„Creșteți în harul și în cunoștința Domnului” (2 Petru 3:18)

     Iată două lucruri care ajută la determinarea creșterii personale: 1) Relațiile personale. Biblia spune: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți?” (Amos 3:3). Persoanele în compania cărora îți petreci timpul te vor ridica, te vor ține pe loc sau te vor trage în jos. O femeie a mărturisit odată: „În ultimul an de școală, profesoara mea de engleză a luat eseul pe care l-am scris și l-a rupt în fața clasei. Am fost umilită și m-am simțit ca o toantă. S-a întâmplat cu ani în urmă, dar nu am uitat asta niciodată!” În câteva secunde, persoana nepotrivită a scăzut stima de sine a acestei femei pentru toată viața. 2) Părerile personale. Când o învățătoare de școală duminicală a întrebat-o pe o fetiță: „Cine te-a creat?” ea a răspuns: „Dumnezeu a creat o parte din mine.” Învățătoarea a întrebat: „Ce vrei să spui?” Fetița a explicat: „Dumnezeu m-a făcut mică – și eu am făcut să crească restul!” Dumnezeu ne face responsabili de creșterea noastră personală. Psalmistul a scris: „Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.” (Psalmul 119:99). Verbul „gândesc” din acest verset se referă la „o gândire reflectivă.” Ca un foc mic, meditația îți ajută gândurile să fiarbă încet până când sunt gata. Majoritatea dintre noi preferă să treacă direct la fapte, în loc să gândească. Apreciez remarca lui Socrate: „Viața neanalizată nu merită să fie trăită.” Gândirea reflectivă nu este comodă dintr-o serie de motive. De exemplu, ni se pare greu să ne păstrăm concentrarea. Avem impresia că procesul este plictisitor și nu ne place să petrecem timp gândindu-ne la probleme spinoase. Dar dacă nu-ți găsești timp pentru reflecție și meditație, nu te vei maturiza şi nu vei crește „în harul și… cunoștința” de care ai nevoie pentru a avea biruință. Mai simplu de atât nu se poate!

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei” (Matei 6:1)

     Domnul Isus a pronunțat cea mai dură condamnare împotriva celor ce făceau fapte bune „ca să fie văzuți…” El a întors reflectorul și a demascat orice fel și formă de neprihănire de tip fariseic. Isus îi numea pe acești oameni „fățarnici” (sau ipocriți, după originalul grecesc pentru „actor”) În secolul întâi, actorii purtau măști. Deci, fățarnicul este cel care poartă o mască, un chip fals, care joacă un rol pentru a fi aplaudat de ceilalți. Domnul Isus nu a spus: „Nu faceți fapte bune.” Nici: „Nu faceți fapte bune ca să fiți văzuți.” Noi trebuie să facem fapte bune și unele dintre ele trebuie să fie văzute ca să aibă impact. Așa că trebuie să înțelegem bine și corect: A face un lucru bun este bine! A face un bine ca să fii văzut, nu este un lucru bun! De fapt, a face un lucru bun pentru a fi văzut este o faptă gravă. Și iată de ce: ipocrizia îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu. Când căutătorii de Dumnezeu văd închinători care se dau în spectacol, ca niște actori sau cântăreți profesioniști, cântând pentru mulțime dar neținând cont de Dumnezeu, asta este fățărnicie. Când predicatorul vorbește ca să facă impresie, iar cei ce frecventează biserica se îmbracă pentru a fi admirați și fac mare tam-tam pe seama darurilor și dărniciei lor, asta este ipocrizie. Când oamenii intră în biserică pentru a-L vedea pe Dumnezeu, și cu toate acestea nu-L pot vedea pe Dumnezeu din cauza bisericii, să nu crezi o clipă măcar că Dumnezeu nu va reacționa. Domnul Isus a spus foarte clar: „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 6:1). Amintește-ți că și azi trebuie să-L arăți pe Dumnezeu oamenilor!

