„Eu am vestit… cu mult înainte ce nu este încă împlinit…” (Isaia 46:10)

     Cum poți fi sigur că Biblia este inspirată de Dumnezeu și astfel demnă de încrederea ta? Prin profețiile împlinite! În nicio altă religie nu există profeții specifice, repetate și constante, care s-au împlinit și care au fost făcute cu mulți ani înainte – despre evenimente asupra cărora profetul nu a avut niciun control! Ființele umane finite cunosc viitorul numai dacă le este descoperit de către o ființă infinită. Și Dumnezeu ne-a oferit această dovadă ca să știm că Sfânta Scriptură are un autor divin. „Căci Eu sunt Dumnezeu… Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” (Isaia 46:9-10). Cele 66 de cărți ale Bibliei, scrise cam între anii 1450 î.Hr. și 90 și… d.Hr., conțin aproape 4000 de versete despre profeție! Și iată partea cea mai interesantă: peste 25% din întreaga Biblie conține profeții specifice care s-au împlinit deja – la propriu! Sir Isaac Newton a spus: „În Biblie găsesc mai multe indicii sigure de autenticitate decât în orice altă carte profană de istorie.” S-ar putea să te întrebi: „Atunci, de ce nu cred oamenii în scrierile Bibliei?” Pentru că ei nu-și deschid inima lui Dumnezeu! Apostolul Pavel scria: „Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt… Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.” (1 Corinteni 2:11-14). Așadar, citește Biblia, crede-o și trăiește după învățăturile ei!

„Curmă cearta înainte de a se înteţi.” (Proverbele 17:14)

     Ai văzut vreodată un abțibild din acelea pe care scrie: „Cei care cred că le știu pe toate sunt enervanți pentru noi, care le știm pe toate”?! Nu? N-ai pierdut nimic, pentru că atotștiutori se găsesc peste tot. Persoanele mai în vârstă cărora le este teamă de inutilitatea lor se chinuie să arate că încă mai știu și mai pot destule! Persoanele religioase își folosesc convingerile pe post de bastoane cu care îi amenință și-i intimidează pe ceilalți. Da, Biblia ne îndeamnă „să luptăm pentru credinţă” (Iuda vers. 3), dar este o diferență între a te lupta și a te certa. Apostolul Pavel scrie: „Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare…” (2 Timotei 2:23-24). Să reținem aceste patru expresii: 1) „Nu trebuie să se certe.” Nu fi certăreț, ci seamănă sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și crede că Duhul Sfânt va lucra în inimile oamenilor! 2) „Să fie blând cu toți” – este inutil să ai o atitudine ostilă, umilitoare sau nesuferită față de cineva care nu-ți împărtășește punctul de vedere. Ce te-ar putea împinge spre o asemenea lipsă de blândețe? Nu e nevoie să-i învinovățești pe alții ca să-ți dovedești propria valoare! 3) „În stare să învețe” – în loc să încerci să-ți impui părerile cu forța, mai bine spune: „Iată ce am descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu și iată ce schimbare a produs în viața mea…” Experiența personală poate fi adesea cel mai bun argument! 4) „Plin de îngăduință răbdătoare.” Numai atunci când propriile tale răni au fost vindecate, Dumnezeu te va putea folosi să vindece rănile altora. Așadar, roagă-te: „Tată ceresc, fă-mă un instrument al păcii, ca oamenii să primească adevărurile pe care li le descoperi prin mine! În Numele Domnului Isus mă rog. Amin!”

„Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

     Unul dintre primele semne de neînțelegere într-o căsnicie este faptul că fiecare se consideră cineva. Și lucrul acesta se întâmplă subtil, ca o buruiană care crește încet dar sigur și înăbușă un trandafir. Dr. James Dobson scrie: „Una dintre cele mai bune modalități de a avea o căsnicie sănătoasă este menținerea unui sistem de responsabilitate reciprocă în contextul dragostei. Lucrul acesta se realizează prin protejarea a ceea ce eu numesc „linia respectului.” Dați-mi voie să ilustrez. Să presupunem că eu lucrez la birou două ore peste programul obișnuit, știind că soția mea Shirley este acasă și pregătește o cină specială la lumina lumânărilor. Dacă nu-i dau telefon s-o anunț că întârzii, vă puteți imagina ce voi auzi când mă întorc acasă. Shirley mi-ar considera comportamentul drept insultător – și ar avea dreptate. Ce ar spune ea, de fapt? „Jim, ce ai făcut a fost un lucru egoist și nu-l pot trece cu vederea!” Cu acele puține cuvinte (și probabil cu altele câteva!), ea și-a exprimat gândurile în dragoste și m-a făcut răspunzător pentru lipsa mea de respect. După care am merge mai departe împreună. Într-o căsnicie sănătoasă, unele lucruri trebuie și merită să fie apărate, iar respectul reciproc se află în capul listei. Asta înseamnă că nu trebuie să-l cicălești, să-l insulți, sau să-l umilești în public pe soțul tău, ori să scoți în evidență indiscreții nesemnificative care ar trebui trecute cu vederea la soția ta. Un sistem funcțional de verificare îți poate menține căsnicia pe calea cea bună, atunci când sunt în joc chestiuni legate de respect. Acest fel de răspundere reciprocă este cea mai bună modalitate pe care eu o cunosc de a evita o explozie neașteptată când resentimentele și mânia care s-au adunat ating un prag critic.” Așadar, „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia.”

