„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).

     Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri. Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!

„…Numele cetăţii va fi: „Domnul (Iahve Shammah) este aici!” (Ezechiel 48:35).

     În cel de-al douăzeci și cincilea an de robie al lui Israel, lui Ezechiel i s-a făcut cunoscut de către Dumnezeu un alt nume divin: Iahve-Shammah, „Domnul este aici”. El le-a descris casa lor viitoare, Ierusalimul, spunând: „numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!” Acest nume nu se aplică numai Domnului Vechiului Legământ, ci în egală măsură lui Isus, Domnul Noului Legământ, al cărui nume „Emanuel” înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23). Asta înseamnă că oricând, în orice loc, în orice împrejurare, pentru fiecare dintre noi, El este disponibil și prezent! Înțelegând asta, David a scris: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca” (Psalmul 139:7-10). Cu alte cuvinte, numele Iahve-Shammah ne spune că prezența lui Dumnezeu este tot ce avem nevoie. Mai ții minte când simpla prezență a mamei sau a tatălui tău era suficientă ca să te liniștești și să capeți încredere? Teama, singurătatea, neajutorarea dispăreau când erau ei lângă tine, nu-i așa? În cele mai grele clipe ale poporului Israel, răspunsul lui Dumnezeu a fost mereu același: „Eu sunt aici.” Acele cuvinte garantau că nevoile lor aveau să fie împlinite din belșug! Iar astăzi, Dumnezeu îți spune și ție: „Eu sunt aici și „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nici înălțimea, nici adâncimea” și nimic altceva din toată creația nu te vor despărți de dragostea Mea!” (vezi Romani 8:38-39). Această promisiune este suficientă pentru oricine. Ia-o și, de azi, du-o cu tine în fiecare zi!

„…Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

     Numele lui Dumnezeu, Iahve-Tsidkenu („Domnul neprihănirea noastră”) i-a fost dictat de Dumnezeu lui Ieremia, care anunța venirea lui Mesia. „În zilele acelea… voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită… şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 33:15-16). Înainte de venirea lui Mesia, neprihănirea noastră depindea de propriile noastre eforturi. Biblia ne asigură: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronomul 6:25). Dar noi am eșuat la testul neprihănirii de așa de multe ori! Apoi „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția. Iată în ce fel: Dumnezeu L-a făcut pe Hristos „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Prin moartea Domnului Isus noi „am devenit” neprihăniți înaintea lui Dumnezeu! Noi nu trebuie să facem fapte bune, ca să ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu… sau să ne facem rezerve de fapte bune din care să luăm când vrem să ne simțim apreciați. Noi trebuie să luăm din neprihănirea depozitată în contul nostru de Hristos. Dacă avem nevoie de smerenie, curăție, răbdare, bunătate sau dragoste, e inutil să căutăm în noi înșine. Pur și simplu, nu se găsesc aici! Noi trebuie să le luăm prin credință din rezerva pregătită pentru noi în Isus. Inimile vinovate pot primi iertare, duhurile neliniștite pot primi pacea, sufletele obosite pot primi tărie și mințile confuze pot primi călăuzire din izvorul nesecat Iahve-Tsidkenu. Așa cum primești mântuirea prin credință, tot așa trebuie să iei neprihănire (și tot ce mai ai nevoie) prin credința în ce a împlinit Dumnezeu, în Domnul Isus – Domnul neprihănirii tale!

„…Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”. (Judecători 6:23)

