„Iacov… a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” (Geneza 28:16)

     Fiecare dintre noi a auzit pe cineva spunând: „Domnul mi-a spus”, dar apoi s-a dovedit a nu fi așa. Prin urmare, am devenit neîncrezători și chiar cinici. Ce trist! Dumnezeu vorbește prin oameni, și teama ta (ca nu cumva cineva să interpreteze greșit) te poate priva de informații vitale, iar în unele cazuri, chiar de informația de care aveai nevoie. Într-o noapte, Dumnezeu i S-a arătat lui Iacov într-un vis, spunându-i: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:15-17) Pentru a auzi mesajul lui Dumnezeu, tu trebuie să-ți dorești lucrul acesta mai presus de orice; să dai la o parte confuzia mentală; să încetinești ritmul și să-ți pui timp deoparte ca să înțelegi ce-ți spune; și să crezi că Dumnezeu îți va vorbi. Dacă nu crezi, vei ajunge la mila gândirii tale… sau vei fi influențat de alții care gândesc exact ca tine. De șapte ori în capitolele 2 și 3 din cartea Apocalipsa, Dumnezeu a spus: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dar aici se ridică următoarea întrebare: de unde știm că ceea ce auzim este de fapt de la Dumnezeu? Știm – pentru că va fi mereu în acord cu mesajul Său din Scriptură, iar duhul tău va spune: Amin!

„…Nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii…” (2 Corinteni 5:16)

     Apostolul Pavel scrie: „de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:16-17) Putem observa, în acest pasaj, un principiu spiritual important: când încerci să ajuți un credincios care se luptă cu necazul, cu dependența sau cu durerea fizică, rostește cuvinte dătătoare de viață peste duhul său născut din nou! Vorbește acelei „făpturi noi” care este capabilă să se ridice prin credință și să răspundă la Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că știi ce spune Biblia: „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17) Cum vine credința? Ascultând ce gândește, ce spune și ce face Dumnezeu. El are ultimul cuvânt, deci trebuie să-L auzim ce (ne) spune! Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel să se ducă într-o vale plină de oase moarte și să spună: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!” (Ezechiel 37:5) Și exact așa s-a întâmplat! Ezechiel spune: „…pe când prooroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” (Ezechiel 37:7) S-o spunem mai clar, și practic: nu te poți agăța de cineva drag atunci când Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, hotărăște că a sosit timpul să-l ia acasă în cer! Iar Pavel descrie lucrul acesta ca fiind „cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). Dar până atunci, rostește Cuvântul lui Dumnezeu peste acea „făptură nouă”. Credința nu neagă realitatea circumstanțelor, însă refuză să se lase intimidată, limitată sau dominată de ele. Noi știm că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.” (1 Corinteni 2:14) Așa că, dacă ai de-a face cu un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nu te adresa intelectului său omenesc, ci rostește cuvinte de viață pentru duhul său!

„V-aş mângâia cu gura…” (Iov 16:5)

     Chiar dacă o intervenție chirurgicală reușește, pacientul poartă încă o vreme în corpul său răni care produc dureri și disconfort. La fel este și în viață. Unii oamenii din jurul tău poartă o mască a succesului, dar în interior ei duc răni despre care nu sunt în stare să vorbească. Comediantul Jonathan Winters declara, într-un interviu, că viața sa a fost marcată de lucrurile crude pe care i le-au spus părinții, în copilărie. „Nu sunt un plângăcios, însă îmi amintesc acele vorbe aproape integral – cu multă durere.” Tatăl său îi spusese chiar: „Ești cel mai prost copil pe care îl cunosc!” Când s-a înrolat în Marină și a fost trimis în Pacificul de Sud, în cel de-al Doilea Război Mondial, nu a primit niciun sprijin din partea mamei sale. Iar când s-a întors acasă, a descoperit că ea înstrăinase toate lucrurile lui personale pe care le depozitase în pod. Și pentru că el s-a supărat foarte tare, reacția mamei sale i-a pus capac: „De unde era să știm că vei supraviețui?” Ulterior, Winters a devenit unul dintre cei mai populari animatori și comedianți din lume, însă cicatricea emoțională a rămas. Înțelege așadar că vorbele tale pot provoca răni, sau pot aduce vindecare! Ele pot inspira pe cineva sau îi pot întări sentimentul de eșec și de lipsă de valoare. Patriarhul Iov, care a suferit pierderi mai mari decât vom cunoaște cei mai mulți dintre noi vreodată, a spus la un moment dat prietenilor săi: „V-aş mângâia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea…” (Iov 16:5) Cum poți ajuta pe cineva care suferă? Oferindu-i opinia ta? Nu, ci oferindu-i singura opinie care contează: a lui Dumnezeu! Și iată ce a spus El (Ieremia 31:3): „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”

