_{„În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10)}

     _{Una dintre cele mai obișnuite surse de conflict între soț și soție este chestiunea presupunerilor. Dr. James Dobson scrie: „Cu ani în urmă, am trecut printr-o perioadă foarte haotică în viața mea profesională. Predam cu normă întreagă la o facultate de medicină, dar și călătoream foarte mult, invitat adesea la conferințe și prelegeri. Nu-i de mirare că în scurtă vreme am ajuns complet stors de puteri. Era o nebunie din partea mea, dar apucasem să-mi iau angajamente pe care pur și simplu trebuia să le respect. Într-o vineri seara, mă târam spre casă… tocmai urma să am o zi liberă și aveam de gând să mă relaxez și să mă uit la un meci de fotbal… Soția mea Shirley, pe de altă parte, simțea și ea că „i-a ajuns”: șase săptămâni la rând avusese grijă de copii și de casă! Era deci complet justificat să-mi petrec sâmbăta ajutând-o la ceea ce trebuia făcut în casă. Nici unul dintre noi nu greșea… însă cele două planuri erau incompatibile! Și presupunerile s-au ciocnit frontal când Shirley m-a rugat să curăț umbrela din spatele casei. Nu plănuisem câtuși de puțin să fac așa ceva! A avut loc un schimb de cuvinte grele care ne-a paralizat relația timp de trei zile. E important să înțelegem că nici unul dintre noi nu căuta ceartă și cu toate acestea, amândoi ne-am simțit neînțeleși și răniți de celălalt. Cearta noastră a fost tipică pentru ceea ce se petrece zilnic în milioane de alte case – și nu antagonismul este problema, ci presupunerile făcute, și lipsa de comunicare.” Și-atunci, ce-ar trebui făcut? Nu face presupuneri, întreabă!}

_{„Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu” (1 Petru 2:20)}

     _{Nu uitați: începem să ne asemănăm cu persoanele în compania cărora petrecem cel mai mult timp – așa că trebuie să ne alegem prietenii cu grijă. Dacă rămânem în compania unor oameni nervoși și plini de ură, suntem în pericolul de a deveni și noi persoane nervoase și pline de ură. Și lucrul acesta se întâmplă pentru că atitudinile sunt contagioase. Iată o povestire foarte frumoasă care ilustrează ideea aceasta. Un om își cumpăra ziarul în fiecare zi de la chioșcul de ziare. Întotdeauna îl saluta pe vânzător foarte politicos, însă avea parte în schimb de un tratament foarte nepoliticos: vânzătorul îi arunca ziarul în față la modul bădăran. Cu toate acestea, omul nostru îi zâmbea politicos și îi ura o zi bună. Situația dura deja de multe zile, așa că la un moment dat un prieten l-a întrebat pe omul nostru: „Întotdeauna se poartă așa nepoliticos cu tine?” „Din nefericire, da.” Celălalt a întrebat: „Și tu ești tot timpul așa de politicos și de prietenos cu el?” Omul a răspuns: „Da, tot timpul.” Celălalt a continuat: „Cum poți fi atât de amabil cu cineva care se poartă așa de urât cu tine?” Omul a răspuns: „Pur și simplu nu vreau ca el să-mi dicteze cum să reacționez!” Biblia spune: „Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (v. 20-23). Iată deci cum poți fi pe placul lui Dumnezeu!}

„Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare în parte mădularele lui” (1 Corinteni 12:27)

     Niciunul dintre noi nu poate face individual ce putem face în mod colectiv. Apostolul Pavel scrie: „Voi sunteţi trupul lui Hristos (biserica), şi fiecare în parte mădularele lui”. Însă ce ne facem că trupul Lui Hristos a căpătat reputația unui organism care nu se comportă/funcționează corect?! Cerebralii nu-i iau în seamă pe sentimentali (studioșii îi desconsideră pe închinători). Mâinile critică genunchii (oamenii de acțiune îi critică pe oamenii rugăciunii). Ochii refuză să devină parteneri ai picioarelor (gânditorii vizionari nu vor să lucreze cu lucrătorii stabili). De aceea, apostolul Pavel scrie: „Ochiul nu poate zice mânii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi” (v. 21). Mega-bisericile au nevoie de bisericile mai mici. Liberalii au nevoie de conservatori. Pastorul are nevoie de misionari. Cooperarea este mai mult decât o idee bună – e o poruncă biblică. „Căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.” (Efeseni 4:3) Când lucrăm împreună în unitate, Biblia spune că „Domnul dă binecuvântarea” peste noi (vezi Psalmul 133:1-3). Noi nu am fost chemați să ne comparăm unii cu alții, să concurăm, să ne plângem sau să ne criticăm. Nu, am fost chemați să ne completăm unii pe alții! Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:19-20). Ce promisiune uimitoare! Când trăim în unitate, Domnul Isus observă, Se arată, ne ascultă… și răspunde rugăciunilor noastre!

„Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” (2 Corinteni 2:16)

     În capitolul doi al scrisorii a doua adresate corintenilor, Pavel pune această întrebare: „cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” Iar în capitolul trei, oferă răspunsul: „Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5). Noi suntem conștienți de limitările noastre, când vine vorba de împlinirea nevoilor pentru familiile noastre, de îndeplinirea sarcinilor de serviciu în ciuda oboselii și a durerilor cronice, când luptăm împotriva unei dependențe, când încercăm să învățăm o nouă meserie pentru că tocmai ai fost concediat, în efortul de a rămâne într-o căsnicie dificilă și-n aflarea tăriei necesare pentru a continua să mergem înainte, când visele noastre se năruie. Ne prefacem că totul merge bine. Ne purtăm de parcă am fi capabili să ținem piept oricărei situații, dar înlăuntrul nostru știm că nu e așa! Fără harul și puterea lui Dumnezeu, de fapt nu vom reuși nimic! Poate că pentru cei mândri și ambițioși asta e greu de acceptat. Le subminează eul și îi obligă să recunoască faptul că fără Dumnezeu nu știu ce este bine să facă, cum este bine să facă și de unde le va veni puterea de a face. Le este greu să recunoască faptul că trebuie să se bazeze în mod conștient pe El întotdeauna. Dar odată ce adopți această poziție și începi să te bazezi pe Dumnezeu, ești în pragul vieții pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. Care a fost secretul puterii lui Pavel? „Simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10). D.L Moody a spus: „Când un om nu mai are putere, dacă se sprijină pe Dumnezeu, el devine puternic!” Indiferent de câtă vreme umbli cu Isus, nu uita că fiecare fărâmă de putere vine de la El!

„Cine sunt eu, ca să mă duc?” (Exod 3:11)

     Oare de ce Dumnezeu cheamă și se folosește de oameni… care nu se simt pregătiți? Un răspuns ar fi: ca să depindem mai mult de El decât de noi înșine! Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise, acesta a întrebat: „Cine sunt eu, ca să mă duc?” Când l-a chemat pe Ghedeon, el a răspuns: „eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu” (Judecători 6:15). Când l-a chemat pe Solomon, el a zis: „eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat” (1 Împărați 3:7). Când l-a chemat pe Ieremia, el a răspuns: „eu nu ştiu să vorbesc” (Ieremia 1:6). Și cu toate astea, toți aceștia au devenit instrumente puternice în mâna lui Dumnezeu! Cum?! Supunându-se chemării lui Dumnezeu, învățând din propriile greșeli, devenind mai înțelepți și luând putere de la Dumnezeu în fiecare zi. Așadar, fie că sarcina pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu în viață este mare sau mică, tu poți crește! Winston Churchill nu a fost eminent în domeniul academic și a avut mai multe tentative până când a trecut examenul pentru Colegiul Militar Regal Sandhurst. Dar a perseverat… și a devenit conducătorul Marii Britanii în vremea celui de-al doilea război mondial… și mulți îl consideră una dintre cele mai de seamă personalități din istoria Marii Britanii! Omul de stat grec Demostene a avut dificultăți de vorbire atât de mari când era copil, încât îi era rușine să vorbească în fața unui grup. Însă a petrecut nenumărate ore pe malul mării exersând neobosit pentru a-și depăși problema – și, prin urmare, a devenit unul dintre cei mai celebri oratori ai tuturor timpurilor. Poate că nici tu nu ai o aptitudine înnăscută să devii lider, dar la chemarea și sub călăuzirea lui Dumnezeu te poți dezvolta și poți ajunge unul. De ce? Pentru că, deși ești limitat, Dumnezeul care locuiește în tine este Atotputernic!

„suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare” (Romani 8:18)

     Uneori vedem chemarea lui Dumnezeu pentru viețile noastre ca pe ceva romantic și fără probleme. Însă nu e același lucru să auzi chemarea Lui și să-ți urmezi visul carierei tale. Când Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia să predice unui popor care tot refuza să asculte, prorocul a plâns atât de mult încât a fost supranumit apoi drept „profetul lacrimilor”. Răspunsul nostru la o sarcină de mărimea lui Dumnezeu este de obicei – teamă. Henry Blackaby a scris: „Unii oameni spun: „Dumnezeu nu-mi va cere niciodată să fac ceva ce nu pot face”. Am ajuns în acel moment al vieții în care dacă sarcina pe care simt că mi-o dă Dumnezeu e ceva ce știu că pot face, știu că probabil nu este de la Dumnezeu. Sarcinile pe care le dă Dumnezeu, în Biblie, sunt totdeauna de mărimea lui Dumnezeu. Ele depășesc capacitatea oamenilor, întrucât El dorește să-și demonstreze natura, tăria și bunătatea unei lumi care privește”. A spune DA chemării lui Dumnezeu înseamnă, deseori, să depui ore întregi de efort când ai prefera să n-o faci. Iar răsplata nu este totdeauna recunoașterea pe care ți-ai fi dorit-o. Poate oamenii nu sunt de acord cu ceea ce faci și încearcă să-ți pună piedici. Da, lucrul acesta implică încercări și erori, iar uneori începuturi neizbutite. Talentul înnăscut nu este suficient pentru a-ți onora chemarea; vei avea nevoie de idei, de putere și de creativitate – care adesea depășesc propriile resurse – pentru a face ceea ce îți cere Dumnezeu. Pavel spunea: „noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”  (1 Corinteni 3:9), deoarece pentru a avea izbândă, trebuie ca Dumnezeu și cu tine să lucrați împreună. El nu-ți cere doar să lucrezi pentru El; El îți cere să lucrezi cu El!

„Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară…” (1 Samuel 3:8)

     Tu nu ai venit pe lume știindu-ți chemarea și cunoscându-ți dinainte darurile… Descoperirea chemării lui Dumnezeu implică de obicei încercări și eșecuri. Dumnezeu l-a chemat pe Samuel de patru ori înainte ca acesta să intre-n dialog cu vocea divină. Înainte ca Petru să umble pe apă, el a spus: „Doamne dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!” i-a zis Isus” (Matei 14:28-29). Iată o lecție pe care o poți învăța de aici: nu tu ești responsabil cu umblarea pe apă, Dumnezeu este! Nu vorbim despre faptul de a avea la dispoziție putere pentru a o folosi de fiecare dată când dorești, la ceea ce dorești… Înainte de a te decide să cobori din barcă, asigură-te că ai fost chemat să faci lucrul acesta – și că Domnul Isus este Cel ce te cheamă. Dumnezeu caută ceva ce este dincolo de impulsivitate. Uneori luăm hotărâri necugetate cu privire la relații, bani sau locul de muncă, după care căutăm justificări folosind poleiala limbajului spiritual. În multe manuale de auto-învățare, asumarea riscurilor este văzută ca ceva lăudabil, însă pentru un creștin riscurile pe care și le asumă trebuie să fie un răspuns direct la chemarea lui Dumnezeu. Dacă ai o personalitate ce te determină să alergi după senzații tari, atunci ești susceptibil să te numeri printre acești oameni. Plictiseala te poate face vulnerabil și te poate tenta să-ți rezolvi problemele luând decizii pripite care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Există o linie despărțitoare extrem de subțire între „să nu te temi” și „să nu fi necugetat” – demarcație care se estompează de multe ori. Să știi când să cobori din barcă și să-ți asumi riscul, nu necesită numai curaj, ci și înțelepciunea de a pune întrebarea corectă, discernământul de a recunoaște vocea Stăpânului și răbdarea de a aștepta până când El îți spune „Vino”!

„este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi” (1 Corinteni 12:6)

     Olarii pricepuți recunosc faptul că atunci când apasă lutul, acesta opune rezistență, dându-le indicii cu privire la forma pe care o poate sau nu o poate lua. Olarilor amatori le lipsește adesea acest discernământ – și produsul final o dovedește. Când nu dai atenție materiei brute, realitatea devine dușmanul tău. În originalul latinesc, cuvântul „vocație” provine din cuvântul „voce”. Descoperirea chemării tale implică deci ascultare cu mare atenție. Dacă nu iei seama și urmărești ceva la care nu ești chemat și pentru care nu ești pregătit, vei ajunge să trăiești într-o stare de anxietate care-ți va șopti: „Tu încerci să faci ceva ce nu Dumnezeu ți-a spus să faci”. Curajul de a recunoaște ceea ce nu ești îți aduce o mare libertate; lipsa acestui curaj însă te încătușează. Parker Palmer scrie: „Nu-ți poți alege chemarea; trebuie să te lași călăuzit”. Poate ai fost creat să înveți și, făcând astfel, să-i ajuți pe alții. Dacă ai această chemare, te vei simți atras de lectură, reflectare, scriere și învățarea altora. Cu toate acestea, învață să călărești calul așezat cu fața în direcția în care merge el! Filozoful Mortimer Adler scrie despre minți strălucite chemate să stea la masa a ceea ce numește el „marea conversație a rasei umane”. Ei bine, știi ceva? Nouăzeci și nouă la sută dintre noi nu vom sta niciodată la masa aceasta! Dar ne putem uita mai departe la aprobarea: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21) pe care Dumnezeu le-o atribuie celor ce aud chemarea Lui, care o acceptă, și care își dedică toată viața împlinirii ei. Să nu încetăm să dorim s-o auzim!

„Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului…” (1 Corinteni 15:58)

     Cariera ne-o alegem; chemarea – o primim din Cer! Cariera e ce facem noi pentru noi, chemarea e ceea ce facem pentru Dumnezeu. Cariera ne promite un statut, bani și putere; chemarea ne promite greutăți, suferință și onoarea de a fi folosit de Dumnezeu. Cariera se poate încheia cu pensionarea și cu niște acumulări, poate ceva avuții; chemarea nu se încheie decât când ai plecat în veșnicie. Cariera poate fi întrerupă de o serie de evenimente, însă chemarea o putem împlini cu ajutorul lui Dumnezeu chiar și în cele mai dificile împrejurări! Pentru unii oameni din Scriptură, ascultarea de chemarea lui Dumnezeu a însemnat sclavie, captivitate, exil sau moarte. Traiectoria carierei lor nu a fost promițătoare… și cu toate acestea și-au împlinit chemarea într-un mod neașteptat. Chuck Colson, fondatorul organizației Prison Fellowship a avut cândva una dintre cele mai încurajatoare cariere din America. A avut acces la putere și influență la Casa Albă în timpul președintelui Nixon, și cu toate acestea a ajuns la închisoare. El a scris mai târziu: „Adevărata moștenire a vieții mele a fost cel mai mare eșec al meu: faptul de a fi fost-pușcăriaș. Cea mai mare umilire a mea – faptul că am stat în închisoare – a fost începutul celei mai fructuoase lucrări în care m-a folosit Dumnezeu! El a ales acea experiență care nu-mi aducea laude și a folosit-o spre slava Lui!” În providența Lui, Dumnezeu poate decide ca sfârșitul carierei să fie începutul chemării tale. Așadar, indiferent ce te-a chemat Dumnezeu să faci, Biblia spune: „sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”.

„Întăreşte-l şi îmbărbătează-l…” (Deuteronom 3:28)

     Încurajarea poate face minuni. În filmul „Stand and Deliver”, profesorul de liceu Jaime Escalante avea în clasă doi elevi cu numele Johnny: unul era un copil fericit și un elev silitor; celălalt își petrecea timpul făcându-și de cap și intrând dintr-un bucluc în altul… Când Asociația Părinți-Profesori au ținut prima ședință din an, o mamă a venit la Jamie și l-a întrebat: „Cum se descurcă fiul meu, Johnny?” Jaime a presupus din greșeală că era mama elevului silitor, așa că i-a răspuns: „Nici nu am cuvinte să vă spun cât de mult mă bucur de el! Mă bucur atât de mult că este în clasa mea!” În următoarea zi, acel „Johnny problemă” s-a dus la Jaime și i-a spus: „Mama mi-a povestit ce ați spus aseară despre mine. Niciodată nu am avut un profesor care să mă dorească în clasa lui!” Care a fost rezultatul? În acea zi și-a îndeplinit toate sarcinile, iar în ziua următoare a venit cu toate temele făcute. După câteva săptămâni, a devenit unul dintre cei mai sârguincioși elevi ai lui Jaime – și în timp unul dintre cei mai buni prieteni. Viața lui a luat o întorsătură fericită, datorită unei încurajări accidentale. Iată cum funcționează încurajarea: Când cauți binele la o persoană și îl exprimi, îi dai un motiv de a trăi. Cu alte cuvinte, îl motivezi să fie mai bun decât este! Ultimul lucru pe care i l-a cerut Dumnezeu lui Moise să-l mai facă era să-l încurajeze și să-l îmbărbăteze pe Iosua „căci el va merge înaintea poporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea” (v. 28). Și-ncă un lucru uimitor despre încurajare: nu trebuie să fii bogat, frumos, celebru sau extraordinar ca s-o spui, și este întotdeauna apreciată! Așadar astăzi, încurajează pe cineva.