„Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4)

     Oamenii vin la biserică în căutare de lumină și căldură! Ei vor să știe că undeva, cuiva îi pasă. O predică și o muzică de calitate îi pot aduce înăuntru, dar relațiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Dragostea noastră pentru ei îi va atrage, dar sfințenia noastră îi va face să rămână. Te poți simți singur într-o mulțime, chiar și într-o biserică în care se predică dragostea și care are un moment de „salută-ți aproapele” la fiecare întâlnire. Dacă am păstra 10% dintre cei care au intrat pe ușile bisericii noastre, am fi într-o creștere constantă. Vei spune: „Ei bine, Biblia ne învață că, dacă un om vrea să aibă prieteni, trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului lor, luptele prezentului și neliniștile nespuse ale viitorului lor. Ceea ce vor să știe este: „Mă vei iubi așa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău și nu mă schimb atât de repede pe cât ai vrea tu?” Adesea, structura noastră rigidă împiedică acest lucru să se întâmple. Dragi creștini, dacă cea mai mare preocupare a voastră de luni este: „Câți oameni am avut ieri la biserică?”, verificați-vă inima! S-ar putea să fiți mai preocupați de imaginea bisericii voastre decât de satisfacerea nevoilor oamenilor! Isus le-a spus ucenicilor Săi: „prieteni” (Ioan 15:15) Tu, cum îi numești? Mulți oameni sunt timizi, neîncrezători sau suferinzi. Mandatul nostru este să facem din „prietenii bisericii”, copii ai lui Dumnezeu, nu doar să umplem clădirea bisericii cu ei. Sfânta Scriptură spune: „Purtați-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2), pentru că o povară împărțită este o povară ușurată. Mulți dintre cei care vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ci vor doar să se simtă iubiți, băgați în seamă și apreciați. Când se întâmplă acest lucru, ei se deschid față de iubirea lui Dumnezeu – și minuni se petrec!

„În Tine îmi este nădejdea.” (Psalmul 39:7)

     Viața rareori se desfășoară exact așa cum speram sau credeam noi că se va desfășura. Când Iov a pierdut totul, el a spus: „La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie? Nu sunt eu lipsit de ajutor, şi n-a fugit mântuirea de mine?” (Iov 6:11, 13). Totuși, la urmă, Iov a primit înapoi de două ori mai mult decât a pierdut. Dar experiențele și necazurile prin care a trecut i-au schimbat profund atitudinea față de Dumnezeu. El spune: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. Adică: știu că Tu poți să faci totul, și niciun scop al Tău nu poate fi zădărnicit! Și continuă: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:2, 5) Ce a descoperit Iov? Că Dumnezeu este suveran! El nu este angajatul nostru, noi suntem robii Lui! Noi trebuie să ascultăm de Cuvântul Său pentru a umbla în binecuvântarea Sa… dar rezultatul final al tuturor lucrurilor se află în mâinile Sale și nu în ale noastre. Mulți dintre noi se luptă cu controlul. Vrem să avem control nu numai asupra circumstanțelor noastre, ci și asupra obiectivelor, planurilor, relațiilor și a tot ceea ce ne privește. O astfel de atitudine este adesea un indiciu al dorinței noastre lăuntrice de a fi independenți de Dumnezeu; de a fi stăpânii propriului nostru destin. Uneori acest lucru se întâmplă deoarece am crescut într-un mediu haotic și am decis să nu mai repetăm niciodată experiențele din prima parte a vieții. Să nu trăiești cu impresia, falsă de altfel, că deții controlul asupra vieții tale datorită realizărilor educaționale, financiare sau de altă natură. Nu este adevărat! Dumnezeu ți-a îngăduit să faci tot ceea ce ai făcut. Iar apostolul Pavel confirmă acest lucru: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” (1 Corinteni 15:10). Așadar, Dumnezeu este în control – încrede-te în El!

„Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. (Galateni 6:5)

     A fi responsabil pentru tine însuți, pentru gândurile și faptele tale, este o sarcină foarte importantă pentru a fi un mădular sănătos într-o comunitate sau într-o relație. Dar, uneori ducem lucrurile prea departe, asumându-ne o responsabilitate nesănătoasă pentru ceilalți, pe care o folosim apoi ca scuză pentru a nu fi responsabili pentru noi înșine și pentru propriile noastre circumstanțe. De exemplu, unele femei dau vina pe o sarcină neplanificată, pentru că nu au reușit să meargă la universitate. Sau dăm vina pentru nefericirea noastră pe faptul că am rămas căsătoriți de dragul copiilor. Ne concentrăm atât de mult pe ceilalți și pe asumarea responsabilității pentru viețile lor, încât nu ne facem niciodată timp să căutăm soluții pentru a ne ridica deasupra propriei noastre situații. Și, în cele din urmă, toate necazurile și momentele grele devin identitatea noastră. Nu doar că ne văicărim, ci devenim plângăcioși cronici. Să recunoaștem: uneori poveștile noastre despre necazuri sunt pur și simplu scuze, versiuni inventate ale adevărului, pentru a ascunde tendința noastră de a da vina pe ceilalți pentru circumstanțele noastre… și astfel, nu mai trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre. Adevărul este că toți facem alegeri în viață: să plecăm sau să rămânem, să ne confruntăm sau să ignorăm, să ne plângem sau să căutăm o soluție. Fie că este vorba despre soțul/soția ta, despre copiii sau despre părinții tăi, nu este niciodată o idee bună să îți asumi responsabilitatea pentru alții, dacă o faci pentru a evita să decizi ce trebuie să faci pentru tine. Biblia spune: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5). Așadar, asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta!

„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte…” (Proverbele 28:13)

     Greșelile fac parte din viața noastră a tuturor. Oamenii de succes le recunosc pe ale lor, învață din ele și se străduiesc să le corecteze. Un studiu efectuat pe 105 directori a identificat greșelile comune oamenilor de succes, dar un anume aspect s-a evidențiat în mod deosebit: oamenii de succes își recunosc greșelile și acceptă consecințele, în loc să dea vina pe alții. Niciunul dintre noi nu se bucură să culeagă consecințele faptelor sale. Iar când lucrurile merg prost, avem tendința naturală de a căuta pe cineva pe care să dăm vina. Este în ADN-ul nostru. În grădina Edenului, când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam ce a făcut, acesta a dat vina pe Eva. Iar când Dumnezeu a interogat-o pe Eva, ea a dat vina pe diavol. Așadar, când vei mai greși, gândește-te cine este cu adevărat de vină și încearcă să privești lucrurile obiectiv, astfel încât să înveți din asta și să te descurci mai bine data viitoare. Cineva spunea că, cu cât eșuezi mai repede, cu atât mai mult timp ai la dispoziție pentru a îmbunătăți lucrurile. Întreabă-te deci, când greșești: „Ce învăț din această greșeală? Cum pot transforma acest eșec în succes? Prin ce au fost diferite situațiile când am reușit de cele în care am eșuat?” Oamenii care îi acuză pe alții pentru eșecurile lor nu fac altceva decât să treacă de la o problemă la alta. Pentru a-ți atinge cel mai înalt potențial, trebuie să te perfecționezi în mod constant; ori, nu poți face acest lucru dacă nu-ți asumi responsabilitatea și nu înveți din greșelile tale. În viață vei avea întotdeauna probleme. Întrebarea este: vei rămâne la pământ și te vei complace în înfrângere, sau te vei ridica din nou în picioare și vei face ce este mai bine, hotărând să lupți încă o zi? Henry Ford a spus: „Eșecul este pur și simplu ocazia unui nou început, de data aceasta mai inteligent!” Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: trăiește după principiul biblic (Proverbele 24:16): „Cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică”.

„Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El…” (Proverbele 14:26)

