„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24)
Iată încă o întrebare la care trebuie să te gândești: Ce înseamnă „umblarea prin vedere” (2 Corinteni 5:7)? Înseamnă să-ți trăiești viața bazându-te pe felul în care arată lucrurile pentru ochiul natural. Înseamnă să te hotărăști și să acționezi conform percepțiilor și circumstanțelor mai mult decât conform Cuvântului lui Dumnezeu. Înseamnă să lași sentimentele și gândurile să-ți dicteze. Gândurile și sentimentele tale sunt – ale tale! Analizează-le. Nu le lăsa să te oblige. Folosește-ți temperamentul controlat de Duhul Sfânt pentru a le ține sub control. Prea des ne găsim prinși la mijloc, între credință și îndoială, între ceea ce spune duhul nostru transformat și mintea noastră firească. Într-o zi, un tată mâhnit de durere și-a adus fiul la Domnul Isus ca să fie vindecat. Isus i-a spus: „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!” (Marcu 9:23). În acel moment tatăl băiatului a spus: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Uneori experimentăm atât credință, cât și îndoială. Acest om a fost cinstit cu privire la îndoielile sale și cu toate acestea Domnul Isus tot a făcut o minune pentru el. Dacă ar fi avut nevoie de mustrare, Domnul Isus l-ar fi mustrat. Dacă credința lui nu era autentică, Domnul ar fi știut-o. Dar Isus a acceptat declarația credinței sale, în ciuda îndoielilor sale. Iată trei lecții pe care le putem învăța de aici: 1) Nu-ți fie teamă să-ți recunoști îndoielile. 2) Nu lăsa ca îndoielile tale să-ți domine credința. Cuvântul lui Dumnezeu în acest domeniu este voia Lui pentru tine; bazează-te pe el. 3) Dă-i îndoielile tale Domnului și spune: „Cred, Doamne; ajută-mă să-mi înving necredința!” Cât durează să înveți să umbli prin credință? O viață întreagă!