 „Numele cetății va fi: „Domnul este aici!” (Ezechiel 48:35)

     În timpul celui de-al douăzeci și cincilea an de robie al lui Israel, proorocul Ezechiel a primit de la Dumnezeu numele Iahweh-Shammah: „Domnul este aici!” Acest nume a fost atribuit Ierusalimului și Templului de-acolo, indicând faptul că Dumnezeu era acolo. Dumnezeu a descris viitoarea casă a lui Israel, Ierusalimul, spunând: „numele cetății va fi: „Domnul este aici!” (Iahweh-Shammah) Acest nume s-a aplicat nu numai Dumnezeului vechiului legământ, ci în aceeași măsură și Domnului Isus, Domnul legământului celui nou. Numele Său, Emanuel, la fel ca Iahweh-Shammah înseamnă „Domnul este cu noi” (vezi Isaia 7:14). Asta înseamnă în orice vreme, în orice loc, în orice împrejurare și pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu este mereu disponibil și mereu prezent! David a recunoscut: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, și unde voi fugi departe de Fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi, și dreapta Ta mă va apuca.” (Psalmul 139:7-10). Îți aduci aminte cum teama, singurătatea și neajutorarea dispăreau, când erai în prezența mamei tale sau a tatălui tău? În cea mai adâncă disperare a lui Israel, răspunsul lui Dumnezeu era mereu: „Eu sunt cu tine!” Aceste cuvinte garantau că nevoile lor vor fi întotdeauna împlinite! Astăzi, Dumnezeu îți spune și ție: „Eu sunt cu tine!” Și „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (vezi Romani 8:38-39). Această promisiune este valabilă pentru toți copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu – crede-o și însușește-ți-o!

„Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6)

     Un alt nume despre care vom vorbi astăzi este Iahweh-Tsidkenu: „Domnul, neprihănirea noastră”. El a fost dat de Dumnezeu prin Ieremia, prin care anunța venirea lui Isus Răscumpărătorul: „voi ridica lui David o Odraslă … şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:5-6). Înainte de venirea lui Isus, neprihănirea se baza pe eforturile proprii. „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronom 6:25). Dar omenirea a picat clar la acest test! Însă „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția pentru noi. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Să observăm că numai „în Isus” devenim „neprihănirea lui Dumnezeu”! Nu trebuie să încerci să faci lucruri bune, pentru a te putea simți neprihănit înaintea lui Dumnezeu… sau să generezi o rezervă de fapte bune din care să iei la nevoie… Ci trebuie să iei continuu din „neprihănirea” depozitată în contul tău de către Hristos! E inutil să cauți în tine însuți smerenie, răbdare, bunătate, dragoste, etc. Nu sunt acolo! Trebuie să le iei prin credință din rezerva depozitată în tine de către Domnul Isus. Inimile vinovate pot extrage iertare, sufletele neliniștite pot lua pace, și sufletele obosite pot lua tărie – de la Iahweh-Tsidkenu! Ai primit mântuirea numai prin credință și în același mod trebuie să iei neprihănire și orice altceva ai nevoie. Viața ta spirituală se bazează pe credința în ceea ce a făcut Dumnezeu, și pe ce ți-a pus la dispoziție prin Domnul Isus, El – neprihănirea noastră!

„Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme” (Judecători 6:16, 23)

     Astăzi vom vorbi despre numele Iahweh-Shalom: „Domnul este pacea mea!” Acest nume a fost descoperit de Ghedeon când Dumnezeu i-a zis să-l conducă în luptă pe Israel împotriva Madianiților – o funcție pe care o considera mult peste capacitățile sale. „Cu ce să izbăvesc pe Israel?… eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (v. 15). Iată cum a răspuns Domnul: „Eu voi fi cu tine, și vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme. Căci nu vei muri”. Un Ghedeon înspăimântat L-a crezut pe Dumnezeu, și înainte ca măcar să înceapă lupta sau să fie câștigată, prin credință, el a văzut deja pacea asigurată. Așa că a zidit un altar în cinstea lui Iahweh-Shalom, „Domnul este pacea mea!” Deseori presupunem că vom avea pace numai dacă situația noastră se schimbă. Apoi, asemenea lui Ghedeon, învățăm că pacea lăuntrică nu depinde de modificarea circumstanțelor noastre exterioare, ci ea depinde de credința că Dumnezeu este cu noi și de trăirea cu El în fiecare zi. Domnul Isus promite: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27). Indiferent cât de nepregătit te simți pentru a face față provocărilor de astăzi, adu-ți aminte de cuvintele Domnului Hristos: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Așa că, datoria ta este să îndrăznești, și să-L lași pe Iahweh-Shalom să Se ocupe de restul!

„Stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exodul 14:13)

     Astăzi vom continua să vorbim despre Iahweh-Nissi: „Domnul, steagul meu.” Numai pentru că Dumnezeu luptă în locul tău, nu înseamnă că tu nu ești implicat. Nu e ușor să-i predai controlul lui Dumnezeu și să-L lași să lupte în numele tău. Ai putea avea impresia că dai bir cu fugiții și că ești iresponsabil. Ești programat să gândești: „Nu sta! Fă ceva!” Ești ca un om care se îneacă și care nu se poate opri să se agite și să strige după ajutor, făcând astfel mult mai grea sarcina salvatorului. De fapt, așa devii cel mai mare coșmar al salvatorului tău! Partea cea mai grea din porunca: „Stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este aceea că majoritatea dintre noi confundă ideea de a sta pe loc cu a nu face nimic. Teama spune: „Fă ceva, orice!” Credința spune: „Stai în credință. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze!” Asta e cea mai mare apropiere de starea de a nu face nimic! E credința la cel mai înalt nivel! „De ce am nevoie de armură dacă nu lupt?” (Pentru că Pavel spusese: „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului.” – Efeseni 6:11). Trebuie să te îmbraci cu armura lui Dumnezeu, nu cu a ta. Trebuie să stai în picioare, nu să lupți! „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești” (2 Corinteni 10:4). Metodele noastre omenești stau în calea lui Dumnezeu. Puterile naturale sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Nimfa libelulei care trăiește pe fundul iazului poate fi o nimfă bine dezvoltată și viguroasă. Dar când devine libelulă, tăria și abilitățile ei de nimfă nu o vor ajuta să trăiască o viață de ființă zburătoare. Mai demult ai trăit prin propriile tale eforturi, dar acum trebuie să înveți să trăiești prin credința și dependența de Iahweh-Nissi!

„Nu voi veți lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15)

     Când poporul Israel a fost amenințat de armatele puternice ale lui Amalec la Refidim, Dumnezeu i-a făcut parte de o victorie supranaturală. Înțelegând că Dumnezeu ducea lupta pentru ei, Moise a zidit un altar închinat lui Iahweh-Nissi: „Domnul este steagul meu.” Rețineți și rostiți des aceste cuvine: „Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți.” (Exodul 14:14). „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15) Ai prins ideea? Atunci, de ce te descurajezi crezând că vei fi înfrânt și încercând să câștigi lupta prin propriile tale forțe? Te angajezi într-un ciclu sterp al pocăinței, al hotărârilor, al luptelor, al înfrângerii și al descurajării, care te va duce la și mai multe regrete. Singurul conflict spiritual care este câștigat este cel pe care Dumnezeu îl duce pentru tine. El nu Se așteaptă să câștigi lupta, ci să I te predai Lui și să-L lași s-o câștige El în locul tău! „Deci eu nu mai trebuie să lupt deloc? întrebi tu. Ba da, tu trebuie „să lupți lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12). Lupta ta nu este o bătălie epuizantă, ci este lupta credinței. „Dar trebuie să mă lupt și eu la fel ca Iacov?” Să remarcăm două lucruri: Primul, Iacov nu a câștigat prin luptă, ci prin faptul că era prea slab pentru a mai continua să lupte. Pavel a scris: „când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10). A doua remarcă: victoria lui Iacov a constat în capitularea sa. Ești epuizat din cauza luptei și ai ajuns la capătul puterilor? Probabil ai ajuns exact unde dorește Dumnezeu să fii! Abandonează-te în mâinile Lui și încrede-te în Iahweh-Nissi, care va câștiga pentru tine! „Nu tu vei lupta, ci Dumnezeu”!

„Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu ești Cel Prea Înalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18)

