CURĂȚAT DE USCĂTURI (1)

„Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru…” (Evrei 12:10)

     Ai auzit că maeștrii grădinari chiar vorbesc cu plantele lor? De ce? Pentru că asta le ajută să crească! Imaginează-ți că spui: „Ce plantă frumoasă ești. O, ce bine arăți astăzi! Sunt atât de mândru de tine!” Acum, imaginează-ți că vorbești cu planta căreia îi tai crengile uscate și-i spui: „Pe mine mă doare mai mult decât te doare pe tine, iar mai târziu o să-mi mulțumești pentru asta!” Poc! „Și, știi ceva? E spre binele tău!” Poc! Iar acum imaginează-ți că planta îți răspunde: „Ești lipsit de inimă. Mă urăști. Am muncit mult ca să fac aceste ramuri de trandafiri, pe care le tai tu, să crească!” Nu-i așa că ceva de genul acesta Îi spunem și noi lui Dumnezeu, când El vrea să ne curețe? „Tu nu mă iubești? Nu-ți pasă de mine? Chiar nu vezi prin ce trec în momentul acesta?” Noi credem că Dumnezeu este supărat pe noi. Nu, El nu e supărat. Una dintre greșelile majore pe care le facem noi este să confundăm tăiatul cu pedepsitul. Nu pune semnul egal între curățare și pedeapsă! Dumnezeu te vede ca pe o persoană care poate aduce rod, care are potențialul de a face ceva măreț și pe care El dorește s-o folosească într-un mod semnificativ. El dorește să atingi cel mai înalt nivel de rodire, așa că El te curăță de uscături, și taie chiar și unele binecuvântări pe care le-a adus în viața ta. Poate ai pierdut un serviciu care-ți place, sau o relație. Cu siguranță, Dumnezeu are un plan mai bun pentru tine. Te încrezi în El? Crezi că El lucrează în viața ta? Iată ce spune Cuvântul Său: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6). Așadar, curățarea face parte din planul Său!

RESPECTUL FAȚĂ DE OAMENI

„Să răspundeţi… cu blândeţe şi cu teamă.” (1 Petru 3:15)

     Biblia spune: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă.” Coaja unui ou se sparge și dacă lovești de ceva tare, dar și dacă-l pui într-un mediu cald, și să-l ții la incubat până iese din el un pui. Ultima variantă ne dă un pui, în timp ce prima îl elimină. În mod similar, noi le putem da Evanghelia oamenilor fie bruscându-i, fie iubindu-i și conducându-i în familia lui Dumnezeu. Ai observat că uneori evanghelizarea oamenilor este o condamnare acoperită cu un văl subțire? Noi le spunem: „Tu ai nevoie de ceea ce am eu pentru că ești o persoană atât de chinuită.” Oamenii au într-adevăr nevoie de vestea bună, dar dispoziția ta îi poate împiedica s-o primească. Respectă-i pe necredincioși, nu-i umili! Să respecți înseamnă să accepți. Asta nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu modul lor de a trăi. Acceptarea și aprobarea sunt două lucruri diferite. Dar fiecare om are dreptul să fie tratat cu respect. Cea mai bună modalitate de a răspândi Evanghelia în rândul celor necredincioși este să-i înconjori cu dragoste și acceptare, atunci când le vorbești despre Domnul. Fii respectuos, sensibil și atent. Teologul D.T. Niles a spus: „Evanghelizarea înseamnă un cerșetor care îi spune altui cerșetor unde poate găsi pâine.” Împărtășește Cuvântul lui Dumnezeu! Când tu te ocupi de lucrul acesta, Dumnezeu Se ocupă de mântuire. Odată ce ai semănat sămânța Cuvântului lui Dumnezeu în inima cuiva, și i-ai arătat iubire, când vei pleca de lângă el poți să fii sigur că Dumnezeu nu va întârzia să-Și facă partea Sa!

