„Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:6)

     David a fost uns ca rege al poporului Israel, dar în loc să meargă la Ierusalim și să-și preia tronul, a fost obligat să petreacă ani buni ca fugar, ascunzându-se prin peșteri, pentru că Saul îl căuta să-i ia viața. Probabil că s-a întrebat: „Cum rămâne cu promisiunea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu?” Apoi s-a petrecut un lucru interesant. Unul din soldații lui David l-a găsit pe regele Saul dormind; el s-a dus la David și i-a zis: „Dumnezeu îl dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale.” (1 Samuel 26:8) Ce ocazie! Să scapi de cel care vrea să te ucidă, să ieși din ascunzătoare și să-ți iei tronul în stăpânire. La urma urmelor, ai fost deja uns ca rege! Totul părea logic, cu excepția unui singur lucru: nu acesta era planul lui Dumnezeu. Oricât ar fi vrut David să conducă poporul Israel, el știa că pentru a avea biruință, trebuia să facă lucrurile după voia lui Dumnezeu. Această întâmplare ar trebui să te facă să te gândești foarte serios și să te rogi pentru călăuzire și ajutor, înainte de-a trece la fapte. Când Abișai s-a oferit să-l ucidă pe Saul, el avea în minte binele lui David. Așadar, ai grijă: prietenii te pot sfătui împotriva voii lui Dumnezeu! Într-un astfel de moment, este foarte greu să nu fi de acord cu ei; s-ar putea să-ți aperi decizia spunând că scopul scuză mijloacele. Nu lăsa niciodată pe nimeni, oricât de bine intenționat ar fi, să te convingă să faci ceea ce știi că este greșit. În schimb, bazează-te pe ceea ce spune Scriptura (Proverbele 3:5-6): „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”

„Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte…” (Proverbele 11:3)

     Astăzi vom vorbi despre câteva valori bazate pe Sfânta Scriptură: 1) Suveranitatea lui Dumnezeu. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16) Te poți odihni, când știi că Dumnezeu are ultimul cuvânt cu privire la tot ce are legătură cu tine (vezi Psalmul 138:8). După ce toate au fost spuse și făcute, destinul tău este în ordine. Când știi lucrul acesta, nu trebuie să încerci să manipulezi oamenii și circumstanțele în avantajul tău. Trebuie doar să intri pe ușile pe care Dumnezeu le deschide, și să ai pace în fața ușilor pe care le închide, știind că El are întotdeauna în vedere interesul tău cel mai mare. 2) Neprihănirea: „Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cârmuiește.” Când trăiești în neprihănire, experimentezi pacea lui Dumnezeu, pentru că știi că ai făcut ce este bine înaintea Sa. Neprihănirea nu înseamnă numai să fii cinstit sau să nu minți, ci și să oferi siguranța că ceea ce spui este adevărat. Cu alte cuvinte, faci din cuvântul tău promisiunea care te leagă. Psalmul 15:4 spune că una dintre trăsăturile unei persoane care se încrede în prezența lui Dumnezeu și care face voia Lui este că „nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.” 3) Smerenia. Biblia afirmă (Proverbele 15:33; 18:12) că „Smerenia merge înaintea slavei.” Smerenia nu este sentimentul că ești lipsit de valoare, ci acceptarea calităților date de Dumnezeu și a limitărilor îngăduite de Dumnezeu. Calitățile tale nu trebuie să te facă să fii arogant, și limitările tale nu trebuie să te facă fricos, căci Dumnezeu ne asigură în Scriptură (2 Corinteni 12:9): „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Așadar, folosește aceste valori în viața ta!

„Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea, îndelunga răbdare…” (Galateni 5:22)

     În lista roadelor Duhului Sfânt, putem observa că răbdarea apare imediat după pace. De ce? Pentru că, având pace în inima ta, nimic nu te poate face să-ți pierzi răbdarea. Dar aceste calități sunt rodul Duhului Sfânt, nu efortul trupului nostru. Nu te poți păcăli spunând: „Voi avea răbdare, chiar dacă lucrul acesta mă va ucide!” Când răbdarea este rodul autentic al Duhului Sfânt, vei avea cu adevărat pace lăuntrică, și nici măcar cele mai grele împrejurări nu te vor mai deranja ca înainte. De ce? Pentru că depinzi de Dumnezeu! Răbdarea este un fel de credință; ea spune: „Mă încred în Dumnezeu. Cred că El este mai mare decât această problemă. Cred că El are în mâini lucrurile care mă deranjează, și le poate folosi în viața mea, spre binele meu!” Frustrarea spune: „De ce s-a întâmplat lucrul acesta?” Credința spune: „Doamne, ce vrei să învăț de aici?” Avraam avea 100 de ani când i s-a născut Isaac, cel de-al doilea fiu al său. A avut ceva răbdare, nu-i așa? Cel mai greu fel de așteptare este atunci când tu ești pe fugă și Dumnezeu nu Se grăbește! E greu să ai răbdare când aștepți un răspuns la rugăciuni: ca Dumnezeu să-ți schimbe starea financiară sau problema de sănătate, problema din familie sau problema de la școală sau de la locul de muncă. A fi răbdător este atât dovada credinței tale, cât și încercarea credinței tale. În astfel de vremuri, Dumnezeu îți șoptește: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 46:10) Cu alte cuvinte, „Eu sunt în control, Eu am un plan mai bun, Eu rezolv lucrurile spre binele tău!”

