„Aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” (2 Cronici 20:17)

     Oamenii din Biblie au avut încredere în ce le-a spus Dumnezeu. El le-a zis: „Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!” (2 Cronici 20:17). Modul în care Dumnezeu rezolvă problemele este contrar logicii noastre. Poate că acesta este motivul pentru care ezităm să ne apropiem de El în anumite probleme. Oare de ce a vrut Dumnezeu să dea instrucțiuni armatei lui Iosafat (care în mod clar nu se putea lupta cu trei armate) să se pregătească pentru o bătălie pe care nu trebuia s-o ducă? Așa-i că nu avea niciun sens? Dar de multe ori Dumnezeu ne va spune să ne „așezăm” pentru a putea face față unei sarcini sau probleme solicitante, pe care ne simțim complet nepotriviți s-o abordăm. Provocarea noastră este să ne supunem Lui și să ne așezăm în locul potrivit pentru a câștiga. Cum putem face lucrul acesta? Iată câteva exemple: 1) Te „așezi în locul potrivit” atunci când alegi să mergi la universitate, chiar dacă nu ai obținut rezultate bune în liceu. 2) Te „așezi în locul potrivit” atunci când demisionezi de la un loc de muncă la chemarea lui Dumnezeu și începi o lucrare de slujire, chiar dacă nu te așteaptă o listă lungă de clienți sau un salariu bun. 3) Te „așezi în locul potrivit” atunci când stai în fiecare zi în fața calculatorului pentru a scrie o carte pe care ți-ai dorit dintotdeauna s-o scrii – fără să ai mintea plină de cunoștințe, dar cu o inimă plină de credință că Dumnezeu te va însoți prin cuvintele Sale. Așadar, îndemnul lui Dumnezeu pentru noi este să ne așezăm în locul potrivit pentru a vedea izbăvirea Sa. El vrea ca noi să ne prezentăm, pentru ca (vezi 2 Cronici 16:9) El să Se arate puternic în numele nostru!

„Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?” (Luca 12:25)

     Iosafat, împăratul lui Iuda, a auzit că urma să fie atacat de trei armate diferite. Era o situație extrem de stresantă, nu-i așa? Dar felul în care a reacționat Iosafat este un model pe care să-l urmezi și tu, când viața devine copleșitoare. Istoria aceasta este relatată în 2 Cronici 20. Referitor la stres, noi putem învăța lecții din Sfânta Scriptură. Ce au făcut oamenii din Biblie, când au fost stresați? Au căutat călăuzirea lui Dumnezeu. Biblia spune că „în spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda” (2 Cronici 20:3). Cu ani în urmă, când tatăl său, regele Asa, se confruntase cu o amenințare similară, el reacționase strângând argintul și aurul din Casa Domnului și din palatul său pentru a-l mitui pe împăratul Siriei să treacă de partea sa. Acest lucru a rezolvat problema imediată, dar nu fără consecințe negative. Deși încercarea de invazie a fost abandonată, Dumnezeu S-a supărat că Asa a apelat la un alt rege ca să-l ajute să-și învingă dușmanii (vezi 2 Cronici 16:1-9), și nu la Dumnezeu. Astfel că Domnul l-a pedepsit pe Asa pentru tot restul domniei sale, spunându-i: „Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.” (2 Cronici 16:9). El a trăit cu stresul de a fi mereu în război, pentru că nu a căutat mai întâi sfatul lui Dumnezeu. Așadar, Iosafat, fiul său, a decis să nu urmeze această cale. Dar tu? Te stresezi, încercând să găsești o soluție, în loc să afli cum vrea Dumnezeu să rezolvi problema? Gândește-te la ultima problemă cu care te-ai confruntat: te-ai bazat pe părerile altora, pe ale tale, sau L-ai căutat pe Dumnezeu? Dumnezeu ne promite următorul lucru: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13). Așadar, vorbește cu Dumnezeu despre problema ta!

„Luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Efeseni 6:16)

