„Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

     Care dintre cele două este atitudinea ta: „eu am dreptate” sau „tu ai dreptate”? „Depinde de context” – vei spune, poate… Dar oare ce ne face să avem o atitudine de îndreptățire? Răspunsul se află chiar în interiorul și-n semnificația cuvântului „îndreptățire”. Al cui „drept”? Al meu! Noi presupunem că oamenii ne sunt datori în lumina dreptului pe care îl avem în viețile lor – ca soție, soț, mamă, frate, fiică, prieten, pastor, donator, angajat, șef etc. Ne gândim la dreptul nostru ca la un act de proprietate care trebuie să ne ofere avantajele pe care le așteptăm noi. Apostolul Pavel a descris esența uceniciei prin aceste cuvinte: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Dacă ai o atitudine de îndreptățire, iată câteva strategii prin care o poți depăși: 1) Înțelege diferența dintre „drepturile” tale și „dorințele” tale. Tu ai tot dreptul să pretinzi ca soțul sau soția ta să-ți fie fidel(ă), dar nu ai dreptul să te aștepți ca el sau ea să-ți fie slugă! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat…” (Ioan 3:16) Adevărata dragoste este marcată prin dăruire, nu prin acumulare sau primire; 2) Trăiește după Regula de aur (vezi Matei 7:12). Domnul Isus a spus că tot ce vrem să ne facă nouă oamenii, să luăm inițiativa și să începem să le facem noi, lor. S-ar putea să spui: „Dar dacă nu-mi întorc favoarea?” Te va răsplăti Dumnezeu oricum! Sfânta Scriptură spune că: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutat şi ajutaţi pe sfinţi.” (Evrei 6:10) 3) Nu presupune niciodată că bunătatea din trecut a cuiva față de tine îți creează o obligație nesfârșită. Dumnezeu se poate folosi de alții pentru a te binecuvânta, dar El și doar El trebuie să fie sursa în care te încrezi pentru a-ți împlini nevoile (vezi Iacov 1:17). Așadar, decât să te străduiești mereu să le demonstrezi oamenilor că ai dreptate, mai bine renunță la îndreptățirea ta – pentru că este mai ușor, și este o cale sigură ca să trăiești în pace pe acest pământ.

„Unul face pe bogatul şi n-are nimic, altul face pe săracul şi are totuşi mari avuţii.” (Proverbele 13:7)

     Solomon spune: „Dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui… este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:19) Este o binecuvântare să ai lucrurile pe care le poți cumpăra cu bani, câtă vreme nu pierzi din vedere lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra. Cu bani, poți achiziționa doar ceea ce este de vânzare. Dar lucrurile cele mai importante din viață (precum credința, sănătatea sau relațiile) nu se pot cumpăra, pentru că nu sunt de vânzare. Să reținem ce ne învață câteva proverbe biblice despre importanța posesiunilor: 1) Ceea ce ești contează mai mult decât ceea ce ai! „Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui decât bogatul care umblă pe căi sucite.” (Proverbele 28:6); 2) Ceea ce vede Dumnezeu în tine contează mai mult decât ceea ce ai! „Mai bine puţin cu frică de Domnul decât o mare bogăţie cu tulburare!” (Proverbele 15:16); 3) Ceea ce cred ceilalți despre tine contează mai mult decât ceea ce ai! „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.” (Proverbele 22:1). Nu te îngrijora că nu ții pasul cu vecinii în ce privește posesiunile; poate că ei sunt la un pas de faliment sau de sentința de divorț. Mai mult, dacă ai ține pasul cu vecinii, s-ar putea să nu-ți poți plăti datoria către bancă. Adevărul este că nu vei fi niciodată mulțumit cu ceea ce ai până nu accepți că poți să trăiești și fără lucrurile pe care le au ceilalți. Biblia ne spune că lăcomia este păcat. Și lăcomia nu înseamnă altceva decât să nu reușești să te bucuri de ceea ce ți-a dat Dumnezeu – ție!

„Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru…” (1 Tesaloniceni 2:7)

     Buldozerele sunt de mare ajutor când se fac demolări, dar ele sunt mai degrabă inutile dacă vrei să construiești ceva. Cu această imagine în minte, pune-ți următoarea întrebare: „Îmi folosesc eu forța personalității mele și puterea funcției mele pentru a-mi impune voința asupra oamenilor și pentru a-i determina să facă lucrurile așa cum vreau eu?” Dacă răspunsul este afirmativ, atunci trebuie să înțelegi că persoanele cu cea mai mare dorință de a-i controla pe alții sunt cele ce se tem cel mai mult să nu fie controlate! Întrebare: ce crezi că s-ar întâmpla dacă i-ai trata pe ceilalți cu respect și dacă ai arăta că apreciezi aportul lor, ideile și opțiunile lor? Oare frica și intimidarea sunt singura cale prin care îți imaginezi că se pot păstra relațiile? Nu ai prefera să câștigi dragostea celorlalți fiind atent și blând cu oamenii, și nu impunător? Sau îți dorești o supunere din teamă? Dacă ești în această situație, discută cu un prieten sau cu un consilier și încearcă să ajungi la rădăcina problemelor mai adânci care îți determină comportamentul. În zilele care urmează, încearcă să nu critici pe nimeni și nici să nu-i privezi de dreptul de a alege. Nu uita că până și Dumnezeu le dă oamenilor responsabilitatea alegerii. Ori, tu nu ești Dumnezeu! Continuă această provocare încă două săptămâni, sau cât este nevoie pentru a reuși să-ți înfrânezi atitudinea de a controla. Apostolul Pavel a fost suficient de prolific pentru a scrie epistolele, și destul de înzestrat de Dumnezeu pentru a învia morții, și cu toate acestea, el a spus: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.” (1 Tesaloniceni 2:7). Când unii au păcătuit, Pavel i-a îndemnat să-i „ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta – străduiește-te să fii blând!

„Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” (Psalmul 119:97)

     Andrew Murray (autor, învățător și pastor creștin sud-african din secolul al XIX-lea) a scris: „Există o legătură directă între măsura în care reușești în viață și timpul petrecut meditând la Cuvântul lui Dumnezeu.” Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Cartea aceasta… să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi…” (Iosua 1:8). Noi trăim în epoca deficitului de atenție. Cândva am crezut că dacă avem mai multe lucruri materiale, vom fi mai fericiți. Dar nu e așa! Cu cât dobândim mai multe lucruri, cu atât mai multe avem de protejat, de asigurat, de păstrat, ne stresăm mai mult și trebuie să ținem pasul cu ele mai mult! Domnul Isus a zis: „viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15). Așadar, care este soluția? „Așa vorbește Domnul… „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30:15). În cartea sa „Cărări spre putere”, Merrill F. Unger (arheolog, comentator și teolog creștin american din secolul al XX-lea) scria: „Acest exercițiu sfânt, de meditație asupra Cuvântului, de rumegare așa cum un animal își rumegă hrana pentru a extrage din ea dulceața și valoarea nutritivă, necesită timp, ceea ce nu se potrivește cu viteza epocii noastre moderne. Astăzi, închinarea majorității creștinilor este prea grăbită, iar viețile lor prea pe fugă!” Psalmistul David a scris (Psalmul 63:6-8): „când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.” Așadar, mergi mai încet, și fă-ți timp să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu. Supraviețuirea și tăria ta, și succesul tău – depind de asta!

„Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur…” (Exodul 18:17-18)

     Ai cumva impresia că ești prea mic pentru a-i mulțumi pe toți? Că te afli pe marginea prăpastiei și că urmează să cazi? Poate pentru că faci mult mai mult decât a intenționat Dumnezeu să faci. Vezi tu, când Dumnezeu Își descoperă scopul pentru viața ta, El îți dă în același timp și puterea de a-l duce la îndeplinire. De obicei este un lucru simplu și extrem de sănătos. Una dintre cele mai sigure căi prin care poți ști dacă umbli în voia lui Dumnezeu este faptul că te simți călăuzit, nu condus. Te odihnești mai puțin și muncești mai mult? Te rogi și citești din Biblie mai puțin, și te îngrijorezi mai mult? Poate că, asemenea lui Moise, fugi de la o întâlnire la alta, mănânci pe fugă, ai de respectat termene-limită și încerci să rezolvi problemele tuturor, în timp ce ale tale stau stivuite una peste alta. Poate că israeliții erau impresionați de ce făcea Moise, dar nu și Ietro, socrul lui. El a întrebat: „Ce faci tu acolo cu poporul acela?” (Exodul 18:14). Deloc surprinzător, Moise a intrat în defensivă. Așa fac de obicei oamenii prea ocupați. El a încercat să-și justifice programul, dar Ietro nu a căzut în capcană. În schimb, el i-a zis lui Moise: „Te istoveşti singur.” Și ce i-a spus lui Moise să facă? Să schimbe viteza și să împartă povara! Apoi a concluzionat: „În felul acesta, îţi vei uşura sarcina… vei putea face faţă lucrurilor…” (vezi Exodul 18:14-23). De când a devenit stresul un semn al spiritualității? Sau programul de 70 de ore de muncă pe săptămână semnul eficienței? Fii sincer: ești prea încăpățânat ca să reduci ritmul? Prea nesigur ca să spui „nu”? Sau prea mândru ca să ceri ajutor?! Dacă așa stau lucrurile, vorbește cu Dumnezeu despre asta. Tu trebuie să te bazezi pe călăuzirea Lui în tot ce faci!

„Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12)

     Când crezi că este vremea potrivită ca „să iei seama”? După ce ți-ai atins obiectivele și sărbătorești victoria. Există trei puncte cruciale în fiecare luptă și, îți vine să crezi sau nu, uneori cel mai ușor lucru este lupta însăși. Cel mai dificil moment este perioada de indecizie de dinaintea bătăliei: dacă să stai și să lupți, ori să fugi… lupta dintre credință și teamă. Dar de departe cea mai riscantă perioadă este cea de după bătălie. Cu resursele epuizate și cu garda jos, trebuie să iei seama la lucruri precum încrederea de sine exagerată, reacții superficiale și judecată greșită. Să ne amintim de istoria împăratului David. „În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război… David a rămas la Ierusalim. Într-o după-amiază… a zărit de acolo o femeie care se scălda… David a trimis nişte oameni s-o aducă…” (2 Samuel 11:1-2, 4). Să ne uităm cu atenție la expresia „a zărit… o femeie…” David a ales să stea acasă, în loc să meargă la război. Oare de ce? Poate că multele bătălii purtate până atunci îl înmuiaseră, sau poate că avea sarcini împărătești presante de rezolvat… Nu știm. Ce știm e că a avut o aventură scurtă care a schimbat totul. I-a dispărut pacea, caracterul său a fost ruinat și viața de familie distrusă. Deși David a fost un împărat care se temea de Dumnezeu, care practica lauda și rugăciunea, și era plin de râvnă pentru casa Domnului și pentru poporul lui Dumnezeu… credea că „stă în picioare”, și totuși a căzut! Nu cădea pradă pericolelor actuale și nu te bizui pe victoriile trecute! Când ești flămând, nervos, singur sau obosit, ești vulnerabil și trebuie să fii extrem de precaut. A te culca pe lauri este sinonim cu a cocheta cu dezastrul. Necazul îl pândește pe cel care trăiește cu impresia că lui nu i se poate întâmpla niciodată așa ceva! Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: Atenție, „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!”