DEDICAT ȘI CONECTAT

„Noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos…” (Romani 12:5)

     Biblia descrie viața creștină ca pe un câmp de luptă: armătură, scut, sabie, săgeți, cucerire, coif, străduințe, bătălii, biruință, victorie etc. Și așa este, noi suntem într-un război spiritual fie că ne dăm seama de asta, fie că nu, și de aceea avem nevoie de susținere și de sprijin. Când am devenit creștini, practic ne-am înrolat în armata lui Dumnezeu. Imaginează-ți că te duci la un birou de recrutare pentru a te înrola în armată. Ți se spune: „Minunat, semnează aici.” Tu spui: „Stați puțin! Am câteva condiții: nu vreau să fiu legat de un pluton anume. Vreau să fiu flexibil. Voi face parte din armată, dar nu vreau să fiu atașat unui anumit grup de soldați. Dacă lupta se întețește prea mult într-o zonă, mă voi muta într-o altă zonă și mă voi alătura altui pluton. Și dacă nu-mi place conducerea unui pluton, mă voi alătura altuia!” Ce zici, te-ar mai primi? Ai vrea să lupți cot la cot cu o astfel de persoană? Firește că nu! Dar din păcate, așa se comportă mulți creștini, astăzi, cu privire la armata lui Dumnezeu: ei se plimbă de la o biserică la alta, având puține implicări sau deloc, în vreo slujire a bisericii, iar atunci când biserica pleacă la luptă, ei sunt absenți nemotivați. În Biblie, nu există creștin care se plimbă de la o biserică la alta din cauza plictiselii. Toți erau implicați, trup și suflet. Diferența dintre simplul mers la biserică și a deveni membru, este ca diferența dintre a te căsători și a trăi în concubinaj. Deosebirea o reprezintă angajamentul. Cuvântul grecesc pentru părtășie este koinonia, care înseamnă „a fi dedicat unul altuia”. Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35). Și nu poți iubi în absență! Așadar, fii dedicat trupului lui Hristos și conectat cu biserica din care faci parte!

CREDINCIOȘIA (4)

„Credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:23)

     Credincioșia poate transforma orice fel de muncă într-una de o importanță vitală. Să ne gândim cât suntem de responsabili în lucrurile mici – și să luăm ca exemplu un timbru poștal. Fără el, plicul nu poate pleca. Doar așa, scrisoarea ajunge acolo unde este trimisă. Trebuie să fie bine lipit, ca să reziste până când scrisoarea ajunge și își împlinește sarcina. Persoana care face această muncă nu are impresia că este o sarcină prea mică. Nu toți ne-am născut cu aceleași talente; unii dintre noi sunt mai dotați în anumite domenii decât alții. Dar fiecare dintre noi ne-am născut cu aceeași responsabilitate: să ne folosim abilitățile la capacitate maximă! Mai mult de atât, nu putem face – și nici Dumnezeu, Cel care ni le-a dat, nu Se așteaptă la mai mult! Acum 200 de ani, când s-a înființat Marina Statelor Unite, oficialii s-au gândit serios la un motto potrivit. În cele din urmă au ales expresia latinească semper fidelis, expresie care este acum întipărită în mintea fiecărui militar din Marină. Ce înseamnă motto-ul acesta? „Mereu credincios!” Ambele cuvinte sunt importante, dar primul mi se pare cel mai important: „mereu”. De ce? Pentru că un militar al acestor trupe nu-și permite să fie credincios numai când este confortabil sau convenabil, doar când are chef sau când lucrul acesta îl face fericit. Semper fidelis înseamnă că trebuie să fii mereu credincios, indiferent de cost. Dumnezeu dorește să poată spune despre tine același lucru care se spune și despre El: „credincioşia Ta este atât de mare!” Deci, fie că ești șef, angajat, tată sau mamă, soț sau soție, membru al unei biserici, preot sau militar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: fii mereu credincios!