     Un alt nume compus al lui Dumnezeu, Iahve-Shalom: „Domnul păcii”; a fost descoperit de Ghedeon atunci când Dumnezeu l-a însărcinat să conducă poporul Israel împotriva madianiților, răspundere pe care Ghedeon a considerat-o mult peste abilitățile sale: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15). Domnul i-a răspuns: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri” (vers. 16 și 23). Aceste cuvinte, ieșite din gura Domnului, l-au marcat așa de tare pe Ghedeon, încât a construit un altar pe care l-a numit „Domnul păcii”. Ghedeon omul plin de teamă L-a crezut pe Dumnezeu înainte ca lupta să înceapă și victoria să fie asigurată. Prin ochii credinței, el a simțit deja pacea și a zidit acel altar închinat lui Iahve-Shalom. Noi presupunem că putem avea pace interioară numai când circumstanțele noastre exterioare ne sunt favorabile. Dar să învățăm și noi, asemenea lui Ghedeon, că pacea lăuntrică nu depinde de schimbarea circumstanțelor exterioare. Depinde de credința ta că Iahve-Shalom este cu tine; lucrul acesta te va face să treci prin luptă având pace lăuntrică. Domnul Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Indiferent cât de înspăimântat te-ai simți în aceste momente, nu uita aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine… îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Datoria ta este să îndrăznești, pentru că Iahve-Shalom este cu tine, și să crezi că Hristos va rezolva circumstanțele în locul tău!

„…Staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul…” (Exodul 14:13).

     Astăzi vom vorbi din nou despre numele lui Dumnezeu Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu”. Nu ne vine ușor să renunțăm la propriile eforturi și lupte, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lupte în locul nostru. Când facem asta, avem impresia că renunțăm sau că suntem iresponsabili. Gândirea oamenilor obișnuiți spune în felul următor: „Nu sta degeaba, fă ceva!” Uneori suntem ca un om care se îneacă și nu se poate opri să nu se agațe de salvatorul său. Alteori ne imaginăm că altcineva are nevoie de ajutorul nostru și, în consecință, ajungem să-i facem salvarea aproape imposibilă… ba chiar devenim cel mai mare coșmar al său! Însă doar pentru că Dumnezeu luptă în locul nostru nu înseamnă că noi nu suntem implicați. Partea cea mai grea în respectarea ordinului „stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este că facem confuzie între „a sta pe loc” și „a nu face nimic” (sau a fi superficiali în ceea ce facem). Teama spune: „Mișcă-te, fă ceva!” Credința spune: „Stai liniștit și crede! Lasă-L pe Dumnezeu s-o facă!” Cam la această distanța de „a nu face nimic” poți ajunge. Este credință la cel mai înalt nivel! „Și atunci de ce avem nevoie de armură spirituală, dacă noi nu luptăm?” – întrebi tu. Bună întrebare! Apostolul Pavel a spus: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Să observăm faptul că noi purtăm armura lui Dumnezeu, nu pe a noastră. Noi trebuie să rezistăm, nu să luptăm. „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti…” (2 Corinteni 10:4). Metodele omenești stau în calea lui Dumnezeu; abilitățile fizice sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Larva de libelulă, de pe fundul iazului, poate să fie o larvă bine dezvoltată și viguroasă, însă odată ce se transformă în libelulă, calitățile vieții de larvă nu o vor ajuta să ducă o viață aeriană. Așadar, dacă odinioară ne-am încrezut în propriile noastre forțe omenești, de-acum înainte ne vom încrede numai în Iehova-Nissi. Amin?!

„…Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu”. (2 Cronici 20:15)

     Biblia redă o împrejurare când poporul Israel a fost amenințat de armata lui Amalec, iar Dumnezeu le-a făcut parte de o victorie răsunătoare. Înțelegând că Dumnezeu luptă în locul lor, Moise a zidit un altar închinat lui Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu” (vezi Exodul 17:15). Planul lui Dumnezeu nu a fost niciodată ca noi să ne ducem bătăliile singuri. Biblia spune: „Domnul este un războinic viteaz…” (Exodul 15:3). „Domnul Se va lupta pentru voi…” (Exodul 14:14). „Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15) Ființe umane limitate, noi ajungem repede la epuizare încercând, neîncetat, să luptăm prin propriile noastre forțe. Ne angajăm într-un cerc vicios al pocăinței, hotărârii, luptei, înfrângerii, descurajării și pocăinței repetate. Singurul conflict spiritual pe care-l putem câștiga vreodată este cel în care Dumnezeu luptă pentru noi. El nu Se așteaptă ca noi să câștigăm lupta, ci ca să-L lăsăm pe El s-o câștige în numele nostru. „Dar nu trebuie să luptăm și noi?” întrebi tu. Ba da, trebuie să ducem „lupta cea bună a credinței…” (1 Timotei 6:12). Lupta noastră nu este una care să implice efort epuizant, ci este o luptă a credinței. Întrebare: „Ar trebui să ne luptăm și noi așa cum a făcut-o Iacov?” Dar Iacov nu a câștigat prin luptă, victoria lui a constat în faptul că S-a predat lui Dumnezeu. Ai obosit luptându-te? Ai ajuns la capătul puterilor? Atunci te afli chiar unde dorește Dumnezeu să fii! Renunță să te mai zbați, și acceptă că Iahve-Nissi va învinge în numele tău, căci „nu tu vei lupta, ci Dumnezeu”! Ridică-te și declară asemenea apostolului Pavel (2 Corinteni 12:10): „când sunt slab, atunci sunt tare”.

