„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36).

     Biblia spune: „Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă” (Proverbele 16:10). Domnul Isus a fost cel mai bun exemplu. Îi iubea pe oameni, dar nu i-a folosit niciodată în propriul Său interes. Era ocupat, dar nu prea ocupat ca să se oprească și să-i ajute. Relatând pilda Samariteanului milostiv, Domnul Isus a spus: „un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el” (Luca 10:33-34). Să remarcăm cuvintele: „a îngrijit de el.” Pentru a fi lider, trebuie să fii în stare să-i influențezi pe oameni și o poți face când îți pui timp deoparte să te îngrijești de ei. În centrul acestui proces se află o preocupare autentică pentru ceilalți. Dacă vrei să dai o mână de ajutor și să-i influențezi în mod pozitiv, tu nu-i poți discredita și subaprecia, întrucât ei o vor simți. Trebuie să-i iubești și să-i respecți. Vechiul refren „prefă-te până reușești” nu se potrivește; oamenii își vor da seama dacă îți pasă sau nu. Poate întrebi: „De ce-ar trebui să-mi asum rolul celui care se îngrijește de alții? La urma urmelor, nu e ceva ce ar trebui să primească din altă parte, adică de la familia lor?” Mulți dintre cei cu care intri în contact în fiecare zi sunt disperați după încurajare și, din nefericire, dacă nu o primesc de la tine, nimeni altcineva nu le-o va da! Când devii un astfel de om în viața cuiva, tu ai ocazia reală de a câștiga acea persoană pentru Dumnezeu, și de a o influența înspre bine!

„Pârâșul fraţilor noştri… a fost aruncat jos” (Apocalipsa 12:10).

     Te-ai făcut vreodată vinovat de faptul că ai acuzat pe cineva înainte de a cunoaște toate faptele? Într-o asemenea situație, tu trebuie să fii conștient că tragi de același capăt al frânghiei cu „pârâșul” oficial al copiilor lui Dumnezeu. Biblia anunță: „Pârâșul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos” (vers. 10). Maturitatea emoțională și spirituală solicită ca mai întâi, să cauți să înțelegi, nu să faci acuzații pripite. Uită-te la exemplul pe care ni l-a dat Dumnezeu în grădina Edenului. El ar fi putut spune foarte ușor: „Adam și Eva, păcătoși nerecunoscători, nu ar fi trebuit să vă accept niciodată în grădina Mea!” Stilul non-acuzator al lui Dumnezeu, atunci când i-a confruntat pe Adam și pe Eva cu privire la păcatul lor, oferă un model puternic acelora dintre noi care avem tendința de a vorbi înainte de a fi în posesia tuturor informațiilor. Biblia spune: „Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” (Geneza 3:9-11). Putem remarca faptul că Dumnezeu știa deja răspunsul la toate cele trei întrebări pe care le-a pus. Cu toate acestea, El i-a oferit lui Adam ocazia de a explica versiunea lui. Și în cazul lui Adam, el nu a fost în stare. Însă principiul divin rămâne în picioare: formularea unor întrebări în scopul clarificării lucrurilor și ascultarea atentă a răspunsurilor sunt etape-cheie în depășirea tendinței de a critica sau de a acuza. Tu, ai fost vreodată acuzat pe nedrept? Dacă ți s-a întâmplat asta, nu face și tu altora același lucru. Întreabă și apoi ascultă!

„Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”. (1 Corinteni 15:58)

     Una dintre temele predominante din Biblie este stăruința. Apostolul Pavel scrie: „De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” În Galateni, capitolul șase cu versetul nouă, el scrie din nou: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”. Și apostolul Iacov adaugă: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12). Hotarul care îi separă pe învingători de învinși nu este talentul; este stăruința. Să fii stăruitor înseamnă: 1) Să dai tot ce ai, nu mai mult decât ai. Unii cred în mod eronat că a fi perseverent necesită mai mult decât ai de oferit. Prin urmare, ei se descurajează și încetează să se mai străduiască. Însă a fi perseverent înseamnă a oferi 100% – nu mai mult, și cu siguranță nu mai puțin. 2) Să lucrezi cu hotărâre, în loc să-ți accepți soarta. Oamenii stăruitori nu se bazează pe noroc, pe soartă sau pe destin pentru a avea succes, ci pe Dumnezeu. Ei cred cu tărie că perioadele de încercare nu sunt momente în care să nu mai încerci. 3) Să te oprești când ai terminat, nu când ai obosit. Ca să izbutești, de multe ori trebuie să te silești să dai mai mult decât crezi că poți. Nu uita, victoria nu se declară decât atunci când a fost parcurs și ultimul pas din cursă. Așa că, alipește-te de harul lui Dumnezeu, stăruie, nu renunța – și continuă să înaintezi până vei trece linia de sosire și vei câștiga premiul!

„Suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu…” (2 Corinteni 6:4).

     Viața de creștin vine cu binecuvântări – dar și cu lupte. Nu le poți avea pe unele fără celelalte. Apostolul Pavel descrie lucrul acesta în felul următor: „În toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări; în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, cu toate că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:4-10). Dumnezeu va lupta alături de tine pe câmpul de luptă, te va purta prin furtuni și va transforma anotimpul necazului în anotimpul biruinței. Când credința ta este ca un foc, ea atrage puterea Sa și aduce harul Lui în situația în care te afli. Biblia spune: „cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (vezi Evrei 5:8). Deci, cu Dumnezeu vei fi biruitor. Așa că, bucură-te!

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci… aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6).

     Dacă ești răvășit emoțional și după ce te-ai rugat – roagă-te mai mult! Prin cultivarea disciplinei în rugăciune frecventă, vei descoperi abilitatea de a-ți păstra liniștea și calmul. În timp ce aștepți liniștit și calm înaintea Domnului, tu vei experimenta eliberarea din strânsoarea fricii exercitată asupra duhului tău. Uneori s-ar putea să fii tentat să crezi că rugăciunea ta a fost ineficientă – poate chiar după ce ai spus „Amin”! Ia neliniștea persistentă ca pe un semnal că ai nevoie de mai mult timp; că trebuie să revizuiești toate detaliile problemei tale și să Îi spui lui Dumnezeu cât de tare te afectează, și uneori chiar să recunoști că îți e teamă că El nu va câștiga lupta suficient de rapid. Faptul că ai o preocupare adâncă și persistentă pentru o problemă nu este același lucru cu îngrijorarea. Îngrijorarea înseamnă să alegi să te temi în loc să lași problema complet în mâinile lui Dumnezeu. Așa că, dacă ai tendința să te îngrijorezi mult, roagă-te mult! Spune: „Doamne, te rog să rezolvi problema aceasta. Ia-o în mâinile Tale. Spune-mi ce dorești să fac eu, dacă vrei să fiu implicat în soluționarea ei. Prin faptul că o las în seama Ta, eu o consider rezolvată. În Numele lui Isus mă rog, Amin!” Într-un astfel de moment, disciplinează-ți mintea să nu se îngrijoreze, să nu continue să caute răspunsuri sau să găsească soluția. Tu ai rezolvat problema prin faptul că i-ai dat-o lui Dumnezeu, și responsabilitatea ta majoră acum este să aștepți călăuzirea Sa. Când El va dori să treci la fapte, ți-o va spune clar. În timp ce aștepți în prezența Sa, El îți va călăuzi gândurile spre pasul următor pe care trebuie să-l faci. Și dacă nu te îndrumă să faci ceva – nu face nimic, așteaptă!

„Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. (Proverbele 11:13)

