CUM SĂ CRESTI COPII CU PERSONALITĂTI DIFERITE (2)

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…” (Iacov 1:5)

     Ieri am privit puțin la copiii care sunt ascultători în comparație cu cei obraznici. Orice părinte care are doi copii sau mai mulți este binecuvântat să aibă cel puțin unul din fiecare tip. Când un copil e ca argintul viu, iar celălalt ca un cățeluș de pluș, cel ascultător este cu ușurință considerat responsabil. Dacă apare de făcut vreo sarcină neplăcută, se presupune că o va face, întrucât mama și tata nu au energia de a se lupta cu tigrul. Când e nevoie de sacrificiul din partea unuia dintre copii sau ca unul să se descurce fără un lucru anume, există tendința de a-l solicita pe cel care nu se plânge atât de tare. În asemenea împrejurări, la tragerea la sorți iese copilul ascultător. Consecințele unei astfel de inegalități ar trebui să fie evidente. Copilul responsabil devine mânios cu timpul. Dobândește un sentiment de neputință și de resentiment care iese la suprafață. El seamănă cu fiul mai mare din pilda fiului risipitor (vezi Luca 15:11-32). Acesta nu s-a revoltat împotriva tatălui, dar i-a fost ciudă pe atenția de care a beneficiat fratele lui iresponsabil. E tipic! Prin urmare, trebuie să încerci să echilibrezi balanța când ai de-a face cu copilul ascultător. Asigură-te că are o parte egală de atenție. Ajută-l să găsească modalități de a se raporta la fratele lui acaparator. Și, în măsura posibilităților, oferă-i dreptul de a lua propriile decizii. Nimic nu e simplu când vorbim de creșterea copiilor. Chiar și cei mai „docili” dintre ei au nevoie de toate strădaniile noastre – și de înțelepciunea lui Dumnezeu. Iar ea este la îndemâna oricui o cere: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”.