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

     Astăzi vom vorbi despre două lucruri pe care trebuie să le faci pentru a-ți dezvolta răbdarea: 1) Dezvoltă-ți simțul umorului. Biblia spune că „O inimă liniştită este viaţa trupului.” (Proverbele 14:30) Studiile științifice au descoperit că persoanele care râd, trăiesc mai mult. Umorul face să dispară stresul; este antidotul împotriva fricii, este un tranchilizant fără efecte adverse deranjante… Absoarbe șocurile din „gropile” vieții! Președintele Abraham Lincoln a fost întrebat odată cum a putut face față tensiunilor din timpul Războiului Civil American? El a răspuns: „Dacă n-ar fi fost râsul, n-aș fi reușit!” Când poți râde de un lucru, poți trăi cu acel lucru. Și în plus de asta, dacă înveți să râzi de problemele tale, nu vei rămâne niciodată în pană de lucruri de care să râzi! 2) Adâncește-ți dragostea. Apostolul Pavel scria: „Dragostea este îndelung răbdătoare…” (1 Corinteni 13:4) Asta înseamnă că atunci când ești lipsit de răbdare, ești lipsit de dragoste. Când iubești pe cineva, ești preocupat de dorințele acelei persoane, de suferințele ei, de nevoile ei și de punctul ei de vedere, nu doar de al tău. Când ești plin de dragoste, aproape nimic nu te poate face să fii mânios sau lipsit de răbdare. Pe de altă parte, aproape orice te poate determina să fii așa, când ești egoist sau furios… Sub presiune, orice ai în tine va ieși la suprafață. Așadar, cultivă-ți dragostea și aprofundeaz-o, îmbracă-te cu „îndelungă răbdare” și îngăduie-i „pe alții în dragoste” (vezi Efeseni 4:2). Și încă un gând: când înveți să iubești persoanele care te irită, iei din mâinile lui Satan arma pe care ar putea-o folosi împotriva ta. Astăzi, roagă-te: „Doamne, fă-mă o persoană mai răbdătoare. Amin!”

„Cine este încet la mânie are multă pricepere…” (Proverbele 14:29)

     Răbdarea începe prin schimbarea viziunii tale asupra lucrurilor. Când ești nerăbdător, ai o perspectivă îngustă. Tot ce vezi este propria ta persoană, nevoile tale, obiectivele tale, programul tău, dorințele tale și modul în care ceilalți îți distrug viața. De fapt, rădăcina nerăbdării este egoismul. Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva celuilalt. Dacă vrei să ai o căsnicie reușită, învață să vezi viața din punctul de vedere al soțului sau a soției tale. Dacă vrei să ai succes ca părinte, învață să vezi lucrurile din perspectiva copilului tău. Dacă vrei să ai succes în afaceri, învață să vezi lucrurile din perspectiva clientului. Dacă vrei să fii un angajator de succes, învață să vezi viața din perspectiva angajatului tău. Încearcă să descoperi de ce o persoană simte ceea ce simte. Dacă nu ai avea de-a face niciodată cu iritări și întreruperi, nu ți-ai dezvolta niciodată răbdarea! Trebuie să accepți adevărul că Dumnezeu îți conduce pașii și că încrederea nu are nevoie de explicații. Biblia spune că „Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?” (Proverbele 20:24) Răbdarea este un semn al maturității. Când bebelușii nu primesc imediat ce-și doresc, se supără. Maturitatea include abilitatea de a aștepta și de a trăi cu mulțumiri întârziate. În Biblie scrie că: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute face multe prostii.” (Proverbele 14:29) O persoană pricepută și înțeleaptă, care se deprinde să vadă viața din perspectiva altcuiva (și-n primul rând, a lui Dumnezeu!), reușește să fie răbdătoare. Așadar, roagă-te și cere-I lui Dumnezeu să-ți dea perspectiva Lui asupra lucrurilor!

„Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32)

     Biblia spune că atunci când ne rugăm, Dumnezeu poate răspunde pe loc. Dar nicăieri în Biblie nu ni se promite „răbdare instantanee”! Răbdarea este o trăsătură de caracter și caracterul se formează de-a lungul întregii vieți, de umblare cu Dumnezeu, prin vremuri bune și prin vremuri rele. Un pastor spunea: „Răbdarea nu este altceva decât credința care nu se grăbește.” Și iată cum dezvoltă Dumnezeu răbdarea în noi: 1) Prin întreruperi. Te așezi la masă să mănânci și telefonul începe să sune. Ești la baie când cineva sună la ușă. Te grăbești să termini ca să respecți termenul limită și ai musafiri. Se spune că atunci când Brahms a compus celebrul său „Cântec de leagăn”, a avut de-a face cu atâtea întreruperi, încât i-au trebui 7 ani ca să-l termine! Cineva spunea în glumă: „Când scrii un cântec de leagăn, ai nevoie de toate aceste întreruperi ca să nu adormi la pian.” 2) Prin întârzieri. Toți urâm să așteptăm… Avem o gândire de tip „instant” – am vrea să obținem, ceea ce ne dorim, în doar câteva secunde. Avem mâncare la minut, paste gătite rapid, cafea instant. Suntem ca acel om care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare, și vreau să mi-o dai chiar acum!” 3) Prin lucruri care ne irită: cozi lungi, chei pierdute, curse de avion anulate, telefoane la ore nepotrivite, mâncare rece, pană la mașină, băi ocupate, ambuteiaje… lista este nesfârșită. Știai că 90% dintre persoanele care suferă un atac de cord au personalitatea „omului grăbit”? Iar Biblia ne atenționează (în Proverbele 19:2) că „cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău.” Să ne amintim și să urmăm exemplul de răbdare al lui Iov, care afirma că „trage nădejde în tot timpul suferinţelor lui, până i se va schimba starea în care se găsește.” (Iov 14:14). Așadar, roagă-te pentru răbdare, exersează răbdarea și ai încredere în Dumnezeu!

„Vă îndemn… să fiţi uniţi în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1:10)

     Pentru a-ți conduce familia în mod eficient, trebuie să înveți să ți-o aduni laolaltă în mod regulat. „Strângerea laolaltă” este locul în care echipa: 1) își stabilește obiective; 2) discută împărțirea responsabilităților; 3) tratează aspecte care determină dacă echipa câștigă sau pierde. Părinților, chiar dacă voi stabiliți regulile, familia voastră trebuie învățată cum să îndeplinească sarcinile pe teren. Asta înseamnă să faceți față problemelor, să dați explicații în timpul neînțelegerilor, să motivați și să apreciați fiecare membru. Încercați să ascultați cu o inimă deschisă. Nu vă limitați la auzirea vorbelor spuse de copiii voștri, ci încercați să înțelegeți ce simt. Da, voi sunteți la cârmă, și da, puteți încerca să vă impuneți voința dacă asta doriți. Dar mai devreme sau mai târziu, veți avea necazuri, pentru că atunci când oamenii se simt lăsați pe dinafară, ura lor crește. Fiecare membru al echipei voastre trebuie să participe la procesul de luare a deciziilor. Implicați-i! Rugați-vă ca Dumnezeu să vă ajute să priviți dincolo de ceea ce vă doriți, la ceea ce e cel mai bine pentru voi toți. Și nu cădeți sub vraja mulțumirii cu puțin; ceea ce vi se pare bun astăzi ar putea să vă scoată de pe calea către un mâine mai bun! Și încă ceva: nu-i acceptați în grup pe cei care nu fac parte din familia voastră. Spuneți-le să rămână în propriul lor grup. De foarte multe ori, opiniile lor se bazează pe zvonuri, interese proprii sau gelozie. Respectați intimitatea echipei voastre. Zidiți loialitate între voi și strângeți-vă la rugăciune în mod regulat. Dacă faceți lucrul acesta, toată lumea câștigă!

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

     Dragostea înseamnă mai degrabă ceva ce faci, și nu ceva ce simți. Apostolul Pavel scria: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13). Așadar, cum ar trebui să-ți exprimi dragostea? Iată ce scria un autor: „Un tânăr care va conduce cinci ore ca să fie câteva minute cu mama sa cu ocazia zilei ei de naștere. Cineva vorbește despre o carte care-l interesează, iar un prieten face tot posibilul să facă rost de un exemplar pe care i-l oferă fără niciun motiv vizibil. O familie de vârsta a doua ia masa într-un restaurant, și văd un soț și o soție tineri și cu bani puțini, și le plătesc acestora consumația în secret. Un tată care știe cât de mult îi place fiicei lui să aibă mașina curată, așa că merge pe furiș și o spală ca să-i facă o surpriză. Persoanele dintr-un grup care își trimit e-mail-uri ca o formă de a-și exprima grija unii față de alții. Un înțelept a spus odată că, așa cum cele trei legi ale imobiliarelor sunt „locația, locația, locația”, tot așa cele trei legi ale relațiilor sunt „observația, observația, observația”! Persoanele care ne dau viață sunt cele care ne observă. Sunt cele care știu ce ne place, și ce ne produce frică. Când ne străduim să observăm cu adevărat pe cineva, dragostea noastră pentru acea persoană crește. Când ne străduim să observăm o altă persoană, în acea uitare de sine, propriul nostru suflet înflorește.” Maica Tereza obișnuia să spună: „Dacă nu poți face lucruri mari, fă lucruri mici cu o dragoste mare. Și dacă nu le poți face cu o dragoste mare, fă-le cu o dragoste mică. Și dacă nu le poți face cu o dragoste mică, fă-le oricum.” Și nu uita că dragostea crește atunci când slujești!

