„Voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci… un duh de înfiere” (Romani 8:15)

     Vorbim și azi despre întâlnirea lui Iosif cu frații săi, în Egipt… Frații lui Iosif au rămas „încremeniţi… Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:3-5). Vom observa că Iosif nu a reacționat așa cum reacționăm noi de atâtea ori când cineva ne rănește. Iosif nu i-a alungat pe frații săi, nu s-a bucurat văzându-i în încurcătură, nu a fost duplicitar, nu a jubilat spunându-le: „V-am prins!”, nu le-a reamintit cum l-au înjosit și cum i-au distrus visele, nu le-a pretins să recunoască faptul că el are dreptate și că ei au greșit, și n-a exclamat: „V-am spus eu!” Nu, Iosif a dorit să fie iubit, nu să inspire teamă. El a dorit să refacă relația, nu să se răzbune. El știa că beneficiile pe termen lung ale vindecării relației au depășit cu mult orice satisfacție pe termen scurt pe care o obținem prin răzbunare. El a înțeles că numai când îl eliberezi pe cel ce ți-a greșit te vei simți liber. Biblia spune: „Voi n-aţi primit un duh… ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava!, adică: Tată!” Cuvântul „Ava” este un termen de alint care înseamnă „tătic”. Dumnezeu nu-ți readuce aminte de trecut și nici nu te ține la distanță din cauza eșecurilor tale. El dorește să știi că poți veni la El oricând, că ești acceptat, dorește să te simți în siguranță în prezența Lui și să-L numești „Tăticule”. Aceasta este dragostea pe care El dorește să le-o arăți altora – o dragoste prin care ceilalți să nu simtă teamă în prezența ta!