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

     Când copilul tău începe să umble și să vorbească, începe să semeni Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui. Lucrul acesta nu este o garanție că nu o va lua pe căi lăturalnice. Mulți dintre noi nu am înțeles la început, dar în cele din urmă am înțeles. Asigură-te că el știe care este „calea Domnului.” Imaginează-ți că un somon iese din ou în Severn (râul britanic cel mai lung și cu cel mai bogat debit), apoi când se maturizează, înoată în aval și își începe îndelungata migrare spre Atlanticul de nord. Somonul înoată mii de mile. Apoi, ca la comandă, își începe călătoria lungă înapoi spre locul în care a apărut pe lume. Și el nu numai că localizează locul pe unde a intrat în ocean, ci și estuarul, râul și golful exact de unde a fost eliberat. Într-o relatare susținută de dovezi, se spune că un somon și-a croit drum printr-un canal de scurgere, a dat la o parte un capac greu cu plasă de la o țeavă verticală înaltă de un metru și a ajuns în același bazin în care a luat ființă. Semne specifice făcute pe aripioarele sale înotătoare au confirmat lucrul acesta. Acest verset („Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”) ne spune că, dacă le dăm copiilor noștri să guste din bunătățile lui Dumnezeu când sunt mici, când vor îmbătrâni, lumea nu le va satisface gustul și ei se vor întoarce la rădăcinile lor spirituale. Fă-ți așadar cu credincioșie partea, și fii încrezător că Dumnezeu Și-o va face pe a Sa. Rolul tău acum este să-i îngrijești, să-i iubești, să-i instruiești, și să te rogi pentru ei. Partea lui Dumnezeu este să-i aducă înapoi. Și o va face, pentru că El îi iubește mai mult decât îi poți iubi tu!

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

     Care dintre cele două este atitudinea ta: „eu am dreptate” sau „tu ai dreptate”? „Depinde de context” – vei spune, poate… Dar oare ce ne face să avem o atitudine de îndreptățire? Răspunsul se află chiar în interiorul și-n semnificația cuvântului „îndreptățire”. Al cui „drept”? Al meu! Noi presupunem că oamenii ne sunt datori în lumina dreptului pe care îl avem în viețile lor – ca soție, soț, mamă, frate, fiică, prieten, pastor, donator, angajat, șef etc. Ne gândim la dreptul nostru ca la un act de proprietate care trebuie să ne ofere avantajele pe care le așteptăm noi. Apostolul Pavel a descris esența uceniciei prin aceste cuvinte: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Dacă ai o atitudine de îndreptățire, iată câteva strategii prin care o poți depăși: 1) Înțelege diferența dintre „drepturile” tale și „dorințele” tale. Tu ai tot dreptul să pretinzi ca soțul sau soția ta să-ți fie fidel(ă), dar nu ai dreptul să te aștepți ca el sau ea să-ți fie slugă! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat…” (Ioan 3:16) Adevărata dragoste este marcată prin dăruire, nu prin acumulare sau primire; 2) Trăiește după Regula de aur (vezi Matei 7:12). Domnul Isus a spus că tot ce vrem să ne facă nouă oamenii, să luăm inițiativa și să începem să le facem noi, lor. S-ar putea să spui: „Dar dacă nu-mi întorc favoarea?” Te va răsplăti Dumnezeu oricum! Sfânta Scriptură spune că: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutat şi ajutaţi pe sfinţi.” (Evrei 6:10) 3) Nu presupune niciodată că bunătatea din trecut a cuiva față de tine îți creează o obligație nesfârșită. Dumnezeu se poate folosi de alții pentru a te binecuvânta, dar El și doar El trebuie să fie sursa în care te încrezi pentru a-ți împlini nevoile (vezi Iacov 1:17). Așadar, decât să te străduiești mereu să le demonstrezi oamenilor că ai dreptate, mai bine renunță la îndreptățirea ta – pentru că este mai ușor, și este o cale sigură ca să trăiești în pace pe acest pământ.