„Dumnezeu… m-a chemat prin harul Său…” (Galateni 1:15)

     Dacă citești Sfânta Scriptură, ai observat cu siguranță că Dumnezeu a chemat în general oameni ocupați. Moise era un păstor, ocupat cu turma de oi. Ghedeon, fermierul, era ocupat cu treieratul grâului. Iacov și Ioan, pescari, erau ocupați cu repararea năvoadelor, ca și ceilalți frați, Petru și Andrei, prinși cu pescuitul. Dar în fiecare dintre ei a existat ceva care a reacționat la chemarea lui Dumnezeu. La Dumnezeu, disponibilitatea contează mai mult decât abilitatea! Imaginează-ți-l pe fermierul Saul, care a plecat să caute măgărițele pierdute ale tatălui său, și s-a întors acasă uns ca rege al lui Israel (vezi 1 Samuel 9-10)! Nu ai de unde să știi ce va face Dumnezeu cu tine! Așadar, fii credincios și hrănește visul pe care l-a pus în inima ta, iar la vremea potrivită, El va aranja toate lucrurile. Psalmistul a spus: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Nu fi nerăbdător! Dacă Dumnezeu a pus dorința în inima ta, El îți va da tot ce ai nevoie ca s-o împlinești. Domnul Isus a zis: „carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Așadar, adapă-te și hrănește-te din Cuvântul lui Dumnezeu! Și cel mai important lucru pe care să-l faci zilnic: să petreci timp cu El în rugăciune. Și dacă cineva încearcă să intervină între tine și chemarea pe care ți-a făcut-o Dumnezeu, spune-i: „Îmi pare rău, nu se poate. Deja sunt promis altcuiva! Destinul meu este prea important ca să-mi permit să-l ratez!” Nu mai pierde nici măcar o zi luptându-te cu chemarea lui Dumnezeu pentru viața ta; predă-te lui Dumnezeu! El nu te-a chemat datorită trecutului tău extraordinar, a inteligenței tale sau a talentelor și darurilor tale. Nu! Ci El te-a chemat „prin harul său” – iar tu trebuie să fii disponibil!

„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1)

     Ți se pare dificil să înțelegi căile Domnului? Toți ne luptăm cu lucrul acesta. Chiar dacă putem vedea în urma noastră mâna Sa plină de binecuvântări și călăuzirea Sa care ne-a însoțit, uneori ne simțim copleșiți de frică și singurătate. Păstrând proporțiile, desigur, Domnul Isus Însuși a strigat: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aceste cuvinte le-am putea interpreta astfel: „Poate nu înțeleg ce se întâmplă, dar Eu știu că ești în continuare Dumnezeul Meu.” Ce asigurare! Ai văzut vreodată un copil care-și întinde mânuța spre părintele său și-i spune: „Mai încet, nu pot așa repede!”? Copilului îi este teamă că se va pierde sau că va rămâne în urmă. Simți și tu la fel astăzi? Ți-e frică că nu poți ține pasul? Ai sentimentul că viața merge înainte prea rapid? Ai vorbit cu Dumnezeu despre temerile tale? Biblia ne spune care este nevoia sufletului nostru: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1). Nu dorești ceva decât dacă prețuiești acel lucru și ai nevoie de el. Numai nevoia autentică te va face să te întorci de la orice alt mijloc vizibil de sprijin și să-L urmezi pe Dumnezeu, pentru că știi că fără El, nu vei reuși. Adevărul este că dacă nu ai avea nevoie de El cu atâta disperare, ar trebui să fii mulțumit cu mai puține lucruri. Dar când Îl urmezi pe Dumnezeu cu toată inima ta, se întâmplă trei lucruri: 1) Intri pe tărâmul în care „toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27); 2) Crești tot mai mult în asemănarea cu Hristos, pentru că devii asemenea anturajului în care te găsești (vezi 2 Corinteni 3:18); 3) Înveți că anumite niveluri de binecuvântare sunt atinse, când Îl cauți pe Dumnezeu cu perseverență (vezi Evrei 11:6). Te-ai săturat să primești răspunsuri omenești? Ai nevoie și de altceva în afară de sfaturi bune? Intră în cămăruța ta cu Dumnezeu, zilnic, și lasă-L să-ți vorbească!

„Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma.” (Geneza 13:12)

     Domnul Isus a spus: „Oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.” (Matei 18:6) În aceste cuvinte este o provocare foarte serioasă pentru fiecare părinte și pentru fiecare persoană care este un model pentru copii, deoarece autoritatea ta morală nu vine din cunoștințele pe care le-ai dobândit, ci din stilul tău de viață și din integritatea ta. Pe măsură ce copiii tăi cresc, ei sunt din ce în ce mai puțin capabili să asculte ce spui, și mult mai predispuși să imite ceea ce faci. Deci, încotro duc urmele pașilor tăi? Să ne aducem aminte de Avraam și de Lot. Ei făceau parte din aceeași familie, aveau aceeași credință și aceleași oportunități în viață. Dar când a venit vorba despre creșterea copiilor, Avraam a crescut trandafiri, iar Lot – buruieni. Care a fost diferența? Avraam L-a urmat pe Dumnezeu, pe când Lot și-a urmat propriile interese egoiste. Citim în Biblie că: „Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma.” Iar noi știm bine ce era în Sodoma! Înainte să-și dea seama, Lot și-a pierdut autoritatea morală asupra familiei sale. Deci, iată întrebarea care se ridică: ca părinte (sau ca model pentru copii), tu până unde îți întinzi cortul? Regele David și-a pierdut și el autoritatea morală asupra familiei sale. Chiar dacă Dumnezeu l-a iertat pentru aventura sa cu Batșeba și i-a permis să rămână pe tron, și-a plătit păcatul cu un preț teribil de mare. Amnon, fiul său, a abuzat-o pe Tamar, sora sa vitregă. Celălalt fiu al său, Absalom, a complotat să-i fure tronul, iar soțiile fiului care i-a urmat pe tron l-au dus în cele din urmă pe Solomon la idolatrie. Iar profetul Natan l-a avertizat din partea Domnului: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta…” (2 Samuel 12:11). Ai, de aceea, o singură șansă de a face lucrurile bine: urmează-L pe Dumnezeu și ia-ți copiii cu tine. Vei face așa?!

„Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu… sfinţenie şi curăţie de inimă…” (2 Corinteni 1:12)

     În cartea sa „Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt” (sau „Totul pentru gloria Lui”), Oswald Chambers a scris: „Conștiința este acea abilitate din mine care este legată de cel mai înalt standard pe care-l cunosc și care îmi amintește mereu cerințele acestui standard. Dacă am obiceiul de a avea mereu standardul lui Dumnezeu înaintea mea, conștiința mă va ghida mereu spre legea desăvârșită a lui Dumnezeu și-mi va indica ce trebuie să fac. Întrebarea este: „voi fi ascultător?” Dumnezeu ne dă mereu învățătură până în cel mai mic detaliu. El nu vorbește cu vocea tunetului – vocea Sa este atât de blândă, încât ne vine greu s-o ignorăm. Și singurul lucru care ne face conștiința să fie sensibilă față de El este obiceiul de a fi deschiși față de Dumnezeu pe dinăuntru. Când începi o polemică, oprește-te imediat. Nu întreba: „De ce nu pot face asta?” Ești pe o pistă greșită. Nicio dezbatere nu mai este posibilă odată ce conștiința ia cuvântul. Orice ar fi, renunță și veghează ca viziunea ta lăuntrică să fie clară!” Apostolul Pavel scria: „Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 1:12) Dar ce facem când Biblia nu ne oferă un răspuns specific la întrebarea noastră, iar noi ne întrebăm: „Trebuie sau nu trebuie?!” Iată regula de aur după care să te ghidezi: „Dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El” (1 Ioan 3:21-22). Așadar, dacă vrei să-ți păstrezi cugetul curat, ia aminte la aceste versete din Scriptură.