„Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol…” (Romani 1:1)

     În Biblie, cuvântul „lucrător” nu este numai substantiv (care denumește o persoană, un loc sau un obiect); există și verbul „a lucra” (un cuvânt care arată acțiunea). Este vorba despre ceea ce faci, nu despre ceea ce pretinzi că ești. În Sfânta Scriptură, cuvântul „slujitor” este folosit uneori pentru robi, făcând referire la un sclav care era legat în lanțuri, pe o corabie romană. Zi și noapte, sclavii vâsleau în ritmul stabilit de altcineva și fie în luptă, fie în negoț, ei se așteptau să moară legați de vâsle. Ce imagine! Apostolul Pavel scria: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1). Pavel nu avea nicio îndoială cu privire la chemarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Când s-a referit la sine ca la un „rob al lui Hristos”, el descria un sclav care și-a slujit stăpânul cu credincioșie timp de șase ani. În al șaptelea an, legea lui Moise cerea ca sclavul să fie eliberat. Dar dacă, în momentul eliberării, el se întorcea și spunea: „Stăpâne, eu nu te slujesc pentru că trebuie; te slujesc pentru că doresc!”, stăpânul îl aducea înaintea lui Dumnezeu și-i străpungea urechea, fapt ce însemna că îi aparținea pentru totdeauna (vezi Exodul 21:6). Uneori trebuie să privești spre cer și să spui: „Doamne, eu nu Te slujesc pentru că sunt obligat; Te slujesc pentru că Te iubesc! Străpunge-mi urechea, pune însemnul Tău pe ființa mea! Leagă-mă de Tine, ca să nu fiu niciodată al altcuiva!” Când te gândești la tot ce a făcut Domnul Isus pentru tine, crezi că este prea mult să te rogi în felul acesta?!

„Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc…” (Psalmul 127:1)

     Cum ți-ai descrie relația cu copiii tăi – încordată? Interesantă? Dureroasă? Plăcută? Dacă vrei cu adevărat să afli adevărul, pune-i pe ei să descrie sentimentele pe care le au față de tine și față de familie. Dar ai grijă: s-ar putea să nu-ți placă ce vor spune! Și faptul că ai o familie creștină nu te scutește neapărat. Firea păcătoasă din noi își scoate capul din când în când, și obiceiurile cimentate pot duce la frângerea comunicării. Când principiile biblice sunt ignorate, rezultatul este durere și încordare în familie. Să ne uităm la trei exemple din Biblie: 1) Rebeca l-a iubit mai mult pe Iacov decât pe Esau, și l-a folosit pe fiul favorit ca să-l înșele pe tatăl lor Isaac, provocând dezbinare în familie (vezi Geneza 27). Asta face favoritismul! 2) Eli, marele preot, i-a lăsat pe fiii săi să se abată de la calea Domnului și nu i-a mustrat deloc, iar lucrul acesta i-a costat viața pe toți. (vezi 1 Samuel 3-4). Asta face indulgența! 3) David a predicat una, dar a făcut alta, iar copiii săi (așa cum știu ei să facă) au fost mai influențați de ce a făcut el, decât de ce a spus el. (vezi 2 Samuel 11, 13, 15-16; 1 Împărați 11). Asta face exemplul personal! Nimeni nu a fost și nu este imun; nici David, nici Rebeca, nici Eli… nici tu! Dar evaluarea e inutilă, dacă duce la vinovăție… fără remedii! Deci, ce trebuie să faci tu? Ia-ți timp să te apropii de copiii tăi. Dă la o parte barierele dintre voi. Și ține cont: vei putea schimba ceva doar dacă ești dispus să accepți schimbarea – și uneori ea trebuie să înceapă cu tine. De exemplu, atitudinea ta are nevoie de ajustare? Dar prioritățile tale? Dar exemplul pe care îl dai în ultimul timp? Înainte să încerci să te ocupi de copiii tăi, roagă-L pe Dumnezeu să se ocupe de tine! Și fă-o… acum!

