„Aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia 65:22)

     Trăim într-o societate capricioasă, în care câteva riduri îți pot distruge stima de sine. Dar tu nu trebuie să fii victima acestui sistem de valori, ci mai degrabă să ai încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia 65:22). Cineva a spus: „Vârsta este o chestiune de viziune asupra materiei. Dacă nu te deranjează, nu contează!” Așadar iată ce trebuie să faci: 1) Construiește o relație puternică cu Dumnezeu. Petrece timp vorbind cu El, citind Cuvântul Său și „păstrează în inima ta sfaturile Lui! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale” (Proverbele 3:1-2). 2) Acceptă realitatea îmbătrânirii. Să fim conștienți de asta, noi îmbătrânim încă din momentul în care am fost concepuți. De fapt, în ziua în care te-ai născut, aveai deja nouă luni. Prin urmare, să te agiți pentru că îmbătrânești este la fel de inutil ca și cum te-ai îngrijora că soarele apune în fiecare zi. În loc să-ți faci griji cu privire la durata vieții, profită la maximum de fiecare zi. În fiecare dimineață, privește-te în oglindă și declară: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, mă voi bucura și mă voi veseli în ea.” (vezi Psalmul 118:24) 3) Stabilește-ți întotdeauna un obiectiv. Nu trebuie să fie ceva măreț în ochii lumii, ci doar ceva ce abia aștepți să faci cu mâinile și mintea ta. Eleanor Roosevelt a spus: „Nu mă pot imagina, la nicio vârstă, stând la fereastră, sau într-un colț, lângă foc, și să privesc în gol pur și simplu!” Așadar, citește, crește, participă, rămâi implicat și trăiește până la ultima suflare!

„Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi…” (1 Ioan 4:17)

     În cultura de astăzi, cuvântul „iubire” înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Îți poți iubi soțul sau soția, țara ta, câinele, telefonul mobil sau mașina… Dar nu-ți iubești soțul sau soția în același mod în care îți iubești telefonul mobil sau mașina, nu-i așa? Tipul de dragoste de la televizor și din tabloide, în care te îndrăgostești și te dez-îndrăgostești din senin, nu este dragoste adevărată, ci egoism și imaturitate. Cuvântul biblic agape (dragostea lui Dumnezeu) indică un angajament necondiționat de iubire care își are rădăcinile într-o decizie neschimbată. Întotdeauna dăruiește și nu se schimbă indiferent dacă dragostea este sau nu împărtășită. Este o decizie a inimii tale, de a căuta binele suprem al celeilalte persoane, indiferent de modul în care aceasta îți va răspunde. Atunci când traducătorii Bibliei King James au dat peste cuvântul grecesc agape, în loc să folosească cuvântul englezesc „love” ei au optat pentru cuvântul „charity” (care înseamnă „filantropie, milă, caritate”). Și au ales această variantă pentru a întări ideea că dragostea adevărată este o iubire dezinteresată, necondiționată, darnică. Și, ca atare, ea direcționează bunătatea, respectul și loialitatea către persoana iubită. Biblia spune că: „Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 4:16-17) Ceea ce ne face să fim diferiți de lume și să ieșim în evidență nu sunt cuvintele noastre, ci dragostea noastră unii față de alții. Când ne vom putea depăși diferențele, când vom trece ușor peste granițele confesionale, rasiale și culturale, și când ne vom iubi cu adevărat unii pe alții, lumea va fi atrasă de Hristos și va pleca și urechea la ceea ce spunem (vezi Ioan 13:35)! Așadar, să ne iubim unii pe alții!

„Cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică…” (Proverbele 24:16)

     Când vine vorba despre gestionarea relațiilor, fiecare dintre noi are plusuri și minusuri, calități și defecte. Așadar, pentru a supraviețui și a prospera într-o relație, trebuie să învățăm să perseverăm. Chiar și atunci când am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a diminua potențialul de eșec, tot trebuie să fim pregătiți pentru el. Iar dacă rămânem împotmoliți în propria noastră înfrângere, vinovăție sau rușine (din cauza șanselor ratate și a alegerilor incorecte, într-o anumită relație), nu vom întâlni niciodată libertatea de a ne susține celelalte relații. Un pastor spunea: „Pentru a contracara acest lucru, îmi las o marjă  de 10% șanse de eșec ca relația să meargă așa cum am crezut că va merge!” Cred că e un sfat bun! Așa că, ținând cont de asta, promite-ți și fă tot ce ține de tine ca, indiferent de circumstanțele care apar sau de relațiile care eșuează lamentabil, să supraviețuiești. Te vei ridica, vei învăța din ele, te vei apropia mai mult de Dumnezeu și, dacă nu pentru altceva, Îi vei mulțumi pentru binecuvântările care au rămas încă în viața ta. Iar când te gândești la ele, vei vedea ce multe sunt! Când te gândești la lunga listă de binecuvântări care apar și rămân în viața ta chiar în mijlocul dificultăților, pierderilor și frustrărilor, ești mai în măsură să vezi imaginea de ansamblu și nu doar necazul actual din fața ochilor tăi. Recunoștința este un remediu sigur pentru autocompătimire și disperare. Mulțumirea te ridică din nou la poziția de a-ți vedea mai clar relațiile și viața. Când apar probleme în relațiile tale, pune-ți această întrebare și răspunde sincer la ea: Vrei cu adevărat ca această relație să funcționeze? Dacă da, angajează-te să te rogi pentru cealaltă persoană, să o iubești necondiționat și să investești în ea. Când faci asta, ai încredere că Dumnezeu va face restul!

