SPUNE NU PĂCATULUI!

„Nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:14)

     Dacă vrei să cultivi flori, trebuie să declari război buruienilor; altfel, ele îți vor invada toată grădina. Cu alte cuvinte, trebuie să stârpești buruienile! Există o paralelă spirituală aici, și anume: dacă n-o termini definitiv cu păcatul, el va prelua controlul vieții tale. Cartea „Mesajul” parafrazează cuvintele apostolului Pavel (din Romani 6:6-14), astfel: „Vechiul nostru mod de viață a fost pironit pe cruce cu Hristos, un sfârșit decisiv al acelei vieți mizerabile – și nu mai suntem captivi ai păcatului! Iată ce credem: dacă suntem incluși în moartea lui Hristos care a învins păcatul, suntem incluși și în învierea Sa, care ne mântuie viața. Noi știm că în momentul în care Hristos a înviat din morți, lucrul acesta ne-a transmis adevărul că moartea nu este sfârșitul. Moartea nu va mai avea niciodată ultimul cuvânt! Când Isus a murit, El a luat cu El păcatul, dar când a înviat El L-a coborât pe Dumnezeu la noi! Din acest moment, gândește-te în felul următor: păcatul vorbește o limbă moartă, care nu înseamnă nimic pentru tine; Dumnezeu vorbește limba ta maternă și tu te ții strâns de fiecare cuvânt. Ai murit față de păcat și ai înviat pentru Dumnezeu. Asta înseamnă că nu trebuie să-i dai păcatului niciun pic din felul în care îți trăiești viața. Nu-i da nici măcar minimum de atenție. Nu-i face nici măcar mici comisioane, dacă au vreo legătură cu vechiul mod de trai. Avântă-te cu toată inima și întotdeauna – pentru că nu uita, ai fost înviat din morți! – pe calea lui Dumnezeu și a voii Sale. Păcatul nu-ți poate spune cum să trăiești. La urma urmelor, tu nu mai trăiești sub acea tiranie, tu trăiești în libertatea lui Dumnezeu!” Deci, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: spune „nu” păcatului!