„Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9)
Niște benzi desenate îl arată pe un director stând deznădăjduit la biroul său mare. De partea cealaltă a biroului stă umil un bărbat îmbrăcat în haine de lucru și spune: „Dacă vă liniștește cu ceva, și cei de jos se simt singuri”. Adevărul este că vei găsi oameni singuri sus, jos și la mijloc. Singurătatea nu este o problemă de poziție, ci una de relație. Biblia spune: „Cine își face mulți prieteni… este un prieten care ține mai mult la tine decât un frate” (Proverbe 18:24). Zicala „cei de sus sunt singuri” nu a fost inventată de un mare lider. Oprește-te o clipă și gândește-te la asta. Dacă ești singur, nimeni nu te urmează. Și dacă nimeni nu te urmează, de fapt nu conduci. Ce fel de lider i-ar lăsa pe toți în urmă? Unul ineficient. Unui nesigur. Unul disfuncțional. Liderul eficient îi ridică pe oameni, nu pe sine însuși. Și pentru a-i ridica pe oameni trebuie să stai aproape de ei. Ca lider, trebuie să ții mereu minte aceste trei lucruri: 1) Pentru a avea credibilitate, trebuie s-o câştigi. Mulți oameni sunt dispuși să-ți dea sfaturi despre lucruri pe care nu le-au experimentat niciodată, dar credibilitatea vine în urma prețului plătit pentru a atinge succesul personal. 2) Pentru a avea respect, trebuie să recunoști că nu ai ajuns acolo singur. Sir Edmund Hillary a urcat pe Muntele Everest pentru că a avut echipa potrivită. Și tu ai nevoie de o echipă. 3) Pentru a avea împlinire, trebuie să-i duci și pe alții cu tine. „Suntem împreună lucrători”. Adevăratul succes este succesul împărtășit și este atins numai când ești dispus să investești în viețile altora.