     Dacă te supui voii lui Dumnezeu, nu mai trebuie să-ți fie frică de nimic, pentru că El devine „adăpostul și sprijinul tău” (Psalmul 46:1). Să te temi de Dumnezeu nu înseamnă că ți-e frică pentru că-ți va face rău! El este un Dumnezeu bun! „Frica de Domnul” înseamnă să Îi urmezi instrucțiunile și să Îi recunoști autoritatea în toate lucrurile. Biblia spune că: „Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții.” (Proverbele 14:27) Probabil ai observat și tu că în zilele noastre nu prea mai există respect pentru autoritate; am dezvoltat o mentalitate care spune: „Nimeni nu-mi va spune mie ce trebuie să fac!” Dar Biblia afirmă: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” De ce oare? Pentru că teama de Dumnezeu, plină de reverență și închinare, înseamnă să fii respectuos și supus. Înseamnă să faci ce-ți spune Dumnezeu să faci, iar încrederea și credința ta în El vor continua să crească. Și vei mai observa un lucru important: cu cât ai mai multă teamă reverențioasă și plină de respect față de Dumnezeu, cu atât vei fi mai atent și mai politicos în relațiile cu ceilalți. Asta pentru că știi că ești răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele tale și recunoști că ceilalți sunt la fel de valoroși pentru El, ca tine. Solomon ne spune care este datoria noastră: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13). Iar Moise le-a spus copiilor lui Israel: „ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău…” (Deuteronomul 10:12). Nu este deloc complicat, nu-i așa? Păi atunci, teme-te de Dumnezeu!

„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite…”          (Evrei 6:1)

     Ai impresia uneori că ceea ce a funcționat în trecut nu mai funcționează acum pentru tine? Poate că este vorba despre un loc de muncă pe care nu îl mai ai, despre o relație pe care-ar trebui s-o reanalizezi, sau despre o metodă pe care trebuie s-o schimbi. Indiferent despre ce e vorba, nu-ți fixa rădăcinile atât de adânc, încât să nu poți renunța și să nu poți merge mai departe, când e nevoie. Se spune că crabul pustnic caută o carapace care i se potrivește și trăiește în ea până când devine mai mare decât ea. În acel moment, trebuie să iasă de-acolo, și să găsească pe fundul oceanului una mai mare… un proces care se repetă de-a lungul întregii sale vieți. Așadar, iată o întrebare pentru tine: Oare te agăți de ceva care nu ți se mai potrivește, doar pentru că este ușor și familiar? Psalmistul David s-a rugat: „Scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!” (Psalmul 4:1). Trebuie să fii dispus să ieși din zona ta de confort și să te confrunți cu un pic de „strâmtorare”! Asta este ceea ce te face să crești. Răbdarea și perseverența sunt calități admirabile, dar nu mai funcționează în situații pe care dorești să le depășești. În loc să „reziști” și să te străduiești mai mult, în anumite momente ale vieții trebuie să te oprești și să te întrebi: „Este bună pentru mine această situație?” Dacă nu ești sigur, cere-I lui Dumnezeu „o inimă pricepută… să deosebească binele de rău!” (1 Împărați 3:9). Și când El îți spune ce să faci, ascultă-L și fă ce-ți spune – chiar dacă la început nu te vei simți în largul tău. Când Dumnezeu îți spune că e timpul să mergi mai departe, o face pentru că există o altă „cochilie” pregătită de El, menită să ți se potrivească mai bine!

„Am venit să chem la pocăinţă… pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:17)

     Există o diferență între a-i iubi pe necredincioși și a iubi căile lor. Apostolul Pavel scria: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22). Așadar iată ce poți să faci tu: 1) Să fii amabil. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6). 2) Să fii sincer. „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9) Pentru că Isus a găsit un teren comun cu ea, femeia de la fântâna din Sihar s-a împăcat cu Dumnezeu, apoi și-a adus prietenii și familia ca să-L întâlnească și ei pe Domnul Isus (vezi Ioan cap. 4). Trebuie să petreci timp în preajma necredincioșilor, pentru a le face cunoștință cu Hristos. Când Levi i-a invitat pe Isus și pe ucenicii Săi la masă, alături de vameși și ceilalți rău-famați, fariseii au întrebat: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” Isus… le-a zis: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:16-17). Autorul Mark Roberts scria: „Părtășia la masă însemna o intimitate profundă. Să mănânci cu cineva însemna să-ți împărtășești viața și să-i permiți să intre în viața ta. Fariseii, care erau dedicați celor mai înalte standarde de puritate ritualică, se așteptau ca Isus să facă la fel ca ei, păstrând o distanță considerabilă față de persoanele dubioase care I-ar fi putut compromite sfințenia!” Dar Domnul Isus nu-i cataloga pe oameni, și nu era preocupat de menținerea unei măști religioase. El a mâncat cu păcătoșii pentru că aceștia aveau nevoie de ajutorul Său și erau deschiși să Îl primească. Dar tu? Ești dispus să-ți murdărești mâinile? Ești mai preocupat de ceea ce cred oamenii despre tine, decât de cei care au nevoie de Hristos? Meditează la lucrul acesta astăzi!

„Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

     Autoarea Nicole Unice spunea: „Printre suspiciunile oamenilor în legătură cu creștinii se numără și acestea: „Mă judecă. Se cred mai buni decât mine. Nu mă aprobă. N-am cum să mă încadrez în religia lor. Sunt prea serioși, deloc amuzanți.” etc. Dar să nu uităm că Isus a fost alături de păcătoși, iar fariseii L-au acuzat că este un bețiv și S-a împrietenit cu femei interzise. Isus a interacționat cu oamenii pentru a-i putea prezenta Tatălui Său. El a depășit stereotipurile și le-a vorbit despre Dumnezeu, așa cum este El: accesibil, milostiv și plin de har. Iar cei mai supărați au fost tocmai oamenii care preferau regulile religiei. Conceptul unei vieți libere și pline de bucurie alături de Isus poate părea unul fundamental pentru tine. Dar oare asta cred și vecinii tăi? Ne simțim confortabil să stăm cu oameni care cred și simt ca noi, ca atunci când purtăm o îmbrăcăminte lejeră. Părtășia între credincioși este un dar minunat. Dar dacă vrem cu adevărat să urmăm exemplul Domnului Isus, trebuie să căutăm mereu ocazii de a-i implica și pe cei din jurul nostru!” Domnul Isus a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi”. Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13) Cum poți împărtăși Evanghelia, dacă toți prietenii tăi sunt creștini? Unii dintre noi am devenit atât de izolați și deconectați, încât nu mai avem niciun fel de interacțiune semnificativă cu necredincioșii. Și cu cât trece mai mult timp, cu atât mai izolați și mai confortabili devenim, până când, în cele din urmă, pierdem contactul exact cu oamenii pe care Isus a venit să-i salveze. Apostolul Pavel spune: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22) – iar asta este o gândire în afara „preceptelor religioase”, gândire pe care ar trebui s-o avem și noi!

„Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

     Din momentul nașterii Sale și până în ceasul morții, viața lui Hristos a fost prezisă în detaliu de profeții Vechiului Testament. El a împlinit aproximativ patruzeci de profeții diferite în timpul vieții Sale. Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca asta să se întâmple era de aproximativ unu la un miliard! De ce este important să subliniem acest lucru? Pentru că se ridică voci care pun la îndoială nașterea Sa din fecioară, divinitatea Sa, minunile Sale, învierea Sa și revenirea Sa iminentă… Evident, astfel de oameni trăiau și pe vremea apostolului Petru, de aceea el a scris: „Îmi voi da osteneala dar ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:15-21). Așadar, să nu te îndoiești niciodată de veridicitatea Scripturii!

„Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

     Ce i-a făcut pe mari intelectuali, precum C. S. Lewis, să-și încredințeze viața lui Hristos? Credibilitatea Mântuitorului! Să remarcăm câteva dintre profețiile din Vechiul Testament pe care Domnul Isus le-a împlinit în timpul vieții Sale: 1) El va intra în Ierusalim pe un măgar: „Iată că Împăratul tău… este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar…” (Zaharia 9:9); 2) El va fi trădat de un prieten: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea… ridică şi el călcâiul împotriva mea.” (Psalmul 41:9); 3) El va fi vândut pe treizeci de arginți: „Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.” (Zaharia 11:12); 4) Ei au tras la sorți pentru hainele Lui: „…îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea” (Psalmul 22:18); 5) Niciunul dintre oasele Lui nu va fi rupt: „Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmul 34:20); 6) Va fi îngropat în mormântul unui om bogat: „…mormântul Lui, la un loc cu cel bogat” (Isaia 53:9); 7) Va învia din morți: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10). Iar apostolul Ioan scrie: „După aceea, Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Aflat în deplinătatea facultăților Sale mentale, total lucid și dedicat, Domnul Isus a împlinit profețiile pe care trebuia să le împlinească până la ultima, și a spus: „S-a isprăvit!” Hristos este credibil pe deplin, așa că poți avea încredere în El – oricând!