     Trădarea este mai rea decât bârfa. Bârfitorul nu simte neapărat dușmănie față de victimă; însă trădătorul divulgă informații cu bună știință, încălcând încrederea. El se face vinovat de „trădare relațională” nesocotind încrederea pe care cineva și-a pus-o în el. Iuda s-a aflat în această postură, în Ghetsimani. El L-a trădat pe Domnul Isus, fără prea mare efort, pentru că era la curent cu programul Său. Biblia ne spune: „Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.” (Ioan 18:2). Iuda s-a folosit de faptul că știa care sunt obiceiurile Domnului, pentru a-L face să sufere. Mai târziu, acest comportament a generat atâta ură de sine încât Iuda s-a sinucis. Faptele de trădare îți distrug stima de sine și sentimentul demnității. Așadar, ai trădat vreodată încrederea cuiva? De ce ai făcut-o? Care a fost câștigul? Ai obținut vreun oarecare avantaj din interior? Care era lucrul pe care erai invidios sau care îți producea nemulțumire în acel moment? Exista un conflict nerezolvat între tine și cealaltă persoană? Te-ai pocăit de ceea ce ai făcut? Luând lucrurile în sens invers, ți-a trădat cineva încrederea? Dacă e așa, culegeai de fapt ceea ce ai semănat? Ce învățătură prețioasă ai tras de aici? L-ai eliberat din toată inima pe cel care ți-a greșit, și nu mai dorești să fie pedepsit? Dacă nu, ești încă legat de acea persoană și ea îți controlează viața. Renunță! Adu-ți aminte că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Luptă-te să devii o persoană de încredere, pe care alții să se poată baza știind că le vei păstra secretele. Iar dacă ești o persoană de încredere și nu te-ai confruntat niciodată cu trădarea, dă slavă Domnului! Ești un „suflet credincios”. Și dacă ai fost binecuvântat cu un prieten demn de încredere, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el!

„Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)

     Unii dintre noi am luat mesajul creștinismului și l-am pus într-o cutie pe care am scris: „Nu vorbi, nu întreba!” Te-ai simțit vreodată ca și cum ai avea nevoie de permisiunea cuiva pentru a plânge atunci când ai pierdut pe cineva drag? Sau te-ai simțit intimidat atunci când a trebuit să recunoști că „nu știi sigur”? Istoria lui Toma, necredinciosul, ne învață nu numai că nu e rău să ai îndoieli – ci și că uneori este necesar! Dacă nu ai îndoieli, nu crești. Vei îmbrățișa răspunsurile altcuiva, și în multe cazuri, ele vor fi neadecvate pentru întrebările tale – chiar dacă ești suficient de cinstit ca să ți le pui. Întrebare: Ți s-a întâmplat vreodată ca vreun suflet religios, bine intenționat, să te pună cu „botul pe labe” și să te facă să crezi că întrebările tale sunt o ofensă la adresa lui Hristos? În acest caz, este timpul să iei aminte la cuvintele blânde ale Celui care îți cunoaște îndoielile și temerile mai bine decât tine: „Pace vouă!… Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27) Și rostește următoarea rugăciune: „Doamne, asemenea lui Toma, încă mă lupt cu anumite îndoieli. Încă nu mi-am făcut ordine în viața mea. Știu că atunci când îmi voi pune încrederea în Tine se va întâmpla lucrul acesta. Îți mulțumesc că mă accepți cu luptele mele și nu-mi ignori îndoielile. Toma a ajuns, în cele din urmă, în locul în care a putut spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” Îți mulțumesc că ai răbdare cu mine și cu strădaniile mele de a ajunge și eu în acel loc. Amin!” Așadar, cum trecem peste îndoielile noastre? Ca Toma! Confruntându-le cu onestitate, aducându-le la Isus și crescând spiritual prin ele.

„Toma… le-a răspuns… dacă nu voi vedea… nu voi crede”. (Ioan 20:25)

     Toma nu a fost de față când Domnul Isus li S-a arătat ucenicilor prima oară, după înviere. Și la fel cum suntem mulți dintre noi, experiențele altora nu au fost suficient de bune pentru Toma – trebuia să le aibă pe ale sale proprii. Și Domnul Isus a făcut tot posibilul ca să le aibă. De reținut faptul că Domnul Isus nu l-a subestimat pe Toma pentru îndoielile sale, ci El a înțeles că orice întrebare care se naște dintr-o inimă sinceră nu este o interpelare sceptică; ci este o căutare a adevărului. Biblia ne spune: „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:26-28). Putem extrage două învățături importante din această istorisire: 1) Îndoielile noastre ne pot duce efectiv la un nou nivel al credinței. Când ți se îneacă toate corăbiile, când durerea în anumite situații pare insuportabilă, când se produce vreun eveniment devastator și îndoiala apare neanunțată, nu o nega – recunoaște-o! Perioadele de îndoială devin săli de învățare, atunci când te conduc la Dumnezeu pentru răspunsuri. În timp ce te străduiești ca să-ți croiești drum pentru a ieși din ele, tu poți să atingi un nou nivel al credinței. 2) Îndoielile te pot conduce la o relație mai profundă cu Domnul Isus. Mărturia altora nu te va aduce prea aproape; la urma urmelor, ai nevoie de propria ta experiență personală cu Domnul, nu-i așa? Și o poți avea! Toma a început prin a se îndoi de Isus, și a sfârșit ca martir pentru cauza Sa. Gândește-te la asta, astăzi!

„Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine…” (1 Timotei 6:17-18).

     Bob Thompson a fost unul dintre cei mai duri șefi. Timp de 40 de ani și-a presat angajații, de la autostradă, 6 zile pe săptămână, din aprilie și până în decembrie, ca să termine ce aveau de făcut înainte de-a veni înghețul. Loialitatea, sudoarea și efortul angajaților l-au ajutat să devină un om foarte bogat. Iar Thompson și-a amintit de lucrul acesta și a returnat favorul. Când și-a vândut compania, cea mai mare companie de asfalt și pavaje din Michigan, le-a oferit celor 550 de angajați, 128 de milioane de dolari din câștigul său. Aproximativ 90 de angajați au devenit milionari peste noapte. Bob Thompson a fondat Compania Thompson-McCully cu 3.500 de dolari, bani pe care soția sa Ellen i-a câștigat ca profesor suplinitor. Primii cinci ani au fost plini de provocări. Thompson nu a luat niciun salariu. Și atunci de ce oare a oferit atât de mult din averea sa? „Așa am crezut că este bine,” a spus el. „Am înțeles că oamenii din jurul meu au trecut prin toată durerea și suferința alături de mine. Am vrut să-i răsplătesc.” Când au fost înmânate cecurile, Thompson nu a fost prezent. El a spus: „Nu am vrut să fiu acolo pentru că era prea emoționant.” Acest om de-o modestie ieșită din comun, a practicat ce a predicat apostolul Pavel. „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii.” Facerea de bine nu este o ocupație sporadică, este un loc de muncă „cu normă întreagă”. Omul de caracter este ghidat de principiile Scripturii, care îl motivează să se întrebe, în orice situație: „Care este binele pe care eu aș putea să-l fac?” Și răspunsul este mereu același: „Fă bine celor din jur!” Este Cuvântul de la Dumnezeu pentru tine – azi!

„La cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)

     A cincea lecție de pescuit (și ultima!) despre care vom vorbi astăzi, spune: Bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu. În încercările lor anterioare de a pescui, ucenicii se încrezuseră în abilitățile și îndemânările proprii. De data aceasta, însă, s-au încrezut în promisiunea lui Hristos: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (vers. 4). Acum, Domnul Isus nu a spus în mod specific: „Petru, dacă mergi cu Mine la pescuit, îți promit că vei prinde mulți pești.” Dar nici nu trebuia s-o spună, deoarece Petru a înțeles, atunci când Hristos s-a urcat în corabia sa și i-a spus să meargă la pescuit. Iar când Domnul Isus i-a spus exact unde să arunce mreaja, era imposibil să o scoată goală! Petru s-a așteptat ca Dumnezeu să acționeze și să Se țină de promisiune. Când ai prezența lui Dumnezeu în corabia ta, planul lui Dumnezeu în mintea ta și promisiunile lui Dumnezeu în inima ta, nu poți da greș! S-ar putea să spui: „Sună extraordinar, dar nu știi prin ce împrejurări trec eu. Astăzi sunt copleșit de problemele cu care mă confrunt. Trec printr-o perioadă foarte dificilă.” Dacă te simți doborât de împrejurări, fă următorul lucru: citește Biblia, găsește o promisiune specifică de la Dumnezeu, și începe s-o invoci! Dar nu te folosi de Biblie numai atunci când ai probleme! Dumnezeu lucrează când te încrezi în El și vei vedea că promisiunea Sa îți va insufla puterea de-a face față situației prin care treci. Doar pentru că tu nu ți-ai putut rezolva problema asta nu înseamnă că nu există soluție. Cu Dumnezeu, succesul începe deseori din punctul eșecului. Numai după ce „ai pescuit toată noaptea și nu ai prins nimic” intervine El. Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta – nu renunța! Încearcă din nou. De data aceasta invită-L pe Isus în „corabia” ta și El va aduce o schimbare.