? Ce câștig am eu dacă te ascult?” Ori de câte ori ești dispus să asculți oamenii și-ți dai seama că ceea ce le oferi răspunde nevoilor lor, ești la jumătatea drumului spre atingerea obiectivului tău de a găsi un punct comun. Deci, dovedește disponibilitate și generozitate în găsirea punctelor comune!

„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22)

     Pentru a influența pe cineva, trebuie mai întâi să te conectezi cu acea persoană. Și pentru a face asta, trebuie să cauți un punct comun. Apostolul Pavel scria: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” Eugene Peterson parafrazează acest pasaj (1 Corinteni 9:19-23) în felul următor: „Chiar dacă sunt liber de cerințele și așteptările tuturor, am devenit de bunăvoie un slujitor al oricui și al tuturor, pentru a ajunge la o gamă largă de oameni: religioși, nereligioși, moraliști meticuloși, imorali cu moravuri ușoare, învinși, demoralizați – la oricine. Nu mi-am asumat modul lor de viață. Mi-am păstrat reperele în Hristos – dar am intrat în lumea lor și am încercat să experimentez lucrurile din punctul lor de vedere. M-am făcut un servitor în încercările mele de a-i conduce pe cei pe care îi întâlnesc spre o viață mântuită de Dumnezeu. Am făcut toate acestea datorită Evangheliei. Nu am vrut doar să vorbesc despre ea; am vrut să fiu părtaș la ea!” Să reținem exprimarea: „am intrat în lumea lor și am încercat să experimentez lucrurile din punctul lor de vedere.” Când a fost vorba de predicarea adevărului, Pavel nu a cedat niciun centimetru. Dar când venea vorba de a-i atinge și influența pe oameni pentru Hristos, el încerca să înlăture orice obstacol dintre ei și Hristos. Și noi ar trebui să fim dispuși să facem la fel! Oamenilor nu le pasă cât de mult știi, până când nu știu cât de mult îți pasă! De aceea, trebuie să-i abordezi cu inima, nu cu mintea. Înainte ca cineva să primească adevărul pe care-l ai de împărtășit, trebuie să fii convins că iubești acea persoană și că-ți pasă de ea. Iar asta înseamnă – să găsești un punct comun!