CREDINCIOȘIA (3)

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari…” (Luca 16:10)

     Pastorul John Merritt scria: „Am întrebat-o pe frumoasa mea soție dacă s-a căsătorit cu mine pentru înfățișarea mea. Ea mi-a răspuns: „Nu, m-am căsătorit cu tine pentru inteligența și credincioșia ta; pentru mine, acestea sunt ceea ce contează!” Cu adevărat, ceea ce contează în viață este credincioșia în lucrurile mărunte; așa debutează, crește și se maturizează sentimentul responsabilității. Poetul american Longfellow a scris: „Majoritatea oamenilor ar avea succes în lucrurile cele mai mărunte, dacă nu ar fi măcinați de ambiții așa de mari!” Uneori credem că suntem prea mari pentru lucruri mici; preferăm să perseverăm în ceea ce noi credem că sunt lucruri mai mari și mai importante. Dar iată care este perspectiva Domnului Isus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16:10-12). Dacă vrei să ai succes la locul de muncă, vino la timp la serviciu, folosește bine timpul, și stai până termini ce ai de făcut; când vezi un lucru ce trebuie făcut, fă-l – chiar dacă nu e în fișa postului. Muncește cinstit pentru un ban cinstit; ia-ți pauza de prânz cuvenită, nu una de trei ore; raportează cheltuielile conform cu realitatea; susține echipa în care lucrezi, și susține reputația companiei, dar cu toate acestea, dacă există o problemă reală în acest domeniu, nu ezita s-o spui. Cu alte cuvinte, fii credincios la locul de muncă, așa după cum ne îndeamnă Biblia: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!…” (Eclesiastul 9:10). O astfel de credincioșie Îl onorează pe Dumnezeu!

CREDINCIOȘIA (2)

„Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” (1 Corinteni 4:2)

     Credincioșie înseamnă să depui 100% efort în 100% din timp! Revista americană „Insight” a publicat odată un articol, semnat Gary Sheer, cu titlul: „Lupta pentru perfecțiune… sau nimic!” Articolul prezenta niște date alarmante! Se spunea că dacă 99,9% ar fi suficient, 103.260 declarații de venit ar fi procesate incorect în anul acela; 22.000 de cecuri ar fi deduse din conturile bancare greșite, în următoarele 6 minute; 12 nou-născuți ar fi încredințați altor părinți, și nu adevăraților părinți, în fiecare zi; 2 aterizări de avioane de pe aeroportul internațional O’Hare ar fi nesigure, în fiecare zi; 18.322 de plicuri de corespondență ar fi direcționate greșit în următoarea oră; 291 operațiuni de pace ar fi efectuate greșit anul acela; 880.000 de carduri de credit, aflate în circulație, ar avea informații incorecte despre titulari pe benzile lor magnetice; s-ar da 20.000 de rețete medicale incorecte în următoarele 12 luni, și s-ar efectua 107 proceduri medicale greșite până la sfârșitul unei zilei. Aceste statistici au menirea de a ne trezi la realitate – mai ales că e posibil să fii una dintre persoanele afectate! Iată concluzia: doar o dăruire deplină îți va dovedi credincioșia în orice situație. Tot ce este sub acest nivel nu va fi suficient, ci va reflecta eșecul tău de a fi pe deplin credincios și responsabil. De aceea Biblia ne spune: „Ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” Cu Dumnezeu, credincioșia nu este doar un concept sau o sugestie; este o poruncă realizabilă pentru toți cei care Îl slujesc – deci, și pentru tine!

