ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)

„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21)

     Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o urmeze viața ta; rostește-le peste viitorul tău, peste familia ta, peste finanțele tale și peste sănătatea ta! Dacă treci printr-o perioadă dificilă în acest moment, nu folosi cuvintele doar pentru a descrie situația ta, ci folosește-le pentru a o schimba! Când ceea ce spui este în concordanță cu ceea ce spune Dumnezeu, dai viață credinței tale! Așadar, începe să spui: „Pot face toate lucrurile prin Hristos. Sunt binecuvântat. Sunt puternic. Sunt sănătos!” Când vorbești astfel, tocmai ți-ai binecuvântat viața. Nu este vorba despre o filosofie superficială, în care mintea prevalează asupra materiei, ci despre adevărul biblic! Începe să-ți îndrepți cuvintele în direcția în care vrei să meargă viața ta. Poate că ai fost dezamăgit. Relația s-a terminat. Nu ai obținut promovarea… În loc să te plângi și să spui: „Eh, oare ce-o fi fost în capul meu, la ce mă așteptam?! Eram sigur că nu câștig!”, declară cu încredere: „Eu știu că, atunci când Dumnezeu închide o ușă, El deschide alta. Și ceea ce era menit să-mi facă rău, Dumnezeu va folosi spre binele meu (vezi Geneza 50:20), iar eu voi ieși din această situație mai bun decât eram înainte (vezi Romani 8:28)!” Ceea ce spui tu despre tine însuți este în astfel de cazuri mai important decât ceea ce spun alții! Cuvintele care ies din gura ta se întorc direct în urechile tale și, în cele din urmă, creează aceeași imagine în interiorul tău. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu peste viața ta, cu-atât mai mult peste situația în care te găsești astăzi!