„Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele” (Psalmul 19:14)

     Mark Twain a glumit: „E nevoie de doi ani pentru a învăța să vorbești bine și îți ia tot restul vieții ca să‑ți controlezi vorbirea”. Psalmistul s‑a rugat: „Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele, și cugetele inimii mele, Doamne”. Un păcat aproape tot timpul tolerat în biserică și uneori chiar scuzat este păcatul bârfirii. Domnul Isus condamnă vorbele necugetate, spunând că ele „vin din inimă, și aceea spurcă pe om” (Matei 15:18). Dar cum rămâne cu vorbele pe care le rostim fără să ne gândim la efectul lor asupra celorlalți? Dacă ai impresia că Dumnezeu trece cu vederea, mai gândește‑te o dată! Domnul Isus a spus: „oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care‑l vor fi rostit” (Matei 12:36). Cuvintele tale zidesc sau distrug, descurajează sau inspiră, vindecă sau rănesc, așa că alege‑ți cuvintele cu grijă. Cuvintele neglijente sunt deseori pălăvrăgeala lipsită de sens în care ne angajăm când nu avem nimic valoros cu care să contribuim. Și cu cât le rostim mai mult, cu atât e mai posibil ca ele să degenereze în bârfă și să‑i rănească pe oameni. Solomon scrie: „Chiar și un prost ar trece de înțelept dacă ar tăcea” (Proverbe 17:28). Ai avea încredere în cineva care  face comentarii ușuratice despre orice? Nu? Atunci oprește‑te și gândește‑te la ce îți iese pe gură! Ai avea parte de mai mult respect și ai crea mai puțină confuzie dacă ți‑ai ține gura închisă? Sau dacă ai fi mai atent la genul de povești pe care le spui? Sau dacă te‑ai gândi de două ori înainte de „a ataca pe cineva”? Biblia spune: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har … ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia” (Coloseni 4:6).