„Unul face pe bogatul şi n-are nimic, altul face pe săracul şi are totuşi mari avuţii.” (Proverbele 13:7)

     Solomon spune: „Dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui… este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:19) Este o binecuvântare să ai lucrurile pe care le poți cumpăra cu bani, câtă vreme nu pierzi din vedere lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra. Cu bani, poți achiziționa doar ceea ce este de vânzare. Dar lucrurile cele mai importante din viață (precum credința, sănătatea sau relațiile) nu se pot cumpăra, pentru că nu sunt de vânzare. Să reținem ce ne învață câteva proverbe biblice despre importanța posesiunilor: 1) Ceea ce ești contează mai mult decât ceea ce ai! „Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui decât bogatul care umblă pe căi sucite.” (Proverbele 28:6); 2) Ceea ce vede Dumnezeu în tine contează mai mult decât ceea ce ai! „Mai bine puţin cu frică de Domnul decât o mare bogăţie cu tulburare!” (Proverbele 15:16); 3) Ceea ce cred ceilalți despre tine contează mai mult decât ceea ce ai! „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.” (Proverbele 22:1). Nu te îngrijora că nu ții pasul cu vecinii în ce privește posesiunile; poate că ei sunt la un pas de faliment sau de sentința de divorț. Mai mult, dacă ai ține pasul cu vecinii, s-ar putea să nu-ți poți plăti datoria către bancă. Adevărul este că nu vei fi niciodată mulțumit cu ceea ce ai până nu accepți că poți să trăiești și fără lucrurile pe care le au ceilalți. Biblia ne spune că lăcomia este păcat. Și lăcomia nu înseamnă altceva decât să nu reușești să te bucuri de ceea ce ți-a dat Dumnezeu – ție!

„Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru…” (1 Tesaloniceni 2:7)

     Buldozerele sunt de mare ajutor când se fac demolări, dar ele sunt mai degrabă inutile dacă vrei să construiești ceva. Cu această imagine în minte, pune-ți următoarea întrebare: „Îmi folosesc eu forța personalității mele și puterea funcției mele pentru a-mi impune voința asupra oamenilor și pentru a-i determina să facă lucrurile așa cum vreau eu?” Dacă răspunsul este afirmativ, atunci trebuie să înțelegi că persoanele cu cea mai mare dorință de a-i controla pe alții sunt cele ce se tem cel mai mult să nu fie controlate! Întrebare: ce crezi că s-ar întâmpla dacă i-ai trata pe ceilalți cu respect și dacă ai arăta că apreciezi aportul lor, ideile și opțiunile lor? Oare frica și intimidarea sunt singura cale prin care îți imaginezi că se pot păstra relațiile? Nu ai prefera să câștigi dragostea celorlalți fiind atent și blând cu oamenii, și nu impunător? Sau îți dorești o supunere din teamă? Dacă ești în această situație, discută cu un prieten sau cu un consilier și încearcă să ajungi la rădăcina problemelor mai adânci care îți determină comportamentul. În zilele care urmează, încearcă să nu critici pe nimeni și nici să nu-i privezi de dreptul de a alege. Nu uita că până și Dumnezeu le dă oamenilor responsabilitatea alegerii. Ori, tu nu ești Dumnezeu! Continuă această provocare încă două săptămâni, sau cât este nevoie pentru a reuși să-ți înfrânezi atitudinea de a controla. Apostolul Pavel a fost suficient de prolific pentru a scrie epistolele, și destul de înzestrat de Dumnezeu pentru a învia morții, și cu toate acestea, el a spus: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.” (1 Tesaloniceni 2:7). Când unii au păcătuit, Pavel i-a îndemnat să-i „ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta – străduiește-te să fii blând!

„Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” (Psalmul 119:97)

     Andrew Murray (autor, învățător și pastor creștin sud-african din secolul al XIX-lea) a scris: „Există o legătură directă între măsura în care reușești în viață și timpul petrecut meditând la Cuvântul lui Dumnezeu.” Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Cartea aceasta… să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi…” (Iosua 1:8). Noi trăim în epoca deficitului de atenție. Cândva am crezut că dacă avem mai multe lucruri materiale, vom fi mai fericiți. Dar nu e așa! Cu cât dobândim mai multe lucruri, cu atât mai multe avem de protejat, de asigurat, de păstrat, ne stresăm mai mult și trebuie să ținem pasul cu ele mai mult! Domnul Isus a zis: „viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15). Așadar, care este soluția? „Așa vorbește Domnul… „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30:15). În cartea sa „Cărări spre putere”, Merrill F. Unger (arheolog, comentator și teolog creștin american din secolul al XX-lea) scria: „Acest exercițiu sfânt, de meditație asupra Cuvântului, de rumegare așa cum un animal își rumegă hrana pentru a extrage din ea dulceața și valoarea nutritivă, necesită timp, ceea ce nu se potrivește cu viteza epocii noastre moderne. Astăzi, închinarea majorității creștinilor este prea grăbită, iar viețile lor prea pe fugă!” Psalmistul David a scris (Psalmul 63:6-8): „când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.” Așadar, mergi mai încet, și fă-ți timp să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu. Supraviețuirea și tăria ta, și succesul tău – depind de asta!

„Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur…” (Exodul 18:17-18)

     Ai cumva impresia că ești prea mic pentru a-i mulțumi pe toți? Că te afli pe marginea prăpastiei și că urmează să cazi? Poate pentru că faci mult mai mult decât a intenționat Dumnezeu să faci. Vezi tu, când Dumnezeu Își descoperă scopul pentru viața ta, El îți dă în același timp și puterea de a-l duce la îndeplinire. De obicei este un lucru simplu și extrem de sănătos. Una dintre cele mai sigure căi prin care poți ști dacă umbli în voia lui Dumnezeu este faptul că te simți călăuzit, nu condus. Te odihnești mai puțin și muncești mai mult? Te rogi și citești din Biblie mai puțin, și te îngrijorezi mai mult? Poate că, asemenea lui Moise, fugi de la o întâlnire la alta, mănânci pe fugă, ai de respectat termene-limită și încerci să rezolvi problemele tuturor, în timp ce ale tale stau stivuite una peste alta. Poate că israeliții erau impresionați de ce făcea Moise, dar nu și Ietro, socrul lui. El a întrebat: „Ce faci tu acolo cu poporul acela?” (Exodul 18:14). Deloc surprinzător, Moise a intrat în defensivă. Așa fac de obicei oamenii prea ocupați. El a încercat să-și justifice programul, dar Ietro nu a căzut în capcană. În schimb, el i-a zis lui Moise: „Te istoveşti singur.” Și ce i-a spus lui Moise să facă? Să schimbe viteza și să împartă povara! Apoi a concluzionat: „În felul acesta, îţi vei uşura sarcina… vei putea face faţă lucrurilor…” (vezi Exodul 18:14-23). De când a devenit stresul un semn al spiritualității? Sau programul de 70 de ore de muncă pe săptămână semnul eficienței? Fii sincer: ești prea încăpățânat ca să reduci ritmul? Prea nesigur ca să spui „nu”? Sau prea mândru ca să ceri ajutor?! Dacă așa stau lucrurile, vorbește cu Dumnezeu despre asta. Tu trebuie să te bazezi pe călăuzirea Lui în tot ce faci!

„Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12)

     Când crezi că este vremea potrivită ca „să iei seama”? După ce ți-ai atins obiectivele și sărbătorești victoria. Există trei puncte cruciale în fiecare luptă și, îți vine să crezi sau nu, uneori cel mai ușor lucru este lupta însăși. Cel mai dificil moment este perioada de indecizie de dinaintea bătăliei: dacă să stai și să lupți, ori să fugi… lupta dintre credință și teamă. Dar de departe cea mai riscantă perioadă este cea de după bătălie. Cu resursele epuizate și cu garda jos, trebuie să iei seama la lucruri precum încrederea de sine exagerată, reacții superficiale și judecată greșită. Să ne amintim de istoria împăratului David. „În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război… David a rămas la Ierusalim. Într-o după-amiază… a zărit de acolo o femeie care se scălda… David a trimis nişte oameni s-o aducă…” (2 Samuel 11:1-2, 4). Să ne uităm cu atenție la expresia „a zărit… o femeie…” David a ales să stea acasă, în loc să meargă la război. Oare de ce? Poate că multele bătălii purtate până atunci îl înmuiaseră, sau poate că avea sarcini împărătești presante de rezolvat… Nu știm. Ce știm e că a avut o aventură scurtă care a schimbat totul. I-a dispărut pacea, caracterul său a fost ruinat și viața de familie distrusă. Deși David a fost un împărat care se temea de Dumnezeu, care practica lauda și rugăciunea, și era plin de râvnă pentru casa Domnului și pentru poporul lui Dumnezeu… credea că „stă în picioare”, și totuși a căzut! Nu cădea pradă pericolelor actuale și nu te bizui pe victoriile trecute! Când ești flămând, nervos, singur sau obosit, ești vulnerabil și trebuie să fii extrem de precaut. A te culca pe lauri este sinonim cu a cocheta cu dezastrul. Necazul îl pândește pe cel care trăiește cu impresia că lui nu i se poate întâmpla niciodată așa ceva! Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: Atenție, „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!”