„Să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte…” (Evrei 6:18)

     Situația în care te afli chiar acum ți se pare imposibilă? Ești gata să te dai bătut? N-o face! Emilie Batisse avea șaptezeci și nouă de ani când a fost rănită într-un accident, și nu se aștepta să mai trăiască. Când Norman Vincent Peale, autor și teolog american, s-a dus s-o viziteze, a observat un rând de cărți de poezie nou-nouțe, care nu fuseseră încă deschise. Când a întrebat-o ce e cu ele, ea a răspuns: „Iubesc poezia, dar pe acelea nu le-am citit… le păstrez pentru bătrânețe!” Doamna Batisse a trăit să citească acele cărți de multe ori, iar când a murit în cele din urmă, la nouăzeci și unu de ani, plănuia o călătorie în Europa. Nădejdea înseamnă să dorești ca ceva să devină realitate; credința înseamnă să fii convins că se va întâmpla! Nădejdea înseamnă să dorești ceva cu atâta disperare încât, în ciuda tuturor dovezilor contrare, continui să crezi în Dumnezeu pentru acel lucru. Și lucrul remarcabil este că actul de a spera produce o forță proprie, interioară. În Biblie, vei găsi doar cuvântul „nădejde” și înseamnă o încredere profundă în Dumnezeu, pe când speranța pare mai degrabă o visare. Când Universitatea Cornell a efectuat un studiu asupra efectelor speranței, Dr. Harold G. Wolff a făcut public faptul că oamenii cu speranță pot îndura poveri incredibile. Grupul pe care s-a făcut studiul era format din douăzeci și cinci de mii de prizonieri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Supuși la muncă forțată, mâncare proastă și mizerie, mulți au murit, în timp ce alții prezentau doar leziuni ușoare. Interviurile cu supraviețuitorii au dezvăluit o capacitate de a spera mult peste medie! Cum au reușit aceștia să-și păstreze nădejdea vie? Au desenat fetele cu care plănuiau să se căsătorească, au făcut planurile viitoarelor lor case, au conceput seminarii de gestionare a afacerilor… Nădejdea nu numai că i-a ținut în viață, dar i-a ținut și sănătoși! Acum putem înțelege mai bine de ce apostolul Pavel descrie nădejdea ca fiind „o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19). Așadar, fii un om plin de nădejde!

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)

     Ceea ce crezi despre Dumnezeu este crucial pentru calitatea vieții tale, mai ales în momentele dificile. Așadar, începând de astăzi, spune-ți: „Dumnezeu este bun – mereu!” și continuă să repeți acest lucru până când tot lăuntrul tău va fi pătruns de acest adevăr minunat. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să trăiești  după cel mai bun și mai înalt standard cunoscut.  Și din moment ce Dumnezeu știe întotdeauna ce este mai bun și mai înalt, bunătatea Sa este de necontestat. Dacă Dumnezeu este bun – în mod autentic, practic, consecvent – atunci paharul tău de bunăstare, siguranță, pace, încredere și bucurie ar trebui să fie preaplin! Un Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nu poate să nu-i iubească și să nu le ofere hrană. În orice încercare și circumstanță, poți fi sigur că El te va trata în cel mai bun mod posibil! Când lucrurile par să se destrame, când te împiedici și ești confuz în întuneric, este greu să vezi bunătatea lui Dumnezeu sau să simți că lucrurile se vor îmbunătăți. Atunci este momentul în care trebuie să apelezi la credința pe care Dumnezeu a pus-o în tine (vezi Romani 12:3) și, printr-un act de voință, să te încrezi în El. Un enoriaș supărat l-a întrebat odată pe pastorul său: „Și ție ți se pare că lumea e o epavă?!” Pastorul a răspuns: „Da… ca epava unei semințe care a explodat! Fără etapa „epavei”, când lumea sa pare să se destrame, ghinda nu va da naștere niciodată unui stejar!” Așadar, îmbrățișează voia lui Dumnezeu în perioada ta de încercare, pentru că ea este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). În cele din urmă, vei vedea cu ochii tăi „ce bun este Domnul” și cât de fericit este „omul care se încrede în El!”

„Poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.” (Psalmul 19:8)

     Pe frontispiciul unei bisericuțe de țară scria: „Isus a spus… Și asta e – nimic altceva!” Am putea crede că meșterul și-a lăsat treaba neterminată, sau că a lăsat mesajul incomplet pentru ca persoanele care treceau prin zonă să completeze spațiul gol. Sigur, mulți treceau cu mașina fără să se gândească prea mult la asta. Cei mai versați în ale Bibliei au scormonit în minte răspunsul corect. Alții s-au gândit că meșterul a ratat ocazia de a proclama cuvinte care pot transforma vieți. Dar tu, ai completa acest mesaj? Cum? Domnul Isus a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63). Cuvintele oamenilor ne pot informa, dar numai cuvintele lui Dumnezeu ne pot transforma! David înțelesese beneficiile impresionante ale Cuvântului lui Dumnezeu; în Psalmul 19:7-11, el ne spune de ce este acesta esențial – pentru că: 1) „Înviorează sufletul.” Cuvântul lui Dumnezeu este inepuizabil, dar noi nu suntem așa! Ne uzăm sub presiunea timpului și a circumstanțelor și avem nevoie de restaurare și de revitalizare; 2) „Dă înțelepciune celui neștiutor.” Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă idei pentru luarea deciziilor importante de fiecare zi. Nu e neapărat necesar un IQ ridicat; Biblia este pentru oamenii simpli și obișnuiți. Tot în psalmi citim: „Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:99-100); 3) „Veselește inima” (Psalmul 19:8). Fericirea poate să depindă de faptul că ai în viața ta oamenii și circumstanțele potrivite. Dar „bucuria” este diferită; este o stare interioară care vine din trăirea după principiile Sfintei Scripturi! 4) „Luminează ochii.” (Psalmul 19:8) Atunci când ai o problemă în viața personală, în viața de familie sau în viața profesională, Cuvântul lui Dumnezeu îți „luminează ochii.” El este manualul tău pentru viață!

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35)

     Am văzut un poster în care apar trei bărbați, fiecare vrând să reprezinte o versiune a lui Isus: primul arăta ca un muntean greoi și stângaci, al doilea era bronzat și atletic, iar al treilea – un personaj plăpând, ce părea blând. Iar textul de sub imagini cerea: „Adevăratul Isus să se ridice în picioare!” Ei bine, în Ioan 13, adevăratul Isus Se ridică în picioare, ne spune cine este El și ce vrea să fim și noi – și e vorba despre dragoste! În camera de sus, Domnul Isus a recunoscut că nu mai avea timp… Se profila crucea, Iuda era pe cale să-L trădeze și trebuia să-Și pregătească ucenicii să continue fără El. Imaginează-ți acest moment ca și cum l-ai întreba pe un pastor: „Dacă ai ști că urmează ultima ta predică, despre ce ar fi aceasta?” Sau ca și cum ai întreba un profesor: „Ce mare adevăr ai dori cel mai mult să le transmiți elevilor tăi?” Ori pe părinți: „Dacă ați putea să le spuneți copiilor voștri un singur lucru, care ar fi acela?” Iar Domnul Isus ne-a spus clar și concis ce dorește de la urmașii Săi: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Precum un testament, ultimul mesaj al Domnului Isus este important nu numai datorită conținutului său, ci și datorită tonului și momentului în care este transmis. El rezumă toată viața Sa, și toată responsabilitatea noastră față de Dumnezeu și față de ceilalți, în acest cuvânt: iubiți! Așa că, din moment ce dragostea nu este doar ce spui, ci și ce faci – astăzi, găsește modalități practice de a exprima dragostea lui Dumnezeu față de cei pe care-i întâlnești. Ei se vor simți mai bine, iar tu – la fel!

„Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” (Proverbele 11:25)

     Una dintre cele mai bune modalități de a-ți păstra echilibrul vieții și de a rămâne pe drumul cel bun, din punct de vedere spiritual, este să transmiți altora ceea ce știi. Biblia spune: „Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Pe măsură ce-ți transmiți mai departe cunoștințele, vei primi mai multe cunoștințe de la Dumnezeu. Apostolul Pavel îi face o provocare lui Timotei și-i spune: „ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2) Dacă știi oameni care nu și-au descoperit încă scopul dat de Dumnezeu pentru viața lor, este datoria ta să le împărtășești ceea ce ți s-a împărtășit și ție! De exemplu, nu te limita să citești ori să asculți acest devoțional și să-l păstrezi doar pentru tine, ci împărtășește-i mesajul cu prietenii tăi, cu vecinii și colegii tăi. Cu cât știi mai multe, cu atât mai mult se așteaptă Dumnezeu ca tu să folosești aceste cunoștințe pentru a-i ajuta și pe alții. Așa ar trebui să funcționeze lucrurile în Împărăția Sa! Apostolul Iacov scrie: „Cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17). Cu alte cuvinte, o cunoaștere sporită aduce o responsabilitate sporită. Transmiterea scopului vieții către alții este mai mult decât o obligație, este unul dintre cele mai mari privilegii ale noastre! Imaginează-ți cât de diferită ar fi lumea dacă toți și-ar cunoaște chemarea. De aceea, apostolul Pavel a scris: „Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus.” (1 Timotei 4:6) Dumnezeu nu numai că vrea ca noi să trăim conform scopurilor Sale, ci vrea să-i ajutăm și pe alții să facă același lucru. Asta înseamnă o viață trăită cu obiective și scopuri! Indiferent de vârsta ta, tot ce urmează poate fi cel mai bun timp din viața ta, dacă vei face acest lucru: să începi să trăiești cu un scop!

