„Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” (Ieremia 3:15)

     Dorind să-și impresioneze adunarea, un tânăr absolvent al Institutului Teologic a inclus în predica sa, de duminică dimineața, cele mai sofisticate cuvinte pe care le-a putut găsi. A fost un dezastru! Coborând de la amvon, s-a întâlnit cu pastorul senior care i-a spus: „Fiule, ai vorbit peste capetele oamenilor!” Iritat și defensiv, tânărul seminarist i-a răspuns: „Atunci, de ce nu și-au întins gâtul?” La care bătrânul predicator i-a replicat: „Domnul Isus a spus: ‘Paște oile Mele’, nu girafele!” Deci, fie că te afli la amvon, într-o sală de clasă, la o ședință a consiliului de administrație sau discuți cu cineva la o cafea, trebuie să știi întotdeauna care este scopul tău: să impresionezi oamenii sau să-i ajuți. Dumnezeu a spus: „Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” Scopul tău nu ar trebui să fie doar să comunici cunoștințe – ci și să dovedești înțelegere. Măsura unui profesor bun nu este dată de ceea ce știe, ci de cum ajută elevul să rețină. A face lucrurile simplu este o abilitate necesară dacă dorești să ai relații cu oamenii. Albert Einstein a spus-o în felul următor: „Dacă nu poți explica simplu, înseamnă că nu înțelegi suficient.” Așa că, dacă vrei și încerci cu adevărat să ajungi la oameni, ține bine minte aceste patru cuvinte: 1) Inimă. Pentru a mișca pe cineva, trebuie să-l atingi la nivel emoțional. 2) Speranță. Dacă le spui care le sunt potențialul și posibilitățile, îi vei inspira să încerce. 3) Ajutor. Arată-le cum să aplice în mod concret ceea ce le spui. 4) Umor. Râzând de propriile tale greșeli, îi ajuți pe oameni să priceapă că toți greșim și avem puncte slabe… iar pentru cineva care se luptă, asta poate fi de mare ajutor. Așadar, păstrează simplitatea!

„Căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David… l-au ajutat…” (1 Cronici 11:10)

     Pentru a reuși în orice demers pe care-l întreprinzi, trebuie să te înconjuri cu oamenii potriviți. De aceea, ar trebui să cauți întotdeauna sfatul și călăuzirea lui Dumnezeu în relațiile tale. Roboam ar fi trebuit să asculte sfaturile celor ce făceau parte din cercul restrâns al oamenilor înțelepți și experimentați ai tatălui său Solomon. În schimb, el a ascultat sfatul celor care erau de acord cu părerea lui – și acest lucru s-a dovedit fatal. David, pe de altă parte, a ales oameni care l-au ajutat să devină mare: „Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David şi care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-şi întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel.” (1 Cronici 11:10) Să reținem patru lucruri importante pe care le-a făcut David, și să învățăm de la el: 1) David și-a construit o echipă înainte de a avea nevoie de ea. El a început să-și construiască echipa cu mult înainte de a fi încoronat. 2) A atras oameni cu daruri diferite. S-a apropiat de ei, i-a recompensat și nu s-a lăsat intimidat de cei care aveau abilități diferite de ale sale. Cu ajutorul acestor „oameni viteji”, David se simțea pregătit pentru orice. 3) A cultivat loialitatea. A atras oamenii aproape de el, și-a împărtășit viața cu ei și, în cele din urmă, aceștia au fost dispuși să-și pună viața în pericol pentru el. 4) A delegat responsabilități în funcție de capacitate. Pentru că era sigur de propria identitate și de chemarea sa, David nu s-a temut să delege autoritatea și responsabilitatea celor din jurul său. La început, unii din vitejii lui au fost niște neadaptați, dar el a transformat acest grup dezordonat într-o echipă câștigătoare (vezi 1 Samuel 22:1-2). David a făcut acel cerc restrâns de oameni să devină mare, iar la rândul său, cercul său restrâns l-a făcut mare pe el. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: dacă vrei să începi ceva, alege-ți oamenii potriviți!