„Să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)

     Cu mult timp înainte ca William James, părintele psihologiei americane să facă această afirmație: „Cea mai mare descoperire a generației mele este aceea că ființa umană își poate schimba viața, schimbându-și atitudinea!” – Dumnezeu a inspirat lui Solomon aceste cuvinte: „el este ca unul care îşi face socotelile în suflet! „Mănâncă şi bea”, îţi va zice el, dar inima lui nu este cu tine” (Proverbele 23:7). De multe ori gândurile noastre, și nu circumstanțele, ne determină starea de moment. Ne spunem mereu că vom fi fericiți când se vor întâmpla anumite lucruri. De exemplu, un părinte ar putea spune: „Când Mihăiță va merge la școală, voi fi fericit.” Și este, o vreme. Apoi: „Când Mișu termină gimnaziul, voi fi fericit.” Și este, cel puțin o vară. Apoi, absolvirea facultății de către Mihai aduce cu sine aceeași promisiune; la fel, căsătoria… și nașterea primului nepot… Dar problema este că părintele nu a învățat să fie fericit între aceste evenimente! Când fericirea ta este controlată de ceva din afara ta, mereu vei fi ostaticul oamenilor, al locurilor și al lucrurilor. Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești – ca victimă a împrejurărilor pe care nu le poți controla. David a declarat: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1). El a ales atitudinea potrivită, și tu trebuie să faci la fel! Dar în același timp, trebuie s-o și menții. Asta e partea dificilă. Este ca în povestea cu bătrânul fermier care a spus: „Cel mai greu lucru la mulsul vacilor este că nu stau să fie mulse!” La fel este și cu atitudinile: ele nu se lasă schimbate cu una-cu două. Trebuie să lucrezi la ele în fiecare zi; asta se numește „înnoirea minții.” Și modalitatea prin care o poți face este să pătrunzi în Cuvântul lui Dumnezeu și să lași Cuvântul să pătrundă în mintea ta. Faci lucrul acesta în mod regulat? Dacă încă nu o faci, începe chiar de astăzi!

„Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” (1 Corinteni 10:24)

     Autocompătimirea poate fi fatală. Ea spune mamei și soției care lucrează din greu: „Nu ești apreciată!” Ea spune funcționarului de la birou: „Uite ce valoros ești, și cu toate acestea nu ești recunoscut sau apreciat!” Șomerului îi spune: „N-ai nicio șansă!” Iar celui divorțat: „Nu e loc pentru tine!” Celui îndurerat: „Ești fără speranță!” Și celui ce se luptă: „Nu e cale de scăpare!” Să ne uităm la profetul Ilie: a doua zi după cea mai mare victorie din viața sa, el era profund deprimat și se scălda în autocompătimire, astfel că ajunge să spună: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul… Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:4, 10). Autocompătimirea în stare brută! În general, există două motivații în spatele autocompătimirii: prima este manipularea emoțională. Folosim autocompătimirea ca armă pentru a-i face pe alții să se simtă vinovați și pentru a obține ce vrem. E semn de imaturitate și trebuie să confrunți asta, fie că e în tine, fie că e în altcineva. Pe de altă parte, autocompătimirea poate rezulta din simpla epuizare. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a arătat lui Ilie patru lucruri necesare pentru a-l aduce din nou pe calea cea bună: 1) Avea nevoie de mai multă odihnă; 2) Nu mâncase corespunzător; 3) Își luase privirea de la Dumnezeu și încerca să facă totul prin propriile sale puteri; 4) Era izolat și avea nevoie de un prieten. Așa că Dumnezeu i l-a dat pe Elisei. Lucrul acesta și-a atins scopul, și data următoare când îl vedem pe Ilie, este din nou în vârf. Oprește-te și fă-ți timp azi să te gândești cum ai putea aplica aceste patru adevăruri în viața ta… și – ferește-te de autocompătimire!

„Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră…” (Geneza 35:14)

     Când ne analizăm viața, cred că fiecare putem sesiza anumite momente și evenimente în care a fost evidentă mâna lui Dumnezeu la lucru. Un autor scrie: „Poate din întâmplare te-ai întâlnit cu cineva care ți-a prezentat viitorul soț sau viitoarea soție, sau un coleg de muncă și-a dat demisia și dintr-odată ai fost promovat… sau un necunoscut a spus ceva ce ți-a vorbit inimii. Toate acestea sunt semne ale bunăvoinței lui Dumnezeu și când ești ispitit să cazi în descurajare, trebuie să-ți amintești cum Dumnezeu a deschis o ușă pentru tine, cum ți-a croit un drum, cum ți-a cruțat viața, cum ți-a vindecat copilul… Nu există întâmplare sau coincidență; când ți se întâmplă ceva bun, recunoaște că a fost mâna lui Dumnezeu și adu-ți aminte mereu de asta!” În Vechiul Testament, „Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră…” Tu, ai ridicat vreun stâlp de aducere aminte în ultimul timp? O modalitate sigură prin care îți poți zidi credința este să-ți aduci aminte de situațiile în care Dumnezeu ți-a deschis un drum când toate ușile erau închise și erau obstacole de netrecut pentru tine; de zilele când erai singur și Dumnezeu a adus persoana potrivită în viața ta; de nopțile când te-ai simțit atât de rău, încât nu credeai că vei rezista până a doua zi dimineața… Apoi brusc, din senin, Dumnezeu a rezolvat lucrurile, ți-a dat untdelemn de bucurie în loc de jale, te-a scos din groapă, ți-a dat șansa unui nou început… și astăzi ești fericit, sănătos și împlinit. Și cel mai important: dacă a făcut-o odată, o va face din nou! El este același astăzi ca ieri și când îți faci timp să-ți aduci aminte de bunătatea și credincioșia Sa, El te întărește pentru a duce în continuare lupta cea bună a credinței!

