TIMPUL ALES DE DUMNEZEU (1)

„Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4:4)

     Dumnezeu nu se consultă cu noi ca să Se asigure că planurile Sale coincid cu programul nostru. Dumnezeu stabilește un program; uneori, trebuie să alergăm ca să ținem pasul, alteori trebuie să încetinim ca să mergem în ritm cu El. Cred că Maria plănuise să se căsătorească cu Iosif, și să aibă copii… dar Dumnezeu a avut un alt plan pentru ea. Copilul acela nu trebuia să fie atins de păcatul originar, așa că trebuia să aibă un tată fără păcat; de aceea a fost desemnat Duhul Sfânt să facă toată această lucrare. Omenește vorbind, momentul nu putea fi mai nepotrivit. Maria a rămas însărcinată înainte să se căsătorească, și nu Iosif era tatăl copilului. Pe lângă ostracizare, Legea spunea că Maria putea fi ucisă cu pietre. Cum a reacționat ea? Uimitor! „Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38). Dumnezeu are un plan stabilit și întotdeauna lucrează spre a-l duce la îndeplinire. Problema este că noi lucrăm cu informații limitate, așa că ne pierdem răbdarea și ne supărăm când nu ne răspunde la rugăciuni, atunci când credem noi că trebuie, sau așa cum credem noi că trebuie. Se spune că George Muller, evanghelist și fondator al Orfelinatului Ashley Down din Bristol, Anglia, aștepta pe doc ca să primească un scaun special; avea probleme cu spatele și avea nevoie de acel scaun pentru călătoria sa peste ocean. Când a sosit vremea plecării, și pentru că scaunul tot nu ajunsese, prietenii săi s-au oferit să-i cumpere unul. Dar Muller a zis: „Ori Se va îngriji Dumnezeu de scaun, ori îmi va da harul să mă descurc și fără el!” Și până la urmă scaunul a ajuns exact la timp! Așa că, încrede-te în Dumnezeu – El știe perfect ce, când și cum face!