„Isus a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30)

     Una dintre ultimele rostiri ale lui Hristos pe cruce a fost: „S-a isprăvit!” În originalul grecesc, este un singur cuvânt: Tetelestai, care înseamnă „plătit în întregime.” Era cuvântul pe care negustorii îl scriau pe o factură atunci când aceasta era achitată. Era, de asemenea, cuvântul ștampilat pe un document care anunța că o sentință a fost schimbată. Domnul Isus a plătit în întregime prețul pentru fiecare păcat pe care l-ați comis vreodată! De aceea, Biblia spune: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1) Așadar, dacă Dumnezeu îți uită păcatul în clipa în care îl mărturisești, nu crezi că ar trebui să-l uiți și tu? Cât timp te mai gândești la o factură pe care ai plătit-o? Ai uitat-o în momentul în care ai plătit-o! La fel, de vreme ce Hristos ți-a plătit factura în întregime, nu mai trebuie să ți-o amintești. Apostolul Pavel, care s-a descris pe sine ca fiind „cel dintâi dintre păcătoși” (vezi 1 Timotei 1:15), a scris: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14). Putem scurtcircuita puterea lui Dumnezeu în viața noastră, dacă nu avem încredere că El ne-a iertat cu adevărat, sau dacă decidem să nu ne iertăm pe noi înșine. De ce facem acest lucru? Uneori din cauza modului în care am fost crescuți. Părinții noștri ne-au spus: „Te iert”, dar au adus constant în discuție greșeala ta, după aceea… Iată însă vestea bună: Tatăl tău ceresc este diferit de părinții tăi pământești. Când îți iartă păcatul, El îți șterge zapisul, îți anulează trecutul, nu-Și mai amintește de el, nu mai vorbește despre el și nu-l va mai aduce niciodată în discuție. Așa că, astăzi, acceptă iertarea Lui. Și dacă este nevoie, iartă-te pe tine însuți – și mergi mai departe!

„Le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:34)

     Ai văzut vreodată copii jucându-se pe o tablă magnetică? Dacă desenul nu este bun, tot ce trebuie să facă este să întoarcă tabla pentru a-l șterge; apoi o pot lua de la capăt. Așa procedează Dumnezeu cu greșelile pe care le-ai făcut: le șterge complet, și promite că „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:34). Mi se pare una dintre cele mai minunate afirmații din Biblie – că „Dumnezeu nu-Și mai aduce aminte”! Atunci când ne recunoaștem păcatele și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, El ne șterge trecutul. Și alege să uite greșelile, erorile și eșecurile noastre. Dacă am muri în această noapte și am sta în fața lui Dumnezeu în ceruri și L-am întreba despre un păcat mărturisit pe care l-am comis ieri, El ar spune: „Ce păcat?” Atunci când îți negi păcatul, tu Îi refuzi lui Dumnezeu bucuria de a te ierta. Când încerci să-ți scuzi păcatul, Dumnezeu va permite consecințelor să devină atât de dureroase, încât vei dori să te îndepărtezi de păcat. Dar când îți mărturisești păcatul, „El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Fiul risipitor i-a frânt inima tatălui său, și-a risipit moștenirea și a sfârșit într-o cocină. Dar povestea lui este una a întoarcerii – care a început cu aceste cuvinte: „Şi-a venit în fire şi a zis: „…mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit…” (Luca 15:17-18). Și ceea ce a făcut tatăl lui pentru el, va face și Dumnezeu pentru tine – dacă te pocăiești!

„A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră…” (Coloseni 2:14)

     Sfânta Scriptură spune că Domnul Isus „a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră… pironindu-l pe cruce.” „A șters” înseamnă „a eliminat, a neutralizat, a iertat, a făcut să dispară”. Ți s-a întâmplat vreodată să parcurgi cea mai mare parte dintr-un proiect, și-apoi să-ți dorești s-o iei de la capăt? Să presupunem că zugrăvești sufrageria, faci un pas înapoi și te uiți la culoarea de pe paletar. Pe perete, însă, nu arată la fel… așa că ai vrea să mai încerci! Mulți dintre noi au acest sentiment în legătură cu viața, așa după cum scria un autor: „Am făcut atât de multe greșeli. Mi-aș dori să le pot șterge și s-o iau de la capăt!” Te regăsești și tu în această afirmație? Eșecuri, probleme, decizii proaste – cu toții am suferit din cauza lor… Dar sunt mulți care nu pot renunța la trecut și, astfel, trecutul le limitează oportunitățile din prezent. Iar ei trăiesc într-o stare constantă de regret, plângându-se continuu: „Dacă n-aș fi făcut asta!” sau „Dacă aș fi făcut acele schimbări…” Mereu se pun la îndoială pe ei înșiși. Și sunt chinuiți de amintiri dureroase. „Am dat-o în bară și voi plăti pentru asta tot restul vieții mele!”, spun ei… Poți alege să te simți vinovat, dar nu trebuie s-o faci! În momentul în care te încrezi în Hristos, El „șterge zapisul” trecutului tău. De fapt, nu mai ai un trecut, ci doar prezent și viitor! Poți lăsa jos, odată pentru totdeauna, încărcătura grea a vinovăției, a vechilor răni și-a amintirilor despre greșeli… Domnul Isus „a nimicit” această încărcătură grea „pironind-o pe cruce”! Dumnezeu a promis: „Eu îţi şterg fărădelegile… şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25). Și tu trebuie să-L crezi, să te lași de păcat și să nu-ți mai aduci aminte de el!

„Toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:11)

     În Sfânta Scriptură, Biserica nu este niciodată descrisă ca fiind o democrație. De bună seamă, fiecare persoană merită un tratament egal în ceea ce privește bunătatea, dragostea și respectul; dar, pentru că misiunile noastre date de Dumnezeu diferă, la fel diferă și darurile noastre. „Și toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:11) Fii atent la cuvintele „unul și același Duh”. Părinții își doresc să vadă că toți copiii lor reușesc în viață. Dar ei trebuie să recunoască și faptul că, așa cum diferă talentele individuale ale copiilor, la fel diferă și destinele lor – care sunt unice. De aceea, este o greșeală să concurezi sau să te compari cu altcineva. Biblia spune că „Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa.” (Evrei 2:4) Așa că, nu te îndoi și nu-L critica pe Dumnezeu – El știe ce face, și nu greșește niciodată! Chiar și printre cei doisprezece ucenici ai Săi, Domnul Isus avea un cerc restrâns. I-a dus doar pe Petru, Iacov și Ioan pe Muntele Schimbării la Față, și nu pe ceilalți. Nu s-a simțit obligat să-i ducă pe toți pe munte pentru ca nimeni să nu se simtă neapreciat. Oare asta înseamnă că El iubește o persoană mai mult decât pe alta? Nu, experiența pe care Petru, Iacov și Ioan au trăit-o pe vârful muntelui în acea zi a făcut  parte din pregătirea lor pentru misiunea la care îi chema Isus. Ce lecție poți învăța de-aici? Trebuie să treci dincolo de opiniile altora. Dumnezeu te-a făcut pentru un scop special; El are un plan pentru tine pe care nimeni altcineva nu-l poate (și nu-l va) îndeplini ca tine. Așa că, dacă știi că ceva este potrivit pentru tine, fă lucrul acela și ai încredere că Dumnezeu îți va lua apărarea în ochii celorlalți. Ieși deci din cursa competiției și-a comparației!

„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

     Într-o zi, un tată tulburat a venit la Isus și i-a spus: „fiul meu… de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.” (Matei 17:15-16). Să reținem că acest tată n-a spus: „Poate că fiul meu a moștenit această problemă de la mine” sau „Dacă l-aș fi crescut altfel…” Nu, el a aruncat responsabilitatea asupra ucenicilor, care erau ei înșiși în formare. Ori de câte ori avem probleme, ne place să dăm vina – pe pastor, pe biserică, pe soț/soție, pe șeful nostru, pe familie, pe aspectul nostru, pe statutul nostru social, sau să găsim orice altă scuză… Nu putem sau nu vrem să recunoaștem că ne-am băgat singuri mâna în foc sau că aproape ne-am înecat sărind cu capul înainte, deși nu știam să înotăm. După ce Domnul Isus l-a vindecat pe băiat, ucenicii Lui L-au întrebat: „De ce nu putem face și noi ce faci Tu?” (vezi Matei 17:19). Este ca și cum am întreba: „De ce nu se schimbă situația mea?”, atunci când nu am adus problema în fața lui Dumnezeu, nu ne-am rugat pentru ea, nu ne-am încrezut în puterea Sa transformatoare. Domnul Isus a răspuns: „Din pricina puţinei voastre credinţe…” (Matei 17:20) Uneori, ai nevoie de genul de credință care te face să pari puțin ciudat; genul care nu are nevoie de aprobarea celorlalți și căruia nu-i pasă dacă te integrezi sau nu… Este genul de credință care l-a făcut pe Noe să spună: „Chiar dacă nu a plouat niciodată și nimeni din generația mea nu crede, eu tot voi face ce mi-a spus Dumnezeu!” (vezi Geneza 6:22) Și în consecință, a trecut prin potop! Apostolul Pavel scrie: „să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:13). Și care este rețeta ca să rămânem în picioare? Să ne bazăm pe ceea ce ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, pentru că, în cele din urmă, acesta este lucrul care va funcționa!