„Ca să ştie că numai Tu… eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18).

     Ne vom opri câteva zile asupra unora dintre numele lui Dumnezeu. Israeliții Îl numeau pe Dumnezeu Iahve, nume care credeau ei că I se potrivește, deoarece El este inexplicabil. Numele înseamnă „Cel ce există în Sine”; „Eu sunt Cel ce sunt” – S-a prezentat Domnul în Exodul 3:14. El a existat înainte de toate lucrurile. El este Creatorul tuturor lucrurilor și o ființă extraordinară, de nedescris. El este prezent, accesibil și aproape de cei care-L caută. Dar pentru unii, este o ființă aparent impersonală și care nu poate fi cunoscută. Cu toate acestea, Dumnezeu a dorit și dorește ca fiecare să-L cunoaștem în mod direct și personal, așa că în Sfânta Scriptură, El a adăugat mai multe nume, alături de Iahve, rezultând cuvinte-portret care ne ajută să-L înțelegem și să ne raportăm la El. Iudeii au descoperit adevărul acestor redări precise în timpul perioadelor de criză și de necaz. Ele te vor încuraja și pe tine la vreme de nevoie. Astăzi vom vorbi despre: Iahve-Iire („Domnul va purta de grijă” – vezi Geneza 22:14). Avraam era pe punctul de a-și sacrifica fiul, când Dumnezeu l-a oprit și a oferit un miel de jertfă în locul lui Isaac. Drept răspuns la lucrul acesta, Avraam L-a numit pe Dumnezeu: „Iahve-Iire, Domnul care vede și poartă de grijă.” Dar această situație nu i se aplică doar lui Avraam. Noul Testament face referire la numeroase atribute ale Domnului care vede nevoile noastre și care ne dă răspunsuri. Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:32). La fel ca un părinte grijuliu și atent, Dumnezeu vede nevoile copiilor Săi înainte ca ei să-și dea seama de ele, și le oferă soluția. Înainte să li se strice „încălțămintea,” Tatăl observă și le oferă „încălțăminte” nouă. Ei nu trebuie întotdeauna să ceară, să negocieze sau să insiste. Iar dacă te întrebi de ce nu primești de fiecare dată ce ai cerut, gândește-te că Dumnezeu știe care este adevărata ta nevoie, iar tu nu știi! Gândește-te puțin: Este posibil ca adevăratele tale nevoi să rămână neîmplinite, câtă vreme Îl ai pe Dumnezeu ca Tată? Nu! Așadar, să nu uiți că Iahve-Iire vede nevoile tale și „va purta de grijă”.

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor…” (Romani 6:12).