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

     Vindecarea spirituală are loc atunci când ești capabil să-ți mărturisești problema cuiva suficient de matur pentru a te ajuta s-o rezolvi, și suficient de dedicat pentru a nu te lăsa baltă. Ce înseamnă să „trăiești în dragoste”? 1) Să crezi în dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de tine. 2) Să arăți dragostea Lui celorlalți. 3) Să fii capabil să accepți dragostea lor în schimb. Numai așa poți ajunge să fii desăvârșit din punct de vedere spiritual! Iar iubit poți fi doar în măsura în care te lași cunoscut de ceilalți. Atunci când o parte din viața ta este ascunsă, umbrită, plină cu secrete pe care le știi doar tu și Dumnezeu, când ceilalți îți spun cuvinte de apreciere, tu te gândești în adâncul tău: „Dacă ai ști tot adevărul despre mine, nu m-ai aprecia deloc!” Astfel, nu poți să primești dragostea lor și să fii întărit prin ea. Păcatul ne izolează, iar păcatul și izolarea ne vor îmbolnăvi sufletul, și chiar și trupul. Mărturisirea și apoi rugăciunea, conectarea unul cu celălalt și cu Dumnezeu, fac loc Duhului Sfânt și promovează vindecarea. A fi pe deplin cunoscut și pe deplin iubit este cel mai vindecător dar pe care ni-l putem oferi unul altuia! Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16) Noi toți suntem păcătoși iertați, sau în curs de recuperare, și nimeni nu poate fi în siguranță într-o relație dacă este iubit doar pentru că este inteligent, puternic, frumos sau de succes. Un învățător al Bibliei spunea: „Când ne întrebăm sincer care persoană din viața noastră înseamnă cel mai mult pentru noi, descoperim adesea că este vorba despre cei care, în loc să ne dea sfaturi, soluții sau leacuri, au ales mai degrabă să ne împărtășească durerea și să ne atingă rănile cu o mână caldă și tandră.” Așadar, mărturisește-ți problemele, secretele și îndoielile – în primul rând lui Dumnezeu, și apoi unei persoane în care ai încredere.

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… se odihneşte la umbra Celui Atotputernic…” (Psalmul 91:1)

     Ce este „umbra Celui Atotputernic”? Să ne gândim la pustia (deșertul) în care Israel a rătăcit timp de patruzeci de ani, și-n care temperaturile puteau ajunge, ziua, până la 45-50 de grade. Moise a numit-o „pustie mare și grozavă”. (Deuteronomul 8:15) Nu exista umbră, cu excepția celei oferite de corturile în care locuiau oamenii. Așa că ei au înțeles această metaforă puternică, „la umbra Celui Atotputernic.” Dacă te pierdeai în deșert, copiii lui Israel erau obligați, prin legea ospitalității, să-ți satisfacă nevoia de hrană, apă, protecție împotriva dușmanului și umbră împotriva soarelui arzător. Funcționa astfel: mai întâi trebuia să afli numele păstorului principal. Apoi trebuia să te prinzi de cordonul de la cortul lui și să strigi după ajutor. Când făceai asta, legea ospitalității îl obliga să te ia în siguranță în cortul său. Într-adevăr, aceeași lege spunea și că trebuie să te protejeze cu prețul vieții sale. Ați înțeles ideea? Numele lui Dumnezeu, El Shaddai, descrie două aspecte minunate ale caracterului Său. „El” vorbește despre puterea și tăria Sa. „Shaddai’” înseamnă literal „cel cu pieptul puternic”, și se referă la blândețea unei mame care-și ține copilul la piept. În anumite zile trebuie să mergi la Dumnezeu pentru a primi puterea necesară de a rezista atacului inamicului; în alte zile, trebuie doar să mergi la El și să-L lași să te țină în brațe și să te mângâie. Poetul a scris: „Să nu-mi mai primesc mângâierea, decât din firava mea agățare de Tine; numai așa mă bucur nespus – în puternica Ta agățare de mine!” Deci, când lucrurile devin prea „arzătoare” pentru tine, aleargă „la umbra Celui Atotputernic”!