„…M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22)

     Este foarte ușor să dezvolți „amnezie spirituală”. Adică, să uiți cum ai fost înainte. Această atitudine îi afectează și pe cei cu care ai de-a face în fiecare zi. Cineva spunea: „Am o colegă de serviciu care întruchipează toate stereotipurile negative al creștinilor evanghelici. Are spirit critic, comportamentul ei ajunge la granița cu bizarul, nu este deloc (și în mod intenționat) abordabilă. Consideră orice atenționare ca pe o persecuție. Niciunul dintre noi nu dorește să fie ca ea, așa că toți colegii sunt nerăbdători să se depărteze cât mai repede, și eforturile de a ascunde asta sunt atât de subtile, încât devin imperceptibile.” Trist, nu-i așa? Iată însă cum poți să-ți împărtășești credința, păstrându-ți în același timp integritatea la un nivel înalt: 1) Pune întrebări sincere și ascultă cu empatie; 2) Când este momentul potrivit, spune-le celorlalți că te rogi pentru ei – și roagă-te chiar atunci! 3) Roagă-te în timp ce te îndrepți spre serviciu și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să vezi locul în care lucrezi ca pe un câmp de misiune; 4) Nu subestima importanța credinței tale. Când e potrivit într-o conversație, vorbește despre biserică, despre rugăciune, despre Sfânta Scriptură și despre comunitatea creștină. Lasă-i pe ceilalți să vadă bucuria și scopul din viața ta! 5) Arată dragostea lui Dumnezeu față de toți oamenii, alăturându-te unei campanii de strângere de alimente pentru cei săraci sau organizând o campanie de donare de sânge. 6) Asigură-te că vizezi mereu excelența! Fii acea persoană pe care managerul și colegii de muncă se pot baza că va face un lucru bun. 7) Invită-ți colegii la evenimente organizate de prietenii tăi creștini. Persoane care nu merg la biserică pot fi în schimb dornice să participe la concerte organizate de Paști sau de Crăciun. 8) Când nu știi despre ce să vorbești, întreabă-L pe Dumnezeu, și „vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.” (Marcu 13:11) 9) Mai presus de toate acestea, însă – păstrează o atitudine smerită!

„Priviţi… spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.” (Isaia 51:1)

     Dacă vrei să câștigi oameni pentru Hristos, nu vei reuși afișând o atitudine de sfânt. Din nefericire, așa îi vede societatea pe mulți creștini; inimile lor sunt acolo unde trebuie, dar abilitatea lor de a relaționa corespunzător, cu afecțiune față de cei din afara cercului lor este minimă, și asta nu-L onorează pe Dumnezeu. Dacă vrei ca oamenii să răspundă la Evanghelie, ia exemplul apostolului Pavel: „M-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi… M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:19-22) Acum, înainte de-a te neliniști din cauza faptului că Pavel a fost prea blând cu păcatul, el ne lămurește: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” (1 Corinteni 9:22-23) Pavel a putut avea relații cu necredincioșii fără să le aprobe stilul de viață, pentru că și-a amintit cum a fost el însuși înainte ca Dumnezeu să-l transforme, pe drumul spre Damasc. Este vorba despre acea smerenie care vine numai când te uiți în urmă și îți aduci aminte de „groapa din care ai fost scos.” (Isaia 51:1) Faptul că a fost recipientul harului lui Dumnezeu l-a ajutat pe Pavel să scrie (1 Timotei 1:15-16, parafrazez): „Iată un cuvânt pe care îl puteți pune la inimă… Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși. Eu sunt dovada – păcătosul public numărul 1! Nu aș fi reușit niciodată, dacă nu ar fi fost mila Lui!” Așadar, adu-ți aminte astăzi cum erai înainte de a-L întâlni pe Hristos!

„Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.” (Efeseni 5:7)

     A nu te întovărăși cu o persoană, chiar dacă face parte din comunitatea ta, nu înseamnă că nu o iubești, ci pur și simplu constați că relația nu este bună pentru tine. Cum trebuie să gestionezi o astfel de situație? Prima sugestie: o separare treptată este cea mai bună soluție. Există relații din care trebuie să ieși pentru binele tău. Dar pentru că ai de tăiat o legătură, nu înseamnă că trebuie să faci asta brutal. Destrămarea unei relații este un lucru stresant, așa că încearcă să-i pui capăt în mod grațios. Dacă ceea ce vă leagă sunt telefoanele, emailurile și vizitele constante, toate acestea sunt puncte din care poți porni. A doua sugestie: nu te întoarce! Unii sunt atât de „cumsecade”, încât nu pot pune capăt relației și merg mai departe. Se tot întorc, auto-criticându-se și reevaluându-și decizia. Fă-o dintr-odată, fă-o cum trebuie și ia o hotărâre definitivă. Uneori lumea va veni la tine să te ațâțe și să-ți sugereze că ai greșit de la început. De aceea, trebuie să-ți rezolvi orice îndoială înainte de a lua hotărârea. Dacă te încadrezi în tiparul celor care se întorc la vechile relații nesănătoase, înseamnă că te adapi din ape tulburi. Poate încerci să umpli un gol în inima ta, pe care numai Dumnezeu îl poate umple. Când Domnul Isus S-a întâlnit cu femeia de la fântână, ea trecuse prin cinci căsnicii eșuate și trăia cu al șaselea bărbat. Isus i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:13-14) Și încă un gând: Când îți faci o nouă relație, amintește-ți de proverbul: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!” Așadar, ai grijă cu cine te însoțești!

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbele 13:20)

     Cred că fiecare ar trebui să fim de acord că în unele cazuri cel de lângă tine nu este capabil să ajungă acolo unde vrea Dumnezeu să te duci. Uneori, nu are capacitatea emoțională necesară. Alteori, viziunea acelei persoane este diferită de a ta. Deci, cum poți să știi când și cum să ieși dintr-o relație? În primul rând, evită relațiile care te solicită sau te epuizează. Asta presupune să stabilești granițe clare pentru relația pe care o ai. Nu ai timp să-ți petreci viața îndreptând neînțelegeri, sentimente și eu-ri rănite. Cât de departe ești dispus să mergi? Cât ești dispus să investești? Pentru că atunci când îți depășești „bugetul”, ești falimentar. Falimentarea pe plan emoțional și fizic, pentru ca celălalt să se simtă util, poate părea un lucru nobil, dar nu este. Oamenii ajunși la faliment emoțional și fizic experimentează adesea căderi nervoase. Și chiar dacă nu se întâmplă așa, ei nu reușesc să ajungă la destinația stabilită de Dumnezeu pentru viața lor, pentru că duc o povară prea mare. Când simți că o relație nu funcționează, oprește-te și aruncă o privire. Observă situația în mod obiectiv și nu emoțional, cercetându-i toate fațetele, din toate unghiurile. Uneori anumite aspecte ale unei relații trebuie stopate, și doar unele păstrate. E posibil să ai relații care merg într-un domeniu, dar nu și în altul. Compartimentarea e importantă și poate salva multe relații, deoarece te obligă să le vezi pe secțiuni. E posibil să dai la o parte o secțiune și să-ți rămână multe altele de care să te bucuri. Da, e nevoie de muncă și comunicare, dar de cele mai multe ori, merită. Pot exista interese comune care trebuie păstrate, în timp ce altele trebuie anulate înainte ca totul să fie pierdut. Așadar, în concluzie – evită relațiile care te epuizează!

„Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3)