„I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:14)

     Când iudeii „au strigat către Domnul… El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:13-14). El te poate elibera și pe tine astăzi, din orice lucru care te ține rob! Și El îți oferă nu o eliberare temporară, ci libertate veșnică: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36). Iată doi pași pe care îi poți face spre libertate: 1) Strigă către Domnul. Dumnezeu a zis: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13) Gata cu diplomația și politețurile – situațiile disperate cer măsuri disperate! Nu mai încerca să te ocupi singur! Dacă te-ai putea mântui singur, nu ai mai avea nevoie de un Mântuitor! Lasă totul în grija lui Dumnezeu și „aruncă asupra Lui toate îngrijorările tale, căci El Însuşi îngrijeşte de tine.” (vezi 1 Petru 5:7). 2) Hrănește-ți sufletul din punct de vedere spiritual. Libertatea este un proces binar: prima parte implică relația ta cu Hristos. Iudeii s-au hrănit cu mielul pascal ca pregătire pentru eliberarea din robie. Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu, a spus: „Eu sunt Pâinea vie… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac” (Ioan 6:51). Când îți împărtășești cu El sentimentele și nevoile, El îți va ușura povara și singurătatea, și-ți va hrăni sufletul. Domnul Isus a venit să vestească „robilor de război slobozirea şi… să dea drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). A doua parte a libertății implică meditarea la Sfânta Scriptură. Iudeii au devenit robi din cauză că au respins Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne spune că ei „se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.” (Psalmul 107:11-12) Așadar, pentru a fi eliberat și a rămâne liber – hrănește-te zilnic cu Cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viață… începând de acum!

„Am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.” (Exodul 3:7)

     Timp de 400 de ani, poporul Israel a fost oprimat de către supraveghetorii lor egipteni, care „le-au făcut viaţa amară” (Exodul 1:14). Le poți înțelege sentimentele de neajutorare, când te gândești la domeniile din viața ta în care te lupți pentru eliberarea din vechi obiceiuri. Fie că vorbim de mânie, mâncare, alcool, droguri, relații intime, bani sau relații abuzive, ne confruntăm și noi adesea cu sentimente de neputință în luptele noastre. Și încercările repetate de a ne elibera pot produce sentimente intense de deznădejde, care ne fac nici să nu mai încercăm. Dar iudeii au strigat către Dumnezeu, și El le-a răspuns: „Am văzut asuprirea poporului Meu… am auzit strigătele pe care le scoate… căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc… să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă… unde curge lapte şi miere.” (Exodul 3:7-8). Să reținem expresia „am coborât ca să-l izbăvesc…” Cum a făcut lucrul acesta? Eliberarea lor a necesitat moartea mielului de Paște fără cusur. După ce au stropit cu sângele jertfei ușiorii ușii, au pregătit și au mâncat mielul îmbrăcați în hainele de plecare, cu toiagul în mână, gata să lase robia în urmă. Astăzi, Dumnezeu dorește să te pregătești pentru călătoria spre libertate; nu prin strădanii omenești și trecătoare, ci prin credința în sângele vărsat al lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ne ia păcatele. Biblia spune: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat, căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7). Te bucuri? Dumnezeu te-a eliberat din păcat, și El vrea și poate să te elibereze din orice situație care te ține captiv. Așadar, roagă-L să te ajute – acum!

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac…” (Psalmul 41:1).

