TREZIREA DE CARE AVEM NEVOIE (2)

„Cuvântul Tău este … o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105)

     În al doilea rând, o trezire după Lumină. Serviciul tău îți ia cam zece ore dintr-o zi, inclusiv transportul. Dormitul, mâncatul, spălatul și îmbrăcatul îți mai iau zece. Familia și hobbyurile, etc., justifică orele care au mai rămas. Astăzi, „un membru dedicat al bisericii” merge la biserică de trei ori pe lună. Să socotim. Din 168 de ore dintr-o săptămână, cam nouăzeci de minute sunt alocate creșterii spirituale – mai puțin de un procent! ªi care sunt rezultatele? Ignoranța spirituală și slăbiciunea. În bisericile din Statele Unite, divorțul e la fel de obișnuit ca în afara ei. Credincioșii au probleme la fel de mari cu pornografia ca necredincioșii. Rata alcoolismului și a dependenței este cam la fel. Un sondaj recent al postului ABC News a descoperit că în timp ce unele biserici au o creștere rapidă, mulți dintre nou-veniți au o „teologie eclectică”. Ei cred în înviere, dar cred și că reîncarnarea e OK. Ei cred că Dumnezeu îi călăuzește prin rugăciune, dar și prin horoscop. În timp ce musulmanii devotați se angajează să memoreze Coranul, creștinul de rând nu citește Biblia o dată pe săptămână. Oricât de tare s-ar strădui pastorul tău, hrănirea cu lingurița de la amvon și râgâitul la plecare nu te va face matur spiritual. „Cuvântul Tău … este o lumină pe cărarea mea”. Trebuie să pui Cuvântul lui Dumnezeu în capul listei cu „îndatoriri zilnice”. „Să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor … ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:14-15).