     Iudeii Îl numeau pe Dumnezeu Iahweh, nume pe care ei îl considerau „de nepătruns” și „de neîmpărtășit” (și pe care se feresc și să-l rostească!) Numele acesta înseamnă „Eu sunt cel ce Sunt.” El este Creatorul tuturor lucrurilor; o ființă supremă, extraordinară și care nu poate fi pătrunsă. Însă Dumnezeu a dorit să fie cunoscut într-un mod personal. Așa că, El a adăugat la numele Iahweh alte titluri – portrete în cuvinte, ca să-L înțelegem mai bine și să ne putem raporta la El. Poporul Israel a descoperit aceste portrete în cuvinte, în vremuri de criză și de necaz și ele vor fi o încurajare și pentru tine la vreme de nevoie. În aceste zile ne vom uita la câteva dintre ele. Astăzi: Iahweh-Iire, „Domnul va purta de grijă.” Avraam era cât pe ce să-și sacrifice fiul, dar Dumnezeu i-a dat un miel pentru jertfă în locul lui Isaac. Drept răspuns, Avraam L-a numit Iahweh-Iire „Domnul care poartă de grijă”. Lucrul acesta nu se aplică numai lui Avraam. Noul Testament spune că Domnul vede nevoile noastre și ne oferă răspunsuri. Domnul Isus a zis: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.” (Matei 6:32). La fel ca un părinte preocupat, grijuliu și atent, care anticipează fiecare nevoie a copilului său, Dumnezeu oferă soluții la timpul potrivit. Înainte ca încălțămintea unui copil să-i rămână mică, un tată bun îi cumpără alta nouă; copilul nu trebuie să ceară, să negocieze sau să facă o pledoarie. „Atunci de ce nu am ceea ce-mi trebuie?” întrebi tu. Pentru că Dumnezeu știe de ce ai cu adevărat nevoie – tu, în schimb, nu! Ceea ce tu consideri a fi „nevoi” pot fi pur și simplu „dorințe” în ochii lui Dumnezeu. Nu uita – Iahweh-Iire îți vede nevoile, și-ți va purta de grijă!

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31)

     Pentru familia sa, David nu avea să fie niciodată altceva decât un păstor (vezi 1 Samuel 16:11-12). Dar în ochii lui Dumnezeu, el era următorul împărat al lui Israel. E uimitor cum ne cataloghează oamenii încă din momentul nașterii. Cineva va spune că „arăți exact ca el sau ca ea”, ori va încerca să te convingă că ești doar „un elev mediocru”, sau doar o „femeie ștearsă.” Și fără să-ți dai seama, ajungi să crezi evaluările și opiniile lor. Este evident faptul că unii l-au considerat pe Timotei prea tânăr ca să fie lider. De aceea Pavel i-a scris și i-a zis: „Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea” (1 Timotei 4:12). Lista pe care ne-am făcut-o cu defectele pe care le acuzăm la alții poate fi dură și neiertătoare. Ea include lucruri precum a fi sărac, needucat, redus, urât ori diferit din punct de vedere etnic. Luăm în considerare până și greșelile prostești pe care le-au făcut cu ani în urmă. Întreabă-te: ți-ar plăcea să fii măsurat cu aceeași unitate de măsură? Eram sigur că nu ți-ar plăcea! Când Adam Clarke, unul dintre cei mai prolifici teologi britanici ai secolului al optsprezecelea, era tânăr, tatăl lui i-a zis învățătorului său că nu crede că fiul său se va descurca prea bine la școală. Dascălul i-a răspuns: „Mie mi se pare că e foarte deștept.” Adam a auzit aceste vorbe… și ele i-au schimbat viața; cuvintele pline de optimism ale profesorului l-au scos din tiparul în care-l așezase tatăl său. Clarke a trăit până la șaptezeci și doi de ani, a devenit un bine-cunoscut lucrător metodist, și a lăsat lumii unul dintre cele mai bune comentarii biblice. Așadar, scapă de etichetele și de gândurile care-ți limitează viața, și începe să visezi. „Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Când Dumnezeu este cu tine, te poți ridica deasupra tuturor!

„Omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov” (Geneza 32:25)

     Când încerci să fugi de Dumnezeu, te lovești de El la fiecare cotitură. Așa i s-a întâmplat lui Iacov. A fugit de mânia fratelui său Esau, iar când lucrurile s-au înrăutățit și în casa socrului său, a plecat și de acolo. În cele din urmă, când nu a mai putut să fugă, Iacov a capitulat în fața lui Dumnezeu, într-un loc numit Peniel. Acolo numele lui a fost schimbat din Iacov Înșelătorul în Israel, care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu.” Biblia spune: „Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov” a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.” (v. 24-28). Când Dumnezeu i-a dislocat lui Iacov șoldul, în esență El i-a spus: „Alergatul tău s-a sfârșit și faptul că șchiopătezi îți va aminti mereu că ești dependent de Mine.” Toți avem nevoie de o „experiență ca a lui Iacov.” Oswald Chambers a spus că atunci când Dumnezeu dorește să folosească un om, „îl atenționează, îl lovește și prin lovituri puternice îl convertește.” Tot ceea ce-și dorise Iacov, a găsit când a alergat în brațele lui Dumnezeu. Același lucru este adevărat și poate fi valabil și pentru tine, astăzi!