„Când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa.” (Proverbele 21:11)

     Fie că este vorba despre viața personală sau despre carieră, a învăța cum să comunici cu ceilalți este esențial pentru succesul și fericirea dintr-o relație. În afară de obținerea unor adevăruri, comunicarea ar trebui să ofere o modalitate de a obține o anumită înțelegere a inimii și a minții altei persoane. Iar o bună comunicare necesită tălmăcire. Într-adevăr, înveți limba celeilalte persoane. Noi toți folosim aceleași cuvinte, dar avem limbaje unice atunci când vine vorba despre dragoste. Ceea ce vrei să zici atunci când spui: „Am nevoie de cineva care să-mi fie alături”, s-ar putea să nu fie ceea ce vrea să spună cealaltă persoană atunci când spune: „Voi fi alături de tine.” Tu trebuie să înveți limbajul celuilalt fără ca presupunerile anterioare și proiecțiile de apărare incorecte să te apese. O astfel de alfabetizare interpersonală îți va fi de folos în anii următori. Te va împiedica să-l tratezi pe celălalt ca și cum ai fi pur și simplu tu într-o formă diferită, sau să-ți imaginezi că este exact ca cel mai bun prieten sau cea mai bună prietenă a ta etc. Toți avem nevoie să iubim și să fim iubiți, dar folosim mijloace de comunicare diferite pentru a ne exprima dorințele. Nu-ți fie frică să verifici termenii și să compari definițiile pentru a te asigura că amândoi cântați aceeași partitură. Un respectat învățător biblic o spunea astfel: „Adesea, în propriile mele conversații, spun: „Lasă-mă să-ți spun ce am înțeles, ca să văd dacă asta ai vrut să spui!” Sunt șocat de câte ori aud ceva total diferit de ceea ce s-a dorit!” Fericirea durabilă nu vine din lucrurile pe care le avem, ci din relațiile bune și sănătoase. Așadar, încearcă să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare. Merită investiția!

„Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:3)

     Noi suntem miracolul creației lui Dumnezeu, și nu un rezultat al hazardului. Să ne gândim la corpurile noastre uimitoare și la ce putem spune despre ADN-ul nostru: fiecare celulă umană (până la 100 de trilioane) conține o bază de date mai mare decât Enciclopedia Britanică! Ar fi putut toate acestea să-și aibă originea într-o întâmplare? Fizicianul englez Paul Davies face următoarea comparație: „Este ca și cum ai face să explodeze un baton de dinamită sub o grămadă de cărămizi și să te aștepți ca rezultatul să fie construirea unei case. S-ar putea să eliberezi suficientă energie pentru a ridica cărămizile, dar dacă nu cuplezi energia cu ordinea unui plan perfect elaborat și controlat, există puține speranțe de a produce altceva decât o dezordine haotică!” Cu siguranță că este nevoie de mai mult decât o grămadă de cărămizi pentru a construi o casă. Inteligența arhitectului și îndemânarea constructorului sunt componente-cheie. La fel este cu toată complexitatea unei ființe umane. Șansele sunt zero ca toate elementele necesare pentru inițierea vieții umane să se fi adunat din întâmplare în același loc pe Pământ, în același timp. Și chiar dacă am accepta această noțiune, întâmplarea oarbă nu ar putea pune laolaltă acele 100 de trilioane de celule în ordinea necesară pentru a produce viața. Renumitul om de știință Francis Crick nu excela în credință, dar chiar și el a spus: „Originea vieții pare a fi aproape un miracol, atât de multe sunt condițiile care ar fi trebuit să fie îndeplinite pentru a o pune în mișcare.” Și care este miracolul? Psalmistul a spus: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.” (Psalmul 139:13-14). Acesta este miracolul, iar dacă cineva încearcă să te abată de la crezul tău, ignoră-l!

