SLUJITOR – LA DISPOZIȚIA DOMNULUI!

„Ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:6)

     Cuvântul „rob” poate avea o conotație negativă, dar nu și în acest verset. Știind că presiunile și oamenii ne distrag atenția de la planul lui Dumnezeu, apostolul Pavel folosește cel mai puternic cuvânt posibil: doulos (care înseamnă „sclav” sau „slujitor”). El vrea să ne aducă aminte că noi trebuie să fim slujitori la dispoziția Domnului. Domnul Isus i-a iubit atât de mult pe oameni, încât El a murit pentru a-i răscumpăra! Dar lucrul acesta nu L-a împiedicat să spună „nu” atunci când a fost nevoie. Nu este niciodată o idee bună să le faci oamenilor pe plac ca să le aduci liniște și să le câștigi aprobarea, pentru că atunci altcineva (nu Dumnezeu!) este așezat pe „locul șoferului” în viața ta. Domnul Isus nu a acceptat să fie pus pe banca de rezerve, ci: 1) El a refuzat ca ideile altora despre ce este important să-L împiedice să Își împlinească misiunea; 2) Isus a recunoscut faptul că împlinirea voii lui Dumnezeu este mai importantă decât împlinirea așteptărilor tuturor; și 3) Isus și-a stabilit ca prioritate rugăciunea și timpul petrecut cu Tatăl, fără a fi deranjat de alții. A fost un lucru ușor? Nu, și nici pentru tine nu va fi ușor! La începutul lucrării Sale, când s-a răspândit vestea despre minunile Sale, „toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi…” (Marcu 1:33-34) Iar a doua zi dimineața, altă mulțime aștepta la ușa Sa! Și felul în care Isus le-a răspuns de data aceasta te-ar putea surprinde (Marcu 1:35-38): „Pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit, şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute; şi când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.” El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.” Domnul Isus a fost un slujitor al lui Dumnezeu, iar tu – ca ucenic al Lui – trebuie să-I urmezi exemplul!