     Apostolul Pavel a lăsat scris: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu…” (Romani 6:11-13). Dacă nu ești atent, trupul tău te va conduce pe căi greșite. Nu pentru că el este rău, ci pentru că are anumite pofte care sunt mereu gata să răspundă la stimulii din jur, care sunt teribil de ispititori și amăgitori, și care aduc satisfacție de moment. Chuck Swindoll spunea: „Viața de pe pământ nu este altceva decât o înșiruire de clipe. Și eu nu doresc ca mărturia mea pentru Isus Hristos să se destrame din cauza unei singure clipe în care am făcut pe plac poftelor trupești. Nu vreau ca vreun moment de mânie, sau de mândrie, ori de poftă, să arunce vreo umbră asupra unei vieți întregi de umblare cu Domnul. Sincer să fiu, mă tem de această posibilitate. Dar, știți ceva? Chiar vreau să mă tem de această posibilitate. Când nu mă mai tem de ea – mă aflu într-un pericol real!” Așadar, cum trebuie să răspunzi poftelor trupești? Singura cale este să faci din Cuvântul lui Dumnezeu codul tău de conduită și să refuzi orice compromis. Și dacă ai nevoie de un model, nu vei găsi altul mai bun decât Domnul Isus. El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…” (Matei 16:24). Încearcă și caută o oportunitate de a te lepăda de tine însuți într-un domeniu mărunt, și vei fi surprins să descoperi cât de greu este! Iar răsplata vine atunci când va trebui să te lepezi de tine într-un moment important al vieții, dar care va avea un preț foarte mare. Așa că, practică stăpânirea de sine!

„Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1).

     Psalmistul David a exclamat: „Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Simți și tu același lucru pentru casa lui Dumnezeu? Și dacă nu, de ce? Apostolul Pavel scria: „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2:19-22). Sunt momente în care ai nevoie să stai în rugăciune, doar tu cu Dumnezeu… dar alteori vei găsi alinarea pe care o cauți numai când ești cu oamenii lui Dumnezeu. Când cei ce sunt locuiți de Duhul lui Dumnezeu se strâng laolaltă pentru rugăciune, închinare, învățătură, încurajare și slujire, Dumnezeu Se arată plin de putere între ei. Tu crești spiritual când experimentezi prezența Sa, când asculți Cuvântul Său și când stai în părtășie cu frații și cu surorile tale în Hristos. De fiecare dată când te strângi laolaltă cu alți membri ai trupului lui Hristos, îți amintești încă o dată că te afli de partea câștigătoare a baricadei. E greu să te bucuri când sărbătorești singur. Când ai ceva ce merită sărbătorit, de obicei chemi și pe alții ca să vă bucurați împreună, nu-i așa? Domnul Isus este atât de entuziasmat de victoria Sa de la cruce, încât ne cheamă laolaltă, în fiecare săptămână, ca să sărbătorim ceea ce El a împlinit pentru noi. Și sărbătoarea, celebrarea, asemenea creșterii spirituale, este un proiect de grup. Așadar, nu lipsi de la părtășia bisericii!

„Nimeni n-a fost cu mine… Însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17).

     Când cineva drag moare, vrea să divorțeze de tine sau te părăsește – suferi profund. Nici măcar apostolul Pavel nu a fost scutit de asta. Iată câteva dintre ultimele sale cuvinte: „Caută de vino curând la mine. Căci Dima… m-a părăsit… Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă… Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească…” (2 Timotei 4:9-18). Adevărul este că poți supraviețui fără ceilalți, dar nu poți supraviețui fără Dumnezeu! De aceea El îi ia de lângă noi pe aceia care ne fac să fim dependenți de oameni. El trimite anumite persoane în viața noastră ca să ne ajute la zidirea credinței și la dezvoltarea caracterului nostru, iar atunci când ei nu mai sunt lângă noi, trebuie să ne rămână certitudinea că Dumnezeu este în control. Pierderea celor dragi scoate la iveală trăirea noastră spirituală, ne pune la încercare rezistența fizică și ne arată sfera puterii lui Dumnezeu. Când a murit Moise, iar Iosua a preluat conducerea, Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:5). Iar acest lucru, Iosua nu l-ar fi putut învăța câtă vreme Moise ar mai fi fost prin preajmă. Și este o lecție pe care nu o poți învăța nici tu dacă vei continua să cauți răspunsurile la oameni. Așadar, întoarce-te spre Domnul. Lasă-L pe Cel care a spus: „Taci, fără gură!” furtunii de pe Marea Galileii, să rostească pacea Sa peste ceea ce te necăjește astăzi!