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)

     Epuizarea se caracterizează prin dezangajare, iar stresul prin supra-angajare. În caz de epuizare, emoțiile sunt atenuate, în timp ce stresul te face hiperexcitat. Epuizarea provoacă daune emoționale; stresul provoacă în primul rând daune fizice. Epuizarea afectează motivația și dorința; stresul îți afectează energia fizică. Depresia cauzată de epuizare provine din pierderea speranței și a idealurilor; depresia legată de stres provine din nevoia organismului tău de a conserva energia și de a se proteja. Epuizarea declanșează neputința și lipsa de speranță; stresul declanșează necesitatea imediată și hiperactivitatea. Epuizarea produce detașare; stresul produce panică, fobii și anxietate. Epuizarea poate că nu te ucide, dar face ca viața să ți se pară că nu merită trăită. Așadar, care este răspunsul? Dumnezeu a spus: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.” Bev Murrill scria: „Cei care suntem implicați în slujire alergăm pe propriile noastre benzi de alergare foarte importante. Și așa cum merge liderul, așa merg și cei ce-l urmează. Aceasta este o responsabilitate impresionantă. Aceia dintre noi al căror rol este de a-i influența pe alții trebuie să fie conștienți de ceea ce spun și fac, pentru că „vom primi o judecată mai aspră.” (vezi Iacov 3:1). Cu toții ne-am săturat de creștinii influenți care cad sau au comportamente deviante, făcându-i pe oameni să-și piardă încrederea în liderii lor… Fie că este vorba de păcat sexual, de mânie, de îndreptățire de sine sau de necinste… noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine în loc să arătăm cu degetul și să acuzăm. Ce  trebuie să facem este să petrecem timp cu Cel care are capacitatea de a ne dezbrăca până la goliciunea strigătului inimii noastre. Este ușor să începi să crezi în propria publicitate și să crezi că ești ceea ce rezultă din părerile altora… Doar părerea lui Dumnezeu contează, iar aceasta este greu de deslușit, dacă nu-ți faci timp să te oprești și să-L lași pe El să-ți vorbească!” Nu uita, cititul Scripturii și rugăciunea nu te vor epuiza niciodată!

„Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui.” (1 Timotei 1:12)

     Astăzi reflectăm la o altă formă de epuizare, și anume „oboseala din compasiune”, față de care cei mai pasibili sunt cei care ajută oamenii. Simptomele includ convingerea că nu mai ești eficient, tratarea problemelor și a oamenilor cu indiferență, retragerea din responsabilități, evitarea relațiilor sociale și interpersonale și sentimentul de „înfrângere”. Dacă ești o personalitate de tip A, ești și mai expus riscului. Un consilier spunea că „oamenii ambițioși suferă deseori de o „dependență de adrenalină” și caută în mod inconștient modalități de a obține mici câștiguri, asemănătoare cu stările pe care oamenii le obțin din alcool, cofeină și nicotină… problema este că fac asta controlând oamenii și luând decizii complexe. Cauzele spirituale ale stresului includ furia și disperarea, invidia față de succesul altora și anxietatea legată de aspectul financiar. Pastorii sunt adesea plasați pe piedestaluri… iar aceste așteptări nu pot fi îndeplinite. Așa că, în efortul de a-i mulțumi pe ceilalți, ei devin prea orientați spre obiective în ceea ce-i privește pe ceilalți oameni, prea permisivi cu trândăvia lor spirituală, prea perfecționiști, dezvoltând excesiv o anume latură a slujirii lor, sau identificându-se atât de mult cu chemarea lor încât aceasta se destramă. Și deși corpul le dă semnale de alarmă (insomnie, probleme digestive, dureri de cap, oboseală, tensiune musculară, scrâșnirea dinților, tensiune arterială ridicată etc.), din păcate, acestea rareori îi determină să încetinească… până când apare un ulcer, un accident vascular cerebral, un atac de cord… În calitate de pastor, trebuie să petreci la fel de mult timp cu cei puternici ca și cu cei slabi; ei îți vor da putere și sprijin, îi poți pregăti pentru lucrare, iar faptul de a avea mai multe „mâini pe punte” îmbunătățește sănătatea spirituală și emoțională a bisericii în care slujești.” Așadar, dacă te regăsești în aceste cuvinte, gândește-te la o pauză, și… ia-ți o vacanță!

„Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” (Proverbele 20:6)

     Pastorul Rowland Croucher scrie: „Copiii erau la școală, soția mea era plecată la muncă, iar eu am făcut ceva ce nu mai făcusem niciodată: am închis telefonul, am pus un bilet pe ușă și m-am dus înapoi în pat. Eram epuizat. În două luni, mi-am dat demisia din lucrare. Trei din patru pastori acuză suprasolicitare, depresie, teamă și înstrăinare. Printre motive: o diferență uriașă între așteptările biblice și realitatea dură de pe teren, lipsa de limite, dependența de muncă, sentimentul de incompetență, conflictul dintre a fi lider și a fi slujitor în același timp, o atenție sporită în predicare pentru a evita supărarea enoriașilor puternici, sau singurătatea… Pastorii au mai puține șanse de a avea un prieten apropiat, decât aproape oricine!” A sluji prin forțe proprii îți garantează practic același sfârșit ca al celor din statistici. Apostolul Pavel a reușit să facă drumul până la capăt, și să termine în forță, pentru că a depins de Dumnezeu – care i-a dat puterea necesară. Un predicator spune că evitarea epuizării înseamnă: 1) să ai o chemare precisă pentru viața ta și o relație puternică cu Domnul Isus; 2) să cauți viziunea Lui și să fii dispus să faci tot ceea ce-ți cere El; 3) să nu pierzi niciodată din vedere oamenii din spatele lucrării; 4) să nu-ți consideri niciodată poziția ca fiind de la sine înțeleasă; 5) să-l respecți pe cel de deasupra ta și să te supui de bunăvoie autorității; 6) să știi că împlinești voia lui Dumnezeu și că răsplata ta te așteaptă în ceruri; 7) să ai o inimă de slujitor; 8) să pui loialitatea mai presus de sentimentele personale; și 9) să nu fi niciodată prea mare pentru a face lucruri mici, sau prea mic pentru a face lucruri mari! Așadar, pune în practică aceste principii – și nu te vei epuiza!

„Nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt…” (Romani 5:5)

     Autorul Jon Walker spune: „M-am luptat cu greutatea aproape toată viața mea. Am slăbit și m-am îngrășat din nou. Am încercat toate dietele și am inventat câteva diete proprii. Am dus o luptă teribilă cu greutatea, până când m-am îmbolnăvit grav și, timp de un an, nu am putut să merg mai departe de cutia poștală. Inutil să spun că m-am îngrășat mai mult ca niciodată și m-am trezit în fața unei provocări uriașe. Trebuia să slăbesc mai multe kilograme decât zilele dintr-o lună și, cu vârsta care îmi apăsa genunchii și călcâiele, nu mai era deloc ușor să dau jos kilogramele… Așa că m-am trezit fără speranță – genul de disperare care te face să te gândești: „La ce bun? Aș putea la fel de bine să nici nu mai încerc!” Fără îndoială că te poți identifica cu el, în ce privește lipsa de speranță. Poate că te afli într-o căsnicie stresantă… sau ai probleme serioase de sănătate, care te fac să te gândești: „La ce bun?” Sau ai un loc de muncă frustrant, ori o situație familială dificilă, sau te întrebi dacă vei obține vreodată note suficient de bune pentru a absolvi, te confrunți cu moartea celei mai importante persoane din viața ta, ori te lupți cu repetate încercări eșuate de a avea un copil. Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: noi slujim și ne-nchinăm unui Dumnezeu al nădejdii, o nădejde care „nu înșală” – pentru că nu se bazează pe sentimente, ci este înrădăcinată într-o relație cu Cel în care ne putem încrede mai presus de toți ceilalți. Așteptăm împreună această nădejde nevăzută, știind că Dumnezeul nădejdii nu ne va abandona și nu ne va înșela, „pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt”. Fii încurajat de aceste cuvinte – astăzi!