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale…” (Psalmul 139:14)

     Este oare posibil ca viața, așa cum o cunoaștem noi – viața plantelor, a animalelor și a omului – să fi apărut spontan, din întâmplare? S-ar putea ca uimitorul nostru sistem solar să fie rezultatul unui accident? Cu cât știința devine mai avansată, cu atât apar mai multe dovezi în favoarea unui Maestru Creator. Cercetătorii continuă să descopere ordinea divină în fiecare celulă umană minusculă. Biochimistul american Bruce Alberts, fost președinte al Academiei Naționale de Științe, scria: „Am subestimat întotdeauna celulele; fără îndoială că încă o facem… Celulele sunt unitatea de bază a vieții… într-adevăr, întreaga celulă poate fi privită ca o fabrică ce conține o rețea elaborată de linii de asamblare interconectate, fiecare dintre ele fiind compusă dintr-un set de diferite mașini proteice în poziții definite.” Psalmistul David nu era un om de știință, dar a recunoscut că fiecare dintre noi este un produs complex al mâinilor uimitoare ale lui Dumnezeu! El afirmă: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele… Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului… Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!… Când mă trezesc, sunt tot cu Tine…” (Psalmul 139:13, 15, 17-18). Inima omului bate de 115.000 de ori pe zi. Sângele nostru parcurge 22.000 km în fiecare zi (de aproximativ douăzeci de ori lungimea Regatului Unit, din nordul Scoției până în sudul Angliei!). Adulții respiră în medie între 18.000 și 30.000 de ori pe zi… și, în cea mai mare parte, toate aceste funcții au loc fără ca noi să fim conștienți. Uimitor! Astăzi, oprește-te și ia-ți câteva minute pentru a recunoaște și a-I mulțumi Creatorului tău pentru toate lucrurile uimitoare pe care le-a făcut cu acea primă bucată de țărână!

„Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău…” (Marcu 12:30)

     A-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul înseamnă să-ți gestionezi mintea și să profiți la maximum de ea. Înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu în mod logic și creativ, intuitiv și chibzuit. Albert Einstein, una dintre cele mai mari minți ale istoriei, a spus: „Important este să nu te oprești din a pune întrebări. Curiozitatea își are propria rațiune de a exista. Nimeni nu poate să nu fie înmărmurit atunci când contemplă misterele eternității, ale vieții și ale structurii minunate a realității. Este de ajuns dacă încercăm doar să înțelegem puțin din acest mister în fiecare zi. Să nu-ți pierzi niciodată o curiozitate sfântă.” Minimizându-și geniul, Einstein a spus: „Nu am niciun dar special, sunt doar pasionat de curiozitate.” David declara: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc…” (Psalmul 24:1). Așadar, curiozitatea ta ar trebui să fie nelimitată și fără margini. Cuvântul latin pentru „educație” înseamnă „a scoate afară” și nu „a îndesa.” Cele mai multe programe academice se concentrează pe cunoștințe administrate forțat, mai degrabă decât pe eliberarea curiozității. Care este rezultatul? Știm unele lucruri – dar pierdem ceea ce este cel mai vital: dragostea de a învăța. Într-un studiu realizat la o universitate de prestigiu, absolvenții cu cele mai bune rezultate au fost supuși acelorași examene finale la o lună după absolvire. Toți au picat. Atunci când încerci să înghesui adevărul în minte, rareori ajunge dincolo de memoria pe termen scurt. Și, în mod cert, nu ajunge nici în suflet. Din păcate, uneori asta se întâmplă în biserică la fiecare sfârșit de săptămână! Ce-i de făcut? Pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu cu fiecare ocazie care ți se ivește.

„Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău…” (Marcu 12:30)

     Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a învăța mereu, până în ziua în care vom muri, fapt pe care nu ar trebui să-l desconsideri. Creierul obișnuit cântărește aproximativ un kilogram și, cu toate acestea, neurologii estimează că avem capacitatea de a învăța ceva nou în fiecare secundă, din fiecare minut, din fiecare oră, și din fiecare zi pentru următorii trei sute de milioane de ani! Extraordinar, nu-i așa? Dar e mai mult decât atât: e o obligație minunată. Învățarea nu este un moft, ci o chestiune de administrare. Domnul Isus a spus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta…” Este imposibil să determinăm procentajul folosit din mintea noastră, dar toți avem un potențial neexploatat. Imaginația ta este capabilă de mult mai mult decât poți visa. Cu toate acestea, undeva pe parcurs, cei mai mulți dintre noi încetează să mai trăiască din imaginație și încep să trăiască din memorie. Nu mai proiectăm viitorul și începem să copiem trecutul. Și aceasta este ziua în care încetăm să mai trăim și începem să murim. De ce? Pentru că nu ne mai educăm pe noi înșine! A-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul tău presupune să-ți exploatezi mintea la maximum, prin a învăța cât mai multe lucruri despre cât mai multe lucruri. Adevăratul test al maturității spirituale nu este cantitatea de informație pe care o deții, ci recunoașterea cantității de informație pe care nu o știi. Înseamnă să te împaci cu realitatea că Dumnezeu nu este un obiect al înțelegerii, ci o sursă de uimire. Iar acest sentiment sacru de uimire aprinde o curiozitate sfântă de a continua să înveți tot mai multe despre Creator și despre creația Sa!