     Trebuie să fii atent la armele cu care Satan trage spre tine… ai auzit? „Săgeți de foc”! El știe că, dacă poate aprinde în tine focul îngrijorării și al temerilor, te poate imobiliza și învinge. Dar reține ce ți-a dat Dumnezeu pentru a te proteja: „scutul credinței”. Așa că, tu ai un rol de jucat. Ce trebuie să faci? Să iei „scutul credinţei cu care vei putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” Scutul nu-l va ajuta pe un soldat dacă-l ține pe pământ, sau chiar lângă el. Soldatul trebuie să-l ridice pentru a se proteja cu el împotriva atacului. Același lucru este valabil și pentru tine. Când diavolul te atacă cu circumstanțe și gânduri neplăcute care te fac să te îngrijorezi și să te temi, trebuie să ridici imediat scutul credinței. Credință, în ce? În tine însuți? Nu, credința în credincioșia lui Dumnezeu! Uneori, credința ta în Dumnezeu poate să se clatine, dar dragostea și grija Lui pentru tine nu se vor clătina niciodată. De unde știm? Din Biblie: „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24). Cum ridici scutul credinței? Spunând: „Doamne, am încredere în Tine în această situație!” Domnul Isus i-a răspuns lui Satan în pustie: „Este scris”, iar tu trebuie să înveți să ripostezi prin aceleași cuvinte. Cuvântul lui Dumnezeu este un scut protector pe care săgețile diavolului nu-l pot străpunge. Când îl folosești ca pe un scut, este eficient împotriva oricărui asalt pe care îl încearcă Satan asupra ta. Săgețile arzătoare ale lui Satan pot veni din orice direcție, atât de la prieteni, cât și de la dușmani – așa că, ridică scutul credinței și protejează-te împotriva atacurilor diavolului!

„Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4)

     Oamenii vin la biserică în căutare de lumină și căldură! Ei vor să știe că undeva, cuiva îi pasă. O predică și o muzică de calitate îi pot aduce înăuntru, dar relațiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Dragostea noastră pentru ei îi va atrage, dar sfințenia noastră îi va face să rămână. Te poți simți singur într-o mulțime, chiar și într-o biserică în care se predică dragostea și care are un moment de „salută-ți aproapele” la fiecare întâlnire. Dacă am păstra 10% dintre cei care au intrat pe ușile bisericii noastre, am fi într-o creștere constantă. Vei spune: „Ei bine, Biblia ne învață că, dacă un om vrea să aibă prieteni, trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului lor, luptele prezentului și neliniștile nespuse ale viitorului lor. Ceea ce vor să știe este: „Mă vei iubi așa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău și nu mă schimb atât de repede pe cât ai vrea tu?” Adesea, structura noastră rigidă împiedică acest lucru să se întâmple. Dragi creștini, dacă cea mai mare preocupare a voastră de luni este: „Câți oameni am avut ieri la biserică?”, verificați-vă inima! S-ar putea să fiți mai preocupați de imaginea bisericii voastre decât de satisfacerea nevoilor oamenilor! Isus le-a spus ucenicilor Săi: „prieteni” (Ioan 15:15) Tu, cum îi numești? Mulți oameni sunt timizi, neîncrezători sau suferinzi. Mandatul nostru este să facem din „prietenii bisericii”, copii ai lui Dumnezeu, nu doar să umplem clădirea bisericii cu ei. Sfânta Scriptură spune: „Purtați-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2), pentru că o povară împărțită este o povară ușurată. Mulți dintre cei care vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ci vor doar să se simtă iubiți, băgați în seamă și apreciați. Când se întâmplă acest lucru, ei se deschid față de iubirea lui Dumnezeu – și minuni se petrec!

„În Tine îmi este nădejdea.” (Psalmul 39:7)

     Viața rareori se desfășoară exact așa cum speram sau credeam noi că se va desfășura. Când Iov a pierdut totul, el a spus: „La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie? Nu sunt eu lipsit de ajutor, şi n-a fugit mântuirea de mine?” (Iov 6:11, 13). Totuși, la urmă, Iov a primit înapoi de două ori mai mult decât a pierdut. Dar experiențele și necazurile prin care a trecut i-au schimbat profund atitudinea față de Dumnezeu. El spune: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. Adică: știu că Tu poți să faci totul, și niciun scop al Tău nu poate fi zădărnicit! Și continuă: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:2, 5) Ce a descoperit Iov? Că Dumnezeu este suveran! El nu este angajatul nostru, noi suntem robii Lui! Noi trebuie să ascultăm de Cuvântul Său pentru a umbla în binecuvântarea Sa… dar rezultatul final al tuturor lucrurilor se află în mâinile Sale și nu în ale noastre. Mulți dintre noi se luptă cu controlul. Vrem să avem control nu numai asupra circumstanțelor noastre, ci și asupra obiectivelor, planurilor, relațiilor și a tot ceea ce ne privește. O astfel de atitudine este adesea un indiciu al dorinței noastre lăuntrice de a fi independenți de Dumnezeu; de a fi stăpânii propriului nostru destin. Uneori acest lucru se întâmplă deoarece am crescut într-un mediu haotic și am decis să nu mai repetăm niciodată experiențele din prima parte a vieții. Să nu trăiești cu impresia, falsă de altfel, că deții controlul asupra vieții tale datorită realizărilor educaționale, financiare sau de altă natură. Nu este adevărat! Dumnezeu ți-a îngăduit să faci tot ceea ce ai făcut. Iar apostolul Pavel confirmă acest lucru: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” (1 Corinteni 15:10). Așadar, Dumnezeu este în control – încrede-te în El!

„Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. (Galateni 6:5)

     A fi responsabil pentru tine însuți, pentru gândurile și faptele tale, este o sarcină foarte importantă pentru a fi un mădular sănătos într-o comunitate sau într-o relație. Dar, uneori ducem lucrurile prea departe, asumându-ne o responsabilitate nesănătoasă pentru ceilalți, pe care o folosim apoi ca scuză pentru a nu fi responsabili pentru noi înșine și pentru propriile noastre circumstanțe. De exemplu, unele femei dau vina pe o sarcină neplanificată, pentru că nu au reușit să meargă la universitate. Sau dăm vina pentru nefericirea noastră pe faptul că am rămas căsătoriți de dragul copiilor. Ne concentrăm atât de mult pe ceilalți și pe asumarea responsabilității pentru viețile lor, încât nu ne facem niciodată timp să căutăm soluții pentru a ne ridica deasupra propriei noastre situații. Și, în cele din urmă, toate necazurile și momentele grele devin identitatea noastră. Nu doar că ne văicărim, ci devenim plângăcioși cronici. Să recunoaștem: uneori poveștile noastre despre necazuri sunt pur și simplu scuze, versiuni inventate ale adevărului, pentru a ascunde tendința noastră de a da vina pe ceilalți pentru circumstanțele noastre… și astfel, nu mai trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre. Adevărul este că toți facem alegeri în viață: să plecăm sau să rămânem, să ne confruntăm sau să ignorăm, să ne plângem sau să căutăm o soluție. Fie că este vorba despre soțul/soția ta, despre copiii sau despre părinții tăi, nu este niciodată o idee bună să îți asumi responsabilitatea pentru alții, dacă o faci pentru a evita să decizi ce trebuie să faci pentru tine. Biblia spune: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5). Așadar, asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta!

„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte…” (Proverbele 28:13)

     Greșelile fac parte din viața noastră a tuturor. Oamenii de succes le recunosc pe ale lor, învață din ele și se străduiesc să le corecteze. Un studiu efectuat pe 105 directori a identificat greșelile comune oamenilor de succes, dar un anume aspect s-a evidențiat în mod deosebit: oamenii de succes își recunosc greșelile și acceptă consecințele, în loc să dea vina pe alții. Niciunul dintre noi nu se bucură să culeagă consecințele faptelor sale. Iar când lucrurile merg prost, avem tendința naturală de a căuta pe cineva pe care să dăm vina. Este în ADN-ul nostru. În grădina Edenului, când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam ce a făcut, acesta a dat vina pe Eva. Iar când Dumnezeu a interogat-o pe Eva, ea a dat vina pe diavol. Așadar, când vei mai greși, gândește-te cine este cu adevărat de vină și încearcă să privești lucrurile obiectiv, astfel încât să înveți din asta și să te descurci mai bine data viitoare. Cineva spunea că, cu cât eșuezi mai repede, cu atât mai mult timp ai la dispoziție pentru a îmbunătăți lucrurile. Întreabă-te deci, când greșești: „Ce învăț din această greșeală? Cum pot transforma acest eșec în succes? Prin ce au fost diferite situațiile când am reușit de cele în care am eșuat?” Oamenii care îi acuză pe alții pentru eșecurile lor nu fac altceva decât să treacă de la o problemă la alta. Pentru a-ți atinge cel mai înalt potențial, trebuie să te perfecționezi în mod constant; ori, nu poți face acest lucru dacă nu-ți asumi responsabilitatea și nu înveți din greșelile tale. În viață vei avea întotdeauna probleme. Întrebarea este: vei rămâne la pământ și te vei complace în înfrângere, sau te vei ridica din nou în picioare și vei face ce este mai bine, hotărând să lupți încă o zi? Henry Ford a spus: „Eșecul este pur și simplu ocazia unui nou început, de data aceasta mai inteligent!” Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: trăiește după principiul biblic (Proverbele 24:16): „Cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică”.

„Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El…” (Proverbele 14:26)

     Dacă te supui voii lui Dumnezeu, nu mai trebuie să-ți fie frică de nimic, pentru că El devine „adăpostul și sprijinul tău” (Psalmul 46:1). Să te temi de Dumnezeu nu înseamnă că ți-e frică pentru că-ți va face rău! El este un Dumnezeu bun! „Frica de Domnul” înseamnă să Îi urmezi instrucțiunile și să Îi recunoști autoritatea în toate lucrurile. Biblia spune că: „Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții.” (Proverbele 14:27) Probabil ai observat și tu că în zilele noastre nu prea mai există respect pentru autoritate; am dezvoltat o mentalitate care spune: „Nimeni nu-mi va spune mie ce trebuie să fac!” Dar Biblia afirmă: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” De ce oare? Pentru că teama de Dumnezeu, plină de reverență și închinare, înseamnă să fii respectuos și supus. Înseamnă să faci ce-ți spune Dumnezeu să faci, iar încrederea și credința ta în El vor continua să crească. Și vei mai observa un lucru important: cu cât ai mai multă teamă reverențioasă și plină de respect față de Dumnezeu, cu atât vei fi mai atent și mai politicos în relațiile cu ceilalți. Asta pentru că știi că ești răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele tale și recunoști că ceilalți sunt la fel de valoroși pentru El, ca tine. Solomon ne spune care este datoria noastră: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13). Iar Moise le-a spus copiilor lui Israel: „ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău…” (Deuteronomul 10:12). Nu este deloc complicat, nu-i așa? Păi atunci, teme-te de Dumnezeu!

„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite…”          (Evrei 6:1)

     Ai impresia uneori că ceea ce a funcționat în trecut nu mai funcționează acum pentru tine? Poate că este vorba despre un loc de muncă pe care nu îl mai ai, despre o relație pe care-ar trebui s-o reanalizezi, sau despre o metodă pe care trebuie s-o schimbi. Indiferent despre ce e vorba, nu-ți fixa rădăcinile atât de adânc, încât să nu poți renunța și să nu poți merge mai departe, când e nevoie. Se spune că crabul pustnic caută o carapace care i se potrivește și trăiește în ea până când devine mai mare decât ea. În acel moment, trebuie să iasă de-acolo, și să găsească pe fundul oceanului una mai mare… un proces care se repetă de-a lungul întregii sale vieți. Așadar, iată o întrebare pentru tine: Oare te agăți de ceva care nu ți se mai potrivește, doar pentru că este ușor și familiar? Psalmistul David s-a rugat: „Scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!” (Psalmul 4:1). Trebuie să fii dispus să ieși din zona ta de confort și să te confrunți cu un pic de „strâmtorare”! Asta este ceea ce te face să crești. Răbdarea și perseverența sunt calități admirabile, dar nu mai funcționează în situații pe care dorești să le depășești. În loc să „reziști” și să te străduiești mai mult, în anumite momente ale vieții trebuie să te oprești și să te întrebi: „Este bună pentru mine această situație?” Dacă nu ești sigur, cere-I lui Dumnezeu „o inimă pricepută… să deosebească binele de rău!” (1 Împărați 3:9). Și când El îți spune ce să faci, ascultă-L și fă ce-ți spune – chiar dacă la început nu te vei simți în largul tău. Când Dumnezeu îți spune că e timpul să mergi mai departe, o face pentru că există o altă „cochilie” pregătită de El, menită să ți se potrivească mai bine!

„Am venit să chem la pocăinţă… pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:17)

     Există o diferență între a-i iubi pe necredincioși și a iubi căile lor. Apostolul Pavel scria: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22). Așadar iată ce poți să faci tu: 1) Să fii amabil. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6). 2) Să fii sincer. „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9) Pentru că Isus a găsit un teren comun cu ea, femeia de la fântâna din Sihar s-a împăcat cu Dumnezeu, apoi și-a adus prietenii și familia ca să-L întâlnească și ei pe Domnul Isus (vezi Ioan cap. 4). Trebuie să petreci timp în preajma necredincioșilor, pentru a le face cunoștință cu Hristos. Când Levi i-a invitat pe Isus și pe ucenicii Săi la masă, alături de vameși și ceilalți rău-famați, fariseii au întrebat: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” Isus… le-a zis: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:16-17). Autorul Mark Roberts scria: „Părtășia la masă însemna o intimitate profundă. Să mănânci cu cineva însemna să-ți împărtășești viața și să-i permiți să intre în viața ta. Fariseii, care erau dedicați celor mai înalte standarde de puritate ritualică, se așteptau ca Isus să facă la fel ca ei, păstrând o distanță considerabilă față de persoanele dubioase care I-ar fi putut compromite sfințenia!” Dar Domnul Isus nu-i cataloga pe oameni, și nu era preocupat de menținerea unei măști religioase. El a mâncat cu păcătoșii pentru că aceștia aveau nevoie de ajutorul Său și erau deschiși să Îl primească. Dar tu? Ești dispus să-ți murdărești mâinile? Ești mai preocupat de ceea ce cred oamenii despre tine, decât de cei care au nevoie de Hristos? Meditează la lucrul acesta astăzi!