     Dacă ai relații bune, acest lucru te va ajuta să te avânți prin viață; ele sunt ca vântul care îți suflă în aripi. Însă relațiile nepotrivite te vor trage în jos; ele sunt ca o greutate legată de picioarele tale. Pentru a ști care sunt relațiile bune pentru tine, și care nu, iată trei sugestii: 1) Când o relație scârțâie, renunță la ea. Trebuie să te împaci cu situația. Un proverb spune: „Când ești în groapă, nu mai săpa!” Acceptă faptul că uneori eforturile tale nu sunt suficiente și că nu poți ajuta pe toată lumea. Faptul că renunți la cineva nu înseamnă că persoana respectivă nu-și va reveni niciodată; ci că Dumnezeu este mai calificat decât tine s-o ajute! 2) Există o diferență între „a ajuta pe cineva” și „a-ți păsa de cineva”. Lucrul acesta este și mai limpede când ai de-a face cu cineva care se întoarce mereu la tine pentru ajutor și încearcă să te facă să te simți vinovat dacă nu ești alături de el. Ajutorul tău constant poate fi de fapt o piedică – ai devenit o proptea, o persoană care întreține un obicei prost, care încurajează o dependență. Dă-te la o parte și lasă-l să se descurce singur! 3) Nu lăsa ca teama de a fi criticat să-ți înăbușe simțul realității. Iată un fapt de viață cu care trebuie să înveți să trăiești: nu toți oamenii vor fi mulțumiți de tine! Adevărul poate deseori să doară și să ducă la înstrăinare, dar totuși este adevărul. Există momente în care trebuie să spui lucrurilor pe nume și să accepți consecințele și dezaprobarea. Calea cea mai comodă prin care poți evita critica este să spui ceea ce vor oamenii să audă, dar acest lucru poate însemna să trăiești în minciună, într-o relație. Gândește-te azi dacă este acesta și cazul tău – și rezolvă!

„…Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” (Evrei 10:38)

     Un băiețel de la școala duminicală a auzit povestirea biblică despre soția lui Lot, care s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare (vezi Geneza 19:26). „Nu-i nimic, asta e!” a zis băiatul. „Săptămâna trecută, mama era la volan și conducea, dar s-a uitat înapoi – și a intrat într-un stâlp de telegraf!” Zâmbim, nu-i așa? Este ok să zâmbim, dar ar fi bine să înțelegem că Dumnezeu ne spune la modul cel mai serios că, dacă dăm înapoi, sufletul Lui nu găseşte plăcere în noi! Orice pilot știe care este punctul de unde nu se mai poate întoarce. Pista a fost parcursă până la capăt; fie decolează, fie moare! În epistola către Evrei, în capitolul 11, găsim o listă cu oameni obișnuiți care au refuzat să dea înapoi. Biblia ne spune: „Dacă ar fi avut în vedere pe aceea (țara) din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:15-16) Când începi să umbli cu Dumnezeu, Satan va folosi orice șiretlic pe care îl știe pentru a te abate de pe cale. Dacă ești în toiul umblării tale cu Dumnezeu, el va încerca să-ți spună că viața ta nu contează. Nu-l crede, el este un mincinos! Și dacă te apropii de sfârșitul umblării tale cu Dumnezeu, el va încerca să te descurajeze punând reflectorul pe toate greșelile și eșecurile tale. Nu cumpăra ceea ce vinde el! În schimb, bazează-te pe acest verset din Biblie: „Știu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Timotei 1:12) Așa că, precum versul acelui imn binecunoscut, „nu-i drum ’napoi, nu-i drum ‘napoi!”

„Cine este iute la mânie face prostii…” (Proverbele 14:17)

     Când cineva își pierde cumpătul, una dintre cele mai obișnuite expresii folosite, pentru a descrie reacția acelei persoane, este „și-a ieșit din balamale” (sau „a fost scos din sărite sau din pepeni”). Astfel de expresii ne trimit cu gândul la capul unui ciocan care sare din coadă atunci când încerci să-l folosești. Și drept urmare, se întâmplă câteva lucruri nu tocmai plăcute: 1) Ciocanul devine nefolositor. Mesajul tău poate fi foarte important, dar modul în care îl transmiți determină dacă vei obține rezultatele dorite sau nu. Simplu spus, când lumea nu te ia în serios, nu obții rezultatul pe care l-ai sperat. 2) Capul ciocanului produce stricăciuni. Prin faptul că scapă de sub control, el va lovi sau chiar va strica orice întâlnește în cale. Cuvintele rostite la mânie provoacă răni și uneori acele răni pot dura o viață întreagă. Dar iată ce ne sfătuiește apostolul Iacov: „Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20) 3) Repararea ciocanului și-a daunelor poate dura mult timp. În unele cazuri, pur și simplu nu se mai poate repara nimic! Iată câteva versete la care să te gândești, înainte de a-ți descărca nervii: „Lasă mânia, părăsește iuțimea, nu te supăra căci supărarea duce numai la rău.” (Psalmul 37:8); „Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste pentru el să uite greşelile.” (Proverbele 19:11); „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.” (Eclesiastul 7:9) Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Nu-ți pierde cumpătul!”