„Să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte…” (Evrei 6:18)

     Situația în care te afli chiar acum ți se pare imposibilă? Ești gata să te dai bătut? N-o face! Emilie Batisse avea șaptezeci și nouă de ani când a fost rănită într-un accident, și nu se aștepta să mai trăiască. Când Norman Vincent Peale, autor și teolog american, s-a dus s-o viziteze, a observat un rând de cărți de poezie nou-nouțe, care nu fuseseră încă deschise. Când a întrebat-o ce e cu ele, ea a răspuns: „Iubesc poezia, dar pe acelea nu le-am citit… le păstrez pentru bătrânețe!” Doamna Batisse a trăit să citească acele cărți de multe ori, iar când a murit în cele din urmă, la nouăzeci și unu de ani, plănuia o călătorie în Europa. Nădejdea înseamnă să dorești ca ceva să devină realitate; credința înseamnă să fii convins că se va întâmpla! Nădejdea înseamnă să dorești ceva cu atâta disperare încât, în ciuda tuturor dovezilor contrare, continui să crezi în Dumnezeu pentru acel lucru. Și lucrul remarcabil este că actul de a spera produce o forță proprie, interioară. În Biblie, vei găsi doar cuvântul „nădejde” și înseamnă o încredere profundă în Dumnezeu, pe când speranța pare mai degrabă o visare. Când Universitatea Cornell a efectuat un studiu asupra efectelor speranței, Dr. Harold G. Wolff a făcut public faptul că oamenii cu speranță pot îndura poveri incredibile. Grupul pe care s-a făcut studiul era format din douăzeci și cinci de mii de prizonieri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Supuși la muncă forțată, mâncare proastă și mizerie, mulți au murit, în timp ce alții prezentau doar leziuni ușoare. Interviurile cu supraviețuitorii au dezvăluit o capacitate de a spera mult peste medie! Cum au reușit aceștia să-și păstreze nădejdea vie? Au desenat fetele cu care plănuiau să se căsătorească, au făcut planurile viitoarelor lor case, au conceput seminarii de gestionare a afacerilor… Nădejdea nu numai că i-a ținut în viață, dar i-a ținut și sănătoși! Acum putem înțelege mai bine de ce apostolul Pavel descrie nădejdea ca fiind „o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19). Așadar, fii un om plin de nădejde!

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)

     Ceea ce crezi despre Dumnezeu este crucial pentru calitatea vieții tale, mai ales în momentele dificile. Așadar, începând de astăzi, spune-ți: „Dumnezeu este bun – mereu!” și continuă să repeți acest lucru până când tot lăuntrul tău va fi pătruns de acest adevăr minunat. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să trăiești  după cel mai bun și mai înalt standard cunoscut.  Și din moment ce Dumnezeu știe întotdeauna ce este mai bun și mai înalt, bunătatea Sa este de necontestat. Dacă Dumnezeu este bun – în mod autentic, practic, consecvent – atunci paharul tău de bunăstare, siguranță, pace, încredere și bucurie ar trebui să fie preaplin! Un Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nu poate să nu-i iubească și să nu le ofere hrană. În orice încercare și circumstanță, poți fi sigur că El te va trata în cel mai bun mod posibil! Când lucrurile par să se destrame, când te împiedici și ești confuz în întuneric, este greu să vezi bunătatea lui Dumnezeu sau să simți că lucrurile se vor îmbunătăți. Atunci este momentul în care trebuie să apelezi la credința pe care Dumnezeu a pus-o în tine (vezi Romani 12:3) și, printr-un act de voință, să te încrezi în El. Un enoriaș supărat l-a întrebat odată pe pastorul său: „Și ție ți se pare că lumea e o epavă?!” Pastorul a răspuns: „Da… ca epava unei semințe care a explodat! Fără etapa „epavei”, când lumea sa pare să se destrame, ghinda nu va da naștere niciodată unui stejar!” Așadar, îmbrățișează voia lui Dumnezeu în perioada ta de încercare, pentru că ea este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). În cele din urmă, vei vedea cu ochii tăi „ce bun este Domnul” și cât de fericit este „omul care se încrede în El!”

„Poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.” (Psalmul 19:8)

     Pe frontispiciul unei bisericuțe de țară scria: „Isus a spus… Și asta e – nimic altceva!” Am putea crede că meșterul și-a lăsat treaba neterminată, sau că a lăsat mesajul incomplet pentru ca persoanele care treceau prin zonă să completeze spațiul gol. Sigur, mulți treceau cu mașina fără să se gândească prea mult la asta. Cei mai versați în ale Bibliei au scormonit în minte răspunsul corect. Alții s-au gândit că meșterul a ratat ocazia de a proclama cuvinte care pot transforma vieți. Dar tu, ai completa acest mesaj? Cum? Domnul Isus a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63). Cuvintele oamenilor ne pot informa, dar numai cuvintele lui Dumnezeu ne pot transforma! David înțelesese beneficiile impresionante ale Cuvântului lui Dumnezeu; în Psalmul 19:7-11, el ne spune de ce este acesta esențial – pentru că: 1) „Înviorează sufletul.” Cuvântul lui Dumnezeu este inepuizabil, dar noi nu suntem așa! Ne uzăm sub presiunea timpului și a circumstanțelor și avem nevoie de restaurare și de revitalizare; 2) „Dă înțelepciune celui neștiutor.” Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă idei pentru luarea deciziilor importante de fiecare zi. Nu e neapărat necesar un IQ ridicat; Biblia este pentru oamenii simpli și obișnuiți. Tot în psalmi citim: „Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:99-100); 3) „Veselește inima” (Psalmul 19:8). Fericirea poate să depindă de faptul că ai în viața ta oamenii și circumstanțele potrivite. Dar „bucuria” este diferită; este o stare interioară care vine din trăirea după principiile Sfintei Scripturi! 4) „Luminează ochii.” (Psalmul 19:8) Atunci când ai o problemă în viața personală, în viața de familie sau în viața profesională, Cuvântul lui Dumnezeu îți „luminează ochii.” El este manualul tău pentru viață!

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35)

     Am văzut un poster în care apar trei bărbați, fiecare vrând să reprezinte o versiune a lui Isus: primul arăta ca un muntean greoi și stângaci, al doilea era bronzat și atletic, iar al treilea – un personaj plăpând, ce părea blând. Iar textul de sub imagini cerea: „Adevăratul Isus să se ridice în picioare!” Ei bine, în Ioan 13, adevăratul Isus Se ridică în picioare, ne spune cine este El și ce vrea să fim și noi – și e vorba despre dragoste! În camera de sus, Domnul Isus a recunoscut că nu mai avea timp… Se profila crucea, Iuda era pe cale să-L trădeze și trebuia să-Și pregătească ucenicii să continue fără El. Imaginează-ți acest moment ca și cum l-ai întreba pe un pastor: „Dacă ai ști că urmează ultima ta predică, despre ce ar fi aceasta?” Sau ca și cum ai întreba un profesor: „Ce mare adevăr ai dori cel mai mult să le transmiți elevilor tăi?” Ori pe părinți: „Dacă ați putea să le spuneți copiilor voștri un singur lucru, care ar fi acela?” Iar Domnul Isus ne-a spus clar și concis ce dorește de la urmașii Săi: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Precum un testament, ultimul mesaj al Domnului Isus este important nu numai datorită conținutului său, ci și datorită tonului și momentului în care este transmis. El rezumă toată viața Sa, și toată responsabilitatea noastră față de Dumnezeu și față de ceilalți, în acest cuvânt: iubiți! Așa că, din moment ce dragostea nu este doar ce spui, ci și ce faci – astăzi, găsește modalități practice de a exprima dragostea lui Dumnezeu față de cei pe care-i întâlnești. Ei se vor simți mai bine, iar tu – la fel!