     Trei sferturi din venitul mondial ajunge în buzunarele a 20% din populație. Să ne gândim în felul următor, ipotetic desigur: 10 fermieri locuiesc în aceeași localitate și câțiva dintre ei au 10 vaci. Însă aceste vaci nu sunt distribuite în mod egal, adică o vacă la un fermier. Mai degrabă este așa: 2 fermieri dețin 8 vaci, în timp ce 8 fermieri împart 2 vaci. Ți se pare corect? Cei doi fermieri care au opt vaci ar putea spune cu ușurință: „Am muncit pentru vacile mele.” Dar întrebarea care se ridică este ce responsabilitate pune Dumnezeu pe cei „avuți” în raport cu cei „ne-avuți”? Mai întâi, să simți grijă și compasiune. În al doilea rând, să ieși din zona de confort și să faci ceva în ce-i privește. De ce? Pentru că: „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.” (Psalmul 41:1-3). Când îi binecuvântezi pe cei săraci, Dumnezeu te binecuvântează! Așadar, fă din această rugăciune și rugăciunea ta: „Doamne, Tu ai promis că pe săraci îi vom avea mereu printre noi. Ajută-mă să mă asigur că și reversul este adevărat: că sunt mereu printre cei săraci – ajutându-i, încurajându-i și întinzându-le o mână de ajutor de câte ori pot. Dă-mi ocazia să Te iubesc, Dumnezeul meu invizibil, slujindu-i pe cei săraci foarte vizibili din colțul meu de lume. Ajută-mă să fiu creativ și nu superior, să încurajez fără să fiu egoist, să fiu curajos dar nu necugetat! Fie ca cei săraci să Te binecuvânteze și datorită mie… Amin!”

„Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit…” (Ieremia 22:16).

     Pe când era student la teologie, Jim Wallis și câțiva dintre colegii săi au luat foarfecele și au decupat din niște Biblii fiecare verset referitor la sărăcie, avere, dreptate sau opresiune. Nu le-a venit să creadă, când au terminat, că pe podea stăteau întinse cam 2000 de versete! De fapt, dacă vrei să scoți din Biblie preocuparea pentru cei sărmani, scoți afară însăși inima Bibliei! Iată un astfel de verset: „Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte?”, zice Domnul.” (Ieremia 22:16). Domnul Isus cita deseori din Sfânta Scriptură, dar numai o dată Îl găsim deschizând-o și citind din ea. Și ce fragment a ales să citească în public? Unul despre săraci și neputincioși: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). Iată lista Sa cu lucruri de făcut: ajutor pentru trup și suflet, tărie pentru partea fizică și cea spirituală și terapie pentru partea pământească și cea veșnică. Unii (chiar dacă reprezintă o minoritate) sunt săraci pentru că sunt leneși și trebuie să li se spună că în Cuvântul lui Dumnezeu scrie: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10). Dar mulți alții sunt săraci pentru că paraziții și infecțiile le-au slăbit trupurile, pentru că petrec șase ore pe zi colectând apă, pentru că se răzvrătesc împotriva armatelor care le-au distrus fermele sau pentru că boala le-a ucis părinții. Aceștia sunt oamenii de care ne-a spus Dumnezeu să avem grijă – azi!

„Văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.” (Faptele Apostolilor 6:1)

     Pentru că în vremea Noului Testament guvernul nu se îngrijea de văduve și de orfani, Biserica a preluat această responsabilitate. Din nefericire, se pare că apăruseră favoritismele, și văduvele și orfanii din poporul iudeu au avut parte de tratament preferențial față de văduvele și orfanii dintre neamuri. Cum au reacționat conducătorii Bisericii? Ar fi putut să desființeze rapid această practică, așa cum facem și noi de atâtea ori. Ei ar fi putut spune: „Noi suntem chemați să vestim Evanghelia, nu să facem pachete cu mâncare. Noi ne preocupăm de chestiuni referitoare la păcat și mântuire, nu de sandale și supă!” În schimb, iată ce au făcut acei slujitori ai bisericii: mai întâi, au convocat o adunare pentru a soluționa problema (vezi Faptele Apostolilor 6:2). Ei au înștiințat toți membrii că biserica lor ia în serios problema sărăciei și că fiecare este responsabil înaintea lui Dumnezeu să facă ceva în această privință. Versetul nu susține obligativitatea forțată, ci propovăduiește clar voluntariatul sub călăuzirea Duhului Sfânt. În al doilea rând, au transferat problema în mâinile celor mai hăruiți și mai pricepuți dintre ei. Au ales șapte bărbați – foarte respectați, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune – și le-au încredințat această responsabilitate (vezi Faptele apostolilor 6:3). În loc să ne creștem copiii doar pentru domenii importante ca medicina, dreptul, politica sau guvernarea, mai bine ar fi să-i învățăm că grija față de cei neajutorați este una dintre cele mai înalte chemări pe care ni le face Dumnezeu. De ce oare 10% din populația lumii merge la culcare cu stomacul gol în fiecare seară? Sau de ce trebuie să moară peste 17.000 de copii zilnic (unul la 5 secunde!) din cauza malnutriției și a unor boli tratabile, iar noi, creștinii și bisericile, nu facem mai nimic legat de asta?! Nimeni nu poate face totul, dar Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi să facem ceva! Iar Biblia ne spune (Iacov 1:27): „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”. Iată ceva de făcut pentru fiecare zi!