VEI CULEGE ROADELE GENEROZITĂTII TALE

„Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38)

     Dr. William DeVries, chirurg vestit și pionier al inimii artificiale, este genul de doctor care merge la spital duminica numai pentru a-și înveseli pacienții descurajați. Schimbă chiar și pansamente, iar dacă un pacient dorește să stea în preajma lui și să discute, el o face întotdeauna. Prietenii lui spun că e „un pantof vechi” care se potrivește peste tot pe unde merge. Poartă cizme de cowboy la halatul pentru operații și repară inimi pe muzica lui Vivaldi. „Are mereu un zâmbet care stă la pândă, spune prietenul său, dr. Robert Goodin, și mereu găseşte un motiv să-l afișeze”. DeVries crede că „sala de așteptare” nu este un loc în care alții îți slujesc, ci unde tu ai ocazia să-i slujești pe ei. Chuck Swindoll scrie: „Ne ocupăm locul obișnuit, dar nu mai avem interese obișnuite. E ca și cum ne-am afla într-un lift cu reguli precum „Sunt interzise conversaţia, zâmbetul sau contactul vizual fără acordul scris al conducerii”. Noi pierdem legăturile unii cu alții! Motivația să ajutăm, să încurajăm și da: să ne slujim aproapele – este în declin. Totuși, acestea sunt lucrurile esențiale ce asigură o viață fericită și împlinită. Asta a vrut să spună Domnul Isus prin cuvintele: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru” (Matei 23:11). Tot ce-ți dăruiește Dumnezeu este mai întâi un dar de care să te bucuri, apoi o sămânță de semănat. Ai o educație bună? Ai abilități de lider? Ai mai mulți bani decât îți trebuie? Înseamnă că ai semințe – seamănă-le! Citește promisiunile lui Dumnezeu referitoare la generozitate, apoi începe să dăruiești altora ceea ce El ți-a dat. Aceasta e calea spre împlinire sufletească!