CREDINCIOȘIA (1)

„Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” (Proverbele 20:6)

     Un proaspăt angajat și-a întrebat un coleg de muncă: „De cât timp muncești pentru compania aceasta?” El a răspuns: „De când m-a amenințat șeful că mă concediază!” Lăsând gluma la o parte, angajatorii dau năvală să găsească muncitori care sunt credincioși și responsabili. Cetățenii tânjesc după politicieni care își duc la îndeplinire toate promisiunile din campania electorală. La ceremonia de nuntă, mirii sunt îndemnați să fie credincioși jurămintelor pe care și le fac unul altuia. Adevărul este că fără credincioșie, influența ta va fi limitată, sau ștearsă… Fără credincioșie, totalitatea celorlalte talente minunate pe care le ai se diluează. Credincioșia transformă banalul în miraculos și persoanele obișnuite în oameni de succes. Înțeleptul rege Solomon a pus această întrebare, care ar trebui să ne cerceteze sufletele: „Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” Lumea își dorește oameni care să fie credincioși. În Parcul Național Yellowstone, sunt peste 300 de gheizere (aproximativ jumătate din gheizerele cunoscute în lume). Dar dintre toate, unul se remarcă. Nu este cel mai mare și apele sale nu ating cea mai mare înălțime, dar este unul dintre cele mai spectaculoase izvoare termale din lume și cel mai popular. Și popularitatea sa se datorează unui singur lucru – erupe cu regularitate. Oamenii înfruntă soarele fierbinte și așteaptă să-l vadă, deoarece el aruncă în aer de la 14.000 la 32.000 litri de apă clocotită la înălțimi de cel puțin 30 m., uneori depășind chiar 50 m. – după un orar precis! Aproape că ți-ai putea regla ceasul după el. Este motivul pentru care gheizerul acesta poartă numele Bătrânul Credincios. Ce putem noi învăța de-aici? Oamenii sunt atrași de credincioșie, și-ar trebui să fie atrași de loialitatea noastră. Dumnezeu este glorificat prin credincioșia noastră. Așadar, în tot ceea ce faci – dovedește credincioșie!

DUMNEZEU ÎȚI POARTĂ DE GRIJĂ!

„Tu îmi întinzi masa…” (Psalmul 23:5)

     Când stai la masă și ai în fața ta o mâncare gustoasă, oprește-te și gândește-te la oamenii care au făcut lucrul acesta posibil. Cineva a cultivat legumele sau a crescut animalele; compania de procesare a alimentelor le-a pregătit și le-a împachetat; compania de transport le-a transportat; supermarketul le-a vândut; apoi cineva a plătit prețul ca să le cumpere, să le gătească și să le așeze înaintea ta ca să mănânci. Sunt multe componente în acest ansamblu, dar principalul element de legătură este Dumnezeu. El a creat solul, semințele și animalele. Fără El, ai suferi de foame. De aceea, de fiecare dată când te apropii de masă, este foarte bine să Îi mulțumești pentru mâncare. Când cineva îți oferă o mâncare pe gustul tău, bunul simț îți pretinde să-i spui politicos: „mulțumesc”. Dar iată o notificare din cer: „Tot ce ai, a venit de la Mine! Semnat: Dumnezeu.” (vezi Iacov 1:17). Poate te gândești: „Dar eu am muncit din greu pentru ce am!” Atunci trebuie să fii lăudat pentru etica muncii tale și pentru strădania ta. Dar nu aici se termină povestea; iată continuarea: „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii…” (1 Timotei 6:17-18). Când Dumnezeu îți spune să fii „darnic, gata să simți împreună cu alții”, El dorește următorul lucru de la tine: așa cum El ți-a furnizat toate binecuvântările, tot la fel să faci și tu altora!

CREȘTI TU SPIRITUAL?

„Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4:15)

     Creșterea spirituală nu are loc în mod automat. Tu trebuie să-ți dorești să crești, să te hotărăști să crești și să-ți găsești plăcerea în creșterea spirituală. „Dar viața este așa de grea, și mă copleșește!”, spui tu. Mulți au avut o viață mai grea decât a ta și au ajuns la maturitate spirituală… așa cum mulți au dus-o mai bine decât tine și au rămas blocați la stadiul de copilași în credință! S-a întâmplat așa pentru că s-au îndoit de abilitatea lor de a crește, s-au lăsat purtați de curenți, ori au amânat creșterea, gândindu-se: „Voi reveni la ea când se schimbă lucrurile!” Dar lucrurile nu se întâmplă niciodată așa. Creșterea începe odată cu luarea unei decizii. Biblia spune: „Isus… a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine.” Omul acela s-a sculat şi a mers după El.” (Matei 9:9). Matei nu a înțeles toate implicațiile deciziei sale; el s-a hotărât pur și simplu să-L urmeze pe Isus. E tot ce-ți trebuie și ție pentru a te urni din loc: o decizie. Nimic nu-ți modelează viața ca deciziile pe care le iei! Dacă vrei să știi ce va fi cu tine peste 20 sau 30 de ani, analizează angajamentele și prioritățile care îți stăpânesc viața. La nivelul angajamentelor, majoritatea dintre noi pierdem binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru că ne este teamă să ne luăm vreun angajament, facem promisiuni cu jumătate de inimă, pentru multe lucruri, și ajungem să fim frustrați pentru că am făcut alegerile greșite. Și când ne luăm angajamente greșite, viața noastră va fi plină de regrete. Fiecare alegere are consecințe – așa că, alege înțelept! Asemănarea cu Hristos este rezultatul alegerilor după voia lui Hristos, apoi dependența de El ne ajută să putem împlini acele alegeri! Și El ne va ajuta (conform Efeseni 4:24) „să ne îmbrăcăm în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu.”

TU ÎL REPREZINȚI PE TATĂL CERESC

„Tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el…” (Luca 15:20)

     Când tatăl fiului risipitor l-a văzut pe acesta, Biblia spune că „i s-a făcut milă de el.” Pastorul Jack Graham scria: „Acesta nu era un tată care abia aștepta să-l pedepsească pe fiul său cel păcătos, pierdut și fără valoare. Dimpotrivă, era un tată iubitor, grijuliu, care abia aștepta să-l îmbrățișeze și să-i ureze bun venit. El a alergat pe drum ca să-l întâmpine. Ceea ce vedem în această pildă este imaginea dragostei pe care o are Tatăl ceresc pentru noi, o dragoste plină de nerăbdare, entuziastă, caldă și abundentă!” Max Lucado parafrazează: „Această povestire ne prezintă un tată bogat și un fiu îndărătnic, care-și ia toată moștenirea cu el la Las Vegas și o risipește pe jocuri de noroc și femei… Lefter și prea mândru să se întoarcă acasă, se angajează grăjdar la hipodrom. Când realizează că mănâncă din cucuruzul cailor, își dă seama că „i-a ajuns cuțitul la os”. Pleacă, iar pe drum își repetă discursul de pocăință. Dar „când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el”. Ne-am aștepta la brațe încrucișate, sprâncene încruntate, un strâns de mână reținut, și o predică severă. În schimb, tatăl spune slugilor: „Aduceţi repede haina cea mai bună… un inel… şi încălţăminte… Aduceţi viţelul cel îngrăşat…” (Luca 15:22-23). Inelul simboliza delegarea autorității. Cel care-l purta ducea afacerea mai departe, în numele celui care i-a dat-o. Tu, i-ai fi dat fiului risipitor împuternicire peste lucrurile tale? I-ai fi încredințat cardurile tale bancare? Dar asta a făcut Dumnezeu când ai venit la El! Ți-a dat autoritate să desfășori activități în Numele Său. Când rostești adevărul, tu ești ambasadorul Său (vezi 2 Corinteni 5:20). Când administrezi finanțele pe care El ți le dă, ești managerul Său! Când proclami iertarea, ești preotul Său! El ți-a dat privilegiul de a face pentru alții ce face El pentru tine. Nu refuza și nu bloca încurajarea oamenilor! Rostește cuvinte care-i întăresc pe ceilalți. De ce? Pentru că tu Îl reprezinți pe Tatăl tău ceresc!