„Domnul Dumnezeu… Se va bucura de tine cu mare bucurie…” (Țefania 3:17)

     Care este concepția ta despre Dumnezeu? Când te rogi „Tatăl nostru”, ce vezi? Un părinte care te-a abandonat, care te-a abuzat sau care a renunțat la responsabilitatea sa față de tine? Te gândești la un tată mânios care te ține din scurt și care nu te-a apreciat niciodată? Cu alte cuvinte, la un Dumnezeu care te lovește de fiecare dată când greșești? În acest caz, trebuie să-ți schimbi concepția despre El! În Biblie citim următoarele cuvinte: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17). Să reluăm acest verset pe îndelete: 1) „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău…” El nu este un zeu distant, ci un Tată ceresc apropiat și personal, care Își iubește nespus de mult copiii Săi răscumpărați! 2) „Ca un viteaz care poate ajuta…” Când te gândești la cuvântul „viteaz”, imaginează-ți-l pe Hercule de un miliard de ori mai puternic, și nici măcar nu ești pe aproape. Poate astăzi ești slab, dar El este puternic! Poate că păcatele tale sunt multe și mari, dar harul Său salvator este mai mare (vezi Romani 5:20). 3) „Se va bucura de tine cu mare bucurie…” De fiecare dată când Dumnezeu te privește, El zâmbește și Se bucură. Tu faci ca inima Lui să se bucure – când asculți de El. Știai lucrul acesta? 4) „Va tăcea în dragostea Lui.” Ai văzut cum își ține o mamă bebelușul în brațe, când el plânge, și-i șoptește: „Gata, gata, nu s-a-ntâmplat nimic, e-n regulă, sunt aici, te iubesc!”? Bebelușul este mângâiat, se simte în siguranță și adoarme. Asta face Dumnezeu pentru noi. 5) „Nu va mai putea de veselie pentru tine.” Dumnezeu este vesel! Cum așa, de ce e vesel? Pentru că-L iubești, asculți de Cuvântul Său și te încrezi în El! Așadar, e timpul să-ți schimbi concepția despre Dumnezeu!

„Un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună…” (Luca 10:42)

     Când Domnul Isus a mers în vizită acasă la Maria și la Marta, reacțiile lor față de El au fost diferite. Marta s-a concentrat asupra pregătirii mesei. Scopul ei era să Îi facă pe plac lui Isus. Doar că ea a făcut o greșeală: munca ei a devenit mai importantă decât Domnul ei! Ceea ce a început ca o misiune de slujire, a devenit o experiență de auto-compătimire. Ea a uitat că mâncarea trebuia să-L onoreze pe Isus, nu pe ea! Marta a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute!” (Luca 10:40) Ce i-a răspuns Domnul Isus? „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună…” (Luca 10:41-42) Și ce a ales Maria? Părtășia cu Domnul Isus! Riscul activității religioase este că uneori aceasta ne face doar să ne simțim bine și să dăm bine în fața altora. Activitatea în defavoarea părtășiei este aleasă de aceia care-L iubesc pe Domnul, dar nu sunt neapărat implicați în lucrarea bisericii. E uimitor să vedem cât de multe persoane inteligente și de succes ajung la epuizare fizică și spirituală pentru că și-au neglijat relația cu Dumnezeu. Ele nu și-au propus și nu au dorit lucrul acesta, dar s-au deprins să lucreze singure și nu au înțeles că trebuie să se bizuie pe El. Sau au aderat la ideea „compartimentării religioase”, în sensul că Dumnezeu și creștinismul înseamnă doar o întâlnire de duminica! Faptul că Domnul Isus a ales și a recomandat părtășia în detrimentul activității ne învață o lecție foarte importantă: dacă nu pui relația ta cu Dumnezeu în centrul vieții tale, te vei lupta ca să-ți găsești adevăratul scop, să te bucuri de rodul muncii tale și să experimentezi pacea și bucuria de la Dumnezeu.