SURPĂ ÎNTĂRITURILE!

„Armele cu care ne luptăm noi… sunt… întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4)

     Când Biblia vorbește despre o întăritură, ea se referă la o zonă din viața ta care este controlată de o gândire greșită. Iar acea întăritură va atrage oameni care gândesc la fel și care se hrănesc din ea. Dar există o veste bună: Dumnezeu poate și vrea să-ți descopere „întăriturile” din viața ta, precum și ceea ce le-a cauzat. Unii dintre noi sunt preocupați obsesiv de bani, pentru că au crescut în vremuri grele, în lipsuri, și nu-și doresc ca să experimenteze asta și copiii și familia lor. Prin urmare, sunt înclinați să depindă mai mult de ei înșiși decât de Dumnezeu. Când vine vorba de bani, noi îi economisim, îi ascundem, îi păstrăm… dar ne este teamă să-i investim. Și pentru că ne e teamă să-i „semănăm”, ratăm însăși recolta care ne-ar rezolva problema! „Așadar, ce pot face cu întăritura mea?”, poate că întrebi… Atac-o – folosind Cuvântul lui Dumnezeu! Nu trebuie să accepți tot ce-ți vine în minte, poți discerne și poți alege! Dacă un gând se aliniază la Cuvântul lui Dumnezeu, acceptă-l; dacă nu, respinge-l! Când Satan vine împotriva ta, nu sta cu mâinile încrucișate, spunând: „Aș vrea să mă lase în pace. N-am chef de luptă astăzi!” Dacă faci asta, el te va „înghiți” (vezi 1 Petru 5:8)! Apostolul Pavel descrie Biblia ca fiind „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). Ai înțeles ce-nseamnă asta? Că Duhul Sfânt care locuiește în tine va mânui sabia Scripturii pentru tine – desigur, dacă tu ți-ai făcut partea, adică ai strâns Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Vrei să dobori întăriturile din viața ta? Reprogramează-ți mintea cu adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu!