„El zicea: „…lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească” (Isaia 28:12)

     Ruth Haley Barton este cea care a inventat expresia „oboseală periculoasă”. Simptomele ei cuprind:   1) Iritabilitate/Hipersensibilitate. Lucruri care în mod normal nu te-ar deranja, precum un motociclist care îți taie calea sau obiceiurile deranjante ale unui prieten, te aduc la capătul răbdării. 2) Neliniștea. Un vag sentiment că ceva nu e în ordine, îți place să fugi de tot, ești epuizat, dar nu poți adormi. 3) Munca excesivă și obsesivă. Verificarea emailurilor seara târziu, incapacitatea de a te deconecta complet și de a pleca în vacanță, strădania de a te bucura de timp neîntrerupt petrecut cu familia. 4) Amorțeala emoțională. Nu „simți” nimic, nici bun nici rău și îți e teamă că dacă ai simți, ai fi copleșit. 5) Comportamentul visător. Mâncatul, băutul obsesiv, uitatul în exces la televizor, și navigarea pe Internet. Îți lipsește dorința de a face mișcare, de a ține legătura cu prietenii, de a avea un hobby sau de a citi o carte bună. Faptul că te simți deconectat de chemarea ta, faci lucrarea fără să realizezi exact cine ești și ce te-a chemat Dumnezeu să faci. Ești la mila așteptărilor altora și a propriilor tale vicii ascunse, întrucât nu ai o linie verticală față de care să măsori aceste cerințe. Te neglijezi din punct de vedere fizic. Nu ai timp să mănânci corect, să te plimbi, să dormi suficient și să faci treburile zilnice, cum ar fi să speli mașina sau să strângi rufele uscate. 6) Epuizarea. Îți e teamă că ceilalți te vor secătui de ultimele tale resurse, așa că te retragi pentru a conserva ce ți-a mai rămas. Lași ca obiceiurile tale spirituale să se ducă pe „apa sâmbetei”. Lucruri care în mod normal ți-ar da energie și despre care știi că sunt bune pentru tine, cum ar fi rugăciunea, cititul, ținerea unui jurnal și auto-examinarea, par a fi poveri. Dacă vreuna dintre acestea te caracterizează, înseamnă că trebuie să te oprești. E timpul să-ți deschizi ochii, să vorbești cu Dumnezeu și să-ți rearanjezi prioritățile.

„îţi vei uita suferinţele … ca … nişte ape care s-au scurs” (Iov 11:16)

     Oricât de neagră pare situația, să nu uiți niciodată că ea trece, nu rămâne. Viața nu stă pe loc; mereu vor exista provocări. Nu le lăsa să-ți distrugă încrederea; în schimb, folosește-le ca pe niște ocazii de a crește. Odată ce ai crescut în acele domenii în care Dumnezeu consideră că ai nevoie de maturitate suplimentară, perioada în care te găsești va trece. Nimic nu ține la nesfârșit. Deși e greu să crezi în asemenea momente că „îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”. Un autor scrie: „A uita nu înseamnă a deveni amnezic. Ci înseamnă să ajungi în punctul în care nefericirea e scoasă afară din memorie la fel cum veninul e îndepărtat din înțepătura unei insecte. Odată dispărut, vindecarea e inevitabilă. Amintirea va fi ca o „apă care s-a scurs”. Când apa care îți trece pe la picioare astăzi s-a scurs, nu o vei revedea niciodată”. Kristin Armstrong spune: „Când cineva murea în vremurile Vechiului Testament, cei aflați în doliu își acopereau fața cu cenușă. Stăteau așa o anumită perioadă de timp, după care se spălau și își continuau viața. Cu cât mai sănătoasă era această practică decât ceea ce se petrece în societatea noastră? Noi ne fardăm, afișăm o figură curajoasă sau stoică și le interzicem oamenilor să-și arate compasiunea și să respecte limitele situației în care ne găsim. Suntem atât de ocupați să ne ascundem, însă pe dinăuntru suntem acoperiți cu cenușă. Dumnezeu ne va chema să ne sculăm și să ne luminăm când slava Domnului răsare peste noi (Isaia 60:1). Roagă-L să-ți fixeze o limită de timp și pregătește-te să-ți speli fața”. Apoi mergi mai departe.

„N-a putut să facă nici o minune acolo … Şi se mira de necredinţa lor” (Marcu 6:5-6)

     Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni direct proporțional cu măsura noastră de credință. „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). Cu toate acestea, câteodată, în ciuda îndoielilor noastre și a gândirii omenești, El intervine pentru noi oricum. Credincioșii care s-au rugat pentru eliberarea lui Petru din închisoare, au fost uimiți când acesta a apărut la ușă în timpul rugăciunii lor (Faptele Apostolilor 12). Când Domnul Isus s-a întors în orașul Său natal și a început să dea învățături în sinagogă, oamenii au fost uimiți de înțelepciunea Sa. Din cauză că Îi lipsea educația formală și recomandările, L-au etichetat drept un simplu „tâmplar” (Marcu 6:3). Care a fost consecința? „N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câțiva bolnavi, şi i-a vindecat”. Întrebare: Cât de des necredința ta Îl leagă de mâini pe Dumnezeu? În realitate: a) Credința noastră este uneori atât de slabă, încât ne așteptăm să nu ne răspundă deloc; b) Nu ne rugăm cu credință. c) Nu ne pregătim pentru ceea ce dorește El să facă pentru noi. Nu-i poți cere iertare lui Dumnezeu și apoi să trăiești cu condamnarea păcatului peste care El și-a pus sângele. Sau să te rogi pentru situația financiară în care te găsești și apoi să te îmbolnăvești de îngrijorare gândindu-te cum se va îngriji El de nevoile tale. Poți alege să trăiești ghidat de sentimentele tale sau într-un mod care reflectă totala încredere în Dumnezeu. Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Așadar, trebuie să-ți practici credința.

 

„Cuvântul … vă poate da moştenirea” (Faptele Apostolilor 20:32)

     Ultima dorință a unei persoane și testamentul său te anunță care e moștenirea ta. În Vechiul Testament, beneficiile erau mari, dar condițiile s-au dovedit prea restrictive. Așa că Dumnezeu ne-a dat Noul Testament. Însă în loc de legi care sunt practic imposibil de respectat, acest „testament” are ca temelie harul: o favoare pe care nu o merităm, pe care nu o putem câștiga și pentru care nu trebuie să muncim deoarece ne e acordată fără plată. Când descoperi că numele tău e scris în acest „testament”, citirea Bibliei devine un adevărat izvor de bucurie. Poate te întrebi: „Ce apare în testamentul lui Dumnezeu pentru mine? Care e moștenirea mea de drept?” Îți dai seama că mântuirea ta, minunată și extraordinară, e numai punctul de pornire. Dintr-odată, ideea de a cerceta Scripturile, de a te baza pe Scripturi în orice situație nu ți se mai pare o datorie, ci o plăcere. Când te rogi după Scripturi, e ca și cum te-ai duce la banca cerului și ai spune: „Acest cec e pe numele meu. E emis și garantat de Hristos și aș dori să-l încasez”. Ai două posibilități: poți trăi o viață de creștin și să mori fără să fi avut vreodată acces la contul tău, deoarece nu ți-ai descoperit niciodată moștenirea și beneficiile testamentului lui Dumnezeu în dreptul tău; sau te poți ruga: „Tată, ultima dorință a lui Hristos și testamentul Său mă numește pe mine personal ca moștenitor. Acolo scrie că toate nevoile mele vor fi împlinite, că pașii mei vor fi călăuziți, că bolile mele vor fi vindecate și că nu trebuie să mă tem de Satana pentru că mi-ai dat putere asupra lui” (Luca 10:19). Acum înțelegi de ce nu dorește Satana să citești Biblia?

„Cuvântul … vă poate da moştenirea” (Faptele Apostolilor 20:32)

     Linda Knox avea peste optzeci de ani când a murit de malnutriție în apartamentul ei din Chicago. Din câte se pare, își pierduse vederea și mintea îi juca feste. Printre lucrurile ei, s-a găsit echivalentul a 102.000 de lire în cecuri neîncasate, 113.000 de lire sub formă de opere de artă, 240.000 sub formă de bijuterii și 31.000 ca obiecte antice. În total, avea o avere ce valora 492.000 de lire – și cu toate acestea a murit în singurătate și sărăcie. Ce e însă și mai rău e că își redactase un testament prin care lăsa totul familiei și prietenilor. Dar nu l-a legalizat niciodată și a rămas neexecutat, așa că moștenitorii ei nu au știut de moștenirea lor. Putem învăța de aici o lecție. Când Hristos a murit și s-a înălțat la cer, El a lăsat un testament. Numele tău e scris în el! Poate spui: „Unde aș putea găsi și eu un exemplar?” În Cuvântul Său! Tu ești „moştenitor al lui Dumnezeu, şi împreună moştenitor cu Hristos” (Romani 8:17). Odată ce acest adevăr îți pătrunde în suflet, atitudinea ta față de citirea Bibliei se va schimba radical. În loc să petreci ore fără număr uitându-te la televizor sau navigând pe Internet, vei începe să cugeți „zi și noapte” la Scripturi. Prin urmare, vei începe „să izbândești în toate lucrările tale” (Iosua 1:8, Psalmul 1:2-3). Acum înțelegi de ce David a spus: „Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc … Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri din aur şi din argint” (Psalmul 119:47, 72). Petru a scris: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa …El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:3-4). Ce altceva ai mai putea cere?

„Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos” (Romani 15:7)

     Unii oameni sunt greu de acceptat. Ei sunt irascibili, egoiști, critici, pisălogi, nepăsători, agresivi și încrezuți. Uneori îți vine să-i pui la punct; să le dai ce merită – orice, dar nu acceptare. Porunca „primiți-vă unii pe alții” ne incomodează. Dacă Pavel s-ar fi oprit aici, ne-am putea eschiva spunând că el s-a referit, fără îndoială, la persoane amabile, înțelegătoare și acceptabile. Dar vai, el merge mai departe: „cum v-a primit și pe voi Hristos”. Tu ai fost amabil, înțelegător și acceptabil? Nu, și cu toate acestea El te-a primit – cu toate cusururile tale – și o face în continuare! Poate spui: „Cineva trebuie să-i pună la punct pe acești oameni și să le ceară să se comporte cum trebuie!” Vrei să zici la fel cum a făcut Domnul Isus înainte să te primească pe tine? Creștinilor din Roma le venea greu să-i accepte pe frații lor mai slabi în credință, iar Pavel i-a mustrat: „Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice … fiindcă Dumnezeu l-a primit” (Romani 14:1-3). Nu este datoria noastră să-i îndreptăm pe oameni; însă e datoria noastră să-i primim. Dumnezeu ne cheamă să-i primim pe cei răvășiți complet, nespirituali, firești, insuportabili, aflați pe căi greșite din punct de vedere doctrinal, pe cei „complet greșiți”. Nu trebuie să-i aprobi, să-i agreezi, să fii de acord cu ei, doar să-i primești și nu este opțional. Nu există clasă de elită, clasă privilegiată sau clasă de inițiați. Noi ne aflăm pe pământ datorită a două realități: păcatul nostru și crucea! Evreii și Neamurile se disprețuiau reciproc, chiar și după mântuire. Fiecare dorea ca celălalt să se schimbe și să devină ca ei. Dar Pavel a tăiat răul de la rădăcină: „El este pacea noastră, care din doi a făcut unul … prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia” (Efeseni 2:14-16). Datoria noastră e să-i acceptăm pe oameni – și să-L lăsăm pe Dumnezeu să-i îndrepte.

„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

     Pentru a avea acces la curent, trebuie să mergi la o priză și să te conectezi la sursa acestuia. La fel stau lucrurile și când te rogi prin credință; te conectezi la puterea lui Dumnezeu. Imaginează-ți o barcă împotmolită în noroi și blocată. Dacă reușești s-o duci la doc, o poți repara și o poți relansa în larg. Însă problema este că n-o poți urni. Așadar, ce faci? Aduci un  remorcher de mare putere, conectezi cabluri de oțel la ambarcațiunea scufundată  și aștepți să vină mareea. Înțelegi mesajul? Când te simți atât de zdrobit încât nu te poți ridica singur, conectează-te la puterea lui Dumnezeu și lasă-L să te ridice până în locul în care te poate repara, te poate restaura  și te poate retrimite în lucrare. Dacă îți păstrezi în minte această imagine, nu vei mai considera rugăciunea niciodată în același fel. În loc s-o vezi ca pe o obligație, vei începe s-o vezi ca pe o puterea extraordinară care lucrează pentru tine în toate împrejurările vieții. Vei vedea citirea Bibliei într-o nouă lumină. Pavel spune: „Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte” (Faptele Apostolilor 20:32). Poate problemele tale sunt mari, dar adierea Duhului Sfânt este mai mare și dacă îi dai voie, te va ridica deasupra problemelor. Vor dispărea ele peste noapte? Nu, dar te vei ridica deasupra lor, în loc să rămâi în mijlocul lor și să privești în sus. În acel moment vei acționa de pe poziția credinței în loc să fii pe poziția fricii. Ți se poate întâmpla chiar ție. Dumnezeu te înalță: „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede”.

„El vă va înălţa” (Iacov 4:10)

     Biblia spune: „Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa”. Iată cum stau lucrurile: când încerci să te înalți singur, Dumnezeu te smerește, dar când te smerești înaintea Lui, El te ridică. El o face deoarece ești copilul Lui și te iubește. Poate în clipa de față te simți un nimeni, dar în ochii lui Dumnezeu ești cineva. Cine, dacă nu Dumnezeu, l-a căutat pe Gypsy Smith într-un boschet pentru a-l folosi în câștigarea unor mulțimi de oameni pentru Hristos? Cine, dacă nu Dumnezeu, a putut ajunge în parcul  Old Comiskey din Chicago, unde a găsit un baschetbalist pe nume Billy Sunday, pe care l-a folosit pentru a aduce o schimbare în lume? Cine, dacă nu Dumnezeu, s-a uitat într-o corabie galileană de pescuit unde l-a găsit pe Petru, pe care l-a chemat, l-a transformat și l-a folosit pentru a zidi biserica? Lui Dumnezeu îi face plăcere să împlinească astfel de lucruri. Întrucât El nu „are în vedere faţa omului” (Romani 2:11), ai tot dreptul să crezi că El va face același lucru și pentru tine. Biblia spune: „el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” (Proverbe 23:7). Când glasul interior îți șoptește „nu ai nici un dar și nu vei face nimic în viață”, acest gând nu vine de la Dumnezeu. E de la Satana – și Biblia spune că el e un mincinos (Ioan 8:44)! De aceea tu trebuie să-i spui: „Nu cred nimic din ce-mi spui. Nu mă poți doborî deoarece Dumnezeu mă înalță”. Planul lui Dumnezeu pentru tine a fost întocmit cu multă vreme înainte de a te naște și El nu s-a răzgândit. Așadar, trebuie să descoperi care e acest plan, apoi să faci tot ce-ți stă în putință pentru ca sentimentele, gândurile, faptele și vorbele tale să fie în concordanță cu acesta.

„Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

     Studiile arată că multora dintre noi nu ne place de noi înșine. Un sondaj de opinie realizat în rândul unor studenți a confirmat faptul că peste 50% suferă de auto-acceptare scăzută, majoritatea susținând că înfățișarea este principala sursă a nefericirii lor. „Am nasul prea lung. Am ochii prea mici. Sunt prea gras în această parte a corpului – prea slab în altă parte. Sunt prea mic de statură – sunt prea înalt. Am pistrui”. Industria produselor pentru înfrumusețare e mai mult decât dispusă să creeze creme care să închidă la culoare, să deschidă la culoare, să accentueze, să ridice, să ascundă și să acopere, în încercarea de a ne vinde o imagine de sine pe care să o putem accepta. O mică îmbunătățire ar putea negreșit să fie benefică, dar nu ca și temelie a propriei noastre valori. Iată cum vede Dumnezeu această problemă: „Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâni?” (Isaia 45:9). Tu ești făptura creată de Dumnezeu Însuși. El nu face greșeli, nu trece cu vederea nici un amănunt și nu lasă nimic neterminat. Trebuie să te accepți, întrucât El te-a creat, te-a răscumpărat și te primește. În aceste vremuri supraîncărcate de mass media, suntem bombardați de imagini ale unor oameni cu înfățișări fără cusur, de unde tragem concluzia că și noi trebuie să arătăm la fel dacă avem de gând să realizăm ceva. Însă Pavel spune: „N-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12). Dumnezeu te-a creat să fii așa cum ești și ceea ce ești, dar tot El are în vedere și să te facă desăvârșit prin Hristos. Tu ai fost „hotărât mai dinainte să fii asemenea chipului Fiului Său”. Ești o capodoperă în devenire!

 

„Ne-a rânduit … să fim înfiați … în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6)

     Nu există suferință mai mare ca respingerea și nici plăcere mai mare ca acceptarea, fapt care ne ajută să explicăm de ce unii merg până acolo încât evită respingerea și se pot bucura de acceptare. Dar vestea cea bună e că deja am fost acceptați de Dumnezeu. J. B. Phillips traduce Efeseni 1:6 în felul următor: „El ne-a primit în dragostea nepieritoare pe care o poartă Fiului Său”. Asta nu se limitează la cei ce par a fi demni datorită faptelor lor bune și a unui trai moral impecabil; ci e pentru toți copiii credincioși ai lui Dumnezeu. Odată, Cromwell a comandat un portret. Artistul, care dorea să-i intre sub piele, l-a înfățișat pe Cromwell fără imperfecțiunile lui evidente. Acesta s-a albit la față: „Am spus să-mi pictezi portretul, omule – pe mine, cu toate cusururile”. Ai fost înfiat de Dumnezeu, „cu toate cusururile tale”. Dar să observăm: 1) Înfierea lui Dumnezeu nu e același lucru cu aprobarea Lui. El îi primește pe păcătoși, însă niciodată nu va putea accepta păcatul. Cu siguranță darul Său fără plată al înfierii e ceea ce ne motivează cel mai tare să renunțăm la păcat și să trăim pentru a-I fi pe plac  (Tit 2:11-12). 2) Înfierea lui Dumnezeu e necondiționată. El nu spune: „Ești acceptat dacă îți curățești purtarea”. Sau cum a spus Ieremia: „Poate … un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ieremia 13:23). 3) Înfierea are loc datorită Domnului Isus. Tu ești „înfiat … în Prea Iubitul Lui”. Mefiboșet a fost înfiat datorită relației lui David cu scumpul său prieten, Ionatan (2 Samuel 9). Câtă vreme Dumnezeu îl numește pe Isus Fiu, iar tu te încrezi